Cu siguranţă fiecare a avut momente în viaţă cȃnd s-a confruntat cu situaţii percepute ca profund incorecte, nedrepte sau care au adus în alt mod o încărcătură emoţională negativă şi care au condus la o stare de furie. În ce măsură această furie a fost sau nu îndreptăţită sau în ce măsură am putea controla dezvoltarea unor astfel de emoţii negative puternice, am discutat în alte postări; de data asta aş dori să mă focalizez strict asupra modului în care oamenii se descurcă cu această furie, odată ce ea se declanşează. Foto - CHASSENET/ BSIP/ Profimedia

O persoană anxioasă are de mers la o petrecere cu necunoscuţi. Ea “ştie” că îndată ce va intra într-o încăpere ceilalţi o vor privi dispreţuitor, îi vor critica aspectul fizic, vor considera ca nu are subiecte interesante de conversaţie şi vor sfȃrşi prin a rȃde de ea. Aşa că renunţă să mai meargă la petrecere, fără să realizeze că în realitate oamenii sunt preocupaţi mai degrabă de ei înşişi şi de problemele lor personale, sau de persoanele apropiate, şi că oricum aprecierea negativă e de obicei doar în mintea persoanei anxioase, pentru că ceilalţi nu văd aceste defecte. Foto - Profimedia

Am trecut prin momente în care am fost un cadru didactic deznădăjduit, frustrat, lipsit de putere și de sens, epuizat emoțional, fără încredere și speranță, amărât, plin de resentimente și de regrete, neputincios, cinic, derealizat, decompensat, confuz, cu o identitate neclară.

Nu dorințele în sine sunt sursa fricii, ci multitudinea și dimensionarea lor incorectă. Asimilarea nefiltrată a dorințelor generației din care facem parte sau a celor preaslăvite de (social)media: ce job este dezirabil, unde să locuim, unde să ne facem vacanțele, ce haine să îmbrăcăm, ce și cât să mâncăm, ce mașină este potrivită, un întreg insectar de vanități care să ne consolideze poziția de putere, admirația și dezirabilitatea socială. (Foto: Profimedia Images)

Am lucrat mai întâi într-o organizație tip mașinărie: toată activitatea mea era monitorizată, trebuia să mă loghez la secundă, aveam timp prestabilit pentru pauza de masă, pentru mersul la toaletă, iar când șeful cel mare trecea prin birou era cu cântec. (Foto: Profimedia Images)

„Îi ajutăm pe profesori să înțeleagă mai bine cum să includă conceptul de stare de bine în fiecare interacțiune pe care o au cu copiii. Nu vorbim doar de starea psihologică, este important să înțelegem că toate elementele ce se găsesc în viața școlarilor sunt la fel de importante - sănătatea fizică, practicarea sporturilor, timpul petrecut în aer liber, socializarea, relațiile copiilor cu adulții cu care vin în contact, relațiile dintre ei și colegi, toate sunt parte a stării de bine”, spune Ioana Necula.

Somnul seamănă mult cu dragostea, cu cât îl cauți mai puțin, cu atât apare mai mult. Dacă ești în căutarea acelui partener de care să te îndrăgostești, nu-l vei găsi niciodată. Dar în secunda în care încetezi să cauți, doar mergând până la magazin sau la o cafea, o persoană incredibilă poate să apară brusc în viața ta. De fapt, e vorba de scăderea anxietății. Cu cât vă faceți mai multe griji dacă nu dormiți, cu atât vă va fi mai greu.

În calitate de parteneri, părinți, lideri, angajați, colaboratori sau membri într-o comunitate, în prezent suntem nevoiți să facem față unor provocări din ce în ce mai solicitante. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Cred că acest burnout mi-a făcut cadou și depresiile. S-au amestecat între ele, s-au potențat reciproc, creierul a clacat. M-am tras lângă niște pereți, m-am dat cu capul de ei metafizic și am zis stop.

A fost o singurătate care a ținut până la finalul liceului. Când venea ziua de vineri era un adevărat chin să plec acasă căci știam că nu am pe cine să sun să ieșim în oraș ori să facem tot ce ne trece prin cap (nu că aș fi stat prea bine la capitolul creativitate). Abia în facultate, cu greu și cu multe alte greșeli în felul în care încercam să mă apropii de oameni, am legat prietenii care durează și astăzi. (Foto: Guliver/Getty Images)