Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

La întrebarea „Ce faci?” răspundem „Bine”, însă avem dinții strânși, privirea goală și suntem pe un drum imaginar către următoarea sarcină

Femeie îngrijorata

Foto: Profimedia Images

În călătoria numită viață, trăim în tăvălugul fiecărei zile, prinși claustrofobic între ceea ce vor ceilalți de la noi și ceea ce vrem noi de la ceilalți. Participăm voit sau împinși la evenimentele din viața noastră, schingiuiți de constrângeri, reguli strâmb utilizate pe care ne-am obișnuit să le numim generic: “Stres”!

La întrebarea “Ce faci?” răspundem “Bine”, însă avem dinții strânși, privirea goală și trăim deja inconștient, o experiență extracorporală printr-un drum imaginar către următoarea sarcină. La finalul zilei, răsuflăm ușurați că am trecut și de momentul acesta, adică: “Am scăpat”! În statusul “Am scăpat”, mintea fuge în trecut sau în viitor, unde condițiile de fericire par realizabile.

Dar, nu regulile sunt problema, pentru că pe ele s-a construit civilizația, ci regula utilizată supradimensionat și discreționar este cea care creează durere, neputințe și te îndepărtează de la a trăi liber. Dă-ți răgazuri pentru a te observa în liniște, de a-i observa pe ceilalți sau ce se întâmplă în jur, pentru că o minte care se întreabă are șanse mari să creeze răspunsuri și înțelegeri utile, claritate. Iar claritatea întâmplărilor, a emoțiilor înseamnă claritatea deciziilor, adică poți să navighezi autonom și cât mai puțin vătămat prin arhipelagul vieții.

Ecologia mediului și a relațiilor

La începuturi, avem ca pavăză și suport, părinții. Sunt prima autoritate din viața noastră, un reper care oferă granițe și libertăți în proporții diferite. Sunt un regulator care stabilește granițe care să ne ajute să rămânem în viață, să creștem, să învățăm, “amendează” mai mult sau mai puțin inspirat încălcarea granițelor sau (nu) însoțește efortul tău de autonomizare. Normarea excesivă a mediului, limitele strâmte sau injuste, ironia, suprapoziționarea, inegalitățile, inconsecvența, principiile duble, agresivitatea duc la relații disfuncționale, la microagresiuni. Microagresiunile nu sunt asteroizi (lovituri catastrofice), nici măcar meteori (ard în spațiu și nu mai ajung să te atingă), ci sunt meteoriți de mărimi diferite care, aparent, sunt inofensivi, pentru că produc daune suportabile pe care le poți duce. Dacă, însă, cantitatea de meteoriți pe unitatea de timp crește sau dacă ei cad în același loc și apasă aceleași butoane, corpul are de suferit.

Modul în care se desfășoară relația cu această prima autoritate ne poate țintui ca adulți în scaunul submisivității, al acceptării oarbe și avem nevoie de mult timp ca să ieșim din grota acestei neputințe. Adică să începem să ne dezvoltăm capacitatea de a chestiona autoritatea pentru a înțelege ce (ni) se întâmplă! Chestionarea autorității abuzive nu înseamnă că tragem pe noi flanelul proletar și fluturi pancarte cu sloganuri anti-sociale. Ci încercăm să înțelegem și să ne recalibrăm poziția în raport cu cei care vor să ne normeze excesiv resursele vieții, prin: observare, digerarea intruziunii, întrebări, perseverență, opoziționism, incisivitate, duritate, spirit combativ-beligerant. Este o modalitate de a ne recâștiga granițele pierdute prin inundarea ne-ecologică a teritoriilor care ne aparțin. Când ești inundat, apa e prea multă, nu mai încolțești, ci băltești și putrezești.

Arhitectura fricii

În relație cu provocările vieții, stresul este ca un detector de fum care ne avertizează că trupul fizic și emoțional - casa noastră - este în flăcări! Iar de aici până la ceea ce numim “boală” nu se întâmplă nimic altceva, doar un dialog pe care corpul a tot încercat să îl poarte cu un sine prea ocupat să asculte. Auzim mult prea des la cei din jurul nostru sau ne surprindem chiar pe noi spunând: “Sunt foarte ocupat, nu am timp!”, iar lipsa timpului a devenit parcă o precondiție pentru succes! Doar ocupați fiind, devenim demni de atenție, doar o agendă încărcată ne validează expertiza, iar o evadare din calendarul existenței profesionale pare aproape imposibilă!

Prin stres, stăpânul tăcut al zilelor noastre devine frica! Iar canalele prin care frica se alimentează sunt… dorințele! Nu dorințele în sine sunt sursa fricii, ci multitudinea și dimensionarea lor incorectă. Asimilarea nefiltrată a dorințelor generației din care facem parte sau a celor preaslăvite de (social)media: ce job este dezirabil, unde să locuim, unde să ne facem vacanțele, ce haine să îmbrăcăm, ce și cât să mâncăm, ce mașină este potrivită, un întreg insectar de vanități care să ne consolideze poziția de putere, admirația și dezirabilitatea socială.

De unde își trag seva deciziile și acțiunile noastre? Decidem să fim sau să rămânem cu o anumită persoană din teama de a nu fi singuri, din teama de a nu fi părăsiți? Alegem un anumit loc de muncă din teama de a nu avea suficienți bani, din teama că doar această poziție ne va face să fim apreciați, doriți, iubiți? Ne convingem că e mai bine să tăcem, din teama de a nu fi mustrați, bruscați, abuzați, din teama de a nu fi etichetați ca indezirabili, din teama de a nu fi judecați, de a nu fi marginalizați? Alegem să nu spunem cum ne simțim pentru a nu fi considerați slabi? Decidem să fim suficient de duri cu noi și să ne biciuim cu sarcini din ce în ce mai împovărătoare, pentru că a ne îngădui crește probabilitatea de a pierde tot ce am construit până acum? Alegem banii ca sursă fundamentală de a ne raporta la viață, din teama că vom pierde confortul bunăstării?

Casa, camera, hainele, mâncarea, limbajul, ceea ce ne amuză, profesia, cum ne petrecem timpul liber, cum îi tratăm pe ceilalți, hobby-urile, cum ne educăm copiii, ce acceptăm și ce nu, ce prețuim, toate sunt o extensie vizibilă a minții, o externalizare a gândurilor noastre.

Neurobiologia amenințării

Orice organism are ca “program” știința imperativă a rămânerii în viață și senzorii necesari ca să detecteze ceea ce este potențial vătămător. Organismul își construiește în timp o bibliotecă de stimuli-amenințare. Stăruința organismului de a supraviețui, de a face orice pentru a trăi în pofida amenințărilor iminente din mediu constituie Imperativul biologic! Bacteria, formă simplificată a unui organism, va face totul ca să rămână în viață, în relație cu antibioticele sau alte forme de exterminare.

Atunci când organismul sesizează atacul, amenințarea, știința interioară a acestuia de a rămâne în viață, care este exersată în timp, își comută forma de organizare internă și acțiunile din Creștere în Protejare. Aceste două forme de organizare nu pot există și funcționa concomitent, ci se exclud reciproc. Când una este activă, cealaltă se inactivează.

Ce este forma de organizare centrată pe Creștere? Când organismul primește un stimul de creștere (ex: atunci când primește nutrienți fizici prin mâncare sau nutrienți emoționali prin iubire), organismul se deschide, îl îmbrățișează, primește, se hrănește, asimilează și crește. Când același organism sesizează amenințarea, se blochează, se închide, fuge pentru a se proteja. În protecție, închidem toate mecanismele de acceptare și creștere pentru că toată energia este orientată către soluții pentru a ne proteja și pentru a rămâne în viață (imperativul biologic).

Cum se întâmplă acest lucru? Prin mecanismele neuro-bio-chimice din axa hipotalamus-hipofiza-cortico-suprarenala. Hipotalamusul, parte a sistemului limbic, este glanda din creier care face legătura dintre sistemul nervos și sistemul endocrin, este cea care interpretează semnalele venite din mediu. Atunci când evaluează un stimul ca potențial periculos, eliberează în sânge neuro-hormoni (CTH-corticotropina) ce transmite un semnal (adeno) Hipofizei/Glandei pituitare, cea care controlează chimic o proporție covârșitoare din trilioanele de celule din organism. Hipofiza este cea care preia acest semnal de amenințare (tradus prin ACTH-adrenocorticotrop) și îl transmite mai departe către glandele suprarenale. Aceasta din urmă, prin cortico-suprarenală (țesutul exterior), eliberează cortizolul, iar prin medulo-suprarenală (miezul interior) eliberează adrenalină și vasopresină. Adrenalina și vasopresina moderează comportamentele sociale precum agresiunea, responsabile de reacția fugi/luptă!

Cortico-suprarenala, prin cortizol, transmite un semnal în întreg corpul pentru ca sistemul, organismul să redirecționeze energia necesară pentru creștere și gestionare a vieții utilizată de sistemul imunitar, către amenințare, adică problema arzătoare a acelui organism în acel moment. Pentru că sistemul imunitar consumă o cantitate foarte mare de energie pentru a ține organismul în viață. Doar amintiți-va cât de storși de energie sunteți în zilele de boală, încât abia puteți să părăsiți camera. Același lucru se întâmplă și când organismul este în stres (amenințarea omului modern), el consumă o cantitate mare de energie ca să scape de această amenințare.

Organismul știe să scape de amenințările arhetipale, cu ajutorul brațelor și picioarelor, cele care îl pot scăpa de amenințare prin luptă și fugă. Aceste amenințări primordiale sunt cele din planul fizic (ex: animalele sălbatice care tratau omul ca pe o pradă). În condiții de stres, sângele este redirecționat către elementele organismului care îl pot apăra: brațe și picioare. Pentru că în organism, sângele este vehiculul ce transportă nutrienții și semnalele chimice care călătoresc continuu în corp, hrănind și avertizând organele. Sângele este retras sub acțiunea vasopresinei, prin constricția vaselor din mușchii netezi care gestionează zona organelor, intestinele, sistemul digestiv adică din zona de creștere și mentenanță și din sistemul imunitar de apărare, către zonele care ne pot salva de amenințare. Nu creșterea este acum prioritatea, ci prezervarea vieții. Eliminarea hormonului de stres are ca efect contractarea vaselor de sânge din sistemul digestiv (de aici efectul resimțit de fluturi în stomac) către brațe și picioare, acolo unde energia este necesară.

Prin urmare, hormonul de stres are trei efecte: 1. oprește sistemul de creștere (își închide canalele care primesc hrană, iubire etc.) și 2. apasă butonul de închidere a sistemului imunitar de mentenanță a organismului ce consumă o cantitate mare de energie. Ambele sunt irelevante și inutile în acel moment în lupta cu amenințarea. Dar, mai există și un al 3-lea efect, vasele de sânge care irigă pre-frontal-cortex-ul, care alimentează procesele cognitive și procesele creative, sunt la rândul lor comprimate. Energia este redirecționată din pre-frontal-cortex (Conscious brain) către zona din lobul parietal numită Precuneus, unde se întâmplă procesele inconștiente de luare a deciziei. Prin comprimarea vaselor de sânge din pre-frontal cortex, procesele noastre cognitive, logice, intelectuale nu mai primesc energie, sângele ajunge la procesorul mai rapid-subconștient care are o funcționare bazată pe comportamente tip reflex – o autostradă pe care se circulă cu mare viteză! Pe scurt, devenim “mai puțin inteligenți” când hormonii de stres sunt activi, pentru că utilizăm reflexele, adică un mod cu totul diferit de a acționa.

Pe axa timpului, reacția la stimul în drumul de la decizia inconștientă către acțiune este mediată, în ordine, de: Precuneus ce procesează reflex deciziile, SMA (Suplementary motor cortex) și M1 (Primary Motor Cortex) - mediază selecția datelor și pregătirea acțiunii, rețeaua fronto-parietală devine conștientă de intenție și mai apoi conștientă de acțiune.

Acum avem tabloul complet: întreaga energie este trimisă în brațe și picioare, pentru a scăpa de amenințare, întreg sistemul orientat către creștere se închide, sistemul imunitar este inactivat, iar inteligență este suprimată. Ce tablou încântător! În cele 10-15 minute de expunere la stres, organismul viu știe că trebuie să scape de amenințare. Abia după ce organismul viu iese din amenințare, imperativul biologic de supraviețuire este liniștit, corpul trece din nou în creștere și mentenanță a organismului.

Ne-am obișnuit să spunem că moștenirea genetică este cea care generează boala. Însă multe din boli sunt strâns legate de stres, pentru că toată mecanica stresului suprimă mecanismele de mentenanță, inactivează sistemul imunitar, adică suntem slabi, descoperiți. Însă, în zilele noastre suntem descoperiți nu doar pentru 10-15 minute ca în trecut, ci pentru o perioada lungă: zile, săptămâni, luni, ani. În stres, organismul funcționează în sistem de urgență și niciun organism viu nu poate face asta pe termen lung. Stresul este chimic, iar o dinamică pozitivă și negativă a “substanțelor chimice” prezente și produse în corp influențează funcționarea elementelor (organelor) ce compun corpul fizic.

Chimia emoțiilor, modificările chimice din corp sunt strâns legate de felul în care oamenii experimentează viața, iar asta are o influență asupra modului în care genele, secvențele de ADN sunt activate sau inactivate. Exprimarea moștenirii genetice se modifică în urma interacțiunilor cu mediul, mediul face o suprascriere pe moștenirea noastră genetică, adică este epi-genetic (peste gene).

Urmărește și partea a doua a acestui articol, în care vei descoperi și perspectiva aplicată a mecanismelor de mai sus. Pentru că, da, și pentru frică există o recompensă! Iar finalul îți oferă prilejul unei reflecții existențiale fundamentale: „Cum alegem să ne cheltuim depunerea inițială și unică din contul vieții, timpul?”

Urmărește și partea a doua a acestui articol, în care vei descoperi și perspectiva aplicată a mecanismelor de mai sus.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Multitudinea sau dimensionarea incorectă a dorințelor alimentează frica. Stresul ca responsabil de îmbolnăviri. Au sens aceste două idei prezentate. E mult stres azi, multe lucruri de care trebuie să aibă grijă omul ca să „facă față” cum ar dori (sau cum o impune marea întrecere de pe rețelele sociale). Copleșitor de multe. Decesele premature, ca din senin, de care auzim, au legătură și cu așa ceva, foarte probabil.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult