Vi s-a întâmplat să fiți nedreptățiți și să nu vă ia nimeni apărarea? În spatele acestei situații se află un fenomen cunoscut sub numele de dezangajare morală

Foto: - Wavebreak/ Profimedia

Vi s-a întȃmplat vreodată să fiţi victima vreunei agresiuni (fie şi verbale) nemeritate, sau să fiţi evident nedreptătiţi (în vreo chestiune chiar de mică importanţă) şi să observaţi că, deşi erau multe persoane care au asistat la asta, nimeni nu v-a luat apărarea? Şi nu v-aţi întrebat de ce oare se întȃmplă asta? Şi mai ales v-aţi pus întrebarea cum a putut persoana care v-a agresat/nedreptăţit să facă asta deşi nedreptatea era evidentă?

Ei bine, fenomenul a fost studiat de psihologia socială şi poartă numele de dezangajare morală, respectiv auto-convingerea unei persoane că, din varii motive, normele morale nu i se aplică, într-o anumită situaţie specifică.

De obicei, oamenii dobândesc, odată cu încadrarea în societate (deci încă de la vârste relativ mici), noţiunile de bine şi rău, care le gestionează comportamentul. Încălcarea acestor norme morale duce la pedepse (uneori de tip legal, alteori din categoria sancțiunilor sociale) dar, mai ales, apare o auto-sancționare internă, respectiv oamenii nu se simt prea bine cȃnd au mințit, au fost nedrepţi, au fost agresivi, etc. Această auto-sancționare este cea care reglează ulterior comportamentul şi, de obicei, oamenii respectă normele morale.

Totuşi asta nu se întȃmplă întotdeauna şi, din păcate, istoria are unele exemple cutremurătoare, de crime de război, episoade de tortură, prigoana unor categorii sau etnii, purificarea etnică, şi aşa mai departe. Pentru unele din aceste situaţii poate a fost găsit un vinovat sau un grup de vinovaţi singulari, dar în realitate astfel de fenomene nu s-ar fi putut amplifica până la proporţiile la care s-a ajuns fără participarea – activa sau pasivă – a unui număr mare de persoane, „oameni simpli de pe stradă” care cumva, în contextul respectiv, nu au părut a mai ţine cont de moralitate (deşi în alte aspecte ale vieţii lor au continuat să funcţioneze conform normelor sociale acceptate).

Psihologul Albert Bandura [1] a fost primul care a descris mecanismele prin care are loc dezangajarea morala.

Un prim mecanism este cel al găsirii unei justificări morale: fie că e vorba de onoare, fie de un bine viitor, fie de interesul superior al comunităţii în ansamblu, astfel de argumente pot fi găsite fie pentru a justifica tortura, fie unele crime „de onoare”, fie de exemplu corecțiile sălbatice aplicate unor copii (de către părinţi sau alţi supraveghetori) pentru că „îmi vei mulţumi odată pentru asta”.

Folosirea limbajului eufemistic este o altă cale de a atenua auto-cenzura morală. De multe ori copiii sau adolescenţii care practică bullying-ul justifcă prin „ei, ne distram şi noi puţin”, sau unele persoane abuzive justifică violenţa prin „a fost o palmă prietenească”.

Comparaţiile avantajoase sunt şi ele un mod de a facilita dezangajarea morală: fie că un rău făcut azi va duce la un bine în viitor, fie că răul făcut unei persoane (sau unui grup mic) va aduce beneficii unui grup mai mare, fie că ceea ce se întȃmplă acum este minor faţă de alte cazuri (fie cunoscute deja, fie posibil de imaginat).

Dacă factorii de mai sus facilitează acţiuni imorale, persoanele care au făcut asta se confruntă cu conștientizarea consecinţelor faptelor lor. În acest moment ar trebui să intre din nou în acţiune auto-cenzura, care să limiteze participarea la practici imorale, sau chiar să împingă persoana spre a încerca să repare cȃt se poate din răul făcut. Însă şi aici apar mecanisme de dezangajare morală. Primul dintre ele este deplasarea responsabilității spre ceva/cineva extern: „astea sunt ordinele primite”, „asta cer șefii”, „astea sunt vremurile”, „asta e politica” (a companiei sau a statului). Pare că oamenii pot să se poarte destul de reprobabil atȃta vreme cȃt responsabilitatea este a altcuiva. Mai apare aici şi difuzia responsabilității („toată lumea face la fel”), care pare să minimizeze presiunea morală la nivelul unui singur individ.

Ignorarea consecinţelor sau a legăturii cauzale dintre fapta comisă şi rezultat este un alt factor de dezangajare morală. De multe ori în organizaţii unde lanţul de comandă este foarte lung, persoanele care decid o anumită politică şi cele responsabile de implementarea acesteia sunt atȃt de departe de cei care au de-a face cu consecinţele încȃt nu mai văd responsabilitatea proprie a unor decizii dezastruoase. Unii părinţi, sau educatori, tind să minimalizeze efectele negative ale unui comportament asupra copiilor („cum adică asta o să îl afecteze ca adult?”) iar şoferul care lovește pe cineva şi nu se opreşte nu ştie dacă victima s-a ales cu o vânătaie, un braț rupt sau chiar a decedat, iar în timp autorul accidentului îşi va imagina că doar a trecut pe lȃngă persoană, fără de fapt să o fi atins.

Uneori însă consecinţele nu pot fi nici ignorate, nici minimizate. Justificarea imoralității poate veni atunci din dezumanizarea victimelor („sunt doar nişte animale”, „sunt cretini, nu simt nimic oricum”) sau din demonizarea acestora, respectiv atribuirea unor vinovăţii către victime, vinovăţii anterioare abuzului („lasă că ştie el/ea de ce a primi asta”, „dar şi ei au făcut…”, „si-o meritau pentru că…”).

Iată că am descris o multitudine de mecanisme, şi cu siguranţă pe unele – dacă nu pe toate – le-aţi recunoscut. Poate la alţii, poate la dvs. înșivă. Ele există, ca mecanisme psihice, şi probabil fiecare dintre noi le-a folosit ca pretext pentru a face unele lucruri în dezacord cu principiile morale proprii sau pentru a asista fără protest la încălcarea de către alţii a acestor principii. Suntem oameni, deci greşim. Important ar fi să recunoaştem cȃnd se întȃmplă aşa ceva şi – pe cȃt de mult posibil – să încercăm să nu mai repetăm sau, dacă este posibil, să îndreptăm nedreptățile comise.

1. Bandura, A, Barbaranelli, C, Caprara, G.V., Pastorelli C. (1996) – Mechanisms of Morl Disengagement in the Exercise of Moral Agency, Journal of Personality and Social Psychology, vol 71, nr. 2, pp 364-374

Articol publicat pe blogul autoarei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp