Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

M-a provocat un prieten: „Nu suntem și nu am fost niciodată un popor măreț. Ne-am ascuns în păduri și în codri”

1 Decembrie la Sibiu

Foto: Ovidiu Matiu

Am un prieten care îmi critică scrisul și cu care port mereu discuții în contradictoriu. Are o minte strălucită, o cultură vastă, capacitate de analiză și sinteză, foarte atent la fiecare detaliu, fin observator, deci discuțiile cu el sunt o adevărată încântare. El cu argumentele lui, eu cu ale mele – și iese un duel pe cinste.

Cel mai mult ne „certăm” de la felul în care am tratat aspecte ale istoriei noastre în cărțile mele. Nu scapă nicio ocazie să îmi reproșeze că am hiperbolizat și idealizat.

-Nu e istoria noastră așa cum am învățat la școală în comunism, îmi zice.

-Dar cum e!? am mormăit moale și aparent docilă, dar și dându-i o fărâmă de dreptate, căci am citit studii despre așa ceva.

-Nu suntem și nu am fost niciodată un popor măreț. Ne-am ascuns în păduri și în codri, când a venit urgia, și doar am supraviețuit. Acesta e singurul nostru merit. Măreția o găsești la popoarele ce au clădit imperii, ce au cucerit teritorii...

Gata! L-am prins! mi-am zis în gând cu satisfacție și apoi l-am rugat cu cea mai dulce voce din lume:

-Te rog, repetă ce ai spus! A sunat sublim...

-Ce să repet?! m-a întrebat cu mirare.

-Ai spus: „Nu suntem și nu am fost niciodată un popor măreț. Ne-am ascuns în păduri și în codri, când a venit urgia, și doar am supraviețuit. Acesta e singurul nostru merit” l-am citat eu. Tu realizezi ce lucru frumos ai spus!? Eu văd în asta măreția poporului meu. A reușit să supraviețuiască la răscruce de imperii și de vânturi. S-a ascuns în codri, a mâncat rădăcini, dar a supraviețuit în timp ce imperiile au murit. Vorbești de măreția cuceritorilor și a celor ce au făcut imperii din jaf, prădat și omorât!? Eu acolo nu văd nicio măreție. Îți recomand să vezi filmul MISIUNEA – are și o coloană sonoră excepțională compusă de Ennio Marricone – și după aceea mai vorbim despre măreția cuceritorilor. Eu mă bucur că neamul meu nu are înscris în codul genetic sânge de jefuitor și nici pe suflet păcate grele.

-Oricum exagerezi când scrii! Idealizezi și hiperbolizezi prea mult! Suntem neamul ce mereu i-a omorât sau sacrificat pe cei mai buni dintre noi. Mereu am iubit trădătorii și am sacrificat patrioții...

-La asta nu am ce îți răspunde, ai dreptate. Dar să știi că și cei sacrificați nu și-au dorit altă soartă și, dacă ar fi fost posibil să mai trăiască încă o dată conștienți de cum le va fi sfârșitul, ar fi ales aceeași soartă. Pentru ei a fost o onoare să fie în slujba neamului lor. A fost un fel de asumare a destinului. Cred asta din toată inima despre M. Eminescu, ca să dau doar un exemplu. Vreau să îți demonstrez ceva: Caragiale scoate în evidență toate defectele acestui popor. Eminescu iubește acest popor de parcă i-ar înțelege cel mai bine sufletul de aceea îl idealizează...

- La fel ca tine, spune prietenul meu întrerupându-mă. Oricum Caragiale era din alt mediu – orașul cu toate păcatele lui, iar Eminescu era de la sat – satul acela ancestral și pur de la 1850. Asta și-a pus amprenta pe opera lor.

- Mulțumesc. Mă onorează ce ai spus. Acum continui cu demonstrația mea. Deci Caragiale - dur, cinic și critic cam ca tine, Eminescu – idealizând. Lucian Blaga percepând România ca un spațiu sacru în a cărui sat s-a născut veșnicia despre care spune: „Cu acest orizont spaţial se simte solidar ancestralul suflet românesc, în ultimele sale adâncimi, şi despre acest orizont păstrăm undeva, într-un colţ înlăcrimat de inimă, chiar şi atunci când am încetat de mult a mai trăi pe plaiu, o vagă amintire paradisiacă: Pe-un picior de plaiu, / pe-o gură de Raiu. Să numim acest spaţiu-matrice, înalt şi indefinit ondulat, şi înzestrat cu specificele accente ale unui sentiment al destinului: spaţiu mioritic”. Poți susține sau nega că vreunul din acești trei titani nu spune adevărul!? Poți spune că vreunul minte?! Minte Eminescu când idealizează!? Greșește Caragiale când scoate în evidență defectele!? Se înșală Blaga, când vorbește de un spațiu sacru!?

- Nu, mi-a răspuns prietenul meu.

- OK. Dar dacă aș spune că spiritualitatea românească e reprezentată doar de unul din ei nu ar fi complet și nici corect. Pentru o imagine clară aș spune că toți trei dau prin opera lor imaginea României mele. Doar critica moravurilor și cinismul lui Caragiale, deși reale – nu spun totul despre noi. E nevoie de idealizarea lui Eminescu și de percepția sacrului acestui spațiu românesc, pe care l-a perceput Blaga, pentru o imagine întreagă. Extrapolând aș spune că România de azi nu e cea criticată de tine și nici cea idealizată de mine, ci e o simbioză a părerilor noastre.

Prietenul meu tăcea. Am avut sentimentul că l-am convins.

-Tu chiar crezi că turcii nu ne puteau face pașalâc și că avem noi vreun merit!? Nu ne-au făcut că nu au vrut. Dacă voiau ne mătura imperiu cât ai clipi. Nu au vrut să își mute administrația dincoace de malul Dunării. Au preferat să ne lase tampon în calea popoarelor migratoare din est și să le ținem piept. Să fim granița imperiului.

-Iar mi-ai ridicat mingea la fileu! Ce măreție pentru poporul meu, ce se ascundea în păduri să supraviețuiască să fie graniță pentru cel mai mare imperiu din acea vreme și să fie stavilă hoardelor migratoare! Și câtă ticăloșie și calcul din partea imperiului! Și chiar așa: unde e acum acel imperiu!? Nu vezi niciun pic de măreție că au murit imperii pe lângă noi și noi, aștia ce ne ascundeam prin munți și codri am supraviețuit!? Tocmai această supraviețuire e măreață, domnul meu, dar eu nu am ce îți face că tu nu poți vedea măreția pe care eu o văd...

...

Altă dată ne-am certat vorbind despre „Meșterul Manole” și „Miorița”, pe care eu le consider că s-au născut chiar din codul nostru genetic, că sunt operele de artă populară ce ne definesc cel mai bine sufletul românesc cu cele două mari teme existențiale: sacrificiul pentru a construi ceva durabil și atitudinea în fața morții.

-Cum să îți zidești soția în zid!? Cum!? țipa prietenul meu. Eu nu pot înțelege asta. A, voia să sacrifice ceva pentru a construi durabil, căci zidirea presupune sacrificiu!? Bine, trebuia să se sacrifice pe el! Să se pună pe el în zid!

-Nu ai înțeles. E credința că pentru a face ceva magnific trebuie să sacrifici ce ai mai scump, mai neprețuit...

-Exact! Știu asta! Trebuia să se sacrifice pe el!

-Nu ai înțeles, domnul meu! Meșterul Manole iubea și iubind ceea ce era mai de preț pentru el era soția și el asta a sacrificat. Nu se iubea cel mai mult pe el, ci pe soție. Tu crezi că el a mai rămas om după asta!?

-Rămân la părerea mea! Nu sacrifici ceea ce iubești! Acum să vorbim de Miorița. Înnebunesc când aud lamentările ciobanului moldovean. Așteaptă să moară! Își face testamentul... Exact așa sunt românii... Nu, frate, lupți! Nu aștepți moartea! Lupți și mori în luptă! Eu nu pot concepe așa ceva!

-Nu e fatalism și nu e renunțare! Eu admir calmul și lipsa oricărui sentiment de teamă, conștientizarea că moartea e o nuntă cosmică...

-Lasă-mă cu asta! E renunțare la luptă! Așteaptă moartea...

-Nu e renunțare. E calm, e lipsă de teamă, e sentimentul clar că dincolo de moarte, nu e moarte, ci o înviere sau altă viață, nici nu știu cum să-i spun, căci nu pot vorbi de Înviere înainte de creștinism, deși balada sufletului poporului meu exact despre asta vorbește: despre creștinism înainte de creștinism, despre nemurirea sufletului în care credeau dacii.

-Nu o să mă convingi nici într-o mie de ani! Rămân la părerea mea: renunță la luptă, așteaptă moartea, e un laș...

Am respirat adânc. Am tăcut câteva clipe. Îmi organizam gândurile.

-Consideri că Iisus când s-a lăsat răstignit a fost laș!? Putea să lupte... Putea să îi distrugă pe toți cei ce îl chinuiau doar cu o clipire de gene. De ce crezi că a acceptat sacrificiul!? Pentru că prin acceptarea sacrificiului a biruit lumea... Unde sunt azi cei care l-au chinuit și răstignit!? Sunt învingători!? Sunt luptători!? Unde sunt!? Un sacrificat, un învins, un OM ce și-a acceptat soarta și moartea a biruit lumea. În sufletul meu este întotdeauna o îngemănare între Miorița și creștinism...

...

Despre mitul Zburătorului în credințele românilor și literatura română nu vă povestesc ce discut. Ar fi epic – ar spune prietenul meu!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • tanti esti o trista, prietenul matale isi pierde vremea cu dumneata
    • Like 1
    • @ Paul Dinescu
      absolut, imi pare rau ca am citit porcaria asta, du-te mamaie si fa propaganda nationalista la AUR nu pe Republica. Tara asta n-a stralucit decat prin impostura, lasitate si prostie. Hai lasa-ne cu discursul asta lacrimogen de doi bani
      • Like 1
  • Din păcate, sunt de acord cu „prietenul”: supraviețuirea larvară poate fi pentru unii un merit, dar „măreție” niciodată. Până la urmă „măreția” nu e dată de definiția subiectivă a unuia sau altuia, ci de prezența unei nații în cronologiile lumii, acolo unde noi nu existăm sau ocupăm cel mult spațiul unor paranteze ori note de subsol... Aa, iar în triada de autori naționali trebuia obligatoriu inclus și Cioran, cu a sa magnifică Schimbare la față, carte ce descrie meșteșugit și în amănunt falimentul nostru național...
    • Like 0
    • @ Sorin-Mihai Militaru
      Mihaela check icon
      Exista "maretia" acestei lumi care este limitata si efemera. Si exista adevarata maretie a spiritului in fata caruia aceasta lume este doar un graunte de nisip. Romanul din Miorita stie ca tot ce se intampla sub soare este cu voia lui Dumnezeu. De aceea el nu se impotriveste ci traieste toate clipele care le are intr-o unitate deplina cu Macrocosmosul care se reflecta in el devenind una. El stie ca este mult mai mult decat trupul sau fizic. Aceasta stare de maretie a constiintei sale care se expansioneaza cuprinzand si patrunzand totul, nu se compara cu maretia nici unui imperiu de pe acest pamant.
      • Like 0
  • Niciodată, dar niciodată nu poţi face o comparaţie între sacrificiul creştin al lui Isus şi moldoveanul din Mioriţa. Nu numai că nu se compară dar e din şi de altă dimensiune. În ce priveşte imperiile - nu toate au murit, poate forma lor "medievală", ele încă mai există - Turcia încă este o forţă, despre China nu pot exista comparaţii, SUA e tot un imperiu dar sub o formă mai modernă, Rusia la fel. Au dispărut unele imperii sub forma lor antică sau medievală, dar au fost înlocuite de altele, adaptate la noile vremuri. Cel mai mare imperiu al tuturor timpurilor încă mai există, doar că are altă formă şi orânduire - statele sunt divizate la nivel global dar încă fac parte din el - Commonwealth. Legat de poporul român, nu prea avem cu ce ne lăuda - faptele vorbesc şi ce rămâne în urma ta. Puţini români ştiu că cele mai multe cetăţi şi biserici fortificate de pe teritoriul ţării sunt în zona Transilvaniei, aproape triplu faţă de tot restul ţării. Oare ce ne spune asta?... personal ne arată clar faptul că acolo unde popoarele cu o istorie "puternică" au lăsat ceva îjn urma lor. În cazul Transilvaniei faptele o şi arată, restul e doar fală tipică poporului român.
    • Like 0
  • Aș vrea să-mi dea cineva măcar un exemplu de ceva cu adevărat MĂREȚ lăsat în urma lui de către poporul român după atâtea sacrificii și compromisuri pe care le-a făcut în istoria sa....
    • Like 2
  • Îmi place mai mult de prietenul ăsta al dvs.. Pare genul rațional... Îl înțeleg de ce vă combate.
    • Like 0
  • Cu „Meșterul Manole” a dat-o cu oiștea-n gard: nu poți realiza ceva mare fără a sacrifica pe cei mai apropiați (cf. Isus Hristos: „Cine nu-și urăște mama în numele meu nu se va mântui”, A.P. Cehov „Viața mea”, etc etc etc) iar cu „Miorița” mai ușor, cel puțin până nu parcurgi tot ce s-a scris în chestie. În rest suntem din păcate un popor de slugi, dupe cum se poate vedea în întreaga noastră literatură tradițională, și mai puțin în istoriografia noastră care e cea mai mincinoasă din lume.
    • Like 0
  • "Dar să știi că și cei sacrificați nu și-au dorit altă soartă". Sigur pe ei i-ai intrebat??
    Cucoană, ești nebună.
    I rest my case.
    • Like 1
    • @ Alexandru Maioru
      Dar tu i-ai întrebat!?
      • Like 0
  • Ca sa fiu direct, nu as fi reusit sa trec de prima fraza in aceasta discutie-articol. Este dificil sa-ti gasesti timp sa citesti in capitalism unde bani sunt totul si seful tau si-ar dori sa fie legal sa te lege de birou unde sa si dormi.
    Recomand insa pe youtube canalul Zaiafet (RO) care ofera rezumate ale unor carti fantastice, Caspian Report (EN) despre geopolitica, HistoryMarche (EN) batalii istorice.
    • Like 0
  • O fi vorba poate de atitudinea in fata morții dar mie mi se pare că lipsa unei atitudini civice, lipsa de reacție în fața unor abuzuri, nedreptăți, ilegalitati ...este cumva o consecință a unui mesaj subliminal al baladei Miorita.
    Un exemplu de "manipulare" a maselor prin intermediul mesajului subliminal al unei povesti o găsiți aici :"William of Orange a angajat deja un istoric oficial care a manipulat inteligent notele istorice rare. La insistențele prințului, Hadrianus Junius a plasmuit Revolta Batavilor în lucrarea sa standard „Batavia”. Tânăra republică avea nevoie de o poveste. Corespondența cu răscoala împotriva asupririi de către spanioli, atunci izbucnind cu toată furia, s-a găsit repede. Așa cum batavii se smulseseră de sub asuprirea conducătorilor romani, descendenții lor olandezi trebuiau să reziste ocupantului spaniol." Sursa https://www.trouw.nl/nieuws/hoe-de-mythe-over-de-trotse-batavieren-ontstond~b6e0f1eb/ Povestea asta a dus la unirea lor că popor.
    Mergând mai departe, Spania de a cărei asuprire olandezii au luptat din răsputeri să scape,prin denaturare, a ajuns sa fie tara de unde sosește Sinterklaas (echivalentul lui Moș Crăciun) cu o corabie încărcată cu daruri.
    Pare banal, dar aceste povești, prin mesajul lor subliminal, le dau olandezilor un sentiment de luptatori învingători și se poarta ca atare în viața deși istoricii au dovedit că realitatea a fost cu totul alta.
    Oare nu ar trebui sa fie și masa media mai selectivă in ceea ce privește "poveștile" de viață, sa ofere modele ce ar inspira atitudini pozitive? Ajung uneori să mă întreb ce ne mai unește că popor acum când milioane de romani trăiesc departe de tara, când neîncrederea în clasa politică creste, când hăul dintre săracii și bogatii noștri se adâncește....Limba romana ! Cam atât....
    • Like 0
  • Sunt de acord cu prietenul si sincer, mi-ar fi placut mai mult un articol scris de el. Nu pentru ca avem cam aceleasi opinii, ci pentru ca pare mai rational. Nu as putea purta o dezbatere serioasa cu un om care isi argumenteaza opiniile dandu-mi exemplu pe Iisus, Mos Craciun, Zana Maseluta, etc. Iar istoria de dinaintea aparitiei camerei video este una dintre cele mai inexacte stiinte. Fiecare 'istoric' a scris ce i-a convenit lui, dupa care ceilalti de dupa el au citit si si-au insusit la fel, tot ce le-a convenit lor.
    • Like 6
    • @ Christian Paiangan
      Nu ești decât un trist,dar încă nun îți dai seama!
      • Like 0
    • @ Christian Paiangan
      Christiane, păcat că nu te-ai născut acum 2000 de ani ca să fi salvat o omenire întreagă de la prostia numită creștinism...
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult