Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Tanti Maria n-are nevoie decât de o vorbă bună

umbra femeie - Oleg Elkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Foto: Oleg Elkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Azi e ziua generozității (Giving Tuesday), 1 decembrie 2020, stabilită ca prima marți după Ziua Recunoștinței din Statele Unite. La noi e Ziua Națională, marțea după Sfântul Andrei.

Această inițiativă de mobilizare internațională îndeamnă la o recunoaștere a nevoilor sociale și la ajutorul pe care îl putem oferi, în special prin generozitate materială. Dacă de aceasta nu dispunem cu toții, cea spirituală și voluntară (efort și timp) nu ne pot fi străine.

Se spune că din ziua Sf. Andrei începe șirul evenimentelor de iarnă. Altădată, anunțate de tragerea de clopot răsunătoare peste casele mărunte de târg, acum prin mediatizarea digitală, ele fac apel la manifestarea liberului arbitru pentru generozitate a celor grăbiți și înrobiți de „civilizația spectacolului”, cum suntem cei mai mulți. Niciodată, însă, nu este prea târziu să practici generozitatea, acel gest adevărat, plin, din adâncuri, în care calea de răspuns nu contează, decât ca zâmbet și bucurie în priviri. Nu aștepți vreun feedback, gestul s-a încheiat odată cu dăruirea, dar continuă în spiritualitate. 

Dacă am practica generozitatea ca și cum am mânca, ca și cu am dormi, atunci nu ar mai fi nevoie să o rostim, pentru că o trăim. Am reda ierarhia naturală a importanței cuvintelor și faptelor.

De ceva ani, undeva în centrul Bucureștiului, Tanti Maria stătea pe borduri de magazine și privea la trecători. Unii îi dădeau câte-o punguță cu de-ale gurii, alții câțiva bănuți. Într-o zi am auzit-o vorbind. Încet, îngrijit și coerent. Am aflat mai târziu că, fiind orfană, primise o educație la centrul de copii în perioada anilor ’50, acolo unde profesori de înaltă pregătire intelectuală fuseseră trimiși să predea. Apoi mi-am dat seama că era de felul ei autodidactă. După școala primară muncise pe unde apucase, nu avusese cine să-i spună că trebuia să-și găsească un loc de muncă fix și ar fi avut șanse chiar la unul bun pentru istețimea de care dădea dovadă și pentru vorba ei, „dulce mult aduce”. Muncise ca zilier. Ajunsese pe străzi pentru că fusese dată afară după anii ‘90, dintr-o casă naționalizată, și după vreo doi ani fără locuință, primise una socială undeva, prin sectorul 4. Ajutorul social era mizer. La peste 70 de ani împliniți, pleca din cartierul unde stătea și ajungea în centru, unde hoinărea pe străzile din jurul locuinței ei de-o viață, până se lăsa întunericul, vara, sau gerul devenea de nesuportat, iarna. Mâncau și ea și cățelușa ei din ce le cumpăra unul, altul, dar nu cerea nimic de la trecători.

Acestei femei, trecute prin multe, i se luminează fața la o vorbă blândă și are o sensibilitate deosebită. Am întâlnit-o cu vreo două săptămâni în urmă, cu măștile pe față și eu și ea. După primele vorbe m-a recunoscut și tonul i-a devenit familiar. De atunci, ceva timp mi-a părut rău că zâmbetul meu nu s-a întâlnit cu al ei.

Eu am tabloul lui Tanti Maria. Undeva în amintiri, o astfel de imagine, mărturie a nevoii de generozitate, există în fiecare dintre noi. Dacă acum nu mai „putem întinde mâna celor în nevoi în întâlnirea cu ei, să-i privim în ochi, să-i îmbrățișam, să le zâmbim manifestându-ne iubirea care sparge cercul singurătății”, așa cum Papa Francisc spunea, cel puțin o putem face gândindu-ne la ei. Acel surâs și blândețea ne rămân, gesturile de recunoștință ne rămân și acolo unde se poate, ele pot fi împărtășite, prin cuvinte, în condiții de distanțare regulamentară sau la un telefon scurt, de 5 minute. Acestea sunt semne nescrise și universale de afecțiune, de iubire, iar măștile nu-i împiedică pe oameni să le recunoască. Adresarea cuvintelor cu această încărcătură emoțională va bucura și lumina pe cel căruia îi sunt adresate, mai mult decât sperăm.

Pentru cei la care nu avem cum ajunge și care sunt mulți și care au nevoie de încurajare spirituală, astfel de cuvinte le rostim în gând, în reflecții, în meditații, în rugăciuni.

Să ne gândim să fim generoși cu sănătatea tuturor, cu grija și efortul celor care ne îngrijesc în spitale și nu numai.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult