Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Tanti Maria n-are nevoie decât de o vorbă bună

umbra femeie - Oleg Elkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Foto: Oleg Elkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Azi e ziua generozității (Giving Tuesday), 1 decembrie 2020, stabilită ca prima marți după Ziua Recunoștinței din Statele Unite. La noi e Ziua Națională, marțea după Sfântul Andrei.

Această inițiativă de mobilizare internațională îndeamnă la o recunoaștere a nevoilor sociale și la ajutorul pe care îl putem oferi, în special prin generozitate materială. Dacă de aceasta nu dispunem cu toții, cea spirituală și voluntară (efort și timp) nu ne pot fi străine.

Se spune că din ziua Sf. Andrei începe șirul evenimentelor de iarnă. Altădată, anunțate de tragerea de clopot răsunătoare peste casele mărunte de târg, acum prin mediatizarea digitală, ele fac apel la manifestarea liberului arbitru pentru generozitate a celor grăbiți și înrobiți de „civilizația spectacolului”, cum suntem cei mai mulți. Niciodată, însă, nu este prea târziu să practici generozitatea, acel gest adevărat, plin, din adâncuri, în care calea de răspuns nu contează, decât ca zâmbet și bucurie în priviri. Nu aștepți vreun feedback, gestul s-a încheiat odată cu dăruirea, dar continuă în spiritualitate. 

Dacă am practica generozitatea ca și cum am mânca, ca și cu am dormi, atunci nu ar mai fi nevoie să o rostim, pentru că o trăim. Am reda ierarhia naturală a importanței cuvintelor și faptelor.

De ceva ani, undeva în centrul Bucureștiului, Tanti Maria stătea pe borduri de magazine și privea la trecători. Unii îi dădeau câte-o punguță cu de-ale gurii, alții câțiva bănuți. Într-o zi am auzit-o vorbind. Încet, îngrijit și coerent. Am aflat mai târziu că, fiind orfană, primise o educație la centrul de copii în perioada anilor ’50, acolo unde profesori de înaltă pregătire intelectuală fuseseră trimiși să predea. Apoi mi-am dat seama că era de felul ei autodidactă. După școala primară muncise pe unde apucase, nu avusese cine să-i spună că trebuia să-și găsească un loc de muncă fix și ar fi avut șanse chiar la unul bun pentru istețimea de care dădea dovadă și pentru vorba ei, „dulce mult aduce”. Muncise ca zilier. Ajunsese pe străzi pentru că fusese dată afară după anii ‘90, dintr-o casă naționalizată, și după vreo doi ani fără locuință, primise una socială undeva, prin sectorul 4. Ajutorul social era mizer. La peste 70 de ani împliniți, pleca din cartierul unde stătea și ajungea în centru, unde hoinărea pe străzile din jurul locuinței ei de-o viață, până se lăsa întunericul, vara, sau gerul devenea de nesuportat, iarna. Mâncau și ea și cățelușa ei din ce le cumpăra unul, altul, dar nu cerea nimic de la trecători.

Acestei femei, trecute prin multe, i se luminează fața la o vorbă blândă și are o sensibilitate deosebită. Am întâlnit-o cu vreo două săptămâni în urmă, cu măștile pe față și eu și ea. După primele vorbe m-a recunoscut și tonul i-a devenit familiar. De atunci, ceva timp mi-a părut rău că zâmbetul meu nu s-a întâlnit cu al ei.

Eu am tabloul lui Tanti Maria. Undeva în amintiri, o astfel de imagine, mărturie a nevoii de generozitate, există în fiecare dintre noi. Dacă acum nu mai „putem întinde mâna celor în nevoi în întâlnirea cu ei, să-i privim în ochi, să-i îmbrățișam, să le zâmbim manifestându-ne iubirea care sparge cercul singurătății”, așa cum Papa Francisc spunea, cel puțin o putem face gândindu-ne la ei. Acel surâs și blândețea ne rămân, gesturile de recunoștință ne rămân și acolo unde se poate, ele pot fi împărtășite, prin cuvinte, în condiții de distanțare regulamentară sau la un telefon scurt, de 5 minute. Acestea sunt semne nescrise și universale de afecțiune, de iubire, iar măștile nu-i împiedică pe oameni să le recunoască. Adresarea cuvintelor cu această încărcătură emoțională va bucura și lumina pe cel căruia îi sunt adresate, mai mult decât sperăm.

Pentru cei la care nu avem cum ajunge și care sunt mulți și care au nevoie de încurajare spirituală, astfel de cuvinte le rostim în gând, în reflecții, în meditații, în rugăciuni.

Să ne gândim să fim generoși cu sănătatea tuturor, cu grija și efortul celor care ne îngrijesc în spitale și nu numai.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Livadaru Alex

În România, lupta între găști este pe viață și pe moarte și se încalcă linii roșii într-un ritm în care nu ne-am fi imaginat vreodată, lăsând mult loc abuzurilor și tot mai puțin libertății. Culmea, toate acestea se petrec în mandatul unui om despre care se credea că vine din rândurile societății civile, apărător al principiilor democratice.

Citește mai mult

Pepenii lui George Mihai de la Avantaj Distribution (Slobozia Nouă), fermă partener Lidl

Îi produc George Mihai și echipa lui de 25 de angajați și 100 de zilieri de la Avantaj Distribution SRL, iar pepenii ajung pe mesele românilor, dar și slovacilor și polonezilor, prin intermediul parteneriatului cu Lidl. „Din primul profit, am plecat în vacanță în Grecia”, își amintește antreprenorul de 47 de ani, pe care Republica l-a vizitat și anul trecut. Spune că nu îi place munca de birou și ar sta toată ziua în aer liber, alături de bogăția lui, dacă ar putea.

Citește mai mult

CCR - foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Trăim în țara în care cetățenii fără carnet de partid (în partidul care trebuie, nu în oricare) primesc noi impuneri, restricții și obligații, de tot felul, dar politicienii taie tot mai mult din obligațiile pe care le au, în numele apărării dreptului lor la viață privată, când în realitate asta se întâmplă pentru a demola transparența decizională, a banului public și a propriilor decizii și fapte. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește mai mult

Gramatica la liceu / sursa foto: Profimedia

Te-ai oprit vreodată înainte să trimiți un mesaj, întrebându-te dacă ai scris corect? Ai ezitat între un ,,i’’ și doi, ai șters o propoziție pentru că nu mai știai unde trebuie pusă virgula sau ai reformulat o frază doar fiindcă nu aveai încredere că respectă regulile limbii române? Dacă astfel de situații au devenit obișnuite, este firesc să ne întrebăm cât de mult contează gramatica și ce se întâmplă atunci când școala încetează să o mai predea sistematic.

Citește mai mult