Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Taxa pe avere la nivel mondial versus „impozitarea nunților” în România

nunta - sala

(Foto: Guliver/Getty Images)

În sistemul fiscal actual din România nu se percepe o taxă pe avere. De altfel, sunt încă destul de puţine state în lume care practică impozitarea „averii”. În plus, nu există niciun mod unitar de fiscalizare, aşa cum arată ultimul studiu EY pe această temă, “2018 Worldwide Estate and Inheritance Tax Guide”.

Cu titlu de exemplu, Italia are în prezent un sistem de taxare distinct al activelor financiare sau proprietăţilor imobiliare deţinute în străinătate de rezidenţi, în timp ce Olanda are cote de impunere diferite în funcţie de dimensiunea valorii nete a averii. 

În Spania, impozitul pe averea netă reprezintă o taxă anuală percepută persoanelor fizice la data de 31 decembrie a fiecărui an. Averea supusă acestei taxe este definită ca fiind compusă din toate activele și drepturile care pot fi evaluate din punct de vedere economic, mai puțin toate sarcinile sau datoriile pe care le poate avea persoana și care reduc practic averea. Dacă persoana fizică este rezidentă în Spania, impozitul este perceput pe averea globală deţinută, în timp ce persoanele nerezidente sunt impozitate doar pentru activele situate în Spania. Mai jos, am inserat un exemplu numeric pentru a ilustra sistemul spaniol: 

În Norvegia, moștenirea și darurile sunt adăugate la averea netă a contribuabilului, iar baza impozitului pe avere o reprezintă valoarea de piaţă a activelor acestuia minus datoriile. Averea netă astfel calculată este impozitată doar dacă depăşeşte un plafon, și anume aproximativ 150.000 euro anual (2018).

Și dacă tot aminteam de moșteniri și daruri, merită să mutăm analiza la ce se întâmplă în România în acest timp. Printre altele, recent, au ținut prima pagină a ziarelor “impozitarea nunților” și inițiativa ANAF de a trimite tinerilor căsătoriţi solicitări ca aceştia să declare ce relaţii economice au avut, în contextul căsătoriei civile şi religioase, cu persoanele fizice sau firmele care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere şi spaţiul etc.

Poate fi această acțiune o încercare de impozitare a veniturilor a căror sursă nu este identificată? Pentru că, practic, aceasta este singura procedură transpusă în Codul de Procedură fiscală din anul 2011. Și, deși implementată de câțiva ani deja, procedura de control a autorităţilor din cadrul Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice nu a lăsat foarte multă transparenţă contribuabililor supuşi controlului fiscal, aceștia riscând o obligaţie fiscală de 16% plus dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru fiecare an supus controlului. De altfel, de-abia în luna septembrie 2018 au fost publicate formularele şi documentele utilizate în activitatea de verificare a situaţiei fiscale personale, iar metodele indirecte folosite de inspectorii fiscali în cuprinsul procedurii de analiză încă stârnesc multe controverse procedurale.

Ca să ne reamintim câteva detalii tehnice, verificarea situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice rezidente române cu privire la impozitul pe venit are ca obiect examinarea tuturor drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a oricăror altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate. În acest scop, se solicită documente şi mijloace de probă referitoare la situaţia fiscală a persoanei fizice verificate, obţinute inclusiv prin solicitarea de informaţii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la terţi sau autorităţi şi instituţii publice deţinătoare, atât din ţară cât şi din străinătate, în baza convenţiilor internaţionale de schimb de informaţii sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.

Din experienţa practică, în astfel de verificări fiscale, procesul de control poate fi considerat anevoios atât din prisma procedurii, cât şi a necesităţii reconstituirii averii de la un moment iniţial (în loc de perioada de prescripţie fiscală, cu considerarea valorii estimative a averii dobândite până la acel moment). Credem că este importantă prevederea din Constituţia României conform căreia caracterul licit al dobândirii averii se prezumă, iar orice verificare a situaţiei fiscale a persoanei trebuie să uşureze procedura de reconstituire a averii în termeni rezonabili de timp şi efort depus.

Până acum, într-o primă etapă, doar 313 cazuri de persoane - deținători de autoturisme de lux, imobile numeroase sau cu depozite bancare substanţiale - au ajuns în vizorul Fiscului, după ce o analiză de risc a relevat că averea acestora nu corespunde cu veniturile declarate.

Rămâne de văzut care va fi bilanţul eforturilor depuse până acum de către inspectorii fiscali cu această procedură de control iniţiată în ultimii ani (anul 2011 fiind primul supus controlului de acest gen) şi dacă se va dori de către legiuitor să se ţină o evidenţă fiscală şi contabilă pentru situaţia personală acolo unde pragul de verificare depăşeste limita minimă impusă de lege (diferenţă între veniturile estimate şi cele declarate mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei).

Până atunci, în loc de concluzie: la analiza ghidului EY menționat, observăm atât o rafinare crescută a modalității de taxare a averilor în diverse țări (inclusiv unele apropiate nouă, de exemplu Bulgaria sau Polonia), cât și o creștere a celor interesate de a introduce proceduri clare în acest scop.

Noi vrem să rămânem oare doar cu „impozitarea nunților”?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • am participat la o nunta moderna .au fost doar 3 instrumentisti. (nu vocalisti) . un tobosar,un pianist si un chitarist. toti 3 sunt cunoscutii politicieni.( doi chiar sefi de partid). unu-i MUSTACIOS altul are MUSTATA,si CIOC,celalat n-are DELOC. nu stiu cat au castigat ,ca seful lor (mustaciosul) nu a taiat chitanta. a fost invitat si TEO (finantistul) oare ii lasa fara plateasca impozit?
    • Like 0
  • În spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului care spune la articolul 1 că ”Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele înzestrate cu rațiune și conștiința și trebuie să se comporte unii față de altele în spiritul fraternității.”, trebuie definit clar care este valoarea venitului minim așa cum este scris la articolul 25 din aceeași Declarație Universală a Drepturilor Omului ( ”Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare” ), venit care nu trebuie impozitat, urmând ca suma care depășește această valoare să fie impozitată.
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      sunt fiinte umane care au si alte inzestrari.DELATIUNE si NONSTIINTA. in ce priveste dreptul oamenilor de avea un RIDICAT nivel de trai ,in tara noastra doar MAJORITATEA PARLAMENTARA are nivel de trai cum zice DECLARATIA UNIVERSALA.............cealalta MARE MAJORITATE traieste la PARTER.
      • Like 0


Îți recomandăm

Cristi Danilet - fb

Practic: Prin această soluție se atestă că toți cei care au inițiat, anchetat și judecat în cazul Danileț au greșit. Este vorba de un număr de 18 judecători români de la Inspecția Judiciară, CSM și ICCJ – printre ei și actualul președinte al instanței supreme – care au încălcat legea, sancționând pe nedrept un magistrat. În procedura de la CEDO au intervenit de partea Guvernului patru cunoscute asociații, a căror poziție a fost infirmată de CEDO. foto Facebook/ Cristi Danileț

Citește mai mult

Lia Savonea

Se spune că natura are oroare de vid. Acolo unde există un gol, el va fi umplut, indiferent cu ce, pentru că aceasta este legea naturală. Vidul din Justiție a fost umplut de Savonea. Este Savonea o surpriză? Un șoc? O revelație urâtă? A creat ea singură, ca un mastermind diabolic, rețeaua care controlează astăzi Justiția? Nu a văzut nimeni ce face?

Citește mai mult

Otto Uwe Keul

În ultimii 15 ani, numărul de furnizori de fructe și legume locali ai Lidl România a crescut de la 70 la peste 500. 2025 a însemnat și depășirea unei borne- în sezon, pe rafturile magazinele lanțului de retail s-au găsit numai roșii românești 100%, urzici, leurdă, lobodă, ștevie, mărar, pătrunjel, ceapă verde 100%, pepeni 100%, zmeură și afine 100%, adică produse local. Încurajați de rezultate și de afacerile în creștere, agricultorii au început să exporte prin Lidl România- anul acesta, au ieșit peste granițe peste 1.600 de tone de legume și fructe spre Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Citește mai mult