Teledemocrația sau de ce Dacian Cioloș nu a fost „surprins” și de televiziuni în timp ce strângea gunoaie

Statul birocratic rareori tolerează apariţia unei personalităţi de excepţie. El investeşte putere mai mult în funcţie, decât în persoana care o ocupă şi, teoretic, oricine poate conduce atâta timp cât se prezintă „conform regulilor”. Cu toate astea, unele state înlesnesc apariţia pe firmamentul politicii a unor conducători carismatici ce potenţează funcţia pe care o deţin prin calităţile personale, conducători cum ar fi, la ora actuală, preşedintele american Barack Obama şi premierul canadian Justin Trudeau.

Neîndoielnic că aceştia – şi nu doar ei, practic orice conducător – au în spate o maşinărie de PR alcătuită din specialişti ce aleg atent evenimentele la care participă, din care extrag momente cheie cu scopul deliberat al influenţării sau persuadării publicului larg.

Nu e niciun secret aici, iar românii nu sunt nici pe departe cei care au inventat apa caldă la acest capitol. Toţi conducătorii au nevoie, pentru a-şi implementa politicile şi, nu în ultimul rând, pentru a rămâne la putere, de o imagine pozitivă, care implică aportul tuturor mijloacelor de informare la actul decizional şi comportamental al liderului. Acest proces, ironic botezat de unii comentatori drept „guvernare prin publicitate”, ne place ori ba, reprezintă, într-o lume politică marcată de evoluţia tehnologică a mijoacelor de comunicare în masă, o lume denumită de politologul Cristopher Arterton drept „teledemocraţie”, un demers inevitabil, îndeosebi acolo unde aspectul interacţional cu comunitatea electronică devine esenţial pentru orice om politic dornic a-şi face cunoscute intenţiile şi/sau a-şi conserva sau îmbunătăţi imaginea.

Dacian Cioloș. „surprins” la strâns gunoaie

Mai departe mă voi opri asupra unui eveniment care a avut un impact apreciabil în media online săptămâna trecută. E vorba de fotografia virală cu premierul Dacian Cioloş, „surprins” strângând gunoaie în acţiunea de ecologizare a parcului natural Văcăreşti.

Evenimentul a fost îndelung dezbătut de internauţi. Cât din opinia lor reflectă România profundă e discutabil, dar, atât cât o reprezintă, se poate spune că un procent covârşitor a fost încântat de gest, deşi ce a făcut nu e cu nimic mai remarcabil decât ce au făcut alţi politicieni în trecut. Numai că celorlalţi, în timp ce se dedau unor acţiuni similare menite a le spori popularitatea, le lipsea un ingredient: autenticitatea. Ceea ce, de astă dată, i-a încântat pe mulţi români a fost nota de firesc pe care actualul premier a imprimat-o activităţii. Nimeni nu s-a îndoit că e PR la mijloc, cu toate astea gestul său a fost validat pentru că nu avea nimic ostentativ, participarea la strânsul gunoaielor a decurs la fel de natural ca orice altă activitate a şefului guvernului.

Pentru unii lucrători din media, nu e exclus ca acţiunea redată de fotografia în cauză să fi stârnit asociaţii cu denumirea „muckrakers” (curăţători de gunoaie), pe care preşedintele american Theodore Roosevelt a dat-o acum un secol jurnaliştilor ce investigau corupţia şi marile afaceri oneroase.

Obama și Trudeau: ușurința de a intra în rol

Am văzut multe fotografii şi filmuleţe cu Barack Obama şi Justin Trudeau. Ce mi-a atras atenţia de fiecare dată a fost incredibila uşurinţă cu care îşi intrau în rol. Erau spontani şi se simţeau în largul lor, indiferent ce trebuiau să facă. Imaginile erau parte a unui spectacol nu doar regizat foarte bine, dar şi interpretat impecabil. Iar la mijloc se afla nu atât cabotinism, cât felul lor de a fi. De cele mai multe ori, Obama şi Trudeau se jucau pe ei înşişi. Preşedintele american e ca peştele în apă în preajma copiilor, iar Trudeau, când iese la alergat, te convinge că face asta nu numai în dimineţile în care îl „surprinde” presa.

Exemplele sunt mult mai numeroase, dar cele două menţionate prezintă remarcabile similitudini cu percepţia mea legată de situaţii cu omul Dacian Cioloş în prim plan, care au lăsat o impresie lipsită de prefăcătoria unsuroasă specifică politicianismului dâmboviţean. E comportamentul cuiva care, în faţa camerelor şi a aparatelor de fotografiat, interpretează onestitatea, bunul simţ, modestia şi decenţa în felul în care Laurence Olivier îl joacă pe Hamlet: de parcă ar fi rolul vieţii lui. O face pentru că ele îi sunt proprii şi fiindcă sunt necesare chiar şi atunci când accezi la cele mai înalte demnităţi în stat.

Iar un popor văduvit de asemenea trăsături, care sunt semnul unei societăţi normale, manifestă entuziasm când constată că cei care le practică trăiesc şi în România, ba ocupă poziţii importante în aparatul de stat.

Să precizăm, totuşi, nu tot poporul remarcă aceste nuanţe.

Max Weber vedea în evoluţia lumii o stradă cu sens unic, în care civilizaţiei îi revenea rolul de a face saltul de la primitiv şi mistic la raţional si complex. El considera că natura umană a progresat treptat de la religii si mitologii la o experienţă teoretică şi tehnică.

Din nefericire, în secolul al XXI-lea, România profundă e încă tributară unor formule primitive de gândire şi unui misticism greu de înlăturat din viaţa socială. Civilizaţia în multe zone înseamnă sărăcie la limita subzistenţei, educaţie precară şi WC în fundul curţii. Şi oriunde te loveşti de asemenea enclave, vei întâlni mulţi oameni incapabili să discearnă între corect şi greşit la nivel elementar, oameni care, grosso-modo, nu cunosc măcar ce înseamnă o lucrare de doctorat şi implicaţiile unui plagiat pentru cel care l-a comis. Expuşi forţelor de eroziune ale manipulării grosolane, surzi la noţiuni precum „etică” şi „morală”, continuând să gireze, inconştient, cu votul lor persoane pe care justiţia le consideră „penale”, ei sunt mărturia vie a regresiunii intelectuale şi morale a unei părţi importante a populaţiei din România, iar în contact cu ei raţiunea şi bunul simţ vor suferi înfrângeri zdrobitoare. Entropia acestor tipologii face ca, o dată pătrunse în porii societăţii (ceea ce deja se întâmplă), ele să devină o substanţă primă a vieţii cotidiene româneşti.

Sunt o masă invizibilă, tăcută, dar imposibil de neglijat, ce poate fi influenţată prin orice metode, mai puţin cele ce fac apel la gândirea personală. Nu mai puţin important e că aceştia au un acces moderat la internet, ceea ce face ca „guvernarea prin publicitate online” să nu fie de mare folos, iar în spaţiul televizat, un eveniment de felul celui colectării gunoaielor în parcul Văcăreşti să fie prezentat distorsionat şi perceput de ei într-o cheie opusă (de genul „Românii nu au ce pune pe masă, iar premierul merge să strângă gunoaie, că d-aia e prim-ministru”).

Asta face ca, pe termen lung, instaurarea onestităţii, domnia legii şi apelul la bun simţ să fie o luptă fără un final previzibil în multe chestiuni care, totuşi, unui anumit segment al populaţiei, par de domeniul evidenţei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp