Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Toamnă à la Cluj

Parcul Mare

Toamna mea nu începe cu cea dintâi frunză galbenă, aşternută alene pe alee (uneori frunzele îngălbenesc şi cad în plină vară), ci cu pocnetul primei castane căzute şi dezghiocate în faţa paşilor mei. Ca un ritual, acest prim fruct lucios, abia ieşit din cochilia lui ţepoasă (precum un pui iţit din ou) îl ridic şi-l pun cu grijă în buzunar, ca apoi să-l păstrez pe birou până la debutul (oficial, pentru mine) al toamnei următoare. În acest răstimp, asist la metamorfoza fructului de castan sălbatic care-şi pierde treptat luciul şi apoi se zbârcește, trecând parcă prin toate vârstele unui chip omenesc.


De câteva zile trec agale prin Parcul Mare, cu urechile ciulite şi cu ochii în patru, pentru a detecta momentul (aproape) magic al căderii fructului dăruit mie (aleatoriu) de unul dintre castanii bătrâni şi maiestuoşi, pe care i-am urmărit încă din primăvară înmugurind, înflorind (cu zveltele inflorescenţe albe şi roz) şi legând rodul asemeni unui buzdugan mărunt.

Cunosc de o viaţă castanii din Parcul Mare, dar nu încetez să mă minunez în fiecare toamnă de miracolul eliberării spontane a fructelor roşcat-maronii din coconul lor verde şi cărnos.

E început de octombrie şi castanele rostogolite au poposit pe alei, pe bănci şi în iarbă. Privindu-le luciul îmi pot da seama care sunt mai proaspete şi care au prins patina mai multor zile.

Un ram freamătă sub o pală de vânt, întărindu-mi speranţa că acuşi-acuşi va cădea şi castana sortită mie şi se va sparge tocmai la picioarele mele, oferindu-mi fructul precum o scoică, mărgeanul ei brun. Însă primul gong al toamnei mele se lasă aşteptat. Ziua e caldă, aproape văratică, şi dacă lumina nu ar avea nuanţa mierii şi frunzele căzute nu ar foşni sub paşii mei, aş putea jura că încă e vară şi toamna a dat doar o raită, pe furiş, precum în poezia lui Endre Ady A trecut Toamna prin Paris…[Párisban járt az Ősz][i]

Toamna e deja la Cluj, de o bună bucată de vreme, însă eu nu am primit încă mesajul ei de confirmare. Îl aştept, iscodind îngrijorată, să nu pierd momentul, ca şi cum astfel aş rata şansa toamnei mele.

Şi, deodată, simultan, aud căzând câteva fructe de castan, îndărătul şi în stânga mea. Le intuiesc rostogolirea şi culeg castanele cele mai lucioase, care par să se fi descătuşat de foarte curând fără a fi sigură că ele sunt cele adevărate. Nu îndrăznesc să le ignor, aşteptând în continuare mesajul toamnei care, poate, – anul acesta – nu are să mai vină… Dar pot oare să primesc două mesaje? Cel iniţial şi cel…rectificator?!

Privesc descumpănită castanele nou-născute care par aproape indiscernabile. Nu sunt iniţiată în arta ghicitului în castane!

Poate că mesajul toamnei mă îndeamnă să nu ignor ceea ce este îndărătul meu, poate îmi sugerează să-mi rectific traiectoria (mai către stânga) sau îmi dă de înţeles să nu alerg după doi iepuri (pardon, două castane) deodată. Cine poate şti?!


Aşez cu grijă cele două castane mesagere (criptate) în buzunar, părăsesc Parcul Mare şi mă îndrept spre casă, cu popasul de rigoare la magazinele de pe strada mea.

Traversez strada către blocul meu, încărcată cu două sacoşe doldora de cumpărături (nedezminţind condiţia de „cadână cu sacoşe”, definită odinioară de Ecaterina Oproiu) şi… aud un pocnet sec. O nucă verde se sparge la picioarele mele, eliberându-şi fructul lemnos. Las sacoşele din mână şi ridic nuca (încă pufoasă).


Să înţeleg că mesajul toamnei actuale mă avertizează că de-acum înainte viaţa va fi o nucă tare… Însă miezul ei, care seamănă cu creierul uman, simbolizează raţiunea fără de care nu se poate răzbi?

A trecut Toamna prin Paris

Ieri, Toamna s-a furişat în Paris.

Pe Saint Michel trecu pe nesimţite.

În zăpuşeală, sub crengile tăcute,

M-a întâlnit pe mine.

Mă îndreptam agale spre Sena.

În suflet îmi ardeau vreascuri de cânt

Mărunte, bizare, triste, purpurii,

Despre moartea mea îngânând.

Toamna m-ajunse şi îmi şopti ceva.

Pe Saint Michel trecu o-nfiorare.

Zum-zum în calea mea zburătăcea

Un stol de frunze sprinţare.

Un minut: Vara nici n-a tresărit

Şi Toamna părăsi Parisul râzând.

A fost pe-aici. Doar eu ştiu c-a fost

Sub crengile ce plâng.

(traducerea Andrea Ghiţă)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Diana N. check icon
    Mulțumesc. E ca o rază de lumină blândă articolul dvs!
    Și mie îmi plac castanii și nucii și toamna...
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult