Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Tocmai se încheie primul an în care pentru prima dată m-am întrebat serios și asumat: de ce am rămas în România?

Marius Geanta

Foto: Facebook Marius Geantă

Fac parte dintre cei care am rămas. Și asta ar trebui să fie suficient, ca mesaj de Ziua Națională.

Doar că, în spațiul public al lui trebuie-vom-se, atunci când totul pare clar și fraza cere punct, știm că trebuie să apară eternul „dar”.

Am rămas aici, dar tocmai se încheie primul an în care pentru prima dată m-am întrebat, serios și asumat: de ce?

De ce am rămas? De ce aș mai rămâne?

România este nu doar țara tuturor posibilităților, dar și țara tuturor oportunităților. Dar este în același timp și țara tuturor oportuniștilor. 

România este țara cu cea mai mare creștere a PIB-ului din ultimii 22 de ani, dar evidentul plus economic nu se corelează și cu funcționarea statului și a instituțiilor spre beneficiul cetățenilor.

România este o țară în care poți spune tot ce îți trece prin cap, dovadă și acest text. Dar este țara în care există încă o ciudată corelație între afirmarea unei opinii și gestul reflex de a trimite o echipă de control, parcă pentru a-ți arăta direcția corectă.

România este o țară în care poți inova și poți construi mai mult decât în societățile deja așezate din Vest; dar adopția pe scară mai largă a acestor inovații se face prin tradiționala metodă copy-paste, dar cu foaia de indigo și cu capul între umeri, că poate nu se prinde nimeni. Așa se explică unele proiecte sau inițiative caricaturale.

România a progresat, suntem la 140% din puterea de cumpărare medie din UE, dar a și dezvoltat anticorpi instituționali față de schimbare, transformare, reformă. Aceste cuvinte dor și irită, dacă le pronunți în locuri nepotrivite.

Dar cu cât este mare este zidul indiferenței, al fricii de schimbare și al încremenirii în proiect, cu atât crește valul nevoii de adaptare la noile realități, la inovații și la nevoile în schimbare ale oamenilor.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Ca valul despre care vorbeam să nu te spulbere, ci să te propulseze către un salt istoric perfect posibil, cu condiția să punem punct, nu “dar”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Un bătrân de 70 de ani stă pe nisip, cu picioarele încrucișate, după moda asiatică, lângă niște cercuri trasate de el cu bățul. Din când în când, se ridică și se uită la cercuri de sus și învârtindu-se în jurul lor. Din depărtare, se aud catapultele Siracuzei, îmbunătățite de moșneag ca să lovească mai precis și mai departe, dar și mai aproape, când navele romane ajungeau la câteva stadii distanță de zidurile cetății.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Copil furios / sursa foto: Profimedia

Școala românească, deși ar trebui să fie primul spațiu de siguranță, a devenit un loc al performanței mecanice, unde succesul se măsoară în note, nu în caractere. Absența educației emoționale lasă copiii fără cuvinte pentru a-și exprima frustrarea, frica sau nevoia de apartenență, transformând aceste stări în pumni sau în agresiuni online.

Citește mai mult