„Dacă vrei să candidezi, aduci bani la partid, că nu vine un avion cu ei de pe Lună”, declama ritos deunăzi un politician de anvergură mare, cu vechime de peste douăzeci și șase de ani în politica romanească. Enunța în felul acesta un adevăr bine știut de noi toți: locul de parlamentar de România și oriunde în lumea democratică și capitalistă costă bani, el trebuie plătit. Cu bani, de unde?
„Stimabilul” exprima vechea mentalitate, tot de douăzeci și șase de ani, că el, parlamentarul, trebuie să vină cu banii. Da, a venit, dar dacă inițial banii au fost ai lui, în mandatul său și i-a luat înapoi și ceva peste, iar dacă nu au fost ai lui, ci i-a împrumutat, a trebuit să îi dea înapoi și atunci „a produs”.
Nenorocirea noastră, de români în tranziție de la socialism la capitalism, a fost că întotdeauna, dar întotdeauna, deși sursa primară a acestor bani a fost averea statului, un văl opac s-a așternut și menținut asupra mecanismului real de transfer al acestor resurse din bugetul statului în costurile politice ale democrației. De ce oare? Este simplu, căci interesul a fost, în lipsa transparenței și a controlului din partea societății prin instituțiile sale, să se deturneze o parte – cât de mare? – din acești bani în buzunarul propriu al unor indivizi angajați în acest mecanism de fluxuri financiare.
Forma nouă a legii 334/ 2006 cu modificările ulterioare nu schimbă fondul problemei, propune ca sursa de finanțare să fie tot statul prin bugetul său, dar de data asta, direct, transparent și controlat. De fapt scoate, din adâncuri tenebroase, la lumină într-un fel, finanțarea politicii din bugetul statului, adică de către noi toți. Plăteam și până acum, dar acum putem să vedem mai bine. Pentru cine vrea să vadă…
Dar așa cum este ea, legea nr. 334/ 2006 cu modificările ulterioare, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, mai suportă încă îmbunătățiri.
La cap.I, art.1, aliniat 2d ( 1.1.2d ) se proclamă, între alte principii privind finanțarea, și principiul independenței partidelor politice și a candidaților față de finanțatori.
Se statuează astfel, implicit, că o astfel de dependență a candidaților față de finanțatorii lor este un lucru rău, mai ales dacă candidatul reușește să ocupe un fotoliu de parlamentar. Am simțit cu toții pe pielea noastră efectul extrem de dăunător pentru societate și democrație al acestei dependențe.
Se spune acum că Parlamentul din legislatura 2012-2016 este cel mai slab pe care l-a avut România postdecembristă în ceea ce privește calitatea membrilor săi, aruncându-se vina, în exclusivitate, în mod superficial cred eu, pe votul uninominal. Și din nou, identificând greșit cauza, trecem la votul pe liste ca o soluție salvatoare.
Indicarea donației din partea unei persoane fizice drept o sursă de finanțare a candidatului este o eroare întrucât, deși nu crează o dependență financiară față de donator crează în schimb o dependență morală față de acesta
Desigur, și unul, și altul dintre sisteme are plusuri și minusuri, dar niciunul nu rezolvă problema de fond care este dependența financiară a alesului în Parlament de finanțatorul său care i-a susținut campania de alegere, fie că este propriul partid, una sau mai multe persoane fizice sau alte instituții, economice și nu numai. Legea își propune să rezolve această chestiune crucială. Dar oare va reuși, așa cum este concepută acum? Studiind-o cu oarecare atenție, fără a avea pretenția de a fi jurist am identificat trei breșe în lege care, prin efectul lor, contrazic exact ceea ce legea intenționează, în final, să facă.
Să urmărim textul legii…
Contribuțiile pentru campania electorală, atrase de candidat și depuse de acesta sau de un împuternicit al lui într-un cont special deschis cu acest prilej, pot proveni numai din următoarele surse de finanțare 1. donații primite de candidat de la persoane fizice, din 2. venituri proprii sau din 3. împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituții de credit. (4.1.28.8 )
După părerea mea, indicarea donației din partea unei persoane fizice drept o sursă de finanțare a candidatului este o eroare întrucât, deși nu crează o dependență financiară față de donator creează în schimb o dependență morală față de acesta. Atâta timp cât candidatul nu reușește în încercarea sa, donația rămâne un gest nobil din partea donatorului, căruia beneficiarul donației îi va rămâne veșnic recunoscător. Problema apare însă dacă candidatul ocupă fotoliul de parlamentar și astfel se insinuează în mecanismele de putere ale statului, este drept într-una dintre ele, cea legislativă.
Oare sentimentul perfect uman descris în cazul eșecului nu se regăsește și în cazul victoriei? Sentimentul de recunoștiință nu va mai fi la fel de puternic? Mă îndoiesc. Și mă îndoiesc atât de tare, încât aș propune inițiatorului legislativ / executiv să scoată din textul legii această sursă de finanțare – donația – ca fiind valabilă pentru candidatul aflat în campanie electorală pentru parlamentare în 2016.
O altă sursă de finanțare, împrumutul, între debitor și creditor, creează o dependență financiară între cei doi. Cum obiectul împrumutului constă în susținerea cheltuielilor prilejuite de campania de alegeri parlamentare, înseamnă că împrumutul ar trebui să fie pe un termen scurt. Înlăturarea dependenței financiare se întâmplă odată cu returnarea sumei împrumutate.
Așadar, în situația în care candidatul a fost ales parlamentar el va trebui să returneze banii împrumutați, înainte ca mandatul său să fie validat de către Autoritatea Electorală Permanentă. Legea, în formula ei actuală, nu menționează nimic despre această obligativitate a candidatului câștigător în relația lui cu finanțatorul.
În schimb, legea prevede că în cazul în care partidul candidatului a obținut minim 3% din voturile valabil exprimate, la nivel național ori la nivel de circumscripție electorală, AEP rambursează partidului, pe baza documentelor justificative, sumele aferente cheltuielilor efectuate în circumscripțiile respective. ( 5.48.1-2)
La rândul lor, partidele politice au obligația de a restitui candidaților, din circumscripțiile care îndeplinesc baremul de 3%, în termen de 120 de zile ( de ce așa lung?) de la data alegerilor, sumele rambursate și/sau sumele necheltuite conform contribuțiilor pe care aceștia le-au depus. ( 5.48.10).
Candidatul câștigător se află în poziția în care banii cheltuiți în campanie i se returnează și poate astfel, la rândul lui, returna toată suma care a fost împrumutată. În acel moment dependența financiară dispare și mandatul poate fi validat de către AEP. Legea în forma ei actuală nu are prevederi în acest sens. Eu consider extrem de util ca această obligativitate – returnarea integrală a împrumutului de la finanțator ca o condiție de validare a mandatului de parlamentar - să fie adăugată tocmai în sensul de a îndeplini principiul stipulat de lege, acela de independență financiară a candidatului față de finanțator.
Pentru ca validarea mandatelor să nu întârzie prea mult, trebuie găsite soluții pentru urgentarea fluxului de plăți. Eventual banii se pot mișca între buget-partide-candidați-finanțatori pe baza unor declarații pe proprie răspundere ale parlamentarilor nevalidati încă, înainte de declarație, astfel ca, cel mai important, să se scoată rapid finanțatorul din acest lanț cu patru verigi, rămânând ca ceilalți trei reprezentanți ai celor trei puteri, executivă – ordonatorul de plăți din bugetul statului -, judecătorească – AEP-și legislativă – parlamentarul prevalidat-să se regleze între ei în următoarea perioadă.( un fel de prevalidare urmată de validare ulterioară a mandatului).
Legea trebuie să interzică candidatului victorios să acceseze un nou împrumut, pentru o perioadă suficient de lungă, prin care să stingă împrumutul dinaintea campaniei electorale, întrucât dependența financiară nu ar fi desființată ci numai transferată către un nou finanțator. El trebuie să returneze finanțatorului chiar banii primiți de la bugetul de stat ( o tranzacție controlată de AEP )
În cazul candidatului care a pierdut, într-un fel lucrurile sunt mai simple, el rămâne într-o dependență financiară cu finanțatorul său în termenii prevăzuți în contractul de împrumut încheiat înaintea campaniei electorale, dar asta nu are vreun impact asupra mecanismelor democratice pe care legea urmărește să le protejeze.
A treia breșă care, consider eu, împiedică desăvârșirea principiului de independență financiară a candidatului față de finanțator este aceea care, în legea actuală, permite partidelor ca la momentul validării mandatelor de parlamentari să se înregistreze cu datorii generate din campania parlamentară, cu obligativitatea raportării trimestriale a plăților eșalonate ale acestor datorii până la stingerea lor integrală.(5.47.4)
După părerea mea, aici se ascunde o formulă de finanțare mascată, prin credit furnizor, care vine în contradicție cu intenția declarată a legii de a decupla candidații reușiți de dependența financiară față de finanțatori, în cazul acesta furnizorii de servicii, mijloace și articole de propagandă.
De asemenea, la momentul validării mandatelor de parlamentari, datoriile partidelor acumulate în campania de alegeri trebuie să fie achitate, ca o condiție de validare. Asta presupune, desigur, un management performant al resurselor avute la dispoziție, inclusiv financiare, așa fel ca ele să nu depășească cheltuielile angajate. Altfel spus, partidele și candidații să se întindă cu cheltuielile de campanie atât cât le permite plapuma.
Cum altfel, un partid care nu este capabil să-și încheie propriul său buget de campanie electorală pe zero, sau oricum nu pe deficit, să poată propune un guvern, singur sau în coaliție cu alte partide, pe mâna căruia noi toți cetățenii, alegători sau nu, să dăm bugetul țării. Este o minimă, cred eu, dovadă de profesionalism managerial-financiar pe care trebuie să o probeze fiecare dintre partidele parlamentare. Legea, cred eu, trebuie să prevadă în mod expres și această cerință drept condiție obligatorie de validare a partidului câștigător și a mandatelor sale de parlamentari.
Cu cele trei breșe odată astupate, legea ar putea fi astfel echipată mult mai bine, mulțumitor chiar sub acest aspect, în realizarea dezideratului de decuplare financiară între candidat-parlamentar și finanțator.
Perspectiva unor parlamentari care intră împrumutați în prima sesiune parlamentară – deci legați financiar de creditorii lor – îmi apare sumbră. Sesiunea parlamentară 2012-2016 este un exemplu de tristă amintire în acest sens, ca și precedentele de altfel.
Acum am putea face un real pas înainte în a soluționa această problemă de fond care, prin ricoșeu, poate rezolva în viitorul de până la alegerile din 2020 și dilema: vot pe listă, vot uninominal sau mixt? Ce ziceți, există voință politică în acest sens?
Mă gândesc chiar că este o oportunitate pentru noi toți că actualul guvern, care nu este înregimentat politic, poate iniția rapid schimbarea necesară în legea 334 / 2006 cu modificările ulterioare, în perspectiva celor trei amendamente menționate, ca ele să-și producă efectul asupra parlamentarelor din 2016.
Niciodată nu-i prea târziu...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.