Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Tușe în alb și negru din cartier. „ - Lasă, domnule, că nu a fost așa rău pe vremea rușilor...”

pensionar pe banca

(Foto: Guliver/Getty Images)

Cartierul e un cameleon pe timpul zilei, schimbându-și înfățișarea în funcție oră, loc sau împrejurare. S-a transformat atât de mult, dar totuși vechile blocuri comuniste ascunse în spatele mall-urilor amintesc de niște țărani strămutați sau care au venit pur și simplu pentru o viață la oraș cu mai bine de 50 de ani în urmă. O luptă surdă, dură, pe viață și pe moarte, ca în GOT, între strigoii trecutului și tinerii optimiști incurabil, între morți și vi, pentru supraviețuire.

Dimineața, în timp ce corporatiștii asaltează tramvaiele, autobuzele sau aglomerează traficul cu mașinile personale spre birourile lor de sticlă, un batalion, cel puțin la fel de numeros, de pensionari se revarsă către eterna piață pe care o mai numim încă din nostalgie infantilă Moghioroș. Îmbrăcați după moda anilor '80, cu hainele roase de timp, atacă tarabele țăranilor comercianți pe care-i exasperează cu replicile lor răutăcioase. În buza pieței, astfel încât să te împiedici de ea și la intrare și la ieșire, e o bombă mizeră, unde sfârâie mici și curge bere la halbă la preturi neindexate. Un bătrân într-un costum moștenit de la taică-su cu baston și o pălărie caraghioasă stă la o masă cu un tânăr mohorât, îmbrăcat în trening de unică folosință. 

- Lasă că era mai bine înainte, uite, aveai serviciu, nu era nimeni să nu aibă serviciu, îți dădea statul casă, mergeam la mare, mergeam la munte, … era foarte bine. Acum voi ce aveți ? Nimic. Șomaj, crime, violuri, droguri. Nu se auzise de așa ceva la noi înainte.

- Lasă-mă, tataie, că nici înainte nu aveați de nici unele, nu se găseau decât creveți vietnamezi în magazine, două ore de televizor, frig iarna, nu puteai să mergi nicăieri…

- Și acuma dacă poți să mergi, de ce nu mergi ? Pe mine nu mă interesează de mine, eu mi-am trăit viața, dar mă gândesc la voi. Uite, noi avem case de la stat, am avut serviciu, de bine de rău avem o pensie, dar voi ?

- Pe vremea ta, tataie, nu găseai nici măcar o portocală, o banană, ceva. Astăzi, cu cinci lei îți cumperi un ciorchine când vrei, de unde vrei. Eu eram copil, noi credeam că bananele se coc iarna. Doar iarna mama făcea rost de câte o banană pe care mi-o tăia în bucăți mici, ca să mănânc și eu mai multe zile din ea. Am avut o colegă de serviciu care imediat după Revoluție a făcut un împrumut la CAR să-și cumpere o ladă de banane, să se sature și ei de banane…

Și discuția continuă pe tonul ăsta atât de cunoscut în zilele noastre. Bătrânele și bătrânii cară neobosiți câte un troler de piață, târguiesc la fructe și legume, gesticulează, îi acuză pe țărani că sunt hoți, se bucură de orice reducere și se întreabă între ei: „oare ne mai dă și nouă ceva ? ne mai dă și nouă la pensie ceva ?” Sunt la curent cu toate emisiunile de divertisment, știu cine cu cine s-a căsătorit, cine s-a despărțit și mai ales cine a mai murit. „Ai auzit că a murit X ? Și era tânăr, abia făcuse 80 de ani. Adică nu era el foarte tânăr…dar nu era om de murit”. La un chioșc se vinde cafea făcută la filtru în pahare de plastic pentru un leu. Doi pensionari vașnici se consultă pe temele zilei.

- Lasă domnule că nu a fost așa rău pe vremea rușilor, ăia au venit și au făcut ordine în țară. Nu vezi ce e acum, e haos.

- Sigur domnule, au făcut fabrici, au făcut uzine, avea omul unde să lucreze, ăștia au distrus totul.

Parcurile din jurul pieței sunt de asemenea burdușite de oameni înghesuiți pe băncile insuficiente, eșuați ca niste corăbii pierdute în amintiri.

Târziu după prânz, pensionarii se întorc în apartamentele lor date de Ceaușescu și vândute pe două butelii de Iliescu, anvelopate de administrațiile continuatoare unde au toată iarna subvenție la căldură. Călătoresc eventual cu autobuzele că au gratuitate, înghesuială și chef de ceartă.

Repetentul de la scara blocului nostru, ăla pe care l-am pregătit o vară întreagă să învețe tabla înmuțirii, că nu trecea în clasa a V-a, a parcat un BMW nou nouț în fața pieței unde are spații comerciale. L-au ajutat lecțiile mele la tabla înmulțirii, că acum și-a înmulțit bine veniturile. Și eu care credeam că are capul tare ca un dovleac... E cu nevastă-sa care la un moment dat făcea dreptul la o facultate particulară, de ziceau casnicele din bloc că e judecătoare. Plesnește prosperitatea din el. Se face că nu mă vede. Mă gândesc la premiantul clasei care se juca cu integralele și limitele la matematică, astăzi exersează limita de supraviețuire. Are cincizeci de ani, e singur și locuiește cu părinții. Bătăușii școlii, ăia care ne așteptau la intrare să ne ia banii de buzunar și care nu dădeau prin clasă niciodată, și-au deschis baruri și restaurante.

Unde era odată Tricodava a apărut un mall populat de liceeni veseli care joacă cărți și fumează în fața unei sticle de apă plată. Când vorbesc de viitor concluzia lor e unanimă - „asta nu e țară unde să trăiești”.

După ora cinci se întoarce tineretul muncitor extenuat de situații, dead-line-uri, target-uri neatinse, bugete de încasări pe roșu. Se opresc grăbiți prin piață, alții mai practici fac toate cumpărăturile din supermarket și în final aterizează pe una din nenumăratele terase deschise publicului consumator. Mulți dintre ei sunt veniți din provincie, după facultate și-au găsit un job pe la o corporație, au hotărât să rămână în București, și-au cumpărat un apartament în rate undeva la marginea cartierului, la porumb. Ca să-i vadă ăia de la ei din sat cât de bine s-au ajuns și-au făcut și un credit de nevoi personale pentru o mașină mai de soi. Au capul plin de cursuri de formare personală, de încredere, de motivaționale. Ratele sunt pe 30 de ani, nimeni nu-i ajută, nicio facilitate, plătesc totul la preț maxim. Important e că sunt optimiști, nu se poate întâmpla nimic, iar dacă se întâmplă ceva, în nici un caz nu lor, altora.

Pensionarii retrași în apartamentele de trei camere unde astăzi locuiește câte o persoană declarată la întreținere se gândesc dacă le măresc „ăștia” punctul de pensie din septembrie. Populația activă a cartierului se gândește cum e să treacă 30 de ani până vor ajunge și ei proprietari pe ceva, până atunci oricând banca poate să-i lase și fară hainele de pe ei.

Pe o peluză din parcul Drumul Taberei se joacă copii fericiți și nevinovați. Ei nu stiu nimic si e mult mai bine. Mă gândesc, oare tipul ăsta, sinistrul Moghioroș, ce-ar zice despre tot ce se întâmplă astăzi ? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Da' ce, chegii vostri nu se plimba si ei cu tramvaiul pe gratis fix la orele de varf pentru morcov cu un leu mai ieftin intr'o piatza ceva mai indepartata?

    Abia cand dispare in sfarsit generatia asta pesedista putem incepe sa vorbim de premisele normalitatii in Romania.
    • Like 1
  • Eu cred că mata, nene Nucu, nu mai vezi grâul de neghină! Bineînțeles că sunt procente mari de inculți....dar mata îi dai de exemplu, ceea ce nu mi se pare normal din partea mata ! Dar poate faci parte dintre ei?... Mă rog ! Gândește fiecare cât poate!
    • Like 1
  • Felicitări domnule Nucu Morar. Mi-a plăcut mult articolul dv.
    • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult