Ucraina, propaganda putinistă şi conceptul de război cosmic

Foto: Moscova. Monument în memoria soldaților sovietici uciși în Afganistan. AFP / Profimedia

În ultimele luni, războiul din Ucraina a fost analizat dintr-o largă serie de perspective, însă unele aspecte ale acestuia rămân greu de înţeles. Retorica venită dinspre Kremlin implică câteva elemente generale precum trecutul țarist şi sovietic al Federaţiei Ruse, Occidentul decadent, lupta împotriva naziştilor, fie al celor din Al Doilea Război Mondial, fie al închipuiţilor nazişti din Ucraina, ortodoxia rusă, lupta eternă a Rusiei împotriva inamicilor sau ameninţarea apocaliptică a folosirii armei nucleare.

Mark Juergensmeyer, profesor emerit de sociologie şi studii globale la Universitatea din California, Santa Barbara propune conceptul de război cosmic, adică un război purtat pe două planuri, atât cel real, mânat de conflicte politice, cât şi cel imaginar, având conotaţii metafizice. Deşi în concepţia lui Juergensmeyer războiul cosmic este caracteristic conflictelor religioase, propun o analiză succintă a Războiului din Ucraina din perspectiva a zece caracteristici identificate de către sociologul american ce poate oferi o înţelegere mai profundă a conflictului, terminând acest articol cu o concluzie deschisă. Precizez că traducerea celor zece puncte îmi aparţine.

1. Când lupta este percepută ca fiind nu pentru teritorii sau probleme politice, ci mai degrabă în relaţie cu identitatea şi demnitatea umană.

Propaganda rusă a situat conflictul nu numai în termenii teritoriilor ucrainene ce ar aparţine de drept Rusiei sau ar trebui alipite statului, ci şi în termeni ce atacă însăşi identitatea naţională a poporului ucrainean. Totodată, mesajele Kremlinului transmise propriei populaţii au rolul de a sensibiliza sentimentul demnităţii ruşilor în relaţie cu felul în care aceştia sunt percepuţi în occident, precum şi în lumea globală. Astfel, războiul este mânat doar de raţiunile teritoriale, fiind legat propagandistic de elementele acestei prime caracteristici a războiului cosmic.

2. Când scopul conflictului se concretizează până în punctul în care miza este reprezentată de supravieţuirea credinţelor, culturii şi modului de viaţă al unei populaţii.

Retorica Moscovei invocă tot mai des în ultimele luni scopul pretins al Occidentului de a distruge valorile ortodoxiei ruse, culturii acestui popor şi chiar a integrităţii statale a Federaţiei Ruse. Mesajul nu mai are ca focus principal scopul invocat inițial, cel de a ,,denazifica Ucraina”, axându-se tot mai des pe atacurile ţărilor Occidentale asupra fibrei statale, dezintegrarea Uniunii Sovietice fiind de asemenea folosită ca exemplu pentru pasul următor, imaginat, al scopului dezintegrării Rusiei însăşi.

3. Când lupta nu poate fi câştigată în termeni reali sau materiali, fie pentru că inamicul este prea puternic, fie pentru că scopurile sunt imposibil de atins în această lume.

Deşi acest punct este mai degrabă caracteristic luptei jihadiste împotriva Occidentului, ajutorul oferit de către lumea vestică Ucrainei, în special de către Statele Unite, face ca statul condus de preşedintele Zelenski să aibă într-adevăr capacitatea de a părea imposibil de învins, fapt accentuat şi de performanţele lamentabile ale Armatei Roşii. Astfel, folosirea unei retorici apocaliptice mută conflictul în planul unei lupte ce transcede planul realităţii palpabile, înafara acestei lumi. Leit-motivele folosirii ameninţării nucleare şi a ,,imposibilităţii existenţei unei lumi fără Rusia” fiind astfel nu numai instrumente de trivializare a armei nucleare, ci şi instrumente de a muta conflictul în mentalitatea rusă într-un plan superior, metafizic.

4. Când noţiunea de înfrângere devine sinonimă cu pierderea credinţei sau identităţii, ducând la imposibilitatea compromisului, negocierii, stabilirii unor aranjamente sau capitulării.

În acest moment, imposibilitatea unor negocieri între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin este evidentă oricui. Înfrângerea Rusiei în acest conflict este prezentată ca fiind sinonimă pierderii identităţii statului ca jucător global, dezintegrarea finală a mitului invincibilei armate roşii, victoria decadenţei occidentale asupra ortodoxiei ruse ş.a.m.d.

5. Când victoria este percepută nu ca fiind rezultatul strategiei, ci mai degrabă prin puterea credinţei.

Cu toate că retorica Moscovei implică adesea credinţa ortodoxă, acest punct este greu de atribuit conflictului din Ucraina. Cu toate acestea, folosirea mitului Generalului Iarnă, atât în contextul Napoleon-Hitler, cât şi a dependenţei de gazul rusesc în iarna ce se apropie pot fi legate de acest punct.

6. Când conflictul este perceput ca o piesă de teatru controlată de un Dumnezeu, astfel concepţiile umane ale moralităţii putând fi ignorate.

Acest punct este de asemenea greu de legat direct de conflictul despre care discutăm. Cu toate acestea, negarea crimelor de război, precum şi perpetuarea acestora sau implicarea unor trupe ne-creştine pot fi incluse aici.

7. Când actele de violenţă devin ritual, oferind justificări luptătorilor să fie transformaţi în soldaţi supuşi unui Dumnezeu, victimele fiind percepute în termenii unui sacrificiu necesar.

Deşi la o primă vedere acest punct pare invalid, retorica Moscovei transformă, în special în contextul mobilizării parţiale, soldaţii ruşi în luptători pentru apărarea ţării şi valorilor acesteia. Totodată, atacurile necontenite împotriva civililor, şi în acest context specific, împotriva cetăţenilor ucraineni de etnie rusă, îi transformă pe aceştia într-un sacrificiu necesar victoriei.

8. Când simbolurile şi metaforele folosite justifică scopul şi înţelesul conflictului, fiind legate de mitologia unor conflicte regăsite în scrierile sacre ale comunităţii.

Ignorând termenul de ,,scriere sacră”, acest punct arată felul în care mitologia ţaristă, sovietică şi rus-ortodoxă este folosită de propaganda rusă pentru a justifica invazia. Încă de la început, războiul a fost înţeles în termenii apărării Rusiei de nazişti, trimitere directă la lupta împotriva Germaniei Naziste în Al Doilea Război Mondial, luptă percepută în termeni mitologici în Rusia, ca Război (Sfânt) pentru Apărarea Patriei.

9. Când oponenţii devin dezumanizaţi sau demonizaţi, astfel bătălia fiind purtată nu împotriva unei naţiuni sau a soldaţilor acesteia, ci împotriva unui Satan şi a supuşilor acestuia.

Încă de la început, facţiunea ucraineană a fost dezumanizată de propaganda internă rusă prin asemănarea acestora cu naziştii reali. Paradoxal, declaraţiile antisemite ale lui Lavrov au servit aceluiaşi scop, cel al dezumanizării şi demonizării inamicului, evreitatea lui Zelenski fiind folosită tocmai în termenii în care prezenţa iudaică în Europa a servit de multe ori în istoria continentului justificării războiului şi violenţei deschise împotriva unui inamic prezentat ca demonic.

10. Când scopul ultim al confruntării nu este înfrângerea unei forţe lumeşti, ci de a face răul în sine să dispară, asigurând faptul că un război cosmic rămâne un absolut, etern, nesfârşit, şi in ultimul rând, de necâştigat conflict.

În momentul acesta, retorica Kremlinului poate găsi, încă, justificări pentru continuarea războiului, însă tot această retorică a continuat de la începutul domniei lui Putin, o linie începută o dată cu Războiul Rece, şi poate chiar înainte de acesta, a unui conflict perpetuu între Uniunea Sovietică/ Rusia şi Occidentul Capitalist/ decadent. În logica acestei retorici, Rusia nu poate exista integrată lumii globale, şi în special lumii occidentale, ci numai în conflict cu aceasta. Evident, Rusia poate exista integrată acestei lumi. Ce nu poate, însă, exista fără perpetuarea conflictului, fie retoric, fie, acum, a Războiului din Ucraina, este regimul lui Vladimir Putin, aşa cum stalinismul nu a putut exista fără demonizarea decadenţei capitaliste şi cum Uniunea Sovietică nu s-a putut menţine în afara Războiului Rece. Regimul Putin nu se poate susţine fără invocarea unei ameninţări imaginare la adresa identităţii culturale şi statale a Rusiei.

În concluzie, deşi Războiul din Ucraina nu este în sine un război cosmic clasic, aşa cum îl înţelege Juergensmeyer, propaganda rusă foloseşte o bună parte din caracteristicile unui astfel de conflict pentru a justifica propagarea, menţinerea şi perpetuarea situaţiei din ţara vecină. Având în vedere faptul că Vladimir Putin se simte, încă, apropiat de personaje precum Recep Erdoğan sau Xi Jinping, Occidentul şi NATO reprezintă inamicul perfect pentru ca retorica Moscovei să folosească aceste caracteristici pentru denaturarea motivelor reale ale invaziei. Consider că analizarea conflictului prin compararea sa, şi a mesajelor propagandei ruse, cu aceste puncta teoretice reprezintă o strategie cel puţin interesantă de analiză a acestuia.

Bibliografie:

• Juergensmeyer, Mark, Terror in the Mind of God: The Global Rise of Religious Violence, Berkeley, University of California Press, 2003.
• Juergensmeyer, Mark, Global Rebellion: Religious Challenges to the Secular State, Berkeley, University of California Press, 2008.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp