Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Un act de terorism

Răzvan Cuc, conferință

Foto: Inquam Photos

Această Mezei nu e o eroină a dreptății. Nici măcar avertizor public nu e. Dacă Cuc nu comitea „aroganța” cretină de a o da afară, femeia „din sistem” tăcea chitic. Pe fața ei se citește clar că nu voia această situație, e speriată, o face doar ca să se apere.

Ceea ce, pentru subsemnatul a fost cel mai puternic argument că Cuc chiar i-a cerut să oprească avioane la sol. Dar acum sunt și altele, care îl strâng cu ușa pe individ. Recunoaște că i-a cerut lui Mezei lista parlamentarilor care își rezervaseră bilete, s-a întâlnit cu directoarea TAROM noaptea, pe stradă, în fața casei ei. Cuc pretinde că Mezei i-a solicitat întâlnirea, că are să-i comunice lucruri importante – aberant, nu vine ministrul, noaptea, pe stradă, la subordonata sa, de față fiind și fratele acesteia, pentru niciun motiv. În cel mai rău caz o cheamă la birou să spună ce are de spus. Sau, vorbesc la telefon. Care era problema, dacă ar fi fost vorba de chestiuni legale de serviciu? 

Îți recomandăm

Relevantă este şi inconştienţa Mădălinei Mezei. Ea relatează că, pentru a refuza ordinul lui Cuc, a adus ca argument faptul că piloții n-o vor asculta. Nu realizează că, până la independența piloților, este vorba de sabotarea economiei naționale, atentat la siguranța națională și, în ultimă instanță, un act de terorism: deturnare de avion.

Adică, ani grei de pușcărie.

Fiecare oră petrecută de sinistrul Cuc la Transporturi înseamnă pentru madam Dăncilă să fie demisă la pătrat de opinia publică.

Context:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Romani divort / sursa foto: Profimedia

În cabinet, povestea vine aproape mereu în aceeași formă. Doi oameni care știu unul despre celălalt lucruri pe care nu le mai știe nimeni și care ajung să ceară ajutor abia după ce a ieșit ceva la iveală. Când reconstruiești traseul cu ei, pas cu pas, descoperi că nicăieri pe drum nu a existat o decizie. A existat o nevoie veche, trezită la o vârstă nouă, care nu a găsit pe nimeni acasă căruia să i se adreseze. Nu încetăm să avem nevoie de confirmare. Încetăm doar să o cerem de la persoana de la care ar conta cel mai mult.

Citește mai mult