Foto: Marco Badea/ Arhivă Personală
Există mai multe categorii de cetățeni europeni? Cei din Vest sunt superiori celor din Est? Sunt întrebări deschise, care își caută un răspuns în marea dezbatere europeană despre incluziune. Olga Mecking, jurnalistă și scriitoare, este originară din Polonia, căsătorită cu un german și trăiește în Olanda. Aceasta a scris un editorial în cotidianul britanic The Guardian, în care se întreabă de ce Europa încă o face să se simtă ca un cetățean de mâna a doua.
„Întotdeauna m-am considerat un cetățean european model. Ambele perechi de bunici au fost diplomați care au trăit și au lucrat în toată Europa și în întreaga lume și vorbeau mai multe limbi. Tatăl meu a crescut în Lyon, unde a învățat să aprecieze mâncarea bună și vinul. Mai mult, a considerat cultura vest-europeană superioară celei poloneze natale. Când a învățat singur să gătească, cinele noastre de familie includeau mai multe mâncăruri franțuzești și italiene, cum ar fi carnea de vită bourguignon, lasagna și puiul marengo, decât pierogi polonezi sau kotlet schabowy, deși mama mea încă pregătea mâncăruri tradiționale uneori, în special la ocazii speciale, cum ar fi Crăciunul și Paștele. În copilărie, a petrecut opt ani la Haga, unde a frecventat o școală americană. Ambii mei părinți au vorbit franceza și engleza de la o vârstă fragedă, alături de polonă, și apoi au învățat limba germană când s-au mutat la Köln pentru o bursă oferită de Fundația Humboldt. Pe atunci eu aveam trei ani”, povestește Olga Mecking.
Aceasta spune că în Germania oamenii erau mirați de cât de bine vorbește limba germană, întrebându-se adesea cum reușește un copil de polonezi să vorbească ca un german, dar părinții au accente atât de groase.
„În Polonia, părinții mei s-au asigurat că nu uit limba germană, vorbind-o cu mine în fiecare duminică. Am crescut într-o casă în care televizorul emitea în polonă, germană, franceză și engleză. De asemenea, am două diplome universitare, una dintre ele de la o instituție din Germania. Prin urmare, nu este o surpriză faptul că am crescut cu ideea că Europa, sub forma UE, era obiectivul final pentru țara mea. Așa că vă puteți imagina entuziasmul meu când mi s-a permis să votez la referendumul din iunie 2003 pentru a decide dacă Polonia ar trebui să devină parte a UE. Țara mea a aderat în luna mai 2004 la Uniunea europeană, adică acum 20 de ani.
La câteva luni după acel eveniment important, mi-am luat rămas bun de la prieteni și familie și m-am urcat într-un autobuz Eurolines care urma să mă ducă din Varșovia, orașul meu natal, la Hamburg, în Germania, pentru a lua parte la programul studențesc Socrates-Erasmus. Dar entuziasmul meu a dispărut când am ajuns la destinație. Peste tot pe unde mergeam, auzeam comentarii cu privire la faptul dacă cele 10 noi țări erau sau nu suficient de europene pentru a fi incluse în UE. Unii oameni erau îngrijorați de inundarea pieței muncii cu lucrători din Europa de Est. Când m-am dus să înregistrez oficial reședința în noul meu cămin studențesc, funcționara care s-a uitat pe actele mele s-a întors spre colega ei și a spus: „Dar Polonia nici măcar nu este în UE, nu-i așa?” Mi-a amintit de ceva ce mi-a spus tatăl meu în timp ce conduceam prin Germania, când eram copil. „Să nu vorbești polonă aici, că ei nu ne plac”.
Mi-am cunoscut soțul în timp ce eram în Hamburg și am rămas în Germania. M-am trezit la o petrecere și am ascultat un german spunându-mi că sunt acolo doar ca să fac copii și să trăiesc din ajutoare sociale. Aceasta era, și încă mai este, o temere comună - nu doar printre germani, ci și în restul Europei de Vest, chiar dacă eram studentă la acea vreme și eram pe deplin pregătită să intru pe piața muncii după absolvire. De fapt, aveam deja un loc de muncă pregătit la universitate.
O altă anxietate comună este aceea că toate femeile din Europa de Est sunt lucrătoare sexuale. Când, cu ani în urmă, am plecat la Brighton pentru a învăța engleza, eu cu prietenii și prietenele mele am vizitat un magazin de discuri al cărui proprietar ne-a întrebat de unde suntem. „Oh, sunteți poloneze”, a spus el. „Atunci trebuie să fiți dansatoare la bară”. Apoi a început să facă mișcări obscene. Deși a vrut să glumească, am înțeles mai târziu că aplicase pe noi stereotipul lucrătoarelor sexuale din Est. Aveam doar 18 ani.
M-am mutat în Olanda după ce am locuit în Germania cu soțul meu timp de trei ani. Împreună ne creștem cei trei copii, iar eu lucrez ca scriitoare liber-profesionistă. Dar olandezii au spus clar că vor considera întotdeauna că oamenii din țările care s-au aflat în spatele cortinei de fier sunt europeni de mâna a doua. Când fiica mea cea mare avea doi ani, iar sora ei era doar un bebeluș, o olandeză a sunat la poliție pentru că m-a auzit vorbind polonă cu copiii mei. Mai târziu, o bonă de la grădiniță le-a cerut celor trei copii polonezi din grup, inclusiv fiicei mele mai mari, să nu vorbească între ei propria lor limbă.
Uneori, când mă plâng vest-europenilor de discriminarea îndreptată către noi, est-europenii, mi se spune să fiu recunoscătoare. „UE a făcut atât de multe pentru Polonia. Uitați-vă doar la drumuri”, spun ei.
Și, în multe privințe, sunt recunoscătoare. L-am cunoscut pe soțul meu în cadrul unui program european de schimb de studenți. Chiar dacă provenim din două țări diferite, am putut să ne mutăm într-o a treia cu relativă ușurință datorită dreptului la liberă circulație în UE. Sunt mândră să fiu mama a trei copii minunați care vorbesc mai multe limbi.
Am votat la recentele alegeri pentru Parlamentul European. Dar entuziasmul pe care îl simțeam în urmă cu 20 de ani s-a diminuat considerabil, mai ales acum când Olanda, țara în care locuiesc, are un guvern de coaliție condus de partidul anti-imigrație al lui Geert Wilders, care și-a exprimat deschis aversiunea nu numai față de musulmani, ci și față de est-europeni. Luna aceasta, orașul meu natal a sărbătorit cea de-a 80-a aniversare a revoltei de la Varșovia pentru eliberarea orașului de sub ocupația germană. Aceasta a eșuat, dar lupta pentru libertate a fost descrisă ca o „dovadă a spiritului durabil al Europei”. Mă simt mândră că un eveniment istoric din orașul în care am crescut a fost conectat la Europa de astăzi.
Îmi place în continuare ideea de vis european, definit ca o comunitate de oameni diferiți, dar uniți de un set de valori comune. Dar pentru mine și pentru alți est-europeni, acesta va continua să rămână doar atât: un vis”, a ținut să transmită Olga Mecking, care este și autoarea cărții „Niksen: Adoptarea artei olandeze de a nu face nimic”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cat timp Europa de est produce si exporta dansatoare de bara (da, si Romania) si avem zero reactie contra traficului uman si lipsei de educatie a femeii sarace, asta va continua.
Cat timp multe romance se multumesc cu ajutorul social si nu cu un job in plus / sa invete limba sa se integreze, asa vom ramane.
Cat timp ne batem joc de predat limbile straine in scoli si de invatat in familie, ghici ce? ajung multi vai de capul lor in occident, victime.
Cat timp fix romanii se poarta cumplit cu ceilalti romani...
Cat timp in tribunale din strainatate vedem romance ( si nu doar, chiar si barbati) ce cer pensie alimentara sa fie intretinuti de parteneri si dupa divort (legea in multe tari permite) , normal ca frustrarea si toleranta fata de romani scade.
Cat mare parte din cersetorii de pe strada provin din tarile estice.
Vorbitul tare la telefon si injuratul in romana e auzit in multe mijloace de transport prin alte tari, si cand i-am facut observatie, ghici cine a iesit prost?
Locuiesc in strainatate si asta e o realitate. Suntem din patura de jos dar nici nu ne dam silinta sa ne integram.
Iar libera circulatie nu a ajutat. Nu cunosc situatia criminalitatii polonezilor in Europa de vest, dar pe cea a romanilor ... o cunoastem cu totii.
Acestea fiind zise, in Canada (in care traiesc) sau in SUA, romanii si polonezii sunt foarte bine vazuti, probabil datorita modului mult mai complicat de a ajunge aici - existenta acelui "filtru" face minuni.
Dar si aici exista xenofobie, MAI ALES daca numele tau nu este Johnson, Smith sau Tremblay, chiar daca esti nascut si crescut aici. Treaba este sa nu-ti pese, sau sa fii indeajuns de stapan pe tine pentru a putea sa-i infrunti.
Asa cum un comentator a spus ca nici romanii nu sunt mai breji (ceea ce este adevarat), xenofobia va exista pe absolut toate meleagurile si nici ca va disparea vreodata.
Dansa doreste favoruri pentru ca se trage din familie de diplomati si ca este est-europeana? Dansa vrea favoruri prin ceea ce spune ca este si face. O persoana ca dansa nu poate fi respinsa pe niciun motiv. Daca unora nu le place de dansa, vine si le reaminteste din ce familie coboara. Nu stiu, sunt derutata.
De la descrierea pe care-o face inteleg ca a trait minunat, ca a avut tot ce-si dorea si poate de aici unele frustrari. Nerealizarile noastre tindem sa le punem in spatele altora. Parerea noastra extraordinara despre noi nu are mereu sorti de izbanda pentru ca cei din jur nu ne vad mereu asa cum credem noi ca suntem: buni, altruisti, prietenosi, destepti, bine pregatiti, corecti, principiali, parolisti si modesti. Fireste.
Nemultumirile personale le aducem in prim-plan mai ales daca avem o meserie ca cea de jurnalist: in ceea ce scriem, in ceea ce prezentam se simte frustrarea noastra.
Noi avem mai multi prieteni si rude italieni get-beget. Printre ei sunt cateva persoane care au ales sa se transfere in strainatate, chiar pe alte continente. Ce credeti? Au facut nenumarate sacrificii sufletesti, emotionale in primul rand, pentru a razbi in societati foarte diferite de cea italiana. Le-a fost greu, departe de casa, departe de cei dragi in tari total diferite de Italia. Si acum, dupa 10-15 ani, se simt destul de straini prin faptul ca le-a fost greu sa-si faca prieteni americani, sa aiba o comunicare dincolo de serviciu, afaceri etc. Dar sunt recunoscatori Americii prin oportunitatile oferite, prin posibilitatile de a realiza cu mult mai mult decat ar fi realizat in Italia.
Unii si-au luat cetatenia americana dupa multi ani. Cu afaceri in America, venituri, stabilitate, locuinta, au asteptat o gramada. Au plans cand au primit documentele care atesta cetatenia americana insotite de o scrisoare din partea presedintelui. Si sunt italieni, dintr-o tara capitalista. Italia, membru fondator al Comunitatii Europene si al NATO, parte din G 7, din G 20 si din ce mai vreti dvs. Si acum, realizati pe alte meleaguri, poarta dorul de Italia, asteapta vacantele pentru a merge in Italia sau familia sa vina in vizita la ei, cumpara produse italiene, vorbesc engleza doar cand e necesar, au toate posturile TV italiene pe cablu si merg cu precadere numai la restaurante italiene.
Nu cer ca tarile de adoptie sa le ridice statui, nici sa le pupe mana. Sunt cetateni onesti ce lucreaza, traiesc si platesc taxe statului adoptiv, fara pretentii. America, (pentru ca tot am luat-o de exemplu) nu da doi bani pe tine ca esti italian (o tara, de altfel, foarte apreciata de americani pentru turism, mancare, industria de lux), America da doi bani pe tine daca esti un cetatean ce contribui la bunul mers si dezvoltarea economiei. Daca ai suficiente venituri sa te intretii. Am dat exemplu italian pentru ca-l cunosc bine si pentru a se vedea ca nu e nicio diferenta: italieni, polonezi, romani. Parca noi pe dl. Daniel van Soest l-am pus pe un piedestal? Nu. Ba chiar il mai luam din cand in cand peste picior pe motiv ca el nu stie, nu intelege cum e Romania, asa ca sa faca bine sa mai si taca. Insa dansul isi castiga existenta si traieste aici dupa cum doreste.
Si noi traim din 2016 in Olanda (Tarile de Jos, corect) si niciodata, dar niciodata nu am asteptat sa se puna covorul rosu cand coboram din avion. In schimb Olanda ne-a dat stabilitate, incredere si un venit material foarte bun. Construita pe un teren ce se afla aproape in intregime sub nivelul marii sau putin peste el, de oameni remarcabili ce au cladit o societate mareata plecata in cucerirea marilor si a altor teritorii, e suficient pentru noi. Cu o istorie fascinanta ce, la un moment dat, a pus-o la pamant, a reusit sa se ridice si sa devina una dintre cele mai dezvoltate natiuni de pe glob.
A fi in alta tara nu e simplu, dar n-am simtit niciodata ostilitate fata de noi. Cu noi mai sunt varul sotului meu care lucreaza in publicitate (absolvent de arhitectura), sotia sa care lucreaza intr-un laborator al unei firme de cosmetice (absolventa de chimie), sotul meu care lucreaza in IT (absolvent de Politehnica si A.S.E.) si eu care lucrez ca traducator (UB si A.S.E.). Nu avem copii, nu avem mofturi si nici pretentii. Toata lumea s-a purtat normal cu noi, adica nu ne-a bagat in seama. Nici ei intre ei nu se baga foarte mult in seama. O invitatie trebuie programata cu cel putin trei luni inainte si niciodata acasa, altfel este considerata impolitete.
Primul job pe care l-am avut a fost ca „asistent de vanzari” intr-un magazin de articole sportive. E adevarat ca era un magazin de top, dar mi se parea ireal sa fac o asemenea meserie. Era stresant si aveam impresia ca fiecare client ma privea de sus, cu aroganta. Aveam 32 de ani. Si n-am sa uit o intamplare: o clienta americana ce cumparase mai multe produse a poposit in fata mea sa-i fac bonul. Bonul ca bonul, problema a fost la card, nu stiu ce-am facut, ce s-a intamplat ca nu reuseam sa-i incasez banii, sa primesc confirmarea. Am inceput sa ma panichez si in final l-am blocat. Clienta a inceput sa tipe: ca sta si asteapta, ca pierde timpul, ca asa ceva nu i s-a mai intamplat. Colegii au venit sa ma ajute. Ceilalti clienti ne priveau. Pana la urma s-a rezolvat. Eu eram traumatizata, tremuram. Directoarea era la birou. A avut o reactie minunata, calma, si mi-a spus ca e OK, se poate intampla oricui. Am lucrat acolo aproximativ 2 ani. Intre timp m-au promovat la birou, faceam contabilitate primara. A fost o experienta buna si m-a ajutat sa-i inteleg mai bine.
Un exemplu total diferit: varul sotului meu, in primele saptamani de munca in firma la care lucreaza si azi (are vreo zece ani de Olanda), vine masina cu comanda de apa, sucuri, pahare de plastic, cafea. Fata de la protocol se agita cu baxurile. Olandezii isi vedeau de-ale lor. El, nou angajat, strain pe deasupra, se repede s-o ajute. Stiti ce i-a spus? „Nu, nu. Este job-ul meu, de asta sunt angajata aici, multumesc, dar n-am nevoie de ajutor”.
Toate experientele povestite de d-na in cauza sunt experiente personale. Fiecare vede lucrurile in felul in care a fost crescut, educat, prin felul personal de-a fi. Fiecare dintre noi avem si experiente frumoase, dar si experiente neplacute. In viata e imposibil sa nu dai si peste situatii proaste si peste oameni care nu te plac. Si asta chiar si la tine in tara. E imposibil sa traiesti o viata si sa nu fii macar o data dispretuit de fata de la magazinul de electrocasnice pe motiv ca esti proasta si nu stii sa folosesti functia de „abur automat inteligent” de la fierul de calcat.
Stiti ca-n Romania nu alerg niciodata dupa autobuz? De ce? Pentru ca alergi, soferul te vede, mai ai 3 metri si inchide usa. Daca poate sa fie rautacios, de ce sa nu fie? Ramai ca prostul in drum. In Olanda nu am patit niciodata chestia asta. Dar nu te simti discriminat pentru ca aici e vorba de prostia omeneasca. As putea spune ca soferul roman ma discrimineaza pe motiv de sex.
Sunt dive adevarate in lumea asta care daca nu le-ai pus cearsafurile fine roz, nu pot dormi si fac o criza, si sunt dive care daca le-ai varsat din greseala supa pe rochie, zambesc si se duc la toaleta se se spele: „lasati, nu e nicio problema”.
Nu-mi place cand experiente personale le ducem dincolo de niste limite ca mai apoi sa le generalizam. Nu are nimeni nimic cu noi (est-europenii) pentru ca e greu sa ai ceva cu cineva ce-si vede de treaba.
Si mai e si aspectul ala: domne, daca nu-ti place du-te la tine acasa. Nu te obliga nimeni sa stai unde nu ti-e bine.
Sunt de acord cu comentariul d-lui Mihai.
"instrumente nocive, numite Facebook, Instagram". :) - sa stii ca exista grupuri si online.
1. "70 de ani in lumea vestică (aproximativ 2000 ani in lumea creștină)-eu, dupa ce ai scris, inteleg ca numai crestinii din vest nu au stiut de "notiunea de fairness/incluziune socială/nediscriminare,"
2."supravietuirea nu inseamnă si că "metodele de supravietuire"sunt fair":
- asta e pur crestin. a inceput din centrul europei, a continuat cu "civilizarea" restului europei, si a continuat cu restul civilizarii lumii.
- nu au fost niciodata. cel mai puternic supravietuieste, dar nu are timp de meditatii bine/rau. e simplu: mananca sau vei fi mancat. cel care are timp de filozofie e satul nu milos.
vorbesti de zeci de mii de ani dar te limitez in final la 2000 si dai cel mai prost exemplu de incluziune: religia. faci ceea ce face si clerul (ca institutie, indiferent de religie) condamna comunitatea gay, dar o practica. condamna saracia, dar traiesc in lux, sau cu mari averi "la saltea".
Banuiesc ca nu ai apucat inca sa primesti argumente despre "intrumentele nocive". apropo de telegram ai auzit? e bun e rau?
Este, pur și simplu acel tip frustrat , cu o brumă de cultură generală, căruia ii place să se certe cu toată lumea, să lanseze acuzații gratuite, doar pentru a se simți el bine. Gică- contra, ofensat mereu, nemulțumit de tot și de toată lumea, plăcerea lui cea mai mare este de a arunca cu noroi în opiniile altora!
Propun cititorilor Republica să nu îi mai răspundă acestui "radsub"-urban. Atunci va muri singur și nefericit, înecat în propriul venin. Sau, cine știe, va emigra în Rusia...
"dacă o masina nu merge atunci stă." daca o masina nu "merge" e defecta. poate vroiai sa zici ca daca o masina nu se deplaseaza atunci sta. chestie de limba. nu incerca sa il imiti pe banescu, ca nu ai decat cunostinte vagi de religie si nu iti permite vocabularul "draga" mihai.
"că mii de ani in urmă, oamenii care erau invățați si stiau sa scrie erau predominant oameni religiosi indiferent dacă-l propovaduiau pe Buddha, Mohamed sau Isus" pst cam cate mii? zeci, sute de mii? stii in ce an suntem? 2024dc.adica dupa cristos
Nu se poate așa ceva, autoarea este doar o putinistă antieuropeană, minte cu nerușinare!
#nuexistadiscriminareaesteeuropenilorinUE! :P
You're welcome!
Habar n-am ce partid visezi!