Foto: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu
Din categoriile infinit nuanțate ale degradării morale, deși instituționalizată sute de ani în istoria umanității, cea mai de jos mi se pare poziția bietului rang care trebuia să stea în patru labe pentru ca suveranul să urce în șa de pe spinarea-i. De vreme ce diversele societăți au găsit cu cale să ritualizeze această însărcinare, adică să o facă frecventabilă prin abolirea conținutului ei material greu de penibil și prin așezarea ei simbolică în rândul cutumelor slujirii, orice judecată exterioară respectivelor societăți este nepotrivită.
Dar ce te faci dacă, în societăți cu așezări materiale și simbolice total diferite, regăsești, nu tocmai împietrite, comportamente de felul celui amintit? Cei o sută cincizeci de ani de modernizare efectivă a României nu au reușit să abolească rețeaua care ne ține încă ancorați în trecutul nostru de temenele, semn al vitalității lor perene și al eșecului ritualizării lor și în vremuri străvechi. Cu alte cuvinte, conținutul de degradare morală al temenelei nu a fost perceput niciodată ca degradant, a fost ritualizat doar parțial și a rămas, cu nerușinare, plin de viață, obiectul absolut necesar al celor care au vocația ridicării pe scara socială.
Totuși, vorba bătrânului grec, înlăuntrul nostru fiecare știm adevărul. Dacă exorcizarea scăderilor lăuntrice prin ritualizarea lor eșuează, acestea vor împroșca în stânga și-n dreapta, țâșnind incontinent din psycheea noastră neîmpăcată. De aici, oceanul de insolențe și samavolnicii și pădurea de gârbace cu care ne alintă mai-marii noștri și mai-micii altora mai mari decât ei. Nimeni nu e atât de lipsit de conștiință încât măcar subconștientul lui să nu dea seama și de cea mai neînsemnată jenă interioară. Or aceasta este rețeta perfectă a ruperii tramei sociale, a tăierii punților de încredere dintre persoanele în cauză și restul corpului social.
Căci ce încredere mai poți avea într-un ministru care se răstește la părinți să se vaccineze ca să-și poată trimită copiii la școală în plină catastrofă sanitară, după ce a schimbat slugarnic și aparent fără să clipească regulile în timpul jocului? Și pentru vacciniștii convinși ca mine și pentru antivacciniștii care fac azi guleai în piețele Bucureștiului zilele, tonul ultimativ al demnitarului este mostra incapacității sale administrative și a falimentului moral.
În definitiv, cine ne ia la rost? Un profesor universitar – rector al unei universități prestigioase ce a dat atâția specialiști în cultivarea pământului strămoșesc în ultimii treizeci de ani – care a intrat pe scena politică prin cea mai onorabilă ușă posibilă, la recomandarea altui profesor universitar dintre ce mai frecventabili, domnul Dan Voiculescu. Un om care a cedat irepresibilei sale vocații pentru rafinament și s-a raliat partidului de aventură politică cu ștaif, ALDE. Din care s-a evacuat ca să participe la construcția proiectului politic vizionar ProRomânia care, după un mandat jalnic, n-a mai intrat în parlament. Partidul cu pricina n-a mai intrat, dar partidele sunt făcute ca să le părăsești. Așa că, după atâta trudă, domnul profesor și-a împlinit vocația, înfigându-se zdravăn în glia liberală.
Dar ce trudă l-a adus pe domnul specialist în amenajări agricole în atenția publicului? A fost Domnia Sa chinuit de vreo viziune imperativă de reformă a învățământului românesc, nu s-a putut odihni de urgența principiului meritocrației, s-a zdrobit pentru autentica propășire a lumii academice de la noi? De bună seamă. A izvodit, sub talpa tânărului său superior, amator de Che Guevara, un mecanism infect de absolvire a celui din urmă de plagiat. La fel, când a ajuns la ananghie o altă somitate a lumii noastre politice și academice, Gabriel Oprea, domnul nostru a sărit să-l cauționeze. Tot de plagiat și pe ăsta. În vremea din urmă, ajuns șelar la alt stăpân, a socotit că e de datoria lui să mai pună niște bețe în roate furăciunii academice care se cheamă plagiat, în încercarea de a scopi instituția a cărei menire este aceea de a păzi integritatea academică.
Ce uimește la domnul ministru este ușurința cu care e dispus să facă cele mai abjecte servicii, cele mai incompatibile cu funcția pe care o ocupă și cu demnitatea de profesor și apoi să-și abandoneze comanditarii, după vorba „nici usturoi n-a mâncat”.
Ce încredere poți avea în cineva de felul acesta? În cineva care, după ce a dansat o vară întreagă, cu tot partidul al cărui membru mai este, în cadrilul dement al unui congres faraonic, lăsând la o parte campania de vaccinare, nevoia de digitalizare a școlilor, urgența primenirii programelor de studiu și care acum se rățoiește la părinții copiilor pe care îi trimite cu bună știință în cel mai sinistru experiment de darwinism social? Va fi vrând domnul ministru să compare sistemul românesc cu sistemele de educație din țările occidentale, unde viața școlară și-a reluat cursul aproape normal, dar uită că acolo nu a murit nici un copil, numărul celor infectați și ajunși la ATI este în scădere, iar normele sunt respectate, responsabil, de toată lumea. Sunt de acord că elevii trebuie să meargă la școală, acolo e locul lor legiuit, dar nu în condiții de abator, la îndemnul răstit al unui client al plagiatorilor cu funcții amețitoare. Sper din toată inima ca acest ipochimen (participiu al verbului care în greacă veche înseamnă, literal, „a fi pus dedesubt”, „a se curba”, „a se încovoia”) să nu mai găsească, în guvernările viitoare, după ce va fi trecut catastrofa sanitară, nici o breșă prin care să-și strecoare oferta otrăvită de servicii și slujiri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Corecte şi observaţiile privind relaţiile ierarhice de partid. Câmpeanu stă în patru labe înaintea Şefului şi nu suflă toată vara nimic despre măsuri anti-pandemie iar acuşica mintenaş se răţoieşte la cei pe care îi consideră inofensivi ierarhic, părinţii copiilor.
Legat de relaţiile ierarhice, tocmai PNL, cel care promitea depolitizarea învăţământului, l-a politizat chiar mai dihai decât PSd-ul. Inspectorul penelist şcolar general de Dolj, pe numele lui Gâdăr, a fost aruncat ca o piele de prepuţiu atunci când nu a putut linişti protestele de la şcoala generală din Filiaşi. PNL ţine neapărat să numească şi acolo în funcţia de director un prepuţiu de partid în care să-şi afle satisfacţia. E uimitor cum să vezi cât de umil şi lubrifiat poate fi un astfel de prepuţiu / director înaintea inspectorului şi, pe de altă parte, ce reptilă vorace poate părea înaintea cadrelor didactice.
Probabil că directorul de şcoală ar fi mai potrivit să fie ales de consiliul profesoral al şcolii respective.