Elitistă, provocatoare, aparent facilă sau neașteptat de opacă, arta contemporană generează adesea percepții care o plasează pentru o categorie largă de public într-o zonă inaccesibilă, distantă, care ridică praguri de receptare ce par greu de trecut. Cât de inabordabilă este însă arta contemporană? Ce ne-ar putea ajuta în încercarea de a o descifra? Și cum ne putem împrieteni cu ea?
Istoric vorbind, nu am fost niciodată prieteni cu arta contemporană nouă. Dintotdeauna aceasta a fost mai degrabă criptică decât ușor de înțeles, mai degrabă departe de așteptările noastre estetice și culturale decât aproape de ele. Există relativ puține exemple de artiști care, tineri fiind, să fi fost apreciați de publicul larg.
Arta ne propune întrebări, dileme, enigme. Se sustrage lecturii facile. Nu văd nimic negativ în a accepta că arta contemporană nu ne este imediat accesibilă. Putem integra această realitate în mecanismul de asimilare a fenomenului, în loc să luăm distanță și să abandonăm tentativa de a o descifra. Pentru mine, cea mai faină experiență pe care o pot avea de la o expoziție este să plec de acolo și să-mi dau seama că îmi scapă multe lucruri. Până la urmă, este o oportunitate să revin sau să planific o nouă întâlnire cu opera artistului respectiv.
În același timp, a descoperi arta - a o înțelege și a te apropia de ea - este un proces. Vorbim de un demers continuu, care implică vizitarea unor galerii, muzee, fundații, târguri de artă, bienale. Trebuie să lăsăm loc unei curbe de învățare, așa cum se întâmplă în orice altă disciplină pe care ne propunem să o stăpânim. Fie că vorbim de tenis, înot, sau gătit curry, prima încercare rareori este reușită. E nevoie de timp pentru ca efortul depus să evolueze de la stângaci la acceptabil și să devină apoi din ce în ce mai bun. Și în cazul artei contemporane, e necesară acea etapă de familiarizare cu ecosistemul și modul în care acesta funcționează. Nu e nevoie de o perioadă foarte îndelungată însă. Experiența celor zece ani de galerie mi a arătat că, într-un interval de douăsprezece luni, cineva interesat de subiect își poate depăși statutul de neinițiat, poate obține câteva coordonate necesare orientării în domeniu, și își poate argumenta preferințele.
Acest proces de împrietenire intervine însă în contextul unei inflații informaționale și vizuale. Arta contemporană intră și ea în competiția pentru atenția și timpul publicului, două resurse extrem de limitate, adesea acaparate de imagini stridente, accesibile, opusul vizual a ceea ce ne propune arta, care este mai degrabă implicită decât explicită. De aceea, privitorul va fi nevoit fie să facă un efort mai mare, fie să apeleze la niște mecanisme de filtrare a acestui conținut. Acestea din urmă sunt însă dificil de activat în absența unei minime înțelegeri a domeniului.
La rândul nostru, nu putem să rămânem inaccesibili și să așteptăm ca oamenii să vină către noi. Înțelegem că se simt intimidați de o galerie de artă. De aceea, cred că este nevoie să dezvoltăm niște mecanisme prin care să aducem publicul mai aproape de artă. Acestea se referă, între altele, la promovare, o comunicare mai clară, evenimente. Toți membrii ecosistemului – galeriile, instituțiile muzeale, fundațiile private, spațiile independente, curatorii, criticii de artă – pot să contribuie în acest demers de a trezi interesul pentru descoperirea a diverși artiști.
Galeriile au un rol foarte clar de identificare a unor talente, de cercetare a scenei de artă și de promovare a vocilor noi. O galerie profesionistă funcționează ca o agenție care își reprezintă artiștii pe termen lung și le dezvoltă cariera. Produce expoziții și își asumă costuri, uneori cu un risc foarte mare.
Un muzeu de artă contemporană amplasat într-o locație bună, care să funcționeze ca un centru de reflecție și cercetare, dar și ca un loc de întâlnire, poate ajuta mult în accelerarea procesului de împrietenire cu arta contemporană. Avem exemplul Centrului Pompidou, care este acel gen de instituție accesibilă, unde publicul intră nu numai să vadă o expoziție, dar și să admire arhitectura sau să bea o cafea. Un loc care ne arată impactul pe care-l poate avea arta. Îndrăznesc să spun, păstrând proporțiile, că arta poate fi la fel de interesantă ca fotbalul. Nu vom umple un stadion întreg cu orice expoziție de artă, dar la retrospectiva Brâncuși de la Pompidou au venit sute de mii de vizitatori.
Mai mult, experiența vizitării unor expoziții și exercițiul apropierii de fenomenul artei contemporane sunt parte din ceea ce putem numi a good life - o viață frumoasă, așa cum ne-o construim și prin experiențele pe care ni le dorim sau călătorii. Personal, nu pot să vizitez un oraș și să ignor zona de artă. Iar arta contemporană este una dintre cele mai bune metode – deși nu singura – de a te conecta la conversația de astăzi. Un muzeu performant sau o galerie care reprezintă artiști foarte buni sunt unele dintre puținele locuri în care poți face lucrul acesta, și într-un timp limitat. De multe ori se întâmplă să nu ai timp să citești o carte despre teoria artei, dar o oră petrecută la o expoziție îți poate oferi experiența unui conținut vizual și cultural complet integrat.
Ce poate ajuta în descifrarea unei expoziții de artă contemporană
Pentru a avea însă această experiență integrată, o expoziție trebuie să fie bine curatoriată, excelent produsă, mediată corespunzător prin texte și activități, online și offline. Pentru publicul care intră să viziteze o expoziție acest lucru se traduce într-o serie de instrumente care îl pot ghida în lectura evenimentului la care participă.
Acesta poate apela la textul de sală, care prezintă conceptul expoziției. De multe ori la noi, din păcate, textele curatoriale sunt destinate unui public prea restrâns. Muzeele și galeriile cunoscute, de oriunde din lume, oferă texte clare. De fiecare dată când deschidem expoziții la Gaep, vreau să mă pun în poziția vizitatorului și să mă asigur că textul este inteligibil.
O altă piesă în puzzle-ul descifrării unei expoziții este textul de mediere, care explică intenția artistului. Arta contemporană are avantajul extraordinar de a aduce în fața publicului lucrările unor artiști în viață, de la care putem să aflăm ce și-au propus, ce i-a motivat, care a fost sursa de inspirație și ce proces au urmat – aspecte pe care acest text le clarifică.
Vizitatorul unei expoziții poate apela și la ajutorul custodelui, care nu este un paznic care stă pe scaun, ci este capabil, teoretic, să răspundă oricăror întrebări, să facă un tur ghidat sau o prezentare punctuală a unor lucrări. Noi încercăm să facem lucrul acesta cu oricine intră în galerie; le arătăm disponibilitatea de a răspunde la întrebări sau de a realiza un tur ghidat. Și facem asta în mod gratuit. Spre deosebire de intrarea la un muzeu, nu costă să intri într-o galerie, să ceri informațiile care te interesează sau un tur. Mai mult, oricine poate reveni la galerie de câte ori își dorește pe parcursul duratei unei expoziții. Din păcate, nu toată lumea știe aceste lucruri.
De asemenea, design-ul de expoziție poate ajuta vizitatorul să se orienteze mai bine în universul vizual care i se propune. O expoziție nu este o simplă înșiruire de tablouri pe perete. Intenția autorului este comunicată și din maniera în care sunt instalate lucrările, din dialogul dintre ele și în raport cu spațiul.
Un efort care merită
Adesea așteptările pe care le avem de la arta contemporană tind către descifrarea imediată sau atracția instant. Ne grăbim să hotărâm ce este artă și ce nu, ne imaginăm în locul artistului făcând aceleași lucruri cu mare ușurință, sau ne lăsăm descurajați de ceea ce pare greu de înțeles. Dar dacă ne-am reevalua atitudinile, nu am lua reacțiile inițiale drept singurele posibile și ne-am îngădui mai mult timp de reflecție? Dacă am arăta disponibilitatea de a parcurge distanța dintre ceea ce ne este familiar și demersul artistic? E necesar un mic efort. Unul deloc diferit de cel pe care ar fi trebuit să-l facă un privitor în a doua jumătate a secolului XIX la contemplarea unei picturi de Van Gogh. Artistul, ale cărui opere sunt incluse azi în expoziții blockbuster, era departe de a fi acceptat și apreciat în contemporaneitate.
Arta ne contrazice de multe ori așteptările. Expoziția de la Gaep a artistei Vlatka Horvat (care anul acesta reprezintă Croația la Bienala de Artă de la Veneția) a lăsat câțiva colecționari derutați. Îmi place însă când arta contrariază, când este memorabilă. E de preferat unei experiențe care nu ne invită să ne examinăm modul în care ne raportăm la ceea ce vedem. Din punctul meu de vedere, gustul personal nu intră în discuție. O expoziție nu are ca scop și nu poate răspunde unei diversități de gusturi – oricât de omogenă ar fi comunitatea unei galerii sau a unui muzeu, opiniile vor fi mereu împărțite. Ne poate propune însă un exercițiu esențial: să încercăm să descoperim sensurile ascunse dincolo de ceea ce este este vizibil într-o primă instanță.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.