Ungurii ca ungurii, dar românii de ce nu vorbesc româna?

Foto: Inquam Photos

În urmă cu câteva zile, Guvernul României a decis să iniţieze un proiect în valoare de 9 milioane euro prin care să îmbunătăţească rezultatele tot mai slabe ale elevilor de etnie maghiară la examenele naţionale de limba română. (Anul acesta, 45%, respectiv 42,6% dintre elevii din Harghita şi Covasna nu au reuşit să convingă profesorii să le dea notă de trecere la Evaluare.)

Ştirea, însă, ar trebui cuplată cu alta, la fel de recentă, în care vajnicul, neînfricatul şi, nu în ultimul rând, extrem de comicul luptător pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, recte Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), a anunţat că vrea să introducă o carte de identitate secuiască pentru locuitorii din Covasna și Harghita, carte pe care o vor putea deţine toţi cei care împărtăşesc idealul lor fierbinte de libertate. După cum se cunoaşte, CNS a declarat deja că limba regiunii e maghiara, a trasat graniţele administrative externe şi interne ale Ţinutului Secuiesc, a creat simbolurile, a desemnat sărbătorile oficiale şi a stabilit chiar imnul Ţinutului Secuiesc. 

Ei bine, iar în acest teritoriu unde 73% din locuitorii județului Covasna s-au declarat maghiari şi 82% din populaţia judeţului Harghita sunt etnici maghiari, un proiect de 9 milioane de euro va încerca, spune secretarul de stat Hegedus Csilla, să ”facă jocuri pentru telefon sau calculator în limba română. Pentru că ce vedem: copiii noştri vorbesc mai bine limba engleză decât vorbesc în limba română, tocmai pentru că se uită la filme în limba engleză, se joacă pe calculator cu jocuri în limba engleză“.

Sincer, nu pricep cum vine asta. Când etnicul maghiar îşi invită iubita la film în mall, merge cu indiferenţa faţă de limba română până acolo încât preferă să înveţe engleza din filmele Marvel decât să citească subtitrările în română?

Aşa se pare. Născuţi în România, ei vorbesc mai bine engleza decât româna. Care engleză, totuşi, îmi imaginez că nu e de nivelul unui absolvent de Oxford, ci atât cât se poate însuşi urmărind aventurile lui Spiderman, Paw Patrol şi Peppa Pig. Mai exact, cunosc fix atâta engleză câtă ştie şi un copil român care se uită la aceleaşi filme şi desene! Noroc cu acest program inedit prin care Sándor Petőfi va fi momit să preia din rimele lui Mihai Eminescu!

Vă zic, va fi ca o încleştare a titanilor. Într-o bună zi, sperăm să o vedem ecranizată şi pe Netflix.

H.L. Mencken, influentul jurnalist american din anii ’30, care obişnuia să facă bâză de tâmpeniile sacrosancte care înflăcărau minţile concetăţenilor săi şi ale celor care-i manipulau, îi zicea omului obişnuit boobus americanus – neghiobul american. Dacă s-ar fi născut aici, i-ar fi spus, probabil, boobus dacicus, iar individului din judeţele însetate de libertate ale maghiarimii, boobus secuiescus.

Şi unii, şi alţii se zgândără la nesfârşit cu elucubraţii interminabile, demonstrând, pe parcela proprie, în faţa aceluiaşi public opac, abilitatea de a mânui prăfuita pălărie a scamatorului poposit în târgurile de provincie, din care scoate iepuri morţi cu trecuturi iluzorii şi îndepărtate. Le poţi aminti că fastuosul Imperiu Babilonian din timpul lui Nabucodonosor şi Hammurabi se află pe teritoriul actual al Irakului, care nu mai aduce deloc cu strălucita civilizaţie summeriană de acum câteva mii de ani. Le poţi arăta în mod convingător că ce a fost valabil pentru Irak e valabil pentru toate entităţile statale şi că, exceptându-l pe Iisus, nu s-au văzut defel cazuri în care mortul să reînvie, degeaba, ei sunt hipnotizaţi de gândul resuscitării unei bucăţele efemere din naraţiunea universală, o bucăţică al cărei gust a devenit insipid ca un kurtos delicios lăsat sub soarele Panoniei o sută de ani.

Ei se simt bine doar debarcând în trecut unde, prin escamotarea prezentului şi în detrimentul raţiunii, pun stăpânire pe opinia prozeliţilor care cred că nu viaţa e naşpa şi ei nu au locuri de muncă (dacă au) decente deoarece le-au fost răpite pe nedrept vremurile care, de fapt, niciodată nu au fost cum şi le imaginează.

Şi iac-aşa unii, din lipsă de ocupaţie, se prostesc de-a autonomia Ţinutului Secuiesc care, de partea cealaltă, întâmpină opoziţia fermă a descendenţilor fioroşi, dar demni, ai lui Zalmoxis, a cărui energie protectoare a fost pusă la murat în tunelurile de sub Sarmisegetuza ca să apere Mioriţa, în vremuri de restrişte, de barbarii de tirani.

Fie şi doar din acest motiv, proiectul de cipare a limbii române în creierele etnicilor maghiari va fi, aşa cum a fost şi străduinţa – din fericire, dejucată – a tenebrosului Bill Gates de cipare a populaţiei prin vaccinare, un fiasco. Mai ales printre simpatizanţii CNS-ului, câţi vor fi ei. Pentru aceştia, ignorarea limbii ţării care a smuls din trupul Ungariei Mari teritoriile în care ei îşi duc povara existenţei, e un act în egală măsură de bravură şi rebeliune. Din punctul meu de vedere, ei nu vorbesc şi nici nu au intenţia să vorbească limba română la un nivel mai aprofundat decât vorbesc românii plecaţi la muncă în afară, limba ţărilor în care s-au stabilit. La elevi, în ajutorul acestei datorii elementare vine subterfugiul acelei şmecherii care îi convinge, prin fentarea conştiinţei, să pună egalitate între indolenţa pentru învăţătură şi măreţul scop care animă CNS-ul. E mai uşor să te lepezi de limba română imaginându-ţi că, astfel, îţi demonstrezi loialitatea faţă de ţara de suflet decât să lupţi cu regulile unei gramatici care dă serioase bătăi de cap inclusiv românilor. În altă ordine de idei, dacă în România limba oficială ar fi fost trigonometria sau fizica, pentru ei ar fi fost o chestiune de onoare să nu aibă habar cât este sin (a + b) sau în ce constă legea a doua a lui Newton.

Însă, în România, limba oficială e cea română, iar pe câmpul ei de bătălie se revarsă zilnic un material de război atât de rudimentar că armate întregi de utilizatori ai ei, români şi unguri deopotrivă, au uitat să îl mai folosească corespunzător. Limba română a devenit o mlaştină în care, când nu se îneacă, se împotmolesc toţi, elevi de 5 şi de 4, absolvenţi de facultăţi şi de studii postuniversitare, doctori, secretari de stat, chiar şi miniştri. Citiţi comentariile la orice articol din online, ascultaţi exprimările celor care ne hotărăsc viaţa pe care o avem şi veţi vedea! Secuii măcar au o motivaţie pentru siluirea limbii române, dar ceilalţi, românii uniţi în cuget şi-n simţiri, care păstrează-n piepturi cu fală numele lui Traian, ce explicaţie au?

Proiectele acestea, fie că-s dedicate ungurilor, armenilor, tătarilor sau românilor, sunt ca o picătură într-un ocean. Bine intenţionate, dar fără niciun chichirez. Seamănă perfect cu banii aruncaţi de părinţi pe meditaţii care n-aduceau nicio îmbunătăţire în rezultatele şcolarilor. Îşi spuneau că e obligaţia lor să dea copiii la meditaţii şi, gata, dup-aia nu-şi mai băteau capul. Mai mult de-atât, parcă-i şi văd, ce să facă? Aşa că făceau orice, mai puţin să se ocupe efectiv de ei, să stea în preajma lor. Banii azvârliţi cu sacrificii pe geamul meditaţiilor erau apexul implicării lor în educaţia elevului.

Şi el, stupoare, tot prin emoticoane comenta Neamul Şoimăreştilor. De Vasile Alecsandri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp