Foto: Getty Images
Pe 25 ianuarie 2015 a fost ales „Cuvântul Urban al Zilei” - Haters Gonna Hate. Această expresie, folosită pentru a ignora remarcile ostile adresate vorbitorului, își are rădăcina în hip-hopul american iar în timp a dat naștere la sute de mii imagini cu celebrități, animale și personaje de desene prezentate într-o manieră atipică. Le găsim peste tot, pentru că peste tot găsim acceași ură la care ne vedem nevoiți să îi dăm zilnic cu tifla.
Recitind-o mi-am dat seama că cine urăște o va face toată viața. E că o boală sau o haină pe care n-o mai dezbracă. Ciudat e că iubirea este un sentiment care adeseori trece sau se estompează. Iubești pe cineva și apoi, la un moment dat, fără o explicație anume, îți e indiferent, nu te mai interesează. Cu ura nu e așa - ura nu moare, asemeni iubirii, odată cu trecerea timpului.
Ura e înfricoșător de fecundă și molipsitoare. E mult mai ușor să empatizezi cu cel care urăște, decât cu cel care iubește. Când ți se spune despre cineva că e într-un fel anume, perceput negativ, parca îți vine și ție să îl dai naibii pe idiot și să-l urăști din tot sufletul. Să empatizezi cu ura celui care urăște nu e greu. E însă mult mai dificil să iubești pe cineva, doar pentru că ți s-a spus că merită.
Ura e fecunda și, dacă e adevărat că „nu face copii” (cum sună un vers al trupei Vama Veche), atunci sigur face prozeliți.
De câte ori ai votat cu cineva din ură pentru altcineva, nu din atașament pentru o persoană, ci din ură pentru contracandidatul ei. De câte ori nu ai susținut o cauză – nu pentru că ai fi crezut în ea, ci pentru că era împotriva cuiva. Iar singura modalitate de a ajuta era de a-i sprijni pe alții care urau la fel de mult.
Noi, ca popor, am fost învățați de propagandă, timp de jumătate de secol, să-i urâm pe americani, pe imperialiști și pe capitaliști, în general. Iar cealaltă jumătate de secol i-am urât pe ruși și pe comuniși în egală măsură. Unii i-au urât pe primii, alții pe ceilalți, dar nu am pus nimic în schimb - de pildă, nu i-am iubit pe capitaliști în contrapratidă că i-am urât pe comuniști. I-am urât și atât.
Învățăm atât de ușor să urâm, după care nu mai scăpăm de această meteahnă. Ne vine natural, ca și cum ar fi creația noastră. Nici nu mai contează că cel care ne-a învățat să urâm nu are nicio problemă cu subiectul urii în sine. Preluăm noi ura și o ducem mai departe. De aici înainte, știm noi de avem de făcut.
Vacciniști și antivacciniști, auriști și progresiști, tradiționaliști și lgbt-iști, și câte și mai câte, buni, răi, diferiți, dar uniți de aceeași ură.
Câtă strădanie și câtă energie inutilă! Pentru că, indiferent de ce am face, nu vom reuși niciodată să-i facem să ne iubească pe cei care ne urăsc. Și e trist că, în loc să ne dăruim celor care ne dăruiesc, ne risipim cu cei care nu vor face asta niciodată. Simplu, pentru că „Haters Gonna Hate”.
Așadar, de ziua ei, „La mulți ani, ura noastră cea de toate zilele!”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prea putin inca..Dar destul pentru a fi roman? si daca s-ar incerca mai mult pentru a dezmorsa o situatie potential periculoasa la nivel international? Un plan ar fi bun aici.