Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Urmăresc, în aceste zile, partea a doua a serialului coreean ”Squid Game”. Despre oglinda sângeroasă a setei noastre de divertisment morbid

squid game

Foto: Lucian Alecu / Alamy / Alamy / Profimedia

Urmăresc, în aceste zile, partea a doua a serialului corean ”Squid Game” – „Jocul calamarului”. Excepțională producție, prin urmare nu e de mirare că a fost nominalizat cel mai bun film din 2024 pe rețelele de streaming. De altfel, în urmă cu trei ani, primul sezon a fost un succes mondial, iar câteva cifre culese de pe net o spun clar: 1,65 miliarde de ore vizionate doar în primele săptămâni, încasări ale platformei de streaming de peste 900 de milioane de dolari, devenind astfel cel mai vizionat film de pe platforma, 92 de nominalizări la diverse premii, dintre care 44 au fost câştigate (inclusiv 6 premii Emmy). După apariție au fost lansate concursuri identice celor din film. Adică, un „fenomen”. Și totuși, ce a alimentat acest fenomen?

În esență (pentru cei puțini probabil care nu l-au văzut) este vorba de un lanț de jocuri de copii la care participă adulți și în care, atunci când este eliminat un jucător, acesta este ucis. Despre asta este vorba, despre moarte, ca secvență de film. Persoanele care participă la acest joc funest sunt alese dintre persoane fără speranță, îndatorate, însingurate, incapabile să mai poarte războiul cu viața. 

Ideea este că cineva plătește pentru această imagine, pentru a-i privi pe alții cum mor ca într-un joc sinistru. Nimic nou până aici, în toate epocile - de la romani și până în epoca modernă, oamenii au plătit că să-i vadă pe alții cum se bat pentru viața lor. Dacă, la origini, moartea era pe bune, adică participanții chiar mureau, acum ei își declară limitele, abandonând lupta sau fiind descalificați. Dar lupta este pe bune, sângele este pe bune. Setea de sânge însă nu s-a schimbat de câteva mii de ani.

Întrebarea pe care o naște acest film este: Cine sunt indivizii dezumanizați care ar plăti să vadă oameni uciși? Cine ar fi cei care ar plăti o armată anonimizată - cei care trag au fețele acoperite de măști, poartă salopete roz, iar ierarhia este stabilită prin semne geometrice, cerc, pătrat, triunghi - ca să tragă într-o mulțime desemnată și ea doar numeric (cei vânați sunt îmbrăcați în salopete verzi și sunt identificați cu numere de la 1 la 456)?

Personajul principal, evident pozitiv, încearcă să oprească acest joc lugubru. Asta după ce, în primul sezon, câștigase chiar el marele premiu, ceea ce înseamnă că toți ceilalți participanți muriseră. 

Revenind, cine sunt acești indivizi care transformă suferința extremă a altora într-un grotesc spectacol de divertisment?

Răspunsul poate fi unul șocant: „Noi”.

Deși, în primul sezon, apar câteva personaje purtând măști mai sofisticate pe care le identificăm ca fiind cei care plătesc aceste jocuri, realitatea care străbate ecranul TV-ului este că „noi” plătim rețelele de streaming ca să aibă asemenea producții, noi le validăm, noi le premiem. Chiar dacă, aparent, suntem de partea personajului principal care încearcă să pună capăt acestui măcel, care încearcă să închidă acest abator uman, în realitate așteptăm această producție, o consumăm rapid, o savurăm și o validăm.

De fapt, noi suntem bogații doritori de sânge.

Calamarii fac parte, alături de sepii și caracatițe, dintr-o clasă de animale marine, numită cefalopode. În jurul gurii, calamarii au 10 tentacule, dintre care două sunt mai lungi și servesc la prinderea victimei. Sunt animale răpitoare care, în acest scop, își schimbă coloritul după mediul înconjurător. Într-un fel sau altul, toți ne comportăm precum prădătorii și, de foarte multe ori, viața scoate calamarul din noi. Ne întindem tentaculele, ne ademenim prada și ne modificăm înfățișarea și ambientul până nu mai distingem ce e bun și ce e nebun.

Filmul are și o undă suplimentară de perversitate - unii dintre cei împușcați sunt lăsați în viață spre a li se preleva organele ulterior. Un personaj (care se vrea) pozitiv, unul dintre executanții în combinezon roz, îi omoară însă, spre a nu fi supuși unor asemenea tratamente inumane. Asta ca și cum împușcarea lor, după pierderea unui joc de copii, ar fi totuși un tratament uman. Se induce ideea că, pentru cei care mor într-o asemenea modalitate, sfârșitul nu ar fi de fapt atât de rău. Sau, în orice caz, cel mai rău. Ce să zic? E adevărat că nimeni nu mă pune să mai uit. E adevărat că nimic nu mă oprește să opresc eu însumi jocul calamarului. Dar cu calamarul ce fac?

Încerc să nu fiu moralist și mă includ fără rezerve între bogații pământului care „vor acest sânge”. Nu încerc să mă eschivez de eticheta pe care tocmai am pus-o. Nu mai simt mai bine – dimpotrivă. Și nici nu mă opresc din a mă uita la serial. Mai am un episod, unul probabil în care vor muri alți jucători ai unor jocuri de copii și unde va curge din nou mult sânge. Probabil setea de sânge este mai puternică decât rațiunea. Întotdeauna a fost.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu curge niciun sânge... curge ketchup!
    • Like 0


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult