Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Va deveni Kurdistanul noul front al Orientului Mijlociu? Istoria dramatică a poporului fără ţară, divizat de interesele marilor puteri

Kurzi

Foto: Guliver/Getty Images

După mulţi ani, steagul Siriei a fluturat iarăşi pe clădirile administrative din Manbij, după cum au relatat agenţiile de presă ȋn cursul zilei de vineri, 28 decembrie. Probabil că numele acestui oraş din nordul Siriei nu ar fi fost cunoscut opiniei publice mondiale dacă nu ar fi ajuns sub stăpȃnire kurdă ȋn urma războiul civil din Siria şi, mai ales, dacă preşedintele Trump nu ar fi decis să-şi surprindă atȃt prietenii, cȃt şi adversarii, prin decizia de a retrage trupele americane de pe teritoriul sirian, importante nu prin numărul lor, ci prin asigurarea statu-quo-ului ȋntr-o regiune doar aparent pacificată. O regiune care, acum, graţie acestui ultim eveniment, riscă să se transforme ȋn locul unui nou carnagiu.

Twitterul preşedintelui Trump prin care anunţa victoria ȋmpotriva Statului islamic şi retragerea trupelor din Siria poate nu trebuia să fi luat pe nimeni prin surprindere atȃt timp cȃt pe 18 decembrie, cotidianul turc Hurryet reproducea cu multă satisfacţie declaraţiile reprezentantului SUA pentru Siria care explica faptul că Statele Unite nu pot avea raporturi permanente cu entităţi non-statale, dar şi că raporturile cu Forţele Democratice Siriene, al căror membru important este YPG, sunt doar “tactice” şi “tranzacţionabile”.

Nordul-estul Siriei a fost eliberat de sub teroarea Statului islamic graţie formaţiunilor militare organizate ȋn regiunile majoritar kurde şi denumite “ünităţile de apărare a poporului” (YPG), susţinute de aviaţia şi trupele speciale americane, ȋmpreună cu care asigură şi ȋn prezent securitatea zonelor vecine Turciei. De la ȋnceputul războiului civil sirian, confruntările dintre YPG şi forţele guvernamentale au fost ȋntȃmplătoare. Totuşi, ȋn vară, cȃnd liderii kurzi au dorit să se pună sub aripa protectoare a Damascului, oferindu-se a participa la asaltul ȋmpotriva principalului bastion jihadist rămas ȋn Siria, Idlibul, nu au reuşit să ȋncheie un acord cu preşedintele al-Assad. Acum, cȃnd Turcia pregătise deja, ȋn urma convorbirii telefonice dintre preşedinţii Trump şi Erdogan, trupe ȋn regiunea Afrim (smulsă din mȃinile kurzilor ȋn prima parte a acestui an) cu probabila destinaţie Manbij, localnicii nu au mai avut altă opţiune decȃt să solicite intervenţia siriană, chiar dacă acest gest, de supunere nenegociată faţă de preşedintele al-Assad, ȋnseamnă mai puţine şanse de a avea o patrie a lor ȋn viitorul apropiat.  

Din păcate, kurzii reprezintă, ȋn prezent, grupul etnic cel mai numeros ce nu are un stat al său. Estimaţi ȋntre 30 şi 40 de milioane (cifrele variază ȋntre diversele organizaţii internaţionale), aceştia vieţuiesc, ȋn principal, ȋntr-o zonă ce cuprinde platorile ȋnalte din sud-estul Turciei, nordul Siriei, nord-estul Iran şi coboară ȋnspre fertila cȃmpie a Mesopotamiei, Irakul de astăzi.

La fel ca mai toate populaţiile ce ocupă această parte a lumii, kurzii sunt consideraţi a avea o ascendenţă strălucită, aceştia revendicȃndu-se de la anticii mezi. Beneficiari ai unei moşteniri culturale şi religioase puternice, vor fi islamizaţi, ȋnsă fără a-şi pierde identitatea etnică şi spirituală. Spre deosebire, ȋnsă, de vecinii iranieni, vor ȋmbrăţişa Islamul majoritar, sunnismul. Figura lor istorică principală, Salah ad-Din, cunoscut creştinilor sub numele de Saladin, cuceritorul Ierusalimului, era un musulman kurd din Tikrit.

În perioada de maximă ȋnflorire a civilizaţiei islamice, ȋn jurul anului 1000, Kurdistanul era ȋmpărţit ȋn patru principate: Saddadit la nord, Hassanwahid la est, Banou Annaz la vest şi Mervanit ȋnspre Diyarbakir. Năvălirile ulterioare vor fărămiţa şi mai mult unitatea politică. Singura excepţie a reprezintă perioada dinastiei ayyubide fondate de Saladin. 

Apariţia ȋn regiune a Imperiului Otoman reprezintă o piedică, pentru cȃteva secole, a statalităţii kurde. Prinşi ȋn conflictul permanent turco-persan, cele două puteri militare şi politice ale regiunii, au sfȃrşit prin a fi ȋnglobaţi ȋn Imperiul Otoman. Se poate spune că a fost mai mult o opţiune proprie, ȋntre şiismul persan ce tindea să se extindă asupra tuturor vecinilor, conducătorii kurzi au considerat că suveranitatea turcă, de orientare sunnită, precum a kurzilor, este de preferat ȋntrucȃt le oferea o importantă autonomie.

Cȃnd puterea turcilor scade, neȋnţelegerile dintre nobilii kurzi va ȋntȃrzia organizarea unui stat propriu. Secolul XIX reprezintă zorii afirmării naţionale kurde. În 1843, emirul Bedir Khan se revoltă ȋmpotriva stăpȃnirii turceşti. Războiul Crimeii reprezintă o altă oportunitate pentru kurzi de a ȋncerca ȋnlăturarea dominaţiei sultanilor. În ultimul parte ai veacului XIX se vor revolta şi kurzii din Persia. Cum un număr important trăia şi ȋn Armenia otomană, aceştia vor fi folosiţi ȋmpotriva creştinilor de aici ȋn tragicele masacre din 1894 – 1895.

La sfȃrşitul primului război mondial, prin Tratatul de la Sevres se recunoaşte dreptul kurzilor la autodeterminare, urmȃnd ca aceasta să fie decisă ȋn urma unui referendum. Numai că la conducerea Turciei ajunge cel ce va fonda noua Republică laică, Mustafa Kemal Ataturk, iar ȋn urma victoriilor sale ȋmpotriva grecilor va fi semnat Tratatul de la Lausanne, doi ani mai tȃrziu, mare parte a Kurdistanului revenind Turciei.

Kurzii din Turcia, actualmente 18 – 20 milioane (iarăşi, cifrele nu sunt foarte precise datorită aversiunii Ankarei faţă de identitatea acestei minorităţi), vor fi cunoscuţi cu numele de “turci de munte”, limba şi obiceiurile interzise.

Bogăţia cȃmpurilor petrolifere dintre Mosul şi Kirkuk, parte a Kurdistanului istoric ce ulterior va reveni Irakului, intră in stăpȃnirea Marii Britanii, care ȋmpărţise Orientul Mijlociu cu altă putere colonială, Franţa, ȋncă dinainte ca Imperiul Otoman să se prăbuşească. Britanicii, interesaţi ȋn exploatarea rezervelor petroiere ȋnsemnate din zona Mosulului şi Kirkukului, ȋşi vor ȋmpărţi puterea cu şeici locali, sperȃnd că astfel ȋşi vor consolida dominaţia. Însă anii ce vor urma vor fi caracterizaţi de numeroase revolte ale etnicilor kurzi. Odată constituit Irakul, parte a teritoriilor kurde vor face parte din noul stat. Puterea politică revenind arabilor trăitori ȋn sud, care, cu ajutor englez, vor menţine o presiune militară constantă asupra teritoriilor kurde, care ȋncercau să ȋşi cȃştige independenţa. Trebuie subliniat faptul că britanicii, cȃnd obţineau acceptul Societăţii Naţiunilor de a ȋngloba ȋn statul irakian teritoriile kurde argumentȃnd că noua entitate politică avea nevoie de bogăţia cȃmpiilor kurde şi de petrolul Mosulului, au garantat provinciei din nord o autonomie extinsă, promisiune ȋncălcată ȋn maniera colonialistă cunoscută.

Din perioada interbelică şi pȃnă ȋn anii dictaturii lui Saddam Hussein, figura lui Mustafa Barzani a fost cea care a ȋnsufleţit lupta pentru eliberare a kurzilor irakieni. Între ani de exil şi scurte perioade de colaborare cu autorităţile ce s-au succedat la Bagdad, acesta a fost cel ce a coordonat activitatea politică şi militară, ȋnfiinţȃnd, ȋn anii ’50 ai secolului trecut, trupele Peshmerga (“cei ce privesc spre moarte”), devenite celebre ȋn ultimii ani datorită victoriilor repurtate ȋmpotriva ISIS.

Argumentul principal care a blocat unitatea kurdă a fost ȋmpărţirea acestora ȋn patru state distincte, cel puţin ȋn perioada modernă şi contemporană.

În Irak, kurzii au fost sălbatic combătuţi de dictatorul Abdul Karim Qasim (care, iniţial, l-a adus din exil pe Mustafa Barzani, dar care şi l-a transformat rapid ȋn duşman fiindcă nu şi-a respectat promisiunile privind autonomia). Ulterior, Saddam Hussein i-a alăturat şi el la preluarea puterii, sfȃrşind, după doar patru ani, ȋn a deveni principalul lor duşman. A urmat ȋnfrȃngerea kurzilor ȋn 1975 ȋn faţa armatei guvernamentale şi dislocări de populaţie. Războiul iraniano – irakian i-a adus pe kurzi ȋn tabăra Republicii islamice, ceea ce a avut drept consecinţă genocidul ulterior, dictatorul irakian ordonȃnd armatei sale a folosi arme chimice ȋmpotriva satelor kurde.

În Turcia, numeroasa populaţie kurdă a fost lipsită de dreptul de a-şi folosi limba şi portul, fiind subiectul unei politici agresive. Partidul Muncitorilor din Kurdistan a fost entitatea politică sub care şi-au exprimat platforma politică. Liderul său, Abdullah Ocalan, a fost condamnat la moarte, iar ulterior la ȋnchisoare pe viaţă. În ultimii ani, atentatele organizate de etnicii kurzi au ţinut capul de afiş al agenţiilor de presă internaţionale (PKK, partidul muncitorilor din Kurdistan fiind inclus pe lista organizaţiilor teroriste), chiar dacă, ȋn 2013 a fost semnat un acord ȋntre Ankara şi reprezentanţii kurzi.

În Siria, regimul Al-Assad (tată şi fiu), ȋntemeiat pe o minoritate religioasa – alauiţii – a găsit ȋn etnicii kurzi din nord aliatul necesar pentru dominaţie ȋntr-o ţară majoritar sunnită. De această dată, similitudinea religioasă dintre arabi şi kurzi – sunnismul – nu s-a dovedit un liant.

Republica Islamică Iran, cel de-al patrulea stat vecin ce ȋşi ȋmparte Kurdistanul, a reuşit să ȋnăbuşe cu succes (folosind metode nu mai puţin brutale decȃt irakienii) ȋncercarile de independenţă.

În 2014, cȃnd luptătorii apăruţi parcă din neant, ulterior cunoscuṭi drept Statul islamic şi primind denumirea peiorativă de daesh, ameninţau să cucerească Bagdadul şi se apropiau de Damasc, luptătorii peshmerga au devenit principala forţă ce se opunea cu succes acestora. Dacă la ȋnceput au suferit pierderi importante şi au ȋnregistrat ȋnfrȃngeri, după ce au beneficiat de consilierea ṣi sprijinul militar al SUA şi aliaţilor, au devenit principalii actori de pe frontul deschis ȋmpotriva armatelor lui al-Bagdadi. Aceeaşi a fost situaţia kurzilor sirieni, care, beneficiind de susţinerea americană, au eliberat, ȋncet, mare parte a nordului şi estului ţării.

Unitatea kurdă nu este ȋnsă blocată doar de ȋmpărţirea ȋntre cele patru state enumerate mai sus. În prezent, ȋn Irak sunt constituite două partide kurde, majoritar fiind Partidul Democratic din Kurdistan condus de Massoud Barzani, ȋn timp ce Uniunea Patriotică a Kurdistanului controlează zone mai restrȃnse. Divergenţele dintre cele două formaţiuni politice au fost evidente (ȋn anii ’90 chiar au avut loc ȋncleştări militare ȋntre acestea). În urma desfăşurării referendumului pentru indepedenţă din 2017, procentul populaţiei din zonele controlate de către cei din urmă fiind ȋn mult mai mică măsură favorabil constituirii unui stat propriu. De asemenea, Uniunea Patriotică a Kurdistanului, ce domină zona Kirkukului a fost acuzată de “non-combat” ȋn faţa ofensivei armatei irakiene din toamna lui 2017 ȋncepută pentru recȃştigarea autorităţii asupra acestei zone.

Apariţia Statului Islamic a reprezentat o oportunitate pentru afirmarea kurdă, ȋnsă şi victorii pe care le-au plătit cu sȃnge.

În 2014, cȃnd luptătorii apăruţi parcă din neant, ulterior cunoscuṭi drept Statul islamic şi primind denumirea peiorativă de daesh, ameninţau să cucerească Bagdadul şi se apropiau de Damasc, luptătorii peshmerga au devenit principala forţă ce se opunea cu succes acestora. Dacă la ȋnceput au suferit pierderi importante şi au ȋnregistrat ȋnfrȃngeri, după ce au beneficiat de consilierea ṣi sprijinul militar al SUA şi aliaţilor, au devenit principalii actori de pe frontul deschis ȋmpotriva armatelor lui al-Bagdadi. Aceeaşi a fost situaţia kurzilor sirieni, care, beneficiind de susţinerea americană, au eliberat, ȋncet, mare parte a nordului şi estului ţării.

Din păcate, autonomia de care se bucurau ȋn Irak ȋncă de la sfȃrşitul celui de-al doilea război din Golf nu era privită favorabil de statele vecine (Turcia şi Iranul), care vedeau ȋn creşterea gradului de independenţă un argument ȋn plus pentru minoritatea kurdă din propriile ţări de a căuta constituirea unor entităţi politice cel puţin autonome, dacă nu independente. Însă victoriile ȋmpotriva Statului islamic creşteau simpatia ȋn rȃndul opiniei publice internaţionale. În plus, experienţa militară dobȃndită ȋn lupta ultimilor ani, ca şi slăbiciunea internă a regimului politic de la Bagdad, şiit, al primului ministru Haider al-Abadi, conflictele acestuia cu Statul islamic, au creat cadrul necesar iniţiativei kurde de independenţă, concretizată prin referendumul de la sfȃrşitul lui septembrie 2017, care aproba, cu un procent de 92% un viitor independent

Curtea Supremă de la Bagdad declara referendumul ilegal, iar guvernul de la Bagdad a trimis ȋn regiune tancurile. Ofenisva iniţiată pe 15 octombrie a condus la preluarea rapidă şi aproape fără luptă a Kirkukului, fieful partidului minoritar kurd. Aliaţii americani nu doreau nici ei ca puterea Bagdadului să se vada iarăşi lovită de independenţa zonelor nordice ale ţării şi nici să supere un membru NATO (Turcia), astfel că au refuzat să susţină crearea unui stat kurd.

Iată că şi sfȃrşitul lui 2018 aduce o nouă trădare a kurzilor de către aliaţii lor. Simpatia internaţională şi dreptul oricărui popor la autodeterminare par a nu fi suficiente pentru a permite kurzilor să ȋşi constituie un stat independent. Ajutorul cerut regimului de la Damasc probabil va avea aceleaşi consecinţe precum alegerea din urmă cu secole făcută ȋntre Imperiul Otoman şi Persia: cel mult o oarecare autonomie ȋn noua Sirie a lui Assad ce se va construi cu ajutorul Rusiei, dar şi cu aportul de sȃnge al kurzilor ȋn bătăliile care vor mai urma fiindcă sunt ȋncă destui “saci” de autoritate jihadistă, iar forţele guvernamentale nu vor putea birui singure. Dar aceasta depinde şi de modul ȋn care administraţia de la Moscova se va poziţiona faţă de aliatul său ȋn Siria, Iranul, care are o minoritate kurdă dornică de independenţă ȋn propria casă.

Acestea sunt ȋnsă scenarii ale viitorului mediu. Pȃnă atunci, kurzii vor trebui să ȋi facă faţă preşedintelui Erdogan, care s-a grăbit să se laude că a primit de la colegul său american “mȃnă liberă ȋn Siria”. Rămȃne de văzut dacă acesta va iniţia acţiuni militare ȋmpotriva nu doar a kurzilor, ci şi a armatei siriene. Să nu uităm că premierul israelian Netanyahu a anticipat deja un asemenea scenariu şi l-a numit pe dl. Erdogan “un dictator antisemit ce masacrează copii şi femei ȋn satele kurde.” E greu de crezut că Israelul va riposta militar ȋmpotriva Turciei ȋn cazul unui atac al Manbijului, mai ales că regimul sirian beneficiază de masiv sprijin iranian, principalul duşman al Tel Avivului. Însă ȋn Orientul mijlociu, facerile şi desfacerile de alianţe sunt evenimente care nu mai surprind pe nimeni, doar suntem pe tărȃmul Levantului, raiul negustorilor şi al intriganţilor, cărora atȃt de bine li se potriveşte acum şi preşedintele Trump.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dl Stepan pare foarte prolific, recent... Din pacate, inca o data ne ofera un munte de detalii nesemnificative si numeroase semi-adevaruri. Cateva precizari:
    Peshmerga nu au fost nici pe departe ' principalii actori ' sau ' principala forta' impotriva DAESH. Greul l-a dus armata siriana si militiile irakiene pro Iran.. Cat timp Asad 'lua bataie' americanii s-au facut ca lupta impotriva ISIS, pe care i-au sprijinit insa masiv cu arme si bani... Pana la decisiva interventie ruseasca, DAESH exporta petrol folosind mii de camioane cisterna pe care aviatia americana le-a ignorat cu desavarsire. Odata ce planul american-israelo-saudit de rasturnare a lui Assad cu mercenari fundamentalisti a fost deraiat de coalitia ruso-siriana-iraniana, strategia a fost schimbata : kurzii au fost impinsi in fata de americani pentru a interzice accesul armatei siriene la campurile de petrol din nord .. .Sefii ISIS au fost evacuati cu elicopterele americane si elementele fanatice ISIS au fost ingropate impreuna cu populatia civila sub bombele americane...asa incat Trump a proclamat victoria impotriva ISIS, care insa af fost distrusi mai mult de 95% de coalitia ruso-siriana - hezbolah... Asa s-au pozitionat kurzii impotriva Turciei, Iranului si Siriei...cand interesele americane s-au schimbat, kurzii au ramas sa plateasca oalele sparte.


    Netanyahoo nu are nici o autoritate morala sa-l critice pe drept sau nu pe Erdogan: fata de genocidul palestinienilor, kurzii sunt tratati aproape omeneste...au autonomie teritoriala si politica, i-si pastreaza profiturile din exportul de petrol ( interesant, cel mai mult in Israel...) au armata proprie...

    Cat despre Trump, retragerea din Siria, daca se va face, este cea mai buna decizie militara si politica. Nu e vorba numai de negustorie si intriganti, Dl Stepan, ci de crime impotriva umanitatii.... Decizia lui Obama si a sfatuitorilor sai de a initia primavara araba cu rasturnarea lui Gadafi, Asad etc a rezultat in multe sute de mii de morti, milioane de refugiati nemaivorbind de nivelarea unor intregi tari odinioara prospere...
    • Like 0
    • @ janderson
      Domnule... Janderson, sunt de acord cu unele dintre opiniile dvs. In ceea ce priveste implicarea si rolul kurzilor in combaterea SI, acesta nu poate fi minimizat, chiar daca au fost ajutati de trupele SUA sa acapareze campurile petrolifere din Siria, care, acum, cu aceasta retragere americana, vor ajunge in mainile guvernului de la Damasc. Kurzii nu au combatut SI doar in nordul Siriei, ci si in Irakul vecin, unde, iarasi, au ajuns in posesia unor bogate resurse de hidrocarburi, chiar daca guvernul de la Bagdad e sustinut de SUA.
      Va multumesc ca imi cititi articolele si ma bucura interesul aratat geopoliticii Orientului mijlociu. Speram sa imi dati macar dreptate cu privire la similitudinea dintre presedintele Erdogan si prim-ministrul Netanyahu in ce priveste combaterea popoarelor ce li se opun.
      Cat priveste multele informatii, ma gandesc ca e greu sa intelegem prezentul fara a cunoaste trecutul, iar, pentru noi, romani, istoria acestei regiuni e necunoscuta. Personal, nu prefer stilul sec al agentiilor de presa, ale caror materiale le mai traduc, din cand in cand, trusturile noastre de media.
      • Like 0
    • @ Adrian-Petru Stepan
      Dl Stepan, apreciez eruditia dvs in problemele Orientului, va urmaresc articolele cu interes. Poate ca pe alocuri am fost cam prea exigent in unele opinii... realizez ca unele adevaruri sunt mai dificil de prezentat de catre contributori, noi comentatorii ne permitem mai multe libertati. Trebuie sa recunosc ca remarca cu ' prea multe amanunte' a fost un pic rautacioasa.. probabil ca cititorul mediu a fost vag plictisit de lungimea articolului, dar eu gasesc istoria Orientului fascinanta. Bineinteles ca Netanyahoo si Erdogan au in comun o psihopata lipsa de umanitate,,,dar daca a-ti avea de ales, v-ati incarna in persoana unui palestinian din Gaza sau a unui kurd din Tikrit ?
      • Like 0
    • @ janderson
      Raspunsul dvs corect si argumentat imi confirma ca, de multe ori, comentariile unui material pot fi mai interesante decat articolul (personal, dupa ce lectrez un articol, indiferent de publicatie, dar, mai ales pe Republica, citesc si cateva comentarii). Si, pentru a va raspunde la intrebare, as spune ca azi ar fi mai bine in pielea unui kurd, dar nu din Tikrit, ci din Erbil.,
      • Like 0
  • Un articol foarte greu de comentat pentru că este plin de multe nume de persoane și locuri majoritatea necunoscute complet nouă. Ceea ce am reținut important pentru mine este folosirea cuvântului „năvăliri”, un cuvânt a cărui semnificație a făcut mult rău la multe popoare.
    • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult