Un nou concept bântuie Clubul celor 28: „Europa cercurilor concentrice”

„Europa cu două viteze” nu mai sună bine. Conceptul poate duce la confuzii. România, bunăoară, cu cea mai mare viteză de creştere economică, în loc să fie între ţările care în trenul european călătoresc la clasa întâi, ocupă locuri în vagoanele din urmă. Aşa că un alt concept, „Europa cercurilor concentrice”, care prinde contur acum, pleacă de la măsurători mai exacte. La nivelul fiecărui cerc, în raport cu distanţa faţă de centru, economia fiecărei ţări este judecată după criterii relevante, concentrând dezvoltarea durabilă şi standardul de viaţă.

Viteza e importantă, dar nu-i esenţială. Orice ţară are nevoie de un PIB sustenabil. Or, PIB-ul nostru, deşi e un alergător remarcabil, nu este sustenabil. Şi, din acest motiv, nu aduce bunăstarea la care râvnim.

Dacă invocăm anii de boom 2004-2008, vom desprinde adevăruri cu valoare de lecţii istorice. Atunci, în vreme ce PIB-ul urca într-adevăr spectaculos, impresionând Europa cu ritmuri de 8 şi de 9 la sută, gloria acestei creşteri economice fără egal era ştirbită de câteva dezacorduri dramatice. Dintre toate, cel mai grav era dezechilibrul dintre consum şi producţie.

Concret, consumul devansase cu mult oferta internă de bunuri fizice şi de servicii. Cum era acoperită diferenţa? Din importuri. Iar importurile, în bună măsură, erau plătite cu bani din economisirea altor ţări. O parte semnificativă a banilor din bănci, ce erau împrumutaţi populaţiei pentru consum sau companiilor pentru importuri de bunuri de consum, venea din finanţări externe. Toate împovărând cu deficite mari, de 12 sau de 13 la sută din PIB, contul extern… teoria menţionând că se aprinde becul roşu ori de câte ori soldul negativ al balanţei externe sare peste 6 la sută.

În plus, au fost şi câteva mari paradoxuri. Este cunoscut, din teorie şi din practica economică, faptul că mai mult consum aduce mai multă bunăstare… în cazul în care se bazează pe investiţii. Ei bine, în toţi acei ani, dar mai cu seamă în 2007 şi 2008, când ţara a suportat acele mari deficite externe, de 12 şi de 13 la sută din PIB, au fost înregistrate şi cele mai mari rate de investiţii, în jur de 33 la sută. Cote înalte, cum îşi dorea şi Ceauşescu, fără să aibă însă vreodată parte de ele. De ce, atunci, nu a înregistrat România mai multă bunăstare? Răspunsul nu-i tocmai greu de dat. Investiţiile din acea vreme, în cea mai mare parte, au fost orientate către dezvoltarea capacităţilor de comercializare a mărfurilor. Aşa că au impulsionat mai mult consumul şi mai puţin producţia. Căci mărfurile, în mare parte, erau importate.

În acei ani, piaţa imobiliară, explozivă, făcea PIB. Piaţa automobilelor, care se umfla ameţitor, făcea PIB. Circulaţia rutieră, strangulată în toate marile oraşe ale ţării, făcea şi ea PIB. Populaţia se împrumuta la bănci, consuma şi făcea PIB. Consumul în ansamblu, în creştere, făcea PIB. Un PIB nesustenabil însă, fiindcă în aluatul valorii adăugate din acei ani produsele fabricate în România nu acopereau o pondere adecvată.

Nici astăzi nu am învăţat bine lecţia. Şi anume că poate fi făcut mai mult PIB din consum – şi încă un PIB sănătos, sustenabil – numai într-o ţară cu economie competitivă. Şi numai dacă fabricile şi companiile de servicii sunt puse, prin concurenţă reală, în situaţia de a produce mai mult şi mai bine. În acest context, abia, consumul îşi poate juca bine rolul. Fiindcă economia, ca să-şi vândă produsele, să obţină bani pentru investiţii, pentru furnizori, pentru plata datoriilor la buget şi la bănci, pentru salarii în creştere, are nevoie de mai mult consum. Un consum, la rândul lui, sustenabil.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp