Vecinii din satul din care am plecat aveau o „problemă”…

Sursa foto: Cristi Merchea

Zilele trecute vorbeam cu cineva despre posibilitatea candidării unui consătean la următoarele alegeri pentru funcția de primar. Om al satului, pregătit profesional, educat, cinstit, dar trecut de prima tinerețe… E nevoie de multă energie și el nu mai e la vârsta la care poate combate un specimen ca cel în funcție, argumentam eu interlocutorului meu…

– Eeee, nu e asta, îmi spune persoana. Oamenii știu că are originile pe care le are.

– Cum adică? Ce origini?

– De țigan, îmi răspunde franc, limpede, ca și cum argumentul nu ar suferi niciun fel de derogare.

Am făcut o pauză, blocat de raționamentul care bântuie inimile și mințile sovejenilor. Pentru că interlocutorul meu nu era doar un caz, o ieșire de moment.

Uiți, continuă acesta, că acum câțiva ani am avut candidat la primărie pe…, om serios, familist, gospodar cum puțini sunt… Nu există sovejan mai de cuvânt ca el în sat. Și? Lumea nu l-a votat că era „țîgan”.

Mda, asta mi-a adus aminte de un fapt asemănător. Când am intrat bibliotecar la instituția din comună, m-am întâlnit într-o zi cu un sovejan,  trăitor în sat, cu studii superioare, care m-a oprit să-mi expună „o problemă”:

– Avem o problemă: ce facem cu țiganii ăștia? Cî s-au înmulțit, iar sovejănii dispar pă zi ci trece.

Am rămas ca la dentist pentru că, sincer, nu mă așteptam la o astfel de chestiune expusă tocmai de această persoană.

– Rezolvăm repede, îi răspund în glumă: facem un lagăr la Vădurele și-i gazăm.

– Hai, mă, Cristinele, că eu nu glumesc.

– În satul nostru nu e niciun consătean cu buletin de țigan. Nu avem țigani, îi răspund. Eu am trăit printre africani, chinezi, arabi, europeni sau cu alți oameni de prin țări de care n-am auzit des și nu mi-am pus problema asta.

– Ești băiat deștept, îmi răspunde persoana, puțin fâstâcită de răspunsul meu. Da’ io-i am aici, și-mi arătă cu degetul apăsat pe capul pieptului ca pe un loc al durerii.

Nu asta așteptam, complimente, ci un răspuns la de unde atâta ură la sovejeni pe acești oameni cu care conviețuiesc și cu care, de ani de zile, muncesc, se căsătoresc, au familii, împart bine și rău.

*

Azi locuiesc la Londra. M-am întâlnit pe holul școlii cu un coleg. Cel din imaginea de mai sus. Când l-am văzut, mi-am adus aminte de sovejanca ce avea probleme cu țiganii. Ce-ar mai fi spus oare aceasta dacă l-ar fi întâlnit pe uliță, cu găleata de apă-n mână, pe colegul meu?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp