„Sunt o corcitură. Și sânge de țigan, și de neamț, și o grămadă de altele pe acolo”. Sezonul noilor culori politice, din UK, în România

Foto: M4OS Photos / Alamy / Alamy / Profimedia

E un tip micuț de statură, cu un pulover de lână și blugi. Bernie. Britanic de origine, deși e un amestec de nedescris în genele lui, cum se grăbește să adauge: „Sunt o corcitură. Și sânge de țigan, și de neamț, și o grămadă de altele pe acolo”. Intră în sală și întreabă tare cine dorește un sandviș cu șuncă și ouă și ceai sau cafea. Oferă aceleași opțiuni și celor din echipa de securitate de la ușă (un englez, doi nigerieni și doi englezi de origine indiană). E relaxat, jovial și dorește vădit să te facă să te simți binevenit. Suntem în secția de votare Coventry 2, în Marea Britanie.

Am corespondat în scris până de curând pe marginea altor proiecte și mi-a fost recomandat de alte organizații caritabile ca fiind legătura fundamentală cu comunitatea romă din Coventry. Duminică, ne-am intersectat la secție, eu fiind observator, el venind să prepare un brunch pentru „echipa lui” și am stat de vorbă câteva minute.

Se ocupă de proiect de 10 ani, deși este implicat în comunitatea romă de 30. „Tot încerc să mă pensionez, dar întotdeauna apare ceva care mă trage înapoi și iar mai rămân câțiva ani”, spune râzând în timp ce prepară ceaiurile și cafeaua. Proiectul în sine se numește The Roma Project și se ocupă de comunitatea romă și probleme ei. Printre altele oferind și diferite servicii practice pe migrație, educație sau legale și schimbarea statutului. „E fantastic să vezi cum poți atinge viața unui om și o poți schimba în mai bine. E un adevărat drog și recunosc că sunt dependent”, adaugă. 

Inevitabil, ajungem la discuția despre Brexit și e foarte atent să sublinieze că, din punctul său de vedere, Marea Britanie nu poate funcționa fără migranți. Pentru el, problemele sunt de cu totul altă natură, dar în niciun caz nu are problemă cu imigrația în sine. Comunitatea are peste 4.000 de persoane, mulți romi și români și alții din comunitățile din centrul și estul Europei. „Presa are o responsabilitate enormă pentru felul în care sunt percepuți acești oameni. Eu pot spune foarte clar că printre cei pe care îi cunosc există un procent mic, nici mai mare nici mai mic decât cel din comunitatea engleză, care au probleme cu legea. Dar dacă asculți presa, e urgie.”

Ce mă frapează, ca pe mulți britanici din centrul și nordul Angliei, este plăcerea de a sta de vorba, de a socializa. De fapt, la acest nivel se fac și se desfac toate relațiile în această țară - e prima impresie, cea care contează cel mai mult și, pro sau contra Brexit, un englez în general îți va acorda încredere și îți va deschide ușa, până la proba contrarie. Există și excepții dar, din experiența mea de peste 15 ani, cam asta e. Descoperim că avem câteva lucruri și contacte în comun și discutăm deja despre alte proiecte pe care le-am putea realiza împreună, îmi dă cartea să de vizită și îmi explică pe scurt despre clădire.

„E un sediu nou. Scump. Foarte scump. Dar e mijlocul comunității și am considerat că e bine să investim și să putem oferi posibilitatea să se voteze decent. Așa, comunitatea se încheagă și le putem spune și despre celelalte servicii la care pot avea acces.” Îl privesc mirată, în afară de două bannere la intrarea în clădire, chiar pe hol, care vorbesc despre proiect, sala de vot și holurile nu conțin nici o informație în afară de cele permise prin lege și specifice unei secții de vot la parlamentare. Nu există nici măcar pliante la intrare. „Da, ai dreptate. Dar acum ei știu adresa. Și se vor întoarce. Vor știi că pot veni să pună o întrebare și vor găsi o ușa deschisă și un ceai cald.”

Îi sclipesc ochii. În general, aceste proiecte furnizează servicii* de informare și asistență și sunt gratuite pentru cetățean și mai ales pentru categoriile cele mai defavorizate, indiferent de statutul de migrant (*servicii publice - de la cum să te înregistrezi pentru întreținere, până la cum să aplici la universitate sau pentru cetățenie). În plus, majoritatea serviciilor publice din Marea Britanie furnizează informații în limba în care ai nevoie (pentru minoritățile care sunt mai importante sau acolo unde se identifică o comunitate mai mare, de un anumit fel, care are nevoie de ajutor sau necesită integrare). 

Gândul mi se duce la Pata-Rât și la problemele cu care am avut contact în țară. La colegii mei țigani din școala generală. La glumele și miștourile pe seama țiganilor. La faptul că anumite glume sunt încă folosite în abundență și sunt considerate în ordine.

Mă întreb cum se simte cineva din această comunitate când vine și e primit cu tot ce trebuie, cu informații în limba sa, cu accesibilitate și înțelegere. Și răspunsul e simplu: simt că sunt tratați omenește. Că au dreptul să respire. Să fie. Li se oferă o șansă. Ultima parte o pot înțelege și eu pentru că și mie mi s-au oferit șanse atunci când îmi ardea buza. Îmi povestește de familii unde sunt deja la a doua generație și copiii merg la universitate, cu studii frumoase de medicină sau avocatură. Se umflă ca o pâine în cuptor.

E o situație inedită. Un om care a votat într-un referendum cu efect asupra proiectelor europene pe care le desfășoară, și a cărui consecință directă este, printre altele, creșterea incidențelor de ură și persecuție împotriva migranților de origine central și est europeană, se ocupă de cea mai defavorizată categorie din acest grup. Și e clar respectat și, din interacțiunile pe care le-am observat, plăcut de cei câțiva care sunt prezenți.

Dar în același timp, e o poveste destul de obișnuită aici. Asemenea organizații suplinesc o lipsă de respect pe care statul român (sau, în anumite cazuri, statul britanic - vezi scandalul Windrush) nu știe să-l ofere tuturor cetățenilor săi, indiferent de culoarea pielii, de sex, de etnie sau de religie, de statut social sau de reședință. Există și excepții, bineînțeles. La nivel individual, am întâlnit și persoane în posturi publice care sunt conștiincioase și omenoase.

Și atunci… revenind la secția de vot, putem înțelege perspectivele și necesitatea comunității de a veni în întâmpinarea membrilor săi. Componența comisiei este un amestec de țigani și români. Pentru mine, seamănă cu acasă, pentru că acolo unde am locuit, blocul nostru era în fața „țigăniei”. Jucam fotbal împreună și ne băteam și ne împăcam cu același entuziasm… România nu este de o singură culoare. Și această secție o demonstrează.

Trebuie să îmi amintesc să-l întreb data viitoare dacă faptul că sigla noului partid de pe scena românească poartă aceeași culoare cu UKIP este o coincidență. To be continued… 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp