Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Viața mea la tropice sau la ce să te aștepți dacă vrei să trăiești în Malaezia

Malaezia

Foto: Guliver Getty Images

Stăteam la etajul 8 al unui bloc din Bukit Bintang, zona de petrecere din așa-numitul triunghi de aur al Kuala Lumpur-ului care marca partea centrală-scumpă-turistică a orașului. Proprietarii apartamentului nostru erau un cuplu de chinezi zgârciți care-i jecmăneau fără scrupule pe străinii care nu știau că prețul din anunțuri trebuie negociat în jos.

Apartamentul avea patru camere, o priveliște spre Petronas Towers, un living enorm cu balcon și o bucătărie care dădea spre un al doilea balcon, cu vedere spre curtea interioară. Eu închiriam una dintre cele două camere mijlocii legate între ele printr-o baie. Colegii mei de apartament se schimbau din lună în lună, majoritatea fiind studenți sau localnici.

Bucătăria era vie: în ciuda repetatelor încercări de a ne descotorosi de toate gângăniile care mișunau prin ea, era doar o chestiune de timp până reveneau. În dulapul meu trăia o șopârlă gecko. Se făcea nevăzută cu repeziciune de fiecare dată când o surprindeam printre oale. O botezasem George.

Blocurile din Kuala Lumpur numără de obicei peste 20 de etaje și toate sunt echipate cu piscine, săli de sport, gardieni și grădini. Printre vecinii mei se numărau studenți străini, pensionari americani și englezi veniți pentru traiul ieftin și localnicele frumoase, prostituatele și maseuzele care lucrau în Bukit Bintang și ocazionala/ul transsexual.

Dacă e să iei ceva, ia GrabCar

În fiecare dimineață luam GrabCar, varianta malaeziană a Uberului, până la serviciu. Transportul în comun e prost gândit și e greu să găsești trasee care să ia mai puțin decât mersul pe jos din Bukit Bintang în Ampang Park, unde lucram. Taximetriștii te taxează automat dublu, tarif de față palidă.

Câteodată, pe lângă intrarea principală se aciua familia de maimuțe care trăia în părculețul de lângă clădirea noastră, care era tratat ca groapă de gunoi de locuitorii blocurilor mai vechi de vizavi. Maimuțele erau inofensive în principiu, dar te intimidau prin numărul și mărimea lor. Se plimbau prin fața intrării de parcă știau unde încurcau mai mult, iar eu, grădinarul cu o coadă de mătură în mână și gardianul cu mâinile în șold ne uitam neputincioși la ele, neștiind prea bine cum să reacționăm. La un moment dat trebuia să îmi iau inima în dinți și să trec pe lângă ele. Nici nu mă băgau în seamă.

Șoferii de GrabCar erau în general localnici vorbăreți și în cele 15 minute până la birou, o duceam într-un veșnic interogatoriu care urma cam aceleași linii în fiecare zi: de unde ești? Unde e asta, România? Dar pari mai degrabă... (altă naționalitate). (Nu) Ești prima româncă pe care am dus-o cu Grab! Ai venit singură? Cu soțul? Unde lucrezi? Cât câștigi? Unde stai? Cât plătești chirie? AȘA MULT? Nu pot să cred, ar trebui să plătești jumate din prețul ăla! De când ești în Malaezia? Îți place? Îți recomand (nume de destinație), e cel mai frumos loc din Malaezia! Îți place mâncarea malaeziană? Să încerci (nume neinteligibil de fel de mâncare), e cea mai bună! A, am ajuns! Lucrezi aici? Am auzit de ONGul ăsta!

Experiența de lucru malaeziană e ca un durian: provoacă reacții împărțite

Lucram deci într-un ONG faimos din domeniul sănătății care ajuta oameni care trăiau sub nivelul subzistenței să-și plătească costurile medicale. Fondatorul ONG-ului, un fost ministru înnobilat pentru serviciile aduse Malaeziei cu titlul de Dato, suferea de un caz destul de avansat de demență, dar pentru că numele și prestigiul său aduceau prea multe avantaje organizației, rămânea în poziția lui de președinte. Venea pe la lucru doar una-două zile pe săptămână, când era mai lucid, și nu i se mai dădea voie să vorbească în public sau cu jurnaliștii. Totuși, multe decizii financiare importante erau tot în mâinile lui, și deși fiica lui, care era și succesoarea lui, avea o oarecare influență asupră-i, nu era întotdeauna în stare să îl convingă că varianta ei era cea mai bună.

Biroul era întunecat și prost întreținut, cu vopseaua decojită și mochetă uzată, jaluzelele mereu trase și o curățenie îndoielnică. Podelele băilor erau mereu ude, pentru că malaezienii nu foloseau hârtie igienică, ci se spălau cu furtunul, iar unii lăsau bălți de apă stătută în urma lor. La fiecare etaj erau două camere de rugăciune musulmană, una pentru bărbați și una pentru femei.

Majoritatea colegilor erau malaezieni musulmani. Erau și câțiva malaezieni din Borneo care erau în principiu creștini și alți câțiva de etnie indiană și chineză. Politica ONG-ului era una de acceptare reciprocă, iar fiecare salariat avea zile libere în plus în funcție de religie. Astfel la birou se sărbătoreau atât Hari Raya, cât și Diwali, Anul Nou Chinezesc și Crăciunul. Nu ni se impunea cu ce să ne îmbrăcăm, dar ezitam mereu, în ciuda căldurii constante, să mă îmbrac prea sumar, atât la lucru, cât și în afara lui. În principiu din cauza privirilor pe care le atrăgeai, care erau mai degrabă indignate decât admirative.

Primisem titlul de Executive și mă ocupam de un summit al ONG-urilor din Malaezia, care presupunea un buget mult prea mare, așa că îmi petreceam jumătate din timp așteptând să aflu ce decide conducerea că pot face. Pe lângă mine, în divizia internațională mai era și o fată vietnameză. Șeful nostru era un dandy indian, un celibatar trecut de 40 de ani, pe care voluntarele noastre indiene îl vânau cu nerușinare, fapt ce îl amuza și oripila mai degrabă decât flata. Ceilalți colegi se țineau la distanță de noi, iar când m-am plâns de asta predecesorului meu, un columbian dezghețat, mi-a spus:

- A, nu-ți face griji! Mi-a luat și mie vreo doi ani așa ca să mă apropii de ei...

Cumva nu credeam că voi putea aștepta doi ani pentru un dram de prietenie.

Itinerarul cel de toate zilele

Temperatura se menținea la un constant 33°C +/-2 grade. Umiditatea era cruntă tot anul, și nu scăpai de ea decât la aer condiționat. Ploile erau mereu torențiale, de o violență înfiorătoare câteodată, cu nori negri care transformau ziua în noapte și descărcări electrice ce biciuiau cerul nemilos. Apa turna la propriu cu găleata, atât de mult, încât, cu sau fără umbrelă, te udai până la piele și nu mai vedeai în ce direcție o luai.  

După muncă, cel mai adesea mă întorceam pe jos acasă. Traficul devenea atât de intens, încât nu merita să iei o mașină sau un autobuz. Cele 15 minute de dimineață se transformau într-o oră și jumătate. Dacă mergeam pe jos direct de la lucru, o luam prin partea centrală: treceam pe lângă turnurile Petronas, prin pasajul subteran și podul suspendat care duceau înspre Bukit Bintang.

Seara, după ora opt, Bukit Bintang era împânzit de turiști. Maseurii, aliniați de-a lungul străzii, nu te lăsau să treci fără să te sâcâie insistent în fiecare zi: Masaj? Domnișoară, masaj? Din acest motiv obișnuiam să merg pe mijlocul străzii: oricum mașinile se mișcau prea încet ca să fie vreun pericol. Mereu se găsea unul care îmi făcea semne și acolo și striga ținându-și în sus lista de prețuri: MASAJ? Doar fetele de la colțul străzii erau tăcute când treceam. Mai tinerele și machiate, era ușor să-ți dai seama că își căutam alt fel de clientelă.

Mă opream deseori la restaurantul de vizavi de bloc pentru a-mi cumpăra roti canai, plăcinte coapte pe plită fierbinte, făcute cu ghee și umplute cu ou, cașcaval sau ceapă după preferințe. Obișnuiam să-mi aștept comanda lângă intrarea în restaurant și să-l privesc pe bucătarul indian cum întindea aluatul cu degetele până se făcea subțire ca o batistă și-apoi îl punea la prăjit. Pe acoperișurile mașinilor parcate pe marginea străzii se întindeau pisici vagaboande cu cozi ce păreau ciuntite de o mână crudă. Am aflat că era un defect genetic moștenit de la pisicile Bobtail aduse în Malaezia probabil în perioada ocupației japoneze. Câini vagabonzi nu erau, pentru că musulmanii nu aveau voie să pună mâna pe ei, dar Profetul avusese o pisică, așa că felinele o duceau destul de bine.

Vizavi de restaurant era o clădire veche, parțial abandonată, în fața căreia se instalase o cafenea mobilată șic. Vindea prăjituri, sandvișuri și pâine proaspăt făcute și dădea la maxim muzica pop americană pentru a anunța lumii că este de sorginte vestică. Păcat că cele câteva mese pe care le aveau erau instalate chiar deasupra canalului care, pe lângă că mirosea, mai avea și câțiva șobolani.

O cameră cu priveliște și lucruri zburătoare

Priveliștea din apartament era spectaculoasă seara și mă mândream cu ea tuturor vizitatorilor mei. Turnurile Petronas erau iluminate, la fel și piscinele blocurilor din jur. Dedesubt se vedeau palmierii din grădina de la parter. Zumzetul din Bukit Bintang ajungea până la noi mai stins în timpul săptămânii și mai intens în weekenduri datorită bubuiturilor cluburilor.

Noaptea, intermitent intra în cameră unul din gândacii zburători de zece centimetri care se aventurau înăuntru prin ferestrele deschise sau pe sub uși. Aveam un sertar întreg de insecticide pentru a mă apăra de ei. O prietenă care stătea la etajul 29 în aceeași clădire spunea că nu aveau atâtea probleme cu insectele, dar în schimb ocazional le mai zbura câte un liliac în casă.

Dormeam cu aerul condiționat mereu pornit și perdelele trase pentru a opri luminile frumoasei mele priveliști de a mă ține trează toată noaptea.

A doua zi, o luam de la capăt: cu o cană din faimoasa cafea albă de Ipoh și coada lui George dispărând alarmată după borcanul cu zahăr. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Stimata autoare, mie mi-a placut (si o spun in cunostinta de cauza). Ati surprins destul de bine atmosfera si locul pentru un (prim) articol. Frumos ar fi sa continuati, si ca sa mai detaliati alte variatiuni pe aceeasi tema (dumneavoastra) si sa ne dati si alte subiecte de reflectie...
    • Like 0
  • check icon
    Interesant, dar umiditatea excesivă, mirosurile locale și insectele sunt crunte și greu de suportat, îți trebuie cumpăt și ficat serios.
    • Like 1
  • Am petrecut aproape 3 săptămâni în Kuala Lumpur. Sigur, autoarea vorbeşte din experienţa cuiva care locueşte acolo şi nu a unui turist, dar chiar şi aşa, articolul mi se pare părtinitor şi nu unul echilibrat, care să prezinte diversele faţete ale oraşului. Pare că totul e o mizerie, prostituţie (m-am aproape în fiecare seară/noapte în Bukit Bitang şi niciodată nu am mers printre maşini ca să nu fii acostată de cei cu masajul! Nici măcar nu îi găseşti la tot pasul.....).
    KL este un oraş foarte colorat, dar e totuşi e un oraş de Asia. Dacă aşteptările sunt ca de Canada sau America de Nord, dezamăgirea e mare.
    • Like 2
  • george check icon
    Scris destul de bine.Dar ramane intrebarea de baza.Are o dorinta asa de mare sa lucreze in ONG-ul ala, incat suporta un birou jegos, conditii de locuit vai de mama lor, sau a fost la mijloc un impuls de moment, pe care nu-l mai recunoaste acum, desi ii pare rau ca a facut gestul?
    Este o reclama pentru a face pe turistul in asa locuri, sau antireclama?
    Cand a scris articolul. la ce s-a gandit ca o sa foloseasca?Doar nu scrii de dragul de a scrie.
    Sunt al dracului de cusurgiu.
    • Like 0
    • @ george
      Destul de bine scris? Deja din titlu vezi gradul de informare/cultura cand se vorbeste de "viata la tropice" intr-o tara tipic ecuatoriala...
      • Like 2
    • @ Radu Iliescu
      Touché
      • Like 0
    • @ Radu Iliescu
      corne check icon
      don raducu,
      a) legatura dintri frumsetza stilistica a unei scriituri sh gradu di corectitudini a informatiilor cuprinsi in ea o fi fiind subectu frunui curent di opinie din zona pi care o populezi matale, dar scoate-o mai cu blandetza in lumea larga, numa cat s ni aprinz curozitatea.
      b) arunca matale doi ochi bulbocatz acilea sh vezi daca poti dexcoperi malaezeea su culoarea rosha: https://en.wikipedia.org/wiki/Tropics#/media/File:World_map_indicating_tropics_and_subtropics.png

      daca da, ci bini! pa.
      • Like 1
    • @ corne
      Si atunci asta ce e? https://ro.wikipedia.org/wiki/Climat_ecuatorial; in engleza o fi valabila definitia aia a zonei tropicale dar daca ii spui unui profesor de geografie in Romania ca Malaezia are clima tropicala s-ar putea sa ramai corigent; ceea ce ei numesc "tropicality" in romana se traduce in "zona calda" si cuprinde clima ecuatoriala, subecuatoriala, musonica, tropical-arida si subtropicala. Daca aia sunt redusi si pt. ei tropical e tot ce e mai cald asa pe Terra nu inseamna sa ne mancurtizam voluntar ca sa ajungem la nivelul lor.
      • Like 0
    • @ Radu Iliescu
      corne check icon
      aia e o pagina de uichipedie, radu. numai ca dupa ce citesti, tre sa si intelegi ce ai citit, iar cand critici, sa intelegi ce critici. duduia autoare a zis in titlu: "Viața mea la tropice", asa cum si matale ai bine subliniat: "Deja din titlu...". eu nu am vazut cuvantul "clima" acolo, si nu cred ca l-a vazut careva. de aceea, rasfoim pe unde trebuie in uichipedie (fiindca preferi versiunea in romaneste) si dam de aceasta pagina : https://ro.wikipedia.org/wiki/Zon%C4%83_tropical%C4%83 , unde citim chiar din start: "Nu confundați cu Climat tropical."!
      restul pseudo-argumentatiei nu merita atentie (poate doar inabilitatea cu care incerci sa-ti justifici datul cu stangul in dreptul, folosind o traducere convenabila in limba tuturor geniilor pamantului, romana), chiar daca pare formal influentata de discursul ayatollahului dan puric; cu totii stim cat de exceptionali ar fi romanii daca ar putea!
      • Like 1
    • @ Radu Iliescu
      Eu as zice ca gradul de ne-informare/cultura l-ati dovedit dumneavoastra... Si cu o nonsalanta curat romaneasca, de Mitica priceput la de toate!
      Malaezia ESTE in zona tropicala. Un pic de google, inainte de a emite pareri in public, nu strica nimanui...
      Am locuit in Malaezia nu un an ci trei, cam in aceeasi zona - Bukit Bintang - si autoarea a descris destul de bine si atmosfera si locurile. Si, pe urma, nu este posibil sa prinzi totul intr-un articol de cateva zeci de randuri. Si nici nu a fost asta scopul, la urma urmei...
      • Like 0
    • @ Gar Gaune
      Domnule "francez", mai ganditi-va! Geografic vorbind...
      • Like 0
  • Înțeleg că este un articol de opinie, dar şi eu trăiesc în Kuala Lumpur şi îmi permit să spun că este puțin nedrept. Oamenii sunt minunați, locurile sunt fantastice, experiența culturală e de neînlocuit. Iar dacă te aştepți ca totul să meargă precum în Europa (nu zic România), înseamnă că eşti în locul nepotrivit.
    • Like 3
    • @ Delia Oțelea
      de ce nedrept? regasesc atmosfera din KL in articol...
      oameni 'mai minunati' gasesti la 2 ore mai la sud (jogja de ex) sau la nord
      nu ca malay-ii n-ar fi, am intalnit si si :)
      • Like 1
  • Rau. Un text care mie imi spune ca i-ai privit de sus pe oamenii aia si ca la contactul cu cultura lor ai fost complet ermetica. Nu ma mira, pentru ca e o caracteristica general(izat)a la romani - sentimentul nejustificat de buric al pamantului.
    P.S. - nici romanii care au trecut in secolul XXI nu folosesc (doar) hartie igienica; nu e chiar cea mai curata solutie; baltile de apa "statuta" (?) erau probabil de la ablutiune (ca aia-s musulmani).
    • Like 6
    • @ Valentin Salcudean
      Raul check icon
      Este normal ca o persoana alba sa aiba un sentiment de superioritate, este in genele noastre. In Asia, chiar si in tarile dezvoltate, exista o altfel de filosofie de viata, pe care occidentalii n-o accepta decat cu condescendenta.
      • Like 1
    • @ Raul
      De acord. Nu uita, insa, ca noi NU suntem occidentali. Si suntem mult mai asemanatori cu aia la care ne uitam de sus, cu o superioritate complet nejustificata. Avem buda in curte si aruncam gunoi pe geam? Avem. Avem oameni care voteaza un partid (oricare partid) pentru ca primesc promotionale (galeti, tricouri, tigai, caciuli etc)? Avem. Dezamagitor de similar cu "salbaticii" criminalului de Columb si oglinjoarele pe care le schimbau spaniolii cu aia.
      Daca nu ne trezim si nu ne ies fitele din cap, o sa fim mereu ala mic si cu "lumanarele" la nas in fata baietilor mai mari ai Occidentului.
      Nu mai zic de calitatea scriiturii, de textul voit livresc si esuat lamentabil intr-o narcisista dare de seama, ca ma indispun.
      Chiar, republica.ro chiar publica orice?
      • Like 7
    • @ Valentin Salcudean
      Calatoresc permanent in Malaezia. Hotelurile sunt de doua categorii proaste si ieftine si extrem de scumpe cu riscuri la pachet. Am paticipat la doua nunti ca invitat si traiul lor de viata esta precum comunitatile de tigani
      pe langa faptul ca nuntasii mananca cu mana mult mai gretos decat chinezii contrasteaza in mod izbitor cu frumusetea costumelor purtate de miri. karaoke de cea mai proasta calitate performate de solisti ce nu prea au de-a face cu muzica. Intradevar Turnurile sunt o imagine puternica... Dar parca pretul platit sa le vezi e mult prea mare.....
      • Like 4
    • @ Sandu Ghita
      Pentru cei ca dvs călătoritul este o risipă. Mergeţi în locuri cu o altă mentalitate, filozofie de viaţă, educaţie decât a dvs. şi priviţi condescendent, puneţi etichete după regulile dvs. Am fost de mai multe ori în Malaezia, am participat la nunţi, am fost în multe zone ale ţării inclusiv în junglă, deci vorbesc în cunoştinţă de cauză. Nu e vorba de a plăcea un stil de viaţă, ci de a nu judeca prin propriile filtre ceva diferit. Până la urmă nu obiceiul şi tradiţia românească ori cea europeană sunt reperul după care se apreciază! Iar într-o astfel de situaţie nu există reper, ci doar diversitate. Cei care călătoresc devin mai deschişi la alte culturi, la diferit şi mai toleranţi. Dar se pare că nu are aceleaşi efecte asupra tuturor.
      • Like 1
    • @ Maria Mazilu
      check icon
      @Maria Mazilu , să nu facem confuzie între spiritul critic,indiferent de curent și de toleranță declarativă, fără repere, doar de imagine. Fiecare cultură are părți bune și părți rele în raport cu altă cultură, asta ne însemnând o acceptare necondiționată, fără critici personale a acestora doar de dragul pluralității ca normă seacă sau modă. Ca atare e normal să îți arăți dezacordul/acordul față de ele în raport cu tine și valorile tale,căci ăsta e scopul observaților într-o călătorie, căci altfel ar fi ca și cum ai fi lobotomizat, lucru pe care o fac toți membrii normali ai oricăror culturi. Toleranța există oricum în cazul de față, căci nu reiese de nicăieri că scopul textierei ar fi de a schimba într-un fel societatea Malaieziei, ci doar o prezentare cu bune dar și cu rele,așa cum e normal, în raport cu ea însăși și nu cu niște repere false ce nu-i aparțin, mai mult, lasă cititorul să tragă concluziile proprii fără să dea un verdict personal, deși este îndreptățită să o facă chiar dacă ar fi sau nu pe gustul tuturor, să nu uităm în același timp, că democrația înseamnă nu numai toleranța echilibrată față de alte culturi dar și sau mai ales și toleranța opiniilor.
      • Like 3
    • @ Valentin Salcudean
      check icon
      @Valentin Salcudean , se pare că dvs, sunteți mai mult asiatic(partea rămasă în urmă), prin intoleranța și extremismul verbal afișat nejustificat. În primul rând se vede că nu ați înțeles textul și rostul lui absolut de loc, apoi uitați că într-o democrație există pe lângă pluralitățile culturale și pluralitățile de opinie, nu neapărat violent concurențiale ci doar expuse,muuuuuuuult mai importante. Ca atare duceți-vă pe site-urile care spun doar ce vreți dvs. să auziți(înțelegeți) și mai puțin pe cele mai „europene„ ce acceptă deiversitatea opiniilor, subiectelor,etc..
      • Like 1
    • @ Maria Mazilu
      Ce aprinse cometarii din partea unei persoane care judeca imediat "Pentru cei ca dvs călătoritul este o risipă." Oare cati de multi risipesc banii pe calatorii din curiozitate sau ca trebuie sa fie la momentul X intr-un specific loc. Pentru cei care sunt obligati sa traiasca intr-o lume mai putin civilizata probabil va impartasesc comentariile.... Si cum tine aproape totul "tine " de bani va doresc sa va "risipiti" banii cum doriti. Daca ii aveti......
      • Like 2
    • @
      Att: Mr. Radu
      Un comentariu extrem de echilibrat. Respectele mele.
      • Like 1
    • @ Maria Mazilu
      Si fica mea a fost in concediu in Malaezia.A venit foarte incintata,,si miine ma intorc acolo daca o sa pot,, mi-a spus.Cind a plecat, a platit cu cardul din Romania,pina si bilete de autobus,iar programul de vacanta a fost respectat intocmai.Soferii de taxi la care a apelat stiau toti engleza si stiau despre Romania,il adorau pe Hagi si Nadia si unul facuse studi in Romania.Ea a plecat sa cunoasca alta cultura.alta tara cu bune si rele.Nu s-a dus sa stea la hotel ,la piscina ci sa cunoasca modul de trai,din alta tara.A vizitat plantatii de ceai,a urcat cel mai inalt munte al lor,a mincat mincaruri traditionale,a facut scufundari.a socializat cu toate natiile locuitoare.In concluzie, a venit foarte incintata!
      • Like 2
    • @
      Articolul de față tocmai prin asta m-a deranjat, că nu prezintă și bune și rele, cum spuneți dvs. După 1 an a petrecut în KL, autoarea prezintă orașul ca pe o experiență negativă, în zona negru-gri.
      Or, la oferta pe care o are orașul, este imposibil să nu găsești și aspecte, lucruri plăcute.
      Nu este vorba de a accepta sau plăcea necondiționat cultura malay sau oricare alta, nici de toleranța declarativă sau de altfel, vorbim doar de o opinie părtinitoare. Autoarea nu a fost un unui turist care a stat 3 săptămâni, ca mine, ci a unui om care a stat 1 an! Dacă ar fi prezentat și plusuri ale orașului, nu aveam absolut nimic de comentat! Indiscutabil, este dreptul oricui să placă sau nu un oraș, un loc, o cultură. Cum în continuare este dreptul autoarei să nu placă orașul, dar să nu transmită o opinie integral negativă pentru că nu asta este realitatea.
      • Like 0


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult