Vine și mai rău

Mă uit cu resemnare la numărul pacienților diagnosticați zilnic cu COVID 19 și mie rar mi se întâmplă să simt resemnare. Aproape întotdeauna văd o cale, cred că există soluții, simt că nu e totul pierdut. Acum, însă, cred că e rău și că vine și mai rău.

În martie, aprilie, mai am țipat, am zis că nu e ok, că e nevoie de mai mult, că ne amăgim singuri, că nu testăm suficient și, mai ales, că nu avem suficiente paturi de terapie intensivă. Apoi ne-am apucat să facem un spital modular. L-am făcut. Apoi ne-am luptat să-l facem funcțional. L-am făcut. (Și da, pentru toți cei care se întreabă dacă modularul de la Elias e folosit, vă asigur că e folosit la capacitate maximă încă din august, că salvează vieți, că e o gură de oxigen pentru sistemul care începe să-și arate limitele)

Lucram la modular în timp ce numărul de cazuri scădea... am auzit atunci multe voci zicând că e degeaba, că uite, gata cu COVID-ul, nu mai e nevoie de niciun modular, că am aruncat banii pe fereastră. Mulți au crezut în vară că România e păzită, că românii au o genă, că suntem poporul ales și pe noi nu ne lovește virusul ca pe ăia din vest. Ne-am relaxat cu toții, autorități și cetățeni, și am ajuns aici.

Ce vine e rău, oricât încercăm să ne păcălim. Scapă cine poate, oricât am spera să fie altfel. Spitalele atâta pot. Așa am acceptat noi, timp de 30 de ani, să poată sistemul: PUȚIN.

Am stat 30 de ani și ne-am uitat la sistem, ne-am lamentat că e rău, mizer, lipsit de resurse, dar nu am făcut nimic.

Am stat din iunie și ne-am uitat la COVID 19, crezând că pleacă, că nu există, că nu mai vine și nu am făcut nimic. Nu mai zic acum câte ar fi trebuit făcute că oricum nu mai ajută la nimic.

Dacă e ceva ce mai putem face acum e să purtăm naibii masca aia, să ieșim din casă doar dacă nu se poate altfel, să-i protejăm pe cei în vârstă și să ne rugăm să nu fie atât de rău cât ar putea fi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp