Viorica Dăncilă, vinovată de înaltă trădare a limbii române

Foto: gov.ro

Atunci când ne oprim asupra greșelilor de ortografie ale doamnei V. Dăncilă, în fond, ne irită greșelile ei de ortoepie. Ea citește un text scris corect de altcineva, dar pronunță greșit... 20-20. Dar, ortografia poate împrumuta și alte înțelesuri, dacă ne gândim la constrângerile și la cofrajele ideologice impuse de comunism. Scriitorul I.D. Sîrbu, fost deținut politic, vorbea despre existența așa-numitor Direcții ortografice în fiecare raion din cuprinsul țării, adică așa numitele direcții ideologice care impuneau nu doar reguli de scriere și vorbire în chip comunist, cât mai ales, reguli de gândire și comportament. În Rusia sovietică a fost înființat în 1931 un „Institut de limbă și gândire” din care s-au extras viitori lingviști structuraliști care s-au afirmat, apoi, în Occident. Prin urmare, în viziunea ideologiei sovietice, ortografia presupunea atât reguli de vorbire, cât și reguli de gândire.

Totuși, V. Dăncilă este însă prea departe de aceste instrumentalizări ideologice ale noțiunii de ortografie. În schimb, nu se poate exclude faptul că derapajele ortografico-epice ale premierului sunt expresia inculturii, incompetenței politice și manageriale, a imposturii, a plagiatului, a școlirii la școli de pripas, cu diplome obținute în cutii poștale, adică prin corespondența corespondenței, a manelizării discursului public și politic. În contrast cu cele de mai sus, respectarea ortografiei și ortoepicii exprimă competență, profesionalism, exigență, competiție, responsabilitate și, în esență, un imprescriptibil patriotism al limbii române. 

A vandaliza ortografia limbii române este un act de impietate, echivalent cu trădarea de țară prin trădarea limbii române. Se poate instrumenta, în cazul dosarului deschis de sesizare a trădării în care este implicată V. Dăncilă, o probă imbatabilă de înaltă trădare a limbii române. „Trădarea” ortografică este rezultatul involuției FSN-PSD, de-a lungul celor 28 de ani, o decădere permanentă din „ortografia” sau din regulile democrației. La o asemenea decădere au ajuns „icrele” depuse în urnă și apoi clocite de votanții pesediști, încât acum s-au născut monstruozitățile ortografice de azi, ca dintr-un sui generis Jurassic Park.

Trebuie să constatăm că timp de peste 300 de ani, poporul român a evoluat ortografic, de la monumentul de limbă care a fost Biblia de la București și până astăzi, evoluție care a talonat devenirea noastră pe drumul libertății, al progresului și al democrației. Chiar dacă după 1688, peste câteva decenii, s-a instalat regimul fanariot, ce marca decăderea domniilor pământene, s-a început zidirea ortografică a limbii române cu Biblia lui Șerban Cantacuzino. În aceleași momente de decădere politică și istorică s-a elaborat opera lui D. Cantemir, în care „Istoria hieroglifică” și „Divanul” sunt și monumente de limbă literară. După înfrângerea Revoluției lui Tudor Vladimirescu, din 1821, care a avut un puternic mesaj de renaștere națională, la 1828, I.H. Rădulescu editează „Gramatica românească”. După înfrângerea Revoluției din 1848, apare opera lui Alecu Russo, „Cîntarea României”, iar în Ardeal, la 1856, Andrei Șaguna publică o ediție a Bibliei în limba română. În anii celui de al Doilea Război Mondial, când România se afla într-o situație dramatică, de decădere, cauzată de pierderile teritoriale, a apărut în 1943, lucrarea magistrală a lui Iorgu Iordan, „Limba română actuală. O gramatică a greșelilor”. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, imediat după instalarea regimului dictatorial a lui Carol II, care a marcat o decădere din istoria democratică a țării, a apărut Biblia editată de Gala Galaction și Vasile Radu, operă definitivă a traducerii textului sacru în limba română, la împlinirea a 250 de ani de la apariția Bibliei lui Șerban Cantacuzino. În anii comunismului, perioadă care a însemnat o ieșire din istorie a poporului român, revistele „Cum vorbim”, „Limba română” și „Studii și cercetări de lingvistică” au întreținut, într-o admirabilă rezistență, ortografia limbii române. Cu alte cuvinte, ortografia a menținut umanitatea în viață.

Cum am putea califica astăzi decăderea din ortografie, nu doar a premierului V. Dăncilă, dar mai ales a miniștrilor educației și învățământului, V. Pop și L. Popa, decît o nemaiîntâlnită ieșire și decădere din patrimoniul nostru identitar și spiritual, care a fost păstrat, tăinuit și perpetuat în orice împrejurare istorică? Nu te poate înspăimânta mai mult și mai definitiv decât această ieșire din ortografie a miniștrilor unui minister ce trebuie să păzească și să întrețină ortografia limbii române. Această situație este, prin urmare, tentaculară și afectează corpul mistic al identității noastre, și anume, limba română. La păstrarea limbii noastre ca „o comoară/în adâncuri înfundată” și ca „limba vechilor cazanii” au contribuit și cei din pătura cea mai de jos, țăranii, care au „plâns-o” și „au cântat-o” „pe la vatra lor”. Așadar, există o mare și o flagrantă diferență între ortografia ministerială și ortografia țărănească. Pe scurt, este un act de maximă impietate și impostură să ai în fruntea țării demnitari decăzuți din ortografie, autori ai unei înalte trădări a patriei limbii române.

Mă pot consola și pot să-mi temperez încrâncenarea prin citarea cuvintelor unei femei care la mitingul pesedist din iunie, a.c., afirma fiind întrebată de un reporter de televiziune, că ea protestează nu împotriva justiției, ci împotriva corupției. Mai exact, ea era împotriva celor care vor „să se înmilioneze cu bani...!”. Nu poți, în această situație, să nu îți găsești optimismul constatând fantezia lexicală, fără margini a „gramaticii” ... populare românești.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp