Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Viral record. Filmul făcut de jurnaliștii Delcea și Voinea, reach de peste jumătate de milion, în prima zi a contului de Facebook

Firea - Recorder.ro

Într-un cont pornind de la zero, jurnaliștii Cristi Delcea și Mihai Voinea au realizat o audiență și un reach foarte mare cu reportajul video realizat la biserica din Voluntari, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului, scrie Pagina de Media.

La ora 16.00, contul de Facebook Recorder, al celor doi jurnaliști, avea zero like-uri. La ora 17.00, avea cinci. A urmat postarea și un val de aprecieri: 225.000 de afișări pentru reportajul celor doi și un reach de jumătate de milion de oameni la ora redactării acestui articol.

Cei doi jurnaliști (care au plecat de la Adevărul de mai puțin de două săptămâni) au anunțat, cu ocazia filmului, și proiectul pe care îl vor lansa: Recorder, un site la care a contribui și jurnalistul Andrei Crăciun.

Cristi Delcea și Mihai Voinea, pe Facebook:

"În curând vom lansa recorder.ro, o publicație online care se va concentra pe reportaje, interviuri, portrete, conținut video și tot ceea ce înseamnă jurnalism făcut pentru cititori și nu pentru interese obscure. Cât lucrează băieții de la programare la construirea site-ului, noi am ieșit pe teren și am făcut un videoreportaj. Doar așa, cât să vă faceți o idee despre ce-o să gasiți pe Recorder și să apăsați follow, ca să nu ratați nimic din ce va urma."

Jurnaliștii Cristi Delcea și Mihai Voinea au semnat și alte virale, când lucrau la Adevărul. Printre ele: filmul cu "deputatul mitralieră" Cristian Rădulescu și cel cu o bătrânică, la protestele de stradă din iarnă, care strângea pet-urile lăsate de protestatari.

Cei doi au plecat din redacția Adevărul la începutul lunii mai, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Delcea și Voinea, autorii viralului zilei, vor fi invitați la PaginademediaLIVE

Reportajul video realizat de Cristi Delcea și Mihai Voinea:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Atît timp cît asemenea proteste vehemente, multe disperate, nu sînt urmate și de urmări, de „demolări” politice autentice, nu de învîrteli în jurul cozii, nu înseamnă mare lucru. Ei și? Firea este ironizată, altul este ironizat și? Urmarea? Firea e primar, a început o campanie electorală pt un nou mandat (bani tinerilor căsătoriți și o să mai scoată și alți mici la grătar cu bere gratis) și va cîștiga. Lamentul celor 10–20 % cetățeni educați nu va însemna mare lucru dacă nu vor fi mișcări profunde „în sistem”, cum ne place să spunem. Deocamdată, Iohannis a distrus PNL-ul care nu știu dacă-și mai revine, iar Nicușor Dan este o marionetă penibilă, bine măcar că nu mai e lăudat cotidian în republica.ro, măcar atît. Dacă nu vor apărea mișcări politice alternative serioase, precum Syriza ori o grupare de tip Macron ori ceva similar nu poate fi speranță. Cioloș? Da, poate fi o soluție, deși eu unul am avut și am mari rețineri, poate nejustificate, față de acest om. Lăudat că este corect, nu a depășit stadiul de politruc manevrat abil. Poate mă înșel, adică sper să mă înșel. Deocamdată, nici un semn că aș fi pe drumul greșit, absolut nici unul. Poate știți dv. ceva, iar eu nu.
    • Like 0
  • Uitandu-ma la cei " 4 sfinti" din poza,inclusiv preacredinciosul cioban,nu pot sa nu-mi amintesc de 'Coana Chirita' lui Caragiale.Ce diferenta intre teatrul,circul facut pe scena pentru prostime si susotelile lor expresive din "culise".Nici o legatura cu vreun brau sfant.Cred ca pe grec l-a umflat rasul,in cel mai bun caz!
    • Like 0
    • @ Emil Bodnariuc
      1. Coana Chirita este a lui Alecsandri, cu "cs" si Vasile, pe numele de botez; 2. Caragiale este si el prezent, ba chiar omniprezent in mintile noastre, adus de realitatea inconjuratoare; asadar, confuzia e de inteles; 3. teatrul lui Alecsandri si Caragiale au atins inalte forme de expresie artistica, drept pentru care se afla pe afisul teatrelor de la debut si pana in prezent; or, expresia artistica perfecta exact asta e: perfecta, ideala; realitatea Sfintilor Primari este sontica, incompleta, deficitara - de aici nepotrivirea ...
      • Like 0
    • @ Anca Paduraru
      Multumesc pentru corectie,Anca.Sa ai o zi buna!
      • Like 0
  • Crabu check icon
    Am crezut ca daca a intrat DNA-ul peste primari, si ia bagat la beci, am scapat. Din contra, au venit altii mai tari si mai frumosi.
    • Like 1
  • check icon
    Nu înţeleg de ce se-ngreţoşează lumea! Familia Pandele n-a ajuns în primării prin lovituri de palat, ci prin votul liber şi democratic exprimat de majoritatea cetăţenilor din nişte localităţi. Deci, ei vă reprezintă! Şi, că-mi place sau nu, mă reprezintă chiar şi pe mine, care nu sunt nici "voluntarian" şi nici bucureştean.
    • Like 1
    • @
      Crabu check icon
      Majoritatea din cei prezenti la vot!
      • Like 0
    • @ Crabu
      check icon
      Desigur, așa este în toată lumea: majoritatea celor care au votat, cei care nu s-au dus la vot nici nu au dreptul să comenteze.
      • Like 0
    • @ Crabu
      check icon
      Corect este aşa cum aţi scris dumneavoastră, cu toate că nu schimbă cu nimic datele ecuaţiei.

      Dacă sunt cetăţeni care n-au mers la vot, înseamnă că le este tot una dacă Primăriile sunt ocupate de familia Pandele ori de altcineva. Prin urmare, prezenţa familiei în fruntea celor două localităţi nu-i deranjează. De acord?
      • Like 1
    • @
      Nu, nu inseamna asta. Din faptul ca cineva nu se exprima nu poti trage concluzii. Pentru ca sunt posibile nenumarate variante: nu stie, nu vrea, nu poate, nu il duce mintea, este scarbit, nu are optiune reala, etc. Dvs, daca acum, de exemplu, NU raspundeti acesti postari, imi dati voie sa presupun ce vreau eu despre motivele pentru care NU o faceti? Asa e bine? Sau, nu?
      • Like 0
    • @ Anca Paduraru
      check icon
      Într-adevăr, dacă nu aş răspunde, aţi putea face tot felul de presupuneri... de care nu mi-ar păsa. Deci oricare dintre situaţiile pe care le-aţi prezentat, are aceeaşi finalitate: nu le pasă.
      • Like 0
    • @
      Chestia cu " votul liber " este foarte discutabila in romania si, in mod special in cazul psd. Indoielnica este si calitatea majoritatii votantilor acestor specimene, dubioasa este si " convingerea " votantilor, in marea lor majoritate.
      • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      check icon
      Că ne place sau nu ce a ieşit... este democratic. Dacă vă încălzeşte cu ceva, aduceţi-vă aminte că I.C. Brătianu a pierdut alegerile în urma votului universal pe care s-a zbătut să-l introducă în România. Deci... :))
      • Like 0
  • check icon
    Nu contest că reportajul nu ar fi bun, dar aștept să apară și pe site-uri de bun simț unde nu contează musai nr. like-uri ci calitatea cititorilor/privitorilor, ca să pot urmări și eu aceste reportaje nu vome ca facebook.
    • Like 0
    • @
      FB iti da posiblitatea sa alegi ceea ce vezi. Asadar, daca vedeti vome, este posibil ca nu ati reactionat corect [blocat] astfel incat sa va "curatati" pagina de mesaje nedorite, ofensatoare, nerelevante.
      • Like 0
  • check icon
    Ca sa ne dam seama cat de stramb gandesc e de ajuns sa ascultam cum intreaba Pandele de ce e filmat si apoi de unde sunt reprterii.Daca erau de la Antene sau RTV...cu placere ,de nu...chemam paza,recte Jandarmeria Romana ce face cruce mai ceva ca un enorias.
    • Like 2
  • check icon
    E o realitate care te indeamna sa fugi din tara asta cu toate picioarele din dotare.Te sperie si te amuza in acelasi timp.E trist pe de o parte pentru ca sunt oameni care voteaza asa halal de primari,care sustin asa conducatori de biserici slugarnici si pupincuristi si care se afiseaza cu mandrie cu unul ca Becali.
    • Like 2
  • Bator check icon
    Este un film facut extraordinar ! Realizatorii au stiut sa surprinda o realitate care bate orice scenariu, regizor, sau actori ...
    • Like 1
  • check icon
    Ce pretenții poți avea de la Firea, hai să fim serioşi?
    • Like 2
    • @
      check icon
      Cum adică ce pretenții? Aceea că este primarul general al Capitalei, ca atare așteptăm de la doamna cu pricina proiecte, propuneri de proiecte, analize de situație (multe...), reacții la diverse teme... Da, eu unul am pretenții de la o persoană aleasă prin vot direct. Nu, nu cred că un ales este un messiah, nici că este vrăjitor dotat cu o baghetă magică, dar că are idei, propuneri, proiecte da, cred și trebuie să cred.
      • Like 0
    • @
      Asteapta mult si bine!
      • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      check icon
      Am folosit verbul „cred”, nu „aștept”, dar – corect – aș putea scrie „mă aștept [la orice]”.
      • Like 0
    • @
      Si eu am folosit o zicala. Mea culpa ca nu am pus ghilimelele de rigoare.
      • Like 0
  • Crabu check icon
    Ce oameni urâți!
    • Like 2
    • @ Crabu
      check icon
      Urâti,uråti,dar pe cai mari! Vai mama lor,de prosti si vai mama noastrã,a "minoritarilor"!
      • Like 0


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Dieta fertilității.

În ultimii ani, interesul pentru alimentația care sprijină fertilitatea a crescut semnificativ. Cu toate acestea, ideea unei „diete minune” care să garanteze sarcina este un mit. Specialiștii în medicină reproductivă subliniază că succesul depinde de un cumul de factori: echilibrul hormonal, sănătatea generală și alegerile alimentare corecte, completate de tratamentele moderne. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon tăxi - Profimedia

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Citește mai mult

Foto CTP

Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt un om al științei – ceea ce nu înseamnă automat că sunt și ateu. Cred și eu, dar în altceva: în rațiune, în observație, în experiment, în logică, în dovezi, în demonstrație. Pe baza acestora am analizat la început zicerile lui Dumnezeilă Georgescu. Erau atât de aberante, încât devenea ridicol să raționezi asupra lor. Am renunțat.

Citește mai mult

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea

Zice cel mai detestat om politic român din aceste zile, că venirea în guvern a doamnei Oana Gheorghiu „nu e un lucru care să ne facă bine” și are maximă dreptate. Nu are cum să facă bine un asemenea om, PSD-ului. E un antidot la zboruri Nordis, la jafuri din banul public, la afaceri necurate și e clar că îi ia cu frisoane, cu grețuri. Țipă Olguța, țipă Manda, țipă Grindeanu că Oana Gheorghiu nu le face bine. E ca și cum ar fi venit o molimă peste ei.

Citește mai mult