Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Votez pentru zâmbetul fetei moarte la Revoluție. A-ți iubi țara înseamnă să faci astăzi tot ce îți stă în putere ca s-o poți iubi și mâine

- Cân s-o gatat razboiu, îmi povestea Unchiu Niculaie, or facut minerii grevă la mină la Lonea, că minerii țânea cu comuniștii. Io fusăsăm cu niscai brânză la on injineri șî mă uitam la iei cum strâga, ca oile cân să-ntarâtă că cred că le dai sare da nu le dai nicio sare. Atuncea o strâgat unu: „Băăă, audzâț, o murit Tocăcioaie!” (ahaia ierea o muiere prapadită din Remete) ș-or strâgat toț: „Jos cu ia! Jos cu ia!”. Da unu o strâgat: „Tăceț, mă, oamini, c-o murit ș-o lasat 5 coptii!”, ș-atuncea or început toț să strâge: „Sus cu iei! Sus cu iei! Trăiască! Trăiască!” M-am minunat cât putea fi de proști.

- Cu ahăia or facut treabă comuniștii, a intervenit Tușa Anuța. Că la noi nime nu i-o vrut. Geaba dzâce lumea că i-o adus rușî, că rușî or vinit întăi ș-întăi prizoneri. Tatuțu o fost prizoneri la Kiev în primu razboi, șî știa rusăște. Iel o știut cum îi să fii prizoneri. Rușî lucra la baie (mină) șî tatuțu să ducea la iei cu câte-oțâră brânză, c-o doniță de lapte, ceva, cu colaci (cozonaci) de sarbatori. Ierea țarani ca șî noi, cu muieri acas șî coptii mici. Tatuțu vordea cu iei șî le măi îndulcea amaru. Vedz di ce pe comuniști i-or adus proștii, nu rușî, că ierea șî rușî satui de comuniști. Șî dzâcea tatuțu că trăbuie să fii om cu fiștecare, cum o fi iel, că Dumniedzău îi disupra cu fiștecini te-ntălniești. 

- Noi am trait șî cu regele, șî cu legionarii, șî cu Antonescu, șî cu comuniștii. O fost șî măi binie șî măi rău, cân cum. Noi l-am vrut tot pe rege, da n-o fost dupa noi șî n-am avut de ales. Ș-atuncea am facut toate helea dupa omenie șî dupa rânduială ș-am mers nainte. Șî care ne-o facut rău n-o fost comunismu, da or fost prapadițî de lânga noi, oamini fara omenie care s-or vândut la Ce-Nu-Trăbuie. Că fara iei comunismu l-ar fi suflat vântu șî l-ar fi dus. Șî dac-ar fi fost iei în legea lu Dumniedzău, comunismu ar fi fost rânduiala lu Dumniedzău șî n-ar măi fi fost comunism.

Era în anul 2000, eu votam pentru prima dată și nu știam ce să aleg între Ion Iliescu și Vadim Tudor. Unchiu Culiță s-a gândit câteva clipe, încruntat, înainte să-mi spună:

- Băă, pe de-o parte, ar fi măi bun Vadim. Pe de altă parte, tot Iliescu-i măi bun. Da pe dirept, nu-i bun niciunu, măi ducă-să dracu. Cu oricare votezi, pe javrele helea cu pticioare lungi tot trăbă să le țână careva.

- Mie nu mi-i de-a râde! m-am posomorît.

- Băă, io dzâc așe: Să le deie Dumniedzău sanatate la americani că ne-o scapat de comuniști. Iei ne scapă ș-acu... daca vor să ne schepe. Că la câtă minte are românu – nu te uita măi departe de la noi, aci, că-s măi mulț nahui ca bârzaci în strunga oilor – l-ar scoate pe Ceaușescu de subt betoane șî l-ar țânie președinte așe mort cum îi. Dzău, băă, nu mă râd! Că românu țânie cu hăl de fură, că hăl de fură îl lasă șî pe iel a fura! Ierea on cosaș din Gorj, Feroiu, o cosât mulț ani la noi, ș-o fost pe front în Rusîia, cu nemțî, șî să-ntorcea pe gios că vinea rușî pista iei. Înt-o noapte, la on neamț i-o furat careva cizmele. Atuncea or știut c-or agiuns napoi în România.

- Păi și dumneata nu mergi la vot?

- Băă, o dzâs unu cătra o mureșană de sta la on vagon la padure, cu caii, că tragea lemne, că să meargă oțâr cu iel, da o dzâs mureșana: ”Amu măi binie m-acăț!” La prima votare am fost, am votat c-am avut pe cine, acu măi binie merg să mă-mbet că tot aia îi.

Aveam în camera mea, lipită pe ușă, o poză decupată dintr-un ziar, cu o fată ucisă la Revoluție. Murise cu zâmbetul pe buze. Zâmbetul ăla sfida nu doar moartea, ci însăși viața. Cumva, o invidiam. Și aveam, permanent, în minte, rânjetul lui Iliescu, acel rânjet al morții care sfida viața. Mă gândeam mereu că zâmbetul eroinei din Revoluție este singurul răspuns pe care îl puteam da Istoriei.

Am votat atunci cu Iisus Hristos. Am scris, într-un pătrat desenat între cele tipărite pe buletinul de vot, „INRI” și am pus ștampila acolo.

Pentru c-a ieșit Iliescu președinte, le-am urat sănătate la americani.

Am mers mai departe cu convingerea că eu contez; că, dacă fac ceea ce trebuie, se va schimba ceva. Îmi spuneam că e de ajuns să ofer lumii, cu zâmbetul eroinei pe buze, propriul exemplu pentru ca lumea să se schimbe în bine. Ani la rând, m-am raportat la lume. Lumea nu s-a schimbat după zâmbetul meu, dar eu am rămas agățat de lume precum un scaiete de lâna unei oi. A durat 15 ani să realizez că trebuie să mă smulg de lume, să cad pe pământ, să încolțesc, să cresc, să înfloresc, ca să pot să rodesc alte zeci de scaieți care să se agațe în lâna lumii. 15 ani pe care, pur și simplu, i-am pierdut.

Eu nu contez. Dar rodul meu contează.

Am mers mereu la vot și am votat ceea ce am crezut de cuviință, mereu ca să pot să păstrez neșters zâmbetul fetei moarte la Revoluție. Nu știu cât a contat votul meu, dar mereu le-am urat sănătate la americani pentru rezultat.

Între timp, am reușit să încolțesc. Cresc încet, cu răbdare. Nu așteptați rod de la mine. Poate nu voi reuși să rodesc niciodată. Nu așteptați rod de la nimeni, de fapt. Când un scaiete rodește și rodul s-a copt, lumea va lua, inevitabil, scaieții, în lâna ei. Dar puteți să faceți ceva: să vă dumiriți de propria existență, să nu mai stați agățați inutil în lână, ci să coborâți cu picioarele pe pământ, să prindeți rădăcini. Într-o bună zi, poate veți face rod.

Voi merge la vot și voi da Cezarului ce este al Cezarului. Nu uit însă că am un Dumnezeu deasupra, care e același indiferent cu cine mă întâlnesc.

P.S. Trec printr-o perioadă de „noapte a minții”. Aș fi vrut să scriu mai des, dar pur și simplu nu am putut. Nu știu cât va dura, poate că mă va ține mult. Aș fi vrut să scriu ceva de Ziua Națională a României. N-am reușit. Nicio pagubă! Oricum, ideea era că a-ți iubi țara nu înseamnă a fi mândru de trecutul ei, nu înseamnă a fi etnic majoritar, nu înseamnă să vrei să-i umfli granițele, nu înseamnă să fii îngrijorat pentru viitorul ei, nici să îi treci cu vederea aspectele neplăcute din prezent. A-ți iubi țara înseamnă să faci astăzi tot ce îți stă în putere ca s-o poți iubi și mâine.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • IM check icon
    Da, soarele rasare pentru toți. La vot vom merge la fel ca si pana acum, fiecare va face cum crede ca e mai bine.
    M-a impresionat metafora scaieților atârnând inutil prinși in lana lumii. Sunt inca sub impresia apariției prim-ministrului la acel post tv de nenumit, ma gândesc ca, uite, se poate ca modestia, bunul-simt si adevărul sa-si dea mana si sa înfrunte si sa anihileze ca un antidot otrava emanata de scaieții toxici care deja au prins rădăcini pe acolo si vor sa se extindă cat mai mult.
    Va doresc multa sănătate, chiar despre iubirea de tara nu e cazul sa va faceți griji ca nu puteți scrie. Despre asta vorbesc mai mult cei care nu o cunosc. In rest, va doresc sa aveți din nou chef de scris si sa ieșiți cat de repede din starea proasta in care sunteți. Viața si adevărul își fac loc, se strecoară mereu la suprafața si ne scot din resemnarea periculoasa.
    Gânduri bune si fapte de folos.
    • Like 1
  • Casargoz check icon
    Daca dorești iti pot trimite o poza, cu creierii fetei moarte la revoluție, pe treptele unui wc public. Apoi mai am o poza cu un tanc. Si cu clădirea in care domnul Iliescu dormea in acele zile.
    Sa nu uitam.
    Nu are nici o legătura cu fata, are legătura cu dorința noastră, atât.
    Era o eleva buna, la un liceu de prestigiu. Nu uita ca Iliescu era in clădire, in timp ce ce-i care-l apărau au ucis : David H, .....
    • Like 0
  • De ce le-ati urat sanatate la americani?
    • Like 0
  • Singurul lucru care contează este ce creezi în lumea asta, contribuția ta la realitate.

    Atunci când ești prezent și alegi să acționezi în conformitate cu sistemul tău de valori ești cineva.

    Atunci când alegi să fugi, să pleci capul, să te faci că nu vezi, să te retragi în bula ta, să execuți orbește fără asumare, practic nu exiști, ești un gol umplut de voința și acțiunile altora.

    A exista nu presupune alegeri, a trăi înseamnă să-ți asumi fiecare alegere făcută.
    • Like 1
  • Ana Hata check icon
    Ooo, bine fac ”poveștile” voastre sufletului însigurat și însetat de apa vieții. Îmi aduc argumente că România mea e vie în oamenii ei, răspândiți pe câte undeva. Mă recunosc în îndoielile voastre și râd de prostia proprie când văd cum gândul îmi pune ziduri jur-împrejur. Dac-aș fi creștin practicant, mi-aș face cruce pentru Dumnezeul deasupra - dar nu sunt. Așa că așez aici zâmbetul meu strâmb, floare banală în fereastra înghețată a lui Decembrie ”al nostru”. Scaieții au și rostul lor bun - te vindecă de multe, doar să-i știi culege la timpul lor. Iar noaptea, în întuneric ... când nu sunt nori, pe lângă stelele ce ziua lumina soarelui le-ascunde, îmi văd mai bine fricile. Încă o dată mulțumesc.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult