Foto Inquam Photos / George Călin
Pentru cei din generația de după '89 o necesară precizare. În zilele tulburi ale lui decembrie 1989 era neclar dacă victoria va fi a forțelor loiale vechiului regim sau a celor pornite să-l răstoarne. În mijlocul furtunii se aflau cei care puteau decide semnificativ înclinarea balanței către una sau alta dintre tabere. Recompensele puteau fi inimaginabil de mari, dar așijderea erau și riscurile. Unii au putut să se retragă strategic, urmărind din umbră apariția taberei câștigătoare, dar pentru alții acest lucru nu se putea.
Din această ultimă categorie a făcut parte și generalul Victor Stănculescu pe care istoria îl menționează ca artizanul reprimării sângeroase a mișcărilor de revoltă începute în Timișoara. Dar tot istoria îl reține drept cel ce a încercat să se retragă din mijlocul evenimentelor și pentru aceasta se spune că în mod fals și-a pus piciorul în gips. A devenit inapt pentru a mai ocupa o funcție atât de importantă, cum era cea de ministru al apărării, funcție în care fusese numit pe 22 decembrie. Dacă gipsul a fost fals, atunci cu toții putem avea o părere despre onoarea celui ce a făcut uz de acest fals exact atunci când deciziile lui puteau evita moartea atâtor români în acele zile tulburi.
Gipsul domnului Stănculescu mi-a revenit în minte deunăzi când un bun prieten mi-a povestit cum șeful lui și-a descoperit în mod neașteptat că trebuie să se izoleze la domiciliu din cauza unei posibile cunoștințe ale unei alte presupuse cunoștințe, care la rândul ei, extrem de sigur, venise din Italia cea blocată de coronavirus. Dacă nu s-ar fi anunțat zile cumplite de lucru pentru șeful lui (în chiar mijlocul decizilor dure ce trebuie luate ceas de ceas în contextul epidemiei) poate că povestea ar fi trecut neobservată. Dar așa, asemănarea cu povestea gipsului din timpul Revoluției nu poate fi ușor ignorată.
Si poate aș fi trecut și peste povestea aceasta cu vederea (la urma urmei se poate spune că sufăr de frica posibilelor teorii ale conspirației la fel ca și încă jumătate din români) dacă personaje politice foarte vizibile zilele acestea nu ar fi început subit să-și găsească contacte infectate și să intre în autoizolare. Și inexplicabil, înainte de autoizolarea care presupune că există un risc important să fie infectate, aceste persoane mai găsesc puțin suflu vital să țină o conferință de presă și să răspundă la niște întrebări ale ziariștilor. Fără mască pe față. Dar poate, totuși, sunt cinstite și chiar au motive justificate pentru autoizolare. Deși ultimii 30 de ani sunt un argument destul de solid pentru a nu pune semnul egal între politician și cinstit.
Au trecut 30 de ani de la Revoluție. De bună seamă suntem mai puțin creduli ca atunci și mai bine informați, încât e foarte probabil, suntem și mai greu de mințit. Dar nici șmecherii nu au rămas la fel ca atunci – au devenit mai sofisticați și ei și mai puternic interconectați.
Ce a rămas la fel ca atunci este țara asta. Pe care nu știu cum se face că o conduc mulți dintre cei din frăția gipsului. Numai că țara asta nu crește mai departe cu gipsul pe picior. Datul din gură și mișcarea potrivită la momentul oportun nu pot înlocui munca asiduă, implicarea sau propriul sacrificiu. Vom uita asta când epidemia se va fi sfârșit?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aici sunt 2 probleme:
1. nu stiu cand au aflat ei că sunt pozitivi. Posibil între cele 2 evenimente, atunci nu au nici o vină.
2. dacă au încălcat regulile în jumătate din situații e mai bine decât să le fi încălcat în toate situațiile. La o conferință de presă nu vin în contact direct cu mulți, deci e mult mai puțin periculos decât unii care se vântură pe stradă. O conferință de presă poți să o faci cu participarea a foarte puține persoane.
Nu-i deloc " spumos ". Chiar apreciez că au dat un bun exemplu. Scuze, de multe ori o scurtez din lipsă de timp, se pare că nu funcționează...