Foto: Guliver Getty Images
Faptele s-au petrecut duminica trecută. Pentru că nici până azi Aeroportul Drumul Taberei nu este funcțional, noi, pământenii din această regiune semi-selenară, ne mișcăm tot cu autovehicule capabile să răzbească printre străduțe, aleiuțe, catacombe, pasaje metaterane, sau găuri negre comunicante cu restul Bucureștiului.
Din nefericire, în partea de Drumul Taberei de unde mă aventuram duminică, într-o călătorie temerară, pe ruta Piața Romană (cu treabă) și apoi către Aeroportul Otopeni, bizarele vehicule galbene, cu oameni furioși la volan, ajung foarte greu. Așa că am chemat un Uber. Precizare: mă interesează foarte puțin lupta dintre Taxi și Uber. Aici e vorba despre o întâlnire de gradul 5, în traducere liberă: „eveniment comun, bilateral, de contact, prin produse de comunicare conștientă, voluntară și proactivă umană de inițiere sau de cooperare cu o inteligență extraterestră”. (Wikipedia)
Mă sui frumușel în Uber și mă bucur teribil că omul nu dorește conversație dacă eu nu o inițiez. De obicei mă fac că dorm, ca să nu mă trezesc cu 50 de păreri despre politică și vreo patru bancuri proaste. Dar acum n-a fost nevoie. Ajung la birou, dar, fire distrată de fel, uit geamantanul în portbagajul Mercedes-ului Benz vechi, dar cochet și împielițat. Mașina pleacă.
Partea proastă e că la Uber nu ai numărul de telefon al șoferului. Suni la o centrală, asta la care am sunat era localizată undeva la Cluj și prin ea ajungi la șofer. Mai poți scrie la centrala mare Uber și, dacă nu s-a rezolvat între timp problema (cică în 24 de ore), ei trimit numărul tău șoferului.
N-a fost cazul. Am reușit după vreo oră să dau de el. Era deja în comuna Ștefănești cu hainele mele în portbagaj. Dar foarte amabil omul îmi spune că ajunge la mine înapoi în 40 de minute. Eu mai aveam încă două ore la dispoziție până la check-in-ul pentru un zbor de numai o oră, așa că merg să iau prânzul cu o cunoștință, neștiind că Uber nu i-a trimis numărul meu șoferului să mă contacteze.
Întâmplător, peste vreo oră jumate scot capul în parcare și îl văd pe șofer stând de vorbă cu un om de pază din zonă. Șoferul era, la propriu, în culmea fericirii că a dat de mine. Mi-a arătat mâna. I se făcuse pielea de găină, iar mie fața roșie de rușine. Sunase și el la centrală, și după mai multe insistențe, i-a răspuns cineva care i-a sugerat să sune mai târziu. Deh, era duminică și dispecerii se odihnesc. Cu toate astea nu s-a dat bătut. A sunat iar în centrală și domnul prea odihnit de la telefon i-a spus să caute sediul Uber din București și să lase valiza acolo ca o trece proprietarul și și-o lua-o: „Domnule, zice, de o oră și jumătate stau aici și tot încerc să vă găsesc. Ce bine că am dat de dumneavoastră. Că mă gândeam că trebuie să plecați și cum să o faceți fără bagaj. Mă și gândeam să vezi ce mă ceartă și soția că n-am fost om să merg măcar la aeroport să vă caut acolo”, zice șoferul.
Eu eram deja ultrajenat pentru că e evident că din vina mea l-am pus și pe drumuri și l-am mai făcut să și aștepte o oră jumate. Îmi cer de un milion de ori scuze și îi întind 100 de lei, drept recompensă că mi-a salvat valiza și că nu plec din țară doar în hainele de pe mine. Omul nostru nici nu vrea să audă. „Nici nu mă gândesc. Cursa asta de la Ștefănești până aici ar fi făcut maxim 30 de lei, nu vă iau banii. Dacă vreți, vă iau banii, dar vă duc gratis la aeroport. Și așa îmi pare rău că nu am fost eu atent să vă atenționez să vă luați bagajul”. Eu fac ochii mari, omul de pază care urmărea atent scena, face ochii mari. Figura lui spunea clar: „Băăă, da prost ești, bă! Ia, bă, banii și du-te-n treaba ta! Să zică mersi că i-ai adus-o!”. Dar s-a limitat să bombănească: „Mai rar dom’le așa ceva!”
Îi explic totuși șoferului, încă uimit de insistența lui, că eu trebuie să mai stau vreo 30 de minute la acea întâlnire și deci ar fi peste orice limită să mă mai și aștepte ca să mă ducă gratis la aeroport. Îi mulțumesc și plec.
Când revin în parcare mă aștepta acolo după 35 de minute. „Haideți totuși să vă duc, îmi zice el cu un ușor accent ardelenesc. Că oameni suntem, ce naiba! Gratis, cum am promis.”
M-am suit cu gândul că la destinație am să gasesc eu o formulă să îi strecor banii pe cursă, chiar dacă el și-a încheiat ziua de muncă, oprind aplicația, tocmai pentru că nu avea cum să mă ducă altfel.
Cu toatea astea m-am tot întrebat, pe drum, când se va opri și îmi va striga, vesel: „Zâmbiți, ați fost la camera ascunsăăă!”. La destinație iar a refuzat îndârjit să îmi ia banii. Mi-a spus că nu e de deminitatea lui să facă asta, că fiecărui om i se putea întâmpla și că a fost o bucurie să mă poată ajuta.
I-am pus banii pe banchetă și l-am rugat să-mi spună „bogdaproste”, așa ca să nu mă mai poată refuza și am plecat.
Extraterestul care mi-a luminat ziua, nu salvează vieți, nu stinge incendii și nu dă cu „baschetul” în cap la teroriști. Și totuși mi-a oferit o mostră de bunătate și omenie care m-a uimit. Îl cheamă Nicolae, are 50 de ani e din Alba, dar mutat în București din 1992. Îmi spunea pe drum spre aeroport că „îi place să privească lumea ca spectator”. Lucrează de la 8:00 la 17:00 pentru o corporație farmaceutică și și-a luat și acest job de trei săptămâni.
Gesturile sale m-au făcut să mă gândesc cam printre câți „pământeni” facem slalom în fiecare zi pentru ca astfel de gesturi să pară că vin de pe Marte. Și mai mult, cam câte ore aș fi eu dispus, sau alți locuitori ai acestui oraș să piardă pentru un geamantan al altcuiva. Nicolae mi-a dat aproape trei ore din viața lui fără să se gândească o clipă că „time is money”. Mulțumesc E.T. Nicolae!
P.S. Cu o săptămâna înainte mă suiam într-un taxi al cărui șofer pufnea și mă certa, efectiv țipând la mine: „Ce mi-ați făcut dom’le! De ce chemați dom’le taxiul pentru o cursă ca asta (era o cursă de minim 10km)! D’aia stăm la Izvor la barieră și vă luăm de trei ori banii!”. Mai cinic e că, foarte probabil, personajul stătea la fel și pe lângă spitale, să ia de trei ori pielea de pe un om în necaz. Ăștia mi se par cei mai lipsiți de umanitate și totuși atât de pe Pământ. În fine, acest șofer, căruia nu merită să i se scrie numele decât pe reclamații și amenzi, îmi și spunea că și dacă-l reclam pentru că țipă la mine n-are nimeni ce să-i facă. Se lăuda că lucrase șef de producție la una din marile televiziuni generaliste.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si bineinteles ca si soferul este vinovat ca a uitat de bagaj. Si ce putea sa faca? Sa si-l insuseasca? Totusi este greu de crezut ca un taximetrist poate face asa ceva. Da, putea sa nu fie prompt , sa se lase cautat...Oricum, eu merg in Bucuresti exclusiv cu Uber. Cat l-or mai lasa comunistii sa existe.
Recunosc, nu am incercat inca Uber, dar am prieteni care il folosesc constant si sunt foarte multumiti, ba chiar au cam renuntat la taxiurile clasice.
Cu taxiul am avut diferite experiente, unele placute, altele mai putin. Am intalnit mai multi tximetristi care isi tineau masinile curate, nu te agresau nici cu muzici dezagreabile nici cu conversatii inutile, oameni care au acceptat curse foarte scurte dar care pentru mine erau foarte greu de facut pe jos sau cu transportul in comun neputand folosi masina personala. Am intalnit si destui jegosi lipsiti de orice urma de consideratie fata de clienti (unul a incercat sa-si aprinda tigara in timpul cursei fara macar sa se deranjeze sa intrebe daca accept acest lucru si a fost foarte socat cand i-am spus ca are de ales intre a arunca instant tigara si a opri instant pentru a ma lasa sa cobor in acel loc); din pacate, am gasit din a doua categorie si in alte tari, unele luate deseori ca etalon de dezvoltare si de civilizatie.
Asa ca sa ne bucuram ca exista astfel de oameni si sa speram ca ii intalnim cat mai des.
Propun madamei Pandele să facă o infuzie de ardeleni în Bucureşti. Aşa ar ajunge şi oraşul lui Mitică o capitală civilizată, europeană.
Sus-numitul nu este ardelean, este prahovean. Mă rog, un prahovean sătul de "mitici".
Folosind in continuare clisee de genul asta, avem toate sansele sa schimbam ceva in bine.
Le-aș sugera celor care trăiesc în stereotipuri etnice să iasă din ele, nu e chiar așa de greu cum pare, important este să vrei. Dacă vrei, poți.
În ceea ce priveşte problemele etnice din Transilvania, cu siguranţă există aşa ceva (nu iese fum fără foc, aşa zice proverbul) însă consider că "minţile înfierbântate" sunt întreţinute şi zgândărite de către politicieni. Şi ai noştri şi ai lor, probabil şi cu sprijin din Ungaria.
Nu zic ca Uber e naspa si nici ca Taxi e cool, doar ca mi-as dori sa vad povesti din ambele "tabere". Personal am avut parte de multe experiente placute si foarte placute cu Taxi-ul, si sunt sigur ca si alti oameni la fel.