Foto: Guliver Getty Images
Vă povesteam în articolul trecut despre misiunea aproape imposibilă de a găsi personal în turism. Am deschis o pensiune și am vrut să angajez o cameristă. Despre primul șoc puteți citi aici.
Azi, episodul cu candidata „de la drept”.
Aventura căutării unei cameriste a trecut la un alt nivel, „academic” aş putea spune: în acea zi programasem trei interviuri. Acesta era ultimul. Tot pentru un post de cameristă.
Apare dumneaei, într-o ţinută de club, păşind apăsat pe nişte tocuri suficient de mari şi plină de morgă, vorbind în acelaşi timp la telefon.
„Stai dragă puţin, că am ajuns la interviu”, am auzit-o noi, într-o frumoasă limbă moldovenească de peste Prut. Ne-a facut un semn discret cu degetul să aşteptăm să-şi termine convorbirea. Şi-a continuat nestingherită convorbirea, fără a da vreun semn că ar dori să o termine mai repede, având în vedere conjunctura, precum şi faptul că, totuşi, venise la un interviu de angajare. După ceva minute bune, în care deja începusem să-i spun soţiei că e cazul să o anunţam că ne-am edificat asupra persoanei, a închis şi ne-a informat că „e disponibila pentru interviu”. Pam, pam! Până să îi facem noi introducerea şi să îi descriem locaţia, ne-a anunţat că nu poate sta mult, fiindcă are o întâlnire cu prietenele la o îngheţată. M-am facut că nu i-am auzit comentariul şi am continuat interviul, de data asta cu un ton mai apăsat, dându-i de înţeles că întinde totuşi prea mult coarda. A înţeles mesajul şi a ascultat până la capăt, aruncând în schimb priviri în toate părţile, ca o profesionistă în ale meseriei, afişând o plictiseală diplomatică gen: „Ştiu toate astea, nu-mi mai pierdeţi timpul cu ele”. După explicaţiile de rigoare, soţia a condus-o să îi arate unitatea de cazare şi particularităţile, însoţite de explicaţiile de rigoare. Ȋn tot acest timp a mai vorbit de cateva ori la telefon, iar la final, a avut loc următorul dialog:
„Am văzut despre ce e vorba şi nu e nimic care să nu știu. Ce salar daţi?”
Fiind în branșă de ceva timp şi știind bine care sunt nivelurile salariale pentru o astfel de funcţie, noi ne situam pe undeva pe la mijloc, adăugând la salariu şi alte beneficii colaterale. „Puţîn!”, mi-a replicat şi s-a simţit datoare să îşi explice afirmaţia: „Eu am un copchil de crescut. Nu imi permit să îmi bat joc de timpul meu. Am absolvit o facultate de drept. Nu sunt o oarecare”.
„Bine, dar poziţia pentru care aţi venit nu necesită studii superioare şi nici n-am avut o astfel de cerinţă. Foarte bine că aţi absolvit o facultate de drept, însă mă întreb oare de ce nu vă cautați un job pe măsura studiilor?”
„Vedeţi dumneavoastră, eu am fost expulzată din România, fiindcă m-au prins lucrând în timpul studenţiei şi…”.
„Să înţeleg că aţi venit în România cu o bursă sponsorizată, nu e treaba mea de cine, care bineînţeles că avea anumite restricţii, pe care dumneavoastră le-aţi încălcat cu bună ştiință”.
„Da, domnu'. Fiindcă am un anumit standard şi banii de pe bursă nu-mi erau de ajuns”.
„Şi cum de sunteţi înapoi în România?”.
„M-am măritat cu un român. Dar acum sunt în perioada de supraveghere şi nu am voie să muncesc oficial. Aşa că, puteţi umbla la salar, fiindcă eu o să lucrez la negru. Nu am nevoie şi nici nu-mi trebuie documente şi contract de muncă. Aşa mai scăpaţi şi dumneavoastră de plata unor dări la stat”.
Cu alte cuvinte, îmi dădea mie lecţii de cum să încalc legea, făcându-mă părtaş la situaţia ei, deloc de invidiat.
„Stimată doamnă, nu trebuie să îmi explicaţi mie cum e cu evaziunea fiscală şi încălcarea legislaţiei muncii. Dacă o să vreau, o să o fac, fără aprobarea sau acceptul dumneavoastră. Aici eu fac regulile şi eu hotărăsc direcţiile manageriale de abordat şi urmat!”
„Cum doriţi, dar să ştiţi că sunt o fată muncitoare. Am lucrat şi în construcţii, şi în agricultură, nu mi-e ruşine cu munca. Dar pe mine să mă plătiţi aşa cum vreau, nu aşa cum sunt salariile de pe piaţa muncii. Cine vrea să muncească pe astfel de salarii, n-are decât!”
„Bine, dar cum rămane cu am nevoie de bani ca sa-mi cresc copchilul”?
„De milă, de silă, stăm cu socrii mei şi ne mai ajută şi ei. Eu îmi caut de lucru pe măsura standardelor mele”.
„Pesemne că aveţi nişte standarde foarte flexibile şi permisive, din moment ce mi-ați înşirat acele domenii de activitate unde aţi lucrat. Probabil aţi vrut să spuneţi pe măsura pregătirii mele”, i-am replicat.
„Se poate şi aşa, dar cine să mă angajeze pe mine la juridic, când eu sunt din Republica Moldova şi în acest domeniu nu ești angajat fără şpagă?! Aşa că, mai întâi de asta, pentru mine mai importante sunt standardele mele de viaţă”.
La ce standarde s-o fi referit doar ea ştia, fiindcă atunci când spui că ai lucrat mai mult muncă necalificată, dar tu vii la interviu îmbrăcată ca pentru club, întrerupi intervievatorii vorbind la telefon de nenumărate ori, afişezi o mină plictisită și zeflemistă, ai pretenţii salariale pe care nici la hotelurile de 4 sau 5 stele nu le primeşti, nu dai de înțeles decât că nu meriţi acel post, oricare ar fi el, că eşti un om de o calitate îndoielnică.
I-am urat success în carieră (oricare ar fi ea) și mirată, m-a intrebat:
„Asta-i tot? Nu negociaţi nimic la salar?”
„Nu la salar e problema, ci la om! La revedere!”
Concluzia: am revenit la vechile mele metehne şi am inceput să „practic” şi alte meserii, pe care nici nu visam că le voi face vreodată: spălătoreasă, menajeră, vidanjor, gunoier, portar...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si nici aia grozava.
Toate situatiile/ipostazele sunt "trase de par", lipsite de veridicitate. De ce trebuie sa inventezi asa ca sa transmiti niste pilde, de altfel extrem de cunoscute ?
Dar apoi slugile, văzând ca in occident muncești de rupi, insa ești plătit și, mai ales, tratat ca un om, au plecat care încotro.
Acum patronii locali, deveniți business meni, ar fi dispuși sa mai dea ceva la salar, ar mai da si o duminică liberă, poate o masă caldă la prânz, dar ce să vezi?! Nu mai au cui.
Sau au, dar sunt persoane de genul gasit prin articolele de față.
Poate i-aș fi dat credit autorului pentru povestea (poveștile) amuzantă, daca nu mi se aprindea becul la remarca relevanta de mai jos. Cu alte cuvinte, iată cum își da patronul nou arama de pe față:
"Aici eu fac regulile şi eu hotărăsc direcţiile manageriale de abordat şi urmat!”
Atenție, referirea era la o aluzie făcută de aplicanta, cum ca ar accepta sa fie plătită la negru.
Pai cine i-a învățat pe angajați sa fie plătiți la negru, patroane?! Nu voi?!
In fine, fiindcă știu că-ți place sa sapi gradina, îți dau un sfat (gratuit)... Vorba lui Blaga:
"Sapa fântânare, sapă,
Până oi da de stele-n apa",
ca nu te vad găsind prea curând un grădinar cum cauți tu.
1. ”Aici eu fac regulile şi eu hotărăsc direcţiile manageriale de abordat şi urmat!”. Poate fi OK pentru unii. Cum ar fi muncitorii necalificați. Corporațiile, de pildă, MĂCAR se străduie să lase impresia că angații sunt un factor decizional. Dar, de fapt, orice om onest ȘTIE că aceasta e o problemă care-l depășește pentru că, în afară de know-how, e vorba mereu de cunoștințe și relații. Și, dacă ești de bună credință, nu chiar acel fel de ”cunoștințe și relații” din vremea lui Ceașcă, ci unul bazat pe încredere.
Îi recomand patronului din discuție să încerce și varianta ”pe lîngă salariul X, îți ofer și Y procent din profitul firmei (caz în care, obligatoriu, îi pui la dispoziție balanța contabilă!).
2.Astfel de oameni (precum cei înfățișați în articole) chiar există. Ce nu au înțeles marea majoritate a comentatorilor, e că ei nu s-au ”descalificat” prin pretenția de a-și negocia salariul (fie vorba între noi, eu întotdeauna CEREAM o lună de probă: unu, ca să arăt ce pot și doi, ca să aflu de la colegi CÎT aș putea primi pt munca mea).
Am o întrebare pentru toți ăia de-au sărit de fund în sus în urma povestirilor: voi, dac-ar fi afacerea voastră, cum ați fi procedat? Am înțeles, le-ați fi oferit salarii mai mari (deie Domnul să puteți!) dar, serios, chiar ați fi angajat oamenii ca ăia?? Adică chiar vă închipuiți că, să zicem ”avocata” în cauză ar fi fost o cameristă-model (presupunîmd că patronul i-ar fi dat un salariu de nivel occidental)??
3. Patronii nu vor putea EVER să asigure salarii de nivel occidental cîtă vreme noi, clienții, nu suntem dispuși (nu ne permitem) să plătim prețuri occidentale! Da, sigur, excludem din discuție Mamaia sau Poiana Brașov...
Angajati-va personal pt fiecare meserie si scapati.
Dar mai exact dv doriti un " om bun la toate" , care sa le faca pe toate pt un salar pe care dv il considerati decent.
Pana una alta puneti mana la treaba ca de asta v-ati facut patron. Sa castigati bani.
Cu vorbitul la telefon când ar trebui să dai atenție altcuiva/altui lucru e o adevărată molimă. Îi compătimesc pe cei care fac asta. Au nevoie să se simtă importanți.
Si aici: „Bine, dar cum rămane cu am nevoie de bani ca sa-mi cresc copchilul”
Exact cum loveste patronul roman la "sentiment". Ideea ca depinzi de el, antreprenorul iti face un favor ca iti da un loc de munca si ar trebui sa ii multumesti sau sa fii recunoscator pentru asta. Alo!? Este o relatie de reciprocitate, nimeni nu face un favor altuia, angajatul munceste, antreprenorul plateste munca. Salariul convenit este liber negociat si agreat de aceea nimeni nu face nici un favor. Conceptia asta de "tata ocrotitor" care face un mare beneficiu ca "da de munca" este total gresita. Pai stai asa, aveti amandoi nevoie unul de altul, ce este cu replica asta cu alura de lovitura sub centura.
De acord, nici abordarea candidatului nu a fost tocmai adecvata... Pana la urma asta este problema pietei muncii din romania, faptul ca ne multumim cu putin pentru a "da de mancare copiilor" si nu pentru a le si a ne asigura un trai DECENT.
Este o piata libera, antreprenorii angajeaza pe cine doresc si forta de munca se indreapta acolo unde este mai bine. Rezultatul - emigrarea fortei de munca. Felicitari mediului de antreprenoriat din Romania, unde antreprenorilor le este mai usor sau se simt indreptatiti sa platesca minimul absolut acceptat de "fraieri" in timp ce foarte multi (nu am zis toti) dintre acesti mari antreprenori (a se citi bijnitari, ca majoritatea asta sunt) isi fac un trai mai mult decat DECENT pentru ei si pentru beizadele lor. Va salut!
„Bine, dar cum rămane cu am nevoie de bani ca sa-mi cresc copchilul” no comment. Răspunsul ar fi: cum l-ați crescut și până acum!
"nici abordarea candidatului nu a fost tocmai adecvata"... păi a fost foarte nepotrivită! Recomand duducăi să citească cum se procedează! Telefonul silentios, cu juma de oră înainte, adecvat (a se citi NU ca pentru club) îmbrăcată...Nu mai vorbim că nici n-ar fi fost un interviu greu!
Antreprenorii sunt totuși puțini, la ei se găsește de muncă. La stat costă și nu se știe cât mai durează...
Cauza este Legea Salariului Minim. Mulţi adolescenţi valorează mai mult decât salariul minim, dar sunt şomeri din cauza lui. Pentru a fi angajat cu un salariu minim de 2080 lei, fixat prin lege, nu este suficient să valorezi 2080 lei. Trebuie să fii considerat că valorezi 2080 lei pe lună de către un patron care este în pericol să piardă bani dacă nu evaluează corect şi în pericol să dea faliment dacă greşeşte prea des.
Un patron nu-şi poate permite să rişte cu Legea Salariului Minim. Şi, din nefericire, adolescenţii sunt adesea consideraţi „riscanţi”, ca şi clasă.
Angajatorul NU face „nazuri” la selecţia angajaţilor Dacă un angajator este forţat să plătească la un nivel de muncitor calificat, este oare de mirare că el cere acest tip de muncă?
Problema e că, după veniturile realizate poate să ofere un salariu. Pensiunea e una obișnuită cu prețuri accesibile omului de rând. Din acele venituri NU are cum plăti un salariu bombat. Iar omul nostru ce zice:ăăă, ăia sunt bani? Mai bine stă acasă cu ajutor social, se mulțumește să supraviețuiască. Aia e problema, de aceea nu-i mână de lucru. Din câte am auzit, nu ia nimeni dintr-odată postul de manager. De regulă se incepe de jos, asta nu înțelege omul nostru.
In primul rand, un patron nu greseste, cum se poate asa ceva?! Cand ceva nu merge este vina altora sau a statului.
In al doilea rand, asta cu producerea de valoare mai mare decat salariul minim este total pe alaturi si am sa va dau si exemple (mai multe!), iar inainte de a incepe enumerarea trebuie sa amintesc ca vorbim, asa cum ati facut referire, despre salariul minim:
1. Una bucata spalatorie auto, da salariul minim, angajeaza numai baieti ce doar asta stiu sa faca (corect pana aici). Nenea cu spalatoria are afacerea de cel putin 7 ani si s-a extins la fiecare 2 ani, inclusiv s-a extins acasa la el si in parcare la el. Baietii s-au extins cu nenorocitul asta de salariu minim pe care il urasc toti patronii. Poate pentru ca nu au spalat bine pana acum, au lenevit si nu au facut suficiente masini cat sa iasa profit ... (sunt 60-70% aceeasi baieti).
2. Trei angajati, tineri, toti cu facultate, dar nu profeseaza, lucreaza la o firma de transport, toti ocupa pozitii diferite, un dispecer, un operator introducere date care de fapt isi depaseste atributiile cu foarte mult si inca unul care realizeasa si mentine toata gestiunea firmei. Firma are cifra de afaceri de peste 6 mil RON pe an si plateste soferii de camion cu un salariu plus diurna ce ajunge pana pe la 7000-8000 de ron, insa cei trei muschetari de la birouri iau putin peste minimul pe economie, undeva la 2000 de ron. Firma merge inainte din 2006.
___________
Nu stiu cum se face, ori aici este elita antreprenorilor, ori nu se vrea recunoscut faptul ca nici in ruptul capului nu s-ar da mariri la salarii pana ce domnul patron nu are "burta plina", eventual sa dea si pe afara.
Iar ca sa revenim la subiect, doamna respectiva, desi era total lipsita de respect si o lipsa de decenta, atat in comportament, limbaj cat si in outfit, nu se poate spune ca nu era calificata sau ca nu ar fi putut face fata job-ului.
Iar de incheiere, eu stiu ca profitabilitatea unei societati este calculata de conducere, adica de domnul patron. Daca prin noroc angajatii fac treaba buna si merge cum trebuie afacerea (pe profit chiar), ce face domnul antreprenor prima data? Mareste salariile conform performantelor angajatilor sau?... ce? Vreau sa vad.
Si mai este una si am incheiat: toti antreprenorii se plang de taxele datorate statului pe care le platesc peste salariu net pe care il dau. As avea o intrebare pentru toti care citesc: Daca maine statul ar reduce sau eventul chiar aboli aceste taxe, ati mari salariu oamenilor cu diferenta pe care o plateati la stat? Teoretic, nu ati pierde nimic, dar ati face-o?
O seara buna!
Dacă ar fi atât de simplu (statul să dea legi privind bunăstarea), atunci ambele părţi, (angajaţi şi firme) şi-ar putea impune salariile, dar şi profitul, prin vot, care apoi ar deveni lege. Dar mecanismele economice sănătoase nu răspund la asemenea aberaţii socialiste. Aşadar şi până la urmă...cui nu-i convine nu munceşte, sau nu mai face afaceri în România - e atât de simplu!
Ca să-ţi răspund la întrebare, dacă eu ţi-aşi fi angajator şi aşi fi mulţumit de veniturile pe care tu le produci firmei, atunci ţi-aşi mări salariul corespunzător cu surplusul de profit realizat din activitatea ta, dar şi din taxele mai scăzute puse pe munca ta, de către stat.
Dar, hai să-ţi pun şi eu ţie o întrebare: dacă eu ţi-aşi închiria ţie o garsonieră, îmi vei da şi tu mie aşa, benevol şi automat, o mărire de chirie ori de câte ori tu vei primi o mărire de salariu acolo unde lucrezi? Că uite, poate şi eu am nevoi, nu numai tu!
Şi, dacă tu nu îmi vei da mie mai mult pe chirie atunci eu, ca proprietar, pot să vin în vizită şi să-ţi bat obrazul că eşti o persoană hapsână şi nemiloasă cu familia mea, pe care trebuie s-o întreţin din banii pe care mi plăteşti tu pentru chirie?
A, nu?... păi de ce nu?!? Tu vinzi patronului tău un serviciu care se cheamă „muncă”. Şi eu îţi vând ţie tot un serviciu care se cheamă „cedare de folosinţă a bunurilor”. Ambele servicii se negociază şi se vând/cumpără pe o piaţă liberă, de comun acord şi nesilit de nimeni!
Dacă tu consideri normal şi justificat să-l moralizezi pe patronul care te plăteşte „prea puţin”, atunci de ce un proprietar care-ţi închiriază apartamentul nu ar fi justificat şi el să te moralizeze pe tine că nu eşti de acord să-i dai o mărire de chirie de fiecare dată când ai reuşit să fi mai profitabil şi ai obţinut o mărire de salariu la serviciul unde lucrezi?
Tu daca ai fi angajator asa generos cum spui, langa tine ar veni un patron ca cel descris de "oponentul" tau Marin si deschide o spalatorie care angajeaza la gri niste absolventi de jurnalism pe niste salarii de mizerie si te scoate din afaceri.
Si ai de ales, ori faci si tu ca el si-ti bati joc de angajati, ori dai faliment. Bunele tale intentii de patron cinstit nu-s suficiente, trebuie si un mediu de afaceri sanatos si reglementat corect, cu reguli STABILE si aplicate pentru toata lumea. Daca unul face de exemplu evaziune si unul nu piata aia a muncii nu e tocmai cea din manual.
Iar daca alegi prima varianta dupa cateva luni va apucati sa scrieti articole in care sa va plangeti ca angajatii sunt prosti si rai si ca fura sapunul si bradutii din spalatorie sau ca pleaca peste noapte si va lasa cu fundul in balta pentru 5 lei.
Iar "ecoul" unei piete sucite si al unui capitalism de cumetrie poate merge mai departe. De exemplu tu te duci la banca sa ceri un credit ca vrei sa deschizi o spalatorie complet automatizata. Vii cu un calcul savant in arati ca poti fi mai competititv decat concurenta - spalat manual cu jurnalisti platiti mizerabil - si ti se sugereaza ca asa o fi, insa in orasul tau spalatoriile sunt controlate de nu stiu ce consilier local si ca baietii aia analfabeti de multe ori figureaza si ca angajati la protectia copilului si in spalatorie lucreaza gratis, sau ca toate spalatoriile concurente care s-au mai deschis au fost sufocate de ANAF..... asa ca ioc credit, riscul sa dai faliment si banca sa piarda bani e prea mare, intri pe o "piata" in care ar fi mai bine sa nu intri.
Tu, ca angajat, poți avea doleanţa, pretenţia, speranța, visul ca pe lângă plata salarială pentru munca prestată, să primești și o parte din PROFITUL realizat de firmă - însă, patronul NU este obligat, nici de lege și nici moral, să-și împartă profitul firmei lui cu tine. Decât, poate, dacă ești amanta lui, dar cunosc cazuri în care nici atunci nu se întâmplă mereu ;-)
A, dacă noi doi, de pe o poziție de antreprenori, (nu de angajat-angajator), avem o discuție, și amândoi punem la cale un plan de afacere nouă, în care de exemplu eu bag 60% capital și tu 40%, atunci vom împărţi profitul dar și eventualul risc de pierdere a investiţiei în mod corespunzător cu procentul pe care l-am băgat fiecare în acea firmă. În acel caz, eu nu am absolut nicio problemă ca partenerul meu de afaceri (tu) să primească, (cu bune și rele), rezultatele financiare. În acel caz normal că vei avea acces [și] la documentele contabile ale noii firme.
Altfel, dacă tu ai o firmă și eu vin la tine să muncesc ca simplu angajat, trebuie să-mi văd de lungul nasului. În acel caz, eu am de gând doar să-ţi vând munca pe care ți-o voi presta, la preţul pe care l-am negociat la început cu tine, patroane. După aceea, dacă eu (ca angajat) cred că valorez mai mult, am cam trei opțiuni:
1. vin și solicit respectuos o mărire salarială (bazată pe argumente gen „ţi-am adus xyz lei mai mult profit din munca sau din încasări din vânzările pe care ți le-am realizat”)
2. îți fac o propunere de parteneriat („patroane, dacă bag și eu xyz lei capital în firma ta, atunci mă lași și pe mine la caşcavalul de profit?”)
3. consider că eu sunt mai bun decât salariul pe care îl primesc de la tine, iţi dau preavizul specificat în contractul meu de muncă, și „pa!" - sper că voi fi apreciat mai mult în altă parte.
Scenariul cu garsoniera și mărirea de chirie pe care ți l-am dat mai sus; a fost destinat ca să te fac să înțelegi că proprietarul apartamentului NU este automat îndreptăţit [și] la veniturile (schimbătoare) ale chiriaşului. El (proprietarul) NU are dreptul să oblige în niciun fel chiriașul să-i plătească o majorare a chiriei în cazul în care chiriașul, pe parcursul închirierii, obţine mai mulți bani! Dar nici chiriașul nu ar trebui să vină cu scuza „ştiţi, mai nou eu câștig mai puţin, deci am de gând să vă plătesc mai puțin pentru chirie”.
Desigur, e o altă situație dacă angajatul urmează un curs de recalificare și începe să-i producă mai mulți bani patronului.
Sau, dacă proprietarul apartamentului face îmbunătăţiri majore la garsonieră (mobilă nouă, electrocasnice superioare, loc de parcare, acces la piscină, etc).
Dar, chiar și în astfel de cazuri, (solicitarea de mărire a salariului, sau de mărire a chiriei), nu ar trebui obţinută prin manipulare, şantaj emoțional sau amenințare cu părăsirea subită a locului de muncă, sau cu datul afară din casă.
După părerea mea, e vorba de educaţie, bun simţ și civilizaţie. Personal, cred că dacă un angajat nu dă dovadă de așa ceva, atunci să fie sănătos.. pa, și la revedere! Că eu nu negociez sub şantaj sau amenințare cu tupeişti obraznici, mai ales atunci când îi şi plătesc. Am destule bătăi de cap cu un stat abuziv, aşa că crede-mă, nu am nevoie de mai multe..
Însă, reglementarea trebuie să vină în mod NATURAL, adică economia trebuie să se conducă singură şi numai în baza principiului de Cerere şi Ofertă. După cum cred că deja ai realizat dragă Vineri, diferenţa dintre noi este că eu aparţin şcolii austriace de gândire economică - care spune că statul ar trebui să rămână afară din economie, în timp ce tu, uneori, tinzi spre etatism şi tolerezi intervenţionismul statului în economie (scuză-mă dacă greşesc, dar am tras această concluzie după ce am lecturat câteva comentarii de-ale tale).
Nici eu nici tu nu trebuie să încercăm a ne impune părerea în aceste privinţe, căci fiecare din noi facem uz de dreptul la propria opinie.
Austriecii aia ai tai stiu ei ce stiu, insa lumea nu-i o scoala. In lume exista, trumpi, comunisti mascati, comunisti pe fata, chinezi, lobbisti, transnationale care mictioneaza pe guverne cand vor ele, verzi isterici, dumping, intelegeri ilegale intre "concurenti", fii de politicieni, dancili, subventii, pomeni fiscale etc. Nici nu i-am inventat eu si nici nu-i sustin, ptiu drace. A, si tine cont, inainte era mult mai rau. Pe langa toate alea mai aveam si sclavi, baroni, despoti, ghilotine, reprezentantii zeilor invizibili pe pamant etc.... dar stai, pe astia inca ii avem si acum.... greseala mea. Iar "interventionism" pe piața muncii era o tunsoare gratis cu securea când nu prestai munca la boier.
In capitalismul consolidat peste genul asta de probleme dai cand te apropii de piete "strategice" gen energie, automobile, armament etc insa macar piata spalatoriilor auto e cat de cat corecta. Insa in capitalismul de cumetrie pana si la nivel din asta de gradinita se fac golanii.
Intervenţionismul este dorinţa guvernului de a face mai mult decât presupune combaterea tâlhăriei şi a fraudei. Intervenţionismul înseamnă nu numai că guvernul abdică de la rolul său de protector al mersului neobstrucţionat al pieţei, ci şi că se amestecă în economie. Toate fostele guvernări aşa-zis „sociale” (adică de stânga) s-au amestecat în formarea salariilor, a preţurilor, a dobânzilor şi a profiturilor. Aceasta este o greşeală tipic comunistă. Ideea că amestecul guvernului este o „soluţie” la probleme economice conduce, pretutindeni, la situaţii cel puţin foarte neplăcute şi haotice. Dacă guvernul nu se opreşte la timp, el aduce înapoi socialismul.
Sunt de părere că o ţară, sau un guvern, ar trebui să fie conduse ca o firmă. Ce-i aia deficit?!? O firmă care după ce că are deficit se mai şi împrumută în continuare, e sortită falimentului.
O criză economică nu se poate rezolva prin intervenţionismul statului, prin ajutoare sociale, măriri de pensii, salarii minime obligatorii şi garantate sau alte bazaconii socialiste, care conduc fix la alte noi împrumuturi.
Incapacitatea de a învăţa din experiență a românilor: cine dă de două ori cu capul de prag, ăla e prost. În 30 de ani, românii au dat de 8 ori, la 8 alegeri: dar mulți tot mai speră să vină un politician „bun, cinstit, cu drag de popor”. Care să scoată ţara din criză, să facă rost de 35 de miliarde de euro anual pentru pensii şi salarii, să nu fure nici 1 euro – şi totul, pe un salariu de 6000 de lei pe lună. Hahaha...
Când te simți capabil sa înțelegi concepte din astea super complicate gen principiu, ipoteza, context, metafora, ironie, reducere la absurd, chestii din astea complicate mai discutam.
Economia socialista de stat e noaptea mintii mintii, însă și capitalismul de cumetrie e la fel. Nicio tara cu apa calda din lumea asta nu are un stat slab, iar in cele mai nasoale tari statul nu exista prin urmare teoria ca statul puternic dăunează bunăstării e contrazisa de observație
Statul nu trebuie sa fie puternic ca să-și bage nasul în afacerea ta ci ca să-ți asigure un cadru în care sa înflorească (justiție, infrastructura, siguranță (fizica) piața corecta , etc). Tu crezi ca doamna Danicila te poate apara de o eventuala concurenta incorecta făcută de google de ex? Sau de băiatu ' lu' dragnea?
Revenind la context, de exemplu sunt de acord cu un stat minimalist sau chiat inexistent atunci când ai în fata un teritoriu gol și resurse practic nelimitate, și o populație relativ omogena. Într-un context în care resursele sunt limitate, noi mulți și unii au devenit mult mai egali decât alții lucrurile se complica și o iau la stânga. Cel mai liberal partid din tarile dezvoltate tot e mai socialist decât vestul sălbatic.
Iar in contextul in care de exemplu munca ar deveni inutila (fiind înlocuită de ai+roboti de ex) singura resursa relevanta fiind deci capitalul atunci trebuie inventata o soluție noua.
Din păcate chiar și cei cu mai mult de un neuron atunci când iau poziție într-un traseu ideologic ii vad doar pe idioții de dincolo, ceea ce le întărește ideea ca dreptatea e de partea lor. Iar asta e o capcana din doua motive : te auto - radicalizezi pe de o parte si pe de alta și îți impui singur limite intelectuale, vezi lumea unidimensional (gen stânga dreapta)
Un prim pas e sa îți dai seama ca în orice tabăra ideologica ai fi, în ea exista cretini cu care în realitate ai mai puține în comun decât cu oamenii rezonabili din tabăra opusa.
Si a doua, unele chestii devenite majore nu intra doar pe axa asta deși unii încearcă sa le forțeze. Ecologia de exemplu e după mine fals asociata cu stânga, în timp ce naționalismul de ex e fals asociat cu dreapta. Populismul, zeii invizibili, sunt alte exemple.
Exista (temporar) și antreprenori de doi bani. Aia care au strâns niște euroi prin Germania sau au vândut apartamentul bunicii și-și închipuie ca au stofa de mari patroni. Se baga în "afaceri" fără sa aibă cele mai elementare cunoștințe despre management, despre piața pe care intra, despre concurenta, etc ai care evident dau faliment Prima investiție e într-o mașină de fițe "pă firma". Tot ce știu despre afaceri au învățat dintr-o cartulie din aia de aeroport despre "succesul în afaceri".
Și după ce și-o iau în freza dau vina pe angajați, pe stat, pe conspirațiilor mondiale împotriva lor, pe horoscop șamd.
Chiar și cei buni de multe ori au avut și rateuri. De fapt aproape toți au avut și rateuri. Însă buni aia măcar au învățat din ele.
Așa-i, fără educație financiară temeinică nu iese iar setea de-a epata nu intră in ecuație. Și da, cei buni au luat-o cel mai probabil în freză din alte motive. Aici vorbesc tenacitatea și capacitatea de-a învăța din greșeli.
- O economie pe ducă.
- Întreprinderi de stat finanţate în continuare, deși sunt demult falimentare.
- Alegători care își votează măriri salariale nejustificate și nelegate de productivitate, vânzări, de concurenţa cu alte ţări.
- Deficit în continuă creştere.
- Împrumuturi pentru salarii şi pensii la dobânzi din ce în ce mai mari.
- Oameni și firme private care renunță și sunt nevoiți să emigreze în afara țării.
Acestea sunt rezultatele etatismului (statismului) cu care eu NU sunt de acord, dar pe care tu nici măcar nu-l analizezi, darmite să-l critici. Pe mine au cam început să mă plictisească părerile unor justiţiari sociali care încearcă doar să constate cum stau lucrurile. Mă interesează părerile celor care sunt în stare să aibă propuneri CONCRETE care vor conduce la rezolvarea problemelor - mai ales din punct de vedere economic.
Problema de bază în lumea de azi se situează între două principii: individualism și colectivism.
- Individualismul consideră că omul are drepturi inalienabile care nu pot fi înlăturate de niciun alt om, nici de vreun grup sau colectiv de alți oameni. Prin urmare, fiecare om există de la sine și de dragul său, nu de dragul grupului.
- Colectivismul susține că omul nu are drepturi; că munca, corpul și personalitatea lui aparțin grupului; că grupul poate face cu el după bunul plac, în orice mod dorește, de dragul a ceea ce decide grupul. Prin urmare, fiecare om nu există decât prin permisiunea grupului și de dragul grupului. Colectivism înseamnă subjugarea individului de către un grup – fie clasă sau stat, nu contează. Colectivismul susţine că omul trebuie înlănţuit la acţiuni colective şi gândire colectivă, de dragul a ceea ce se intitulează „binele comun". Practica de a căuta să obţii lucruri de valoare de la alţi oameni prin forţă, atunci când o practică un individ, se cheamă infracţiune. Când este practicată de guvern se cheamă statism. Etatiştii susţin statismul şi colectivismul.
Aceste două principii sunt rădăcinile a două sisteme sociale opuse. Problema de bază a lumii este astăzi între aceste două sisteme. Demn de admirat este constituția Statelor Unite ale Americii, care NU este un document care limitează drepturile omului, ci un document care limitează puterea societății asupra omului. Defapt limitează puterea statului asupra omului.
Cred că acest principiu ar fi un bun punct de plecare pentru modificarea constituţiei României. Și înlăturarea statului social asistenţial. Atunci când schimbările vor începe să dea roade noi vom fi oale și ulcele. Dar copiii noștri ne vor mulțumi.
România nu-i nici statul "meu" mai mult decât e al tău și nici unul puternic. Dacă România e pentru tine un stat puternic, cred ca trăim în lumi diferite.
Încearcă tu sa nu-ți plătești taxele în America, sa încalci vreo lege sau sa te uiți urat la un polițai (de șpagă nici nu mai vorbesc) si o sa vezi instantaneu ce înseamnă stat puternic. Chiar și președinte fiind.
Colectivismul e o cretinatate.
Individualismul extrem e o cretinatate.
Împărțirea lumii in doua mulțimi disjuncte e o cretinatate. Altceva?
Cu reforma constituțională, 100% de acord. Inclusiv cu introducerea limitelor autoritatii statului asupra individului. Dacă te apuci de strâns semnăturii dă-mi de veste și semnez.
Cum se cheamă un stat care guvernează prin decrete (ordonanţe) de urgență, fără consultare publică?
Cum se cheamă un stat care impune prin lege salarii minime garantate şi impozite forfetare firmelor? Dacă banii patronului sunt proprietate, atunci eu văd o deposedare abuzivă de proprietate. Cum se cheamă un stat care nu-ţi dă voie să faci afaceri decât cu aprobări peste aprobări şi acceptul vecinilor? Puterea excesiv de disproporţionată a colectivului asupra iniţiativei individuale a unui întreprinzător, aceea cum s-o denumim?
America: colectarea eficientă a taxelor desigur că este bună. Respectul faţă de poliţie desigur că este bun. Dar, eu compar libertatea economică a individului în America cu libertatea economică a individului în România. În America ţi se dă voie să începi o afacere fără acordul colectivului. Dacă-ţi deranjezi vecinii, la prima abatere ţi se dă o amendă. La a treia abatere ţi se ia permisiunea de a mai rula afacerea în locul respectiv. Dar, cel puţin, ai putut să începi să funcţionezi fără a fi nevoit să te milogeşti de babele şi moşii din bloc. Numai chiar şi pentru o asemenea diferenţă (minoră dealtfel), mi se pare că America ne este superioară. Şi diferenţele dintre rezultatele lor economice şi ale noastre se văd cu uşurinţă, chiar dacă naţionalismul românului colectivist şi care-şi ţine coada sus nu acceptă să admită realitatea.
Dacă întradevăr ar fi precum ai enunţat; (şi colectivismul şi individualismul sunt cretinătăţi); având de-alege dintre două rele, atunci eu totuşi prefer „cretinătatea" individualismului, căci pe prima cretinătate (colectivismul) am trăit-o până acum şi i-am văzut efectele.
Amice, mă bucur că cel puţin eşti de acord cu o reformă constituţională. Lăsând la o parte capitalismul prost implementat (cel de cumetrie), cu care nici eu nu sunt de acord; ce parere ai despre continua finanţare a întreprinderilor de stat falimentare? Dar despre deficit? Dar despre împrumuturile pentru a plăti salarii şi pensii? Ce alte schimbări economice ai mai vedea posibile şi cum s-ar putea pune în practică?