Până să citesc romanul Flori pentru Algernon al lui Daniel Keyes, nu m-am gândit niciodată la supradotați ca la niște marginali. Pare de la sine înțeles ca o persoană cu IQ peste medie să se afle în vârful piramidei sociale, din moment ce are dotarea necesară pentru a fi lider.
Dar asta nu se întâmplă și în realitate. Einstein cel ciufulit și cu limba scoasă e un copil mare, iar fotografia lui nu cadrează deloc imaginii-clișeu despre genii: niște oameni serioși, preocupați de calcule imposibil de făcut de către restul lumii, reprezentate de cei „normali”.
La antipod se află un alt genial: Stephen Hawking, pentru care timpul curge cu totul altfel din scaunul cu rotile. Și dacă Einstein pare a fi genialul mereu copil, Hawking ne pune în față o altă imagine a genialității: vulnerabilitatea.
Școala este primul contact al oricărui copil cu societatea, iar pentru copiii supradotați de cele mai multe ori reprezintă prima experiență de marginalizare. Orice copil supradotat trebuie să facă față unei contradicții greu de gestionat pe cont propriu, fără sprijin specializat. Fiind dotat cu inteligența unui adult, dar cu instabilitatea emoțională a unui preșcolar, copilul supradotat trăiește într-o presiune interioară continuă. Pare greu să te gândești la cineva foarte înzestrat ca la o persoană vulnerabilă? Imaginează-ți că natura te-ar fi dotat cu niște picioare foarte lungi.
Asemeni unui motor care funcționează în condiții optime la viteza a sașea, creierul copilului supradotat nu se poate adapta vitezei ”regulamentare” impuse de sistemul tradițional de învățământ.
Poți să vezi mult mai departe decât ceilalți oameni, iar asta te ajută să înțelegi mult mai repede și mai devreme decât ei ceea ce se va întâmpla. Pentru asta unii oamenii te-ar putea considera un vizionar. Alții însă, dimpotrivă, te-ar putea considera un om limitat, pentru că tu vezi, ce-i drept, foarte departe, însă ți-e imposibil să observi și să discerni lucruri care se află în imediata ta vecinătate: ar trebui să te apleci foarte mult pentru asta, o mișcare aproape imposibilă când ai niște picioare atât de lungi. Unii oameni așteaptă de la tine să fii un sportiv strălucit: cu asemenea picioare, n-ar trebui să-ți stea ceva în calea medaliilor la competițiile sportive. Alții cred că vei fi un explorator fantastic. Și totuși, picioarele tale prea lungi nu te ajută cine știe ce: sunt subțiri, greu de manevrat, iar obstacolele sunt greu de ocolit și observat. În loc să câștigi vreo cursă, tu nici măcar nu poți finaliza una.
(Foto: Centrul Gifted Education)
Asemeni unui motor care funcționează în condiții optime la viteza a sașea, creierul copilului supradotat nu se poate adapta vitezei „regulamentare” impuse de sistemul tradițional de învățământ. Motiv pentru care se gripează și se oprește. Starea obișnuită a copilului supradotat într-o clasă cu copiii ale căror minți funcționează la alți parametri este cea de blocaj.
În realitate, copilul supradotat nu reusește să țină pasul cu restul colegilor, iar din această cauză devine anxios, agresiv sau autodistructiv. Cei mai mulți chiar abandonează școala. „A avea inteligența unui adult și trăirile unui copil combinate într-un trup de copil înseamnă să trăiești anumite dificultăți.”, afirma în 1942 Leta Hollingworth, psihologul american care a făcut pionierat în studiul asupra supradotării.
O imensă risipă umană
„Doar 3% dintre copiii supradotați se realizează conform normelor sociale, altfel spus sunt capabili să desfășoare o activitate profesională sau să întemeieze o familie. Restul, mai exact 97 % dintre copiii supradotați, se ratează conform normelor sociale, dezvăluie o cercetare realizată în Marea Britanie în 2010. În fiecare an se întâmplă o imensă risipă umană”, spune Monica Gheorghiu, fondatoarea organizației non-profit Centrul Gifted Edu, singura instituție din țară dedicată geniilor.
„Copiii supradotați au inteligența unui adult, dar trăirile unui copil preșcolar. Ei sunt copii cu IQ peste 130, care pot evolua cu două sau chiar șapte clase peste vârsta fizică, dar care în sistemul tradițional de învățământ sunt remarcați mai degrabă pentru problemele pe care le ridică decât pentru inteligența lor. Motivul este unul simplu, măsurabil, demonstrabil în cifre și indicatori: EQ-ul (emotional quotient) și SQ-ul (social quotient) acestor copii este sub nivelul mediu”, continuă Monica Gheorghiu.
În timp ce manifestă abilități de învățare foarte dezvoltate, copilul supradotat se confruntă cu o reală problemă de gestionare a emoțiilor și de integrare socială, devenind repede un personaj marginal. Potențialul copiilor supradotați nu își atinge maximul decât în condiții optime, ceea ce presupune participarea acestora la un sistem educațional gândit conform nevoilor și particularităților acestora. De ce să scoatem copiii supradotați din sistemul școlar obișnuit, dacă în cazul copiilor cu nevoi speciale se încearcă dimpotrivă integrarea lor în sistem? Motivele sunt diferite, dar răspunsul e același: pentru câștigarea lor ca oameni, pentru facilitarea integrării lor, pentru evitarea ratării lor sociale. Membrii organizației internaționale Mensa (organizația oamenilor cu IQ peste medie) au meserii dintre cele mai diverse: de la profesori universitari cu multiple doctorate și oameni de știință, la șoferi de camion, pompieri, polițiști, agricultori sau chiar șomeri.
De la Daniel Goleman încoace, ideea că nivelul IQ-ului nu este nici pe departe condiția necesară și suficientă succesului social și profesional a devenit aproape un loc comun. Ce nu se știe însă este că nivelul ridicat al IQ-ului poate fi chiar indicatorul ratării sociale și profesionale: o mică parte dintre supradotați ajung olimpici, în timp ce restul nu performează deloc sau chiar abandonează școala, în lipsa unor programe școlare gândite conform abilităților acestora.
(Foto: Centrul Gifted Education)
Există lege, nu și aplicare
Conform estimărilor Centrului Gifted Edu, în România există aproximativ 200 000 de copii supradotați cu vârsta sub 15 ani: adică 6% din cifra totala a copiilor școlarizați. Legea 17/ 2007 prevede „dreptul la o educație diferențiată, ca ansamblu de programe educaționale formale, nonformale și informale, adecvate dezvoltării segmentului de populație reprezentat de tinerii supradotați, capabili de performanță înaltă, caracterizat prin nevoi particulare” (Art. 3).
Asta înseamnă că școlile în care învață copiii supradotați ar trebui să ofere, printre altele, opțiuni de tipul: curriculum diferențiat, recompactarea curriculumului, accelerarea materiei, tunneling (doi ani într-unul) și, foarte important, activități de dezvoltare coordonate de mentori. Acest lucru nu se întâmplă însă în nicio instituție de învățământ. În plus, copiii supradotați care nu întâlnesc alții cu care să împartă pasiuni și un nivel similar de inteligență se simt excluși, devenind demotivați, agresivi sau chiar autodistructivi. Deși legea prevede posibilități special de învățare pentru cei supradotați, în realitate singura instituție care se ocupă de activități specifice nevoilor acestor copii este Centrul Gifted Education, al cărui fondator este Monica Gheorghiu (membru al Mensa UK).
„Centrul Gifted Education este o asociaţie non-profit, cu misiunea de a descoperi şi de a dezvolta potenţialul copiiilor cu abilităţi înalte (supradotaţi), printr-o educaţie de excelență care să utilizeze şi să dezvolte cea mai bună curriculă validată la nivel internaţional pentru descoperirea şi dezvoltarea potenţialului copiilor. Pe parcursul a 5 ani s-au acumulat peste 1500 de ore de lucru direct cu copiii supradotați, peste 1000 de copii testați la standarde internaționale și peste 150 de copii au frecventat programul academic de weekend al asociației”, precizează Monica Gheorghiu.
Pentru a acoperi o nevoie socială reală, reflectată și de cererile părinților, Centrul Gifted Education își propune să lanseze în septembrie 2016 școala Leonardo Gifted School, prima înstituție de învățământ dedicată exlusiv copiilor cu abilități de învățare înalte, sub îndrumarea expertului internațional în educație de excelență Florian Colceag. Înființarea acestei școli nu poate fi posibillă însă decât prin strângere de fonduri, în lipsa oricărei finanțări din partea statului român și a institițiilor responsabile de învățământ. Copiii supradotați sunt lideri înăscuți, iar investiția în educația acestora înseamnă de fapt investiția în noua generație de lideri, de inventatori, de inovatori: o investiție de pe urma căreia am putea beneficia fiecare dintre noi și care ar putea aduce acea schimbare de mentalitate mult așteptată.
(Foto: Centrul Gifted Education)
Alte țări și geniile lor
Statele Unite ale Americii: Jacob Javits Gifted and Talented Students Education Act este un program finanțat de Congres, dedicat copiilor supradotați.
Israel: copiii supradotați sunt testați periodic, există întâlniri săptămânale organizate în școli obișnuite pentru copiii supradotați și programe speciale after-school în care le sunt dezvoltate abilitățile de către cadre didactice specializate
Franța: copiii supradotați sunt testați periodic, există cadre didactice certificate în educația copiilor supradotați, numeroase programe de educație în funcție de vârstă și instituții specializate în educația și maximizarea abilităților acestor copii.
Ungaria: a dezvoltat Hungarian Genius Program, ce oferă cursuri de formare profesională pentu cadre didactice și programul Talent Map promovează și susține talentul copiilor supradotați atât pe teritoriul Ungariei, cât și în străinătate.
Bulgaria: copiii supradotați sunt testați periodic, guvernul oferă burse școlare copiilor supradotați, există numeroase campanii de informare și promovare cu privire la copiii supradotați
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"97% dintre copiii supradotați se ratează conform normelor sociale"...
A făcut cineva o statistică a copiilor supradotați? Știm câti sunt, pentru a putea cataloga 97% din ei? Eu nu am găsit nimic de genul acesta. Absolut nimic în România.
Norme sociale. Care norme? Pentru că dacă nu despărțiți apele, din ce scrieți, pare că regulile de conviețuire reprezintă un tot condamnabil.
Dacă dăm la o parte seducția argumentării dvs în care ne regăsim ca părinți sau adulți afectați de subiect, nu mai rămâne mare lucru care să aibă legătură cu realitatea.
Problema mare cu care ne confruntăm în prezent în toate mediile sufocate de cei care le știu pe toate dar nu se bazeaza pe nimic în afara de păreri, este: cum deosebim copiii neadaptați, care necesită o intervenție recuperatorie, de neadaptații de geniu? Până la studii serioase, toți sunt genii!
:)
Am de comentat vis-a-vis deee... scoala.
Nu sunt supradotat. N'am fost niciodata. In prezent cu atat mai putin cu cat in ultimii ani imi este clar ca m-am cam prostit. Inainte chiar imi mergea mintea. In paranteza fie spus, nu ma intereseaza ce IQ am... Sunt membru Mensa, dar examenul lor poate ca l-am trecut obtinand doar un punctaj minim.
... chiar nu ma intereseaza.
Insa la 11 ani (in '88) ii spuneam lui tata ca masinile ar trebui sa aiba radare la bord care, in functie de ce citesc, sa ajute la evitarea accidentelor prin ajustarea automata a directiei masinii, a vitezei, eventual prin franare etc. In prezent Google, dupa cum stiti, lucreaza la un proiect similar folosind tehnologii noi, evident.
La 19 ani i-am spus unui astronom din Bucuresti ca in Univers este posibil sa existe materie invizibila. Am aflat ca ideea este veche, ca materiei respective ii spune "Dark Matter", ca a fost observata indirect prin telescop... Ma rog!, eu pur si simplu mi-am imaginat-o.
Higgs field / boson, Warp Drive, Panspermia? La fel! Sunt niste teorii majore in astronomie, unele la care ma gandisem (si) eu pe la 20 de ani, cand inca gandeam mult si degeaba.
Tot ce vreau sa spun este ca aveam ceva in cap. Idei mici si mari imi tot veneau. Unele "inteligente", altele pur comerciale: de exemplu, banala gaura acoperita la umbrele, cea care evita formarea presiunii de aer... bla-bla. Banala, dar banoasa pentru cel care a brevetat-o.
... si altele.
:)
Acum...
Sa va spun cum am trecut prin scoala.
Am trecut... cu nota 4 pe linie, cu cateva note de 10 date de profesori "din burta" la final de an pentru a-mi scoate o medie de 5. Pe timpul lui Ceausescu nu aveau voie sa te lase repetent. Partidul voia sa arate occidentului ca comunismul ii este superior, da rezultate: toti copiii in scoala, toata lumea la munca.
Eram cel mai "praf" din clasa. Aceleasi note le aveam si la orele de muzica si desen, unde chiar ma pricepeam. Dar nu eram pe placul profesorilor. Eram tacut, nu intelegeam ce explica niciunul, nu reuseam sa fiu atent, nu reuseam sa inteleg textele din carti (nici in prezent nu prea inteleg ce citesc).
... sa mai zic cata bataie mi-am luat in scoala de la invatatoare, de la profesori? Jignirile erau si ele la ordinea zilei, deseori umilitoare. Despre bullying nu mai vorbesc.
Dupa clasa a 8-a am incercat sa intru la un liceu. Era pretentia lui tata. Am picat, evident. Apoi m-au dus la o scoala profesionala unde colegii veneau cu casetofonul la ore, ascultau manele in recreatii si consumau alcool, apoi vomitau in timpul orelor, cadeau sub banci...
Am citit prima carte mult dupa ce am renuntat la scoala. Tot ce stiu am invatat singur, tot dupa, urmarind documentare. Mi s-a mai deschis apetitul pentru invatat si mi-am propus sa urmez o facultate. Insa sistemul imi cerea sa "bag" 3 ani de seral pentru a-mi termina liceul.
Nu i-am urmat.
N'o sa-i urmez niciodata.
Stiu ca anii au trecut oricum, dar nu pot accepta ideea ca sunt unii care vor sa pierd eu 3 ani la seral -- unde oricum nu se face scoala. Nici prezenta nu se face. Acolo se dau atentii. De acolo mai papa ei un ban.
Scoala nu se face nici la zi. Fosta mea prietena a urmat SNSPA-ul si castiga bani facandu-le la colege lucrari de licenta, de diploma etc. Alea erau niste tute: nu stiau sa scrie corect romaneste (la propriu), dar au absolvit facultatea cu 9,75 si 10. Si nu orice facultate!, ci facultatea de stiinte politice. Niste agramate.
Ma rog!... am scris mult.
Mi-am spus of-ul. Nu de alta, dar fara diplome nu te baga nimeni in seama. Timpul trece, n'ajungi niciodata sa ai o pregatire, ceva interesant de pus in CV... etc.
In SUA exista testul GED. Daca la 50 de ani vrei sa urmezi o facultate si nu ai liceul terminat, ei bine, sustii acel examen si daca esti capabil sa il treci esti liber sa mergi mai departe. Nu te tine nimeni in loc cu anii. Am inteles ca examene similare exista si in tarile vest europene.
Apoi, aceasta domnisoara isi asociaza numele, al ei personal si al ong-ului pe care il reprezinta cu numele "mentorului si antrenorului de genii" Florian Colceag. Acest domn isi face o reclama agresiva in media bazandu-se pe geniile si medaliile de aur pe care le-a primit antrenand lotul national de matematica. Doar ca pe situl olimpiadei internationale de matematica nu apare mentionat nici ca antrenor nici ca viceantrenor iar oamenii care sunt implicati in aceasta activitate spun ca e posibil sa fi avut un rol minor inainte de anii 90, insa dupa anii 90 cu siguranta nu a fost implicat in lotul de matematica. Cautati acest string pe google si va lamuriti singuri: "Despre impostura, samanism și fraieri" precum si comentariile din articolul din Adevarul, in care membrii ai lotului spun ca nu au auzit de acest om: "INTERVIU Florian Colceag, „antrenorul de genii“, matematician: „Îmi doream să devin gunoier, ca domnul Hitler“
Cand am intrebat pe domnisoara Gheorghiu ce rol si in ce calitate este prezent Florian Colceag in educatia copiilor posibil inscrisi la aceasta scoala m-a mintit in fata spunandu-mi ca nu are niciun rol, desi pe situl leonardoschool apare ca cel mai proeminent mentor al copiilor.
Va provoc sa prezentati titlul lucrarii si jurnalul stiintific in care a fost publicat. Pentru acest articol si pe viitor...
Este usor sa arunci cifre care par semnificative cand habar n-ai despre ce este vorba. In lumea asta, intre cele mai puternice 10 companii se numara 4 care sunt infiintate, conduse si compuse in special din acei fosti copii supradotati. Mitul geniilor neintelese si neadaptate la societate este un mit tampit, propagat de oameni care habar n-au despre ce vorbesc, bazandu-se "pe studii stiintifce" pe care ei insisi nu le-au citit sau care nu sunt acceptate in comunitatea stiintifica. Problema nu mai este de mult a geniilor neintelese, ci a societatii care nu tine pasul cu ritmul in care acestia influenteaza modul cum realizarile acestor oameni aduc probleme noi pe care societatea trebuie sa le asimileze. A asigura un mediu in care acesti copii sa se dezvolte la potentialul lor este intr-adevar o chestiune care merita considerata, dar doar atunci cand pleci de la o intelegere corecta a problemei.