„- Din păcate, a murit, dar nu ea”. Noi întâmplări din irealitatea imediată

Foto: Bogdan Dănescu/ Inquam Photos

Deschizi televizorul să te uiţi la ştiri, ca un om care vrea să fie la curent cu tot ce se întâmplă. Şansele sunt mari să nimereşti la o emisiune în care se dezbate cazul de la Caracal. Pentru unii este doar o poveste, pentru alţii este o dramă, o durere infinită. A trecut amai bine de o lună şi încă nu cunoaştem adevărul. Instituţiile, care au ucis încrederea cetățenilor în ele, își mușamalizează crima. În faţa mea, pe stradă, două doamne discută „despre Dincă”. La un moment dat una dintre ele întreabă:

- Dar Alexandra trăieşte sau a murit, că nu îmi este clar?

- Din păcate a murit, dar nu ea, i-a răspuns cealaltă.

Ceață. Atât în mintea lor, cât și în mintea noastră. Multă ceață. Cetăţenii înţeleg ce pot din țara în care se țes zilnic perdele de fum. Încrederea în instituțiile statului s-a prăbușit. Ruptura dintre conducători și cetățeni n-a fost niciodată mai evidentă. Statul pilelor, rudelor și amantelor s-a blocat sub propria greutate. Aşa se face că:

Te duci la ANAF unde nu găseşti niciun birou de informaţii. Nu ai pe cine să întrebi ceva în afară de paznic. Dacă te aşezi greşit la coadă, smerit, vei lua altă coadă de la capăt, până când afli unde trebuia să te aşezi pentru a-ţi plăti datoriile către stat. Pierzi timp pe care ție nu ți-l plătește nimeni. Îţi dai seama că ei au drepturi şi tu obligaţii, că timpul lor costă bani, iar al tău nu are nici o valoare. Ești tratat cu sictir.

Te duci la spital, cu mama, tata sau cineva drag care se află într-o stare gravă. Pacientul este luat la unitatea de primiri urgenţe şi însoţitorii aşteaptă pe sală unde stau cu orele până cineva iese să le adreseze câteva cuvinte. Medici puţini, pacienţi mulţi, stresul este cât casa pe toată lumea. Este locul ideal în care însoţitorul se poate îmbolnăvi. Ori i se urcă tensiunea, ori îi cedează inima, leşină, ia şi el un pui de viroză de la alţi însoţitori sau face o criză de isterie generată de ceea ce pare a fi nepăsare. Din partea cealaltă, medicii mor în gărzi, suprasolicitaţi de munca depusă. Suprasolicitarea poate omorî atât medicul, cât şi pacientul. Pacienţii îşi pierd încrederea în medici şi se tratează singuri iar medicii îi acuză când ajung la spital, pentru că nu au apleat la servicii de specialitate. Farmaciile le clipesc amical prin fiecare spot publicitar. Le ghicesc în palmă şi le dă de diaree, de durere de cap, de orice nevoi ar putea avea, mai ceva ca mama Omida. Prin urmare, vei ajunge la medic după ce te îmbolnăvești cu mâna ta. Pacienții sunt de vină!spun medicii. Nimeni nu mai are timp și viteza ucide şi asta ne anunţă chiar şi poliţia.

Te duci la poliţie pentru că ţi s-a furat bicicleta. Câte cazuri de biciclete furate a rezolvat poliţia? Ar fi interesant de aflat. Implicarea poliţiei în astfel de cazuri este minimă. Deplasarea pe teren a echipajului pare a fi un deranj. Mi s-a furat bicicleta care era legată bine de un stâlp, plasat în Piaţa Victoriei, chiar în faţa guvernului. O lăsasem acolo, fără grijă, fiindcă mă gândeam că hoţii nu sunt şi în afara instituţiei. Dar uite că umblă liberi. Am solicitat echipajului să verifice camerele de luat vederi instalate pe clădirea guvernului, dar şi camera de luat vederi din staţia de metrou care ar fi putut surprinde făptaşul. Am primit un refuz categoric cu menţiunea că nu aveau cum să surprindă hoţul fiindcă unele dispozitive de înregistrare erau prea departe şi altele nu erau pe direcţie. Altfel, ar fi muncit mai mult şi aveau şi rapoarte stufoase de întocmit. Mi s-a spus însă că bicicleta mi-a fost furată din vina mea fiindcă nu am folosit un antifurt cu un lanţ mai gros şi fiindcă nu mi-am montat pe bicicletă un GPS. Cum să mai sperăm la rezolvarea unor astfel de cazuri când am văzut ce s-a întâmplat în cazul Dincă? Şi uite aşa nici în poliţie nu mai poţi avea încredere după ce afli că victima este de vină.

Te duci la tribunal, instituţie în care empatia nu a băgat vreodată capul pe ușă. Un proces durează ani de zile. Imobile din patrimoniu sau din zone protejate aflate în procese de retrocedare stau să se prăbușească pentru că termenele de judecată se întind pe perioade foarte mari de timp.  

Te duci la Gara de Nord fiindcă îţi vine să îţi iei câmpii, cumperi un bilet la clasa I şi te trezeşti că trenul tău nu are vagonul în care tu ai cumpărat loc. Aşa s-a întâmplat cu o doamnă în vârstă care călătorea împreună cu fiica dânsei. Au achiziţionat biletele asigurându-se că au locurile unul lângă altul. Locurile le aveau, dar vagonul lipsea cu desăvârşire. Au fost obligate să stea în picioare până când controlorul a ajuns în vagon, şi-a scos un carneţel şi din două tăieturi de pix le-a rezolvat problema oferindu-le două locuri, unul hăis şi altul, cea.

- Păi noi avem pe bilete locuri alăturate, a spus tânăra către controlor.

- Aveţi și acum, le-a răspuns controlorul. Sunt în acelaşi vagon.

Sigur că noi, călătorii, suntem de vină fiindcă nu înţelegem un raţionament atât de simplu. Dacă mama este în vagonul 1 şi copilul în vagonul 7, ar însemna că au locuri alăturate, dat fiind faptul că ambele se află în acelaşi tren. Nu mai povestesc despre toalete, despre întârzieri în toate anotimpurile, despre imposibilitatea CFR de a cere scuze atunci când s-a comis o greşeală. Să nu mai vorbim despre unităţile externe ale aparatelor de aer condiţionat care se află în sala de bilete a Gării de Nord, suflând din toţi bojocii căldură peste călători în timp ce angajaţii care îţi vând bilete la vagoane inexistente, beneficiază de aer condiţionat.

Te uiți spre Primărie așteptând clipa în care vei afla că s-au luat măsuri și de acum încolo vei trăi într-un oraș mai puțin poluat, unde vor exista parcări, unde vor exista piste pentru biciclete, unde iarna nu nu îi va mai lua pe edili prin surprindere si unde ambrozia a fost total eradicată. Degeaba te uiți! Iarna trecută, în Piața Victoriei, un munte cenușiu de zăpadă adunată de pe străzi a stat săptamani în șir în buricul târgului, chiar în fața Guvernului, fără să fi deranjat pe nimeni. Premierul, miniștrii, oficialii de prim rang ai țării au trecut pe lângă piscurile semețe ale acestui munte al nepăsării din țara lui „Merge și așa”. În rest, muzică prin toate parcurile.

Te duci la Avocatul Poporului cu legea în mână și Avocatul Poporului îți spune: „Aveți dreptate. Luați-vă un avocat și dați-i în judecată!” Serios? Adică Avocatul Poporului se implica doar dupa ce ai pierdut un proces cu acea instituție? Atunci, dacă revii la el, ar putea spune pe buna dreptate: „Păi dacă ați avut un avocat și ați pierdut procesul, eu ce să mai fac?” Cine ar putea ști câte cazuri a rezolvat Avocatul Poporului pentru popor? De ce se numește Avocatul Poporului?

Te duci să te rogi. Am ajuns la Mănăstirea Bascovele din Argeş. În drum spre mănăstire, am trecut pe lângă un cămin-spital dedicat persoanelor cu nevoi speciale. Unul dintre pacienţi a ieşit în întâmpinarea noastră, pe stradă, cu un coş de gunoi, în care să punem şi noi un bănuţ. De peste gard se mai întindea o mână.

Imediat după ce treci de spital ajungi la mănăstire. Am intrat în curtea mănăstirii şi am fost înconjuraţi de linişte. Uşa bisericii era încuiată. Dintr-o cămăruţă a apărut maica stareţă în grabă cu cheia în mână strigând după noi:

„- Nu plecaţi, staţi să vedeţi biserica!”.

Eram departe de zarva Bucureştiului, admirând pereţii bisericii cu picturile ei absorbite parcă de zidărie si de timp. Maica stareţă a venit să ne aducă în dar câte o iconiţă şi ne-a servit cu o felie de cozonac şi puţină colivă. Primul gând a fost că urmează să aud ceva ce nu voiam să aud. O rugăminte, o cerere… ceva care să facă din dar un barter. Nu a urmat nimic. Nu ne-a cerut nimic în schimb.

Ne-a povestit că vrea să refacă biserica, o capodoperă culturală construită de Șerban Cantacuzino în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu în perioada 1688-1714. Nu ştia exact cum să facă acest lucru şi nici când sau cu ce.

După discuţia cu maica stareţă, m-a cuprins tristeţea gândindu-mă că voi reveni în București, orașul neîncrederii mele. Am ajuns să fim bănuitori atunci când cineva ne oferă ceva necondiţionat, din inimă. 

Te duci în Piaţa Victoriei, pentru că vrei să fii cetățean. Te duci să votezi, să strigi, să protestezi, să te implici, să le arăți că exiști. Te duci pentru tine, ca să-ți vindeci neîncrederea și cinismul, pentru că în sinea ta iubești această țară, deși ți-e rușine să te bați cu pumnul în piept patriotic, cum fac politicienii demagogi. După cum ați văzut din poveștile dispersate mai sus, suntem o țară stricată pe care nu o putem repara decât noi, cetățenii, împreună. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp