Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„- Fetelor!, care dintre voi nu e dispusă să mă urmeze la Costinești va pierde oportunitatea de a avea un iubit ce va ajunge un magnat celebru!” Eu și Ion în acceleratul democrației

Trenuri Brașov

Foto: BizBrașov

„Trenul accelerat cu numărul ..., în direcția Constanța, va pleca de la linia 2. Trenul circulă fără oprire până la Predeal".

1997. Gara Brașov.

De la geamul compartimentului, mă uitam Ia amicul meu, Ion, care alerga de zor pe peronul vecin ca să ajungă pe peronul de unde trenul cu care trebuia să plecăm amândoi, tocmai se pusese în mișcare.

„Ai să pierzi trenul cu berile tale!”, i-am strigat, în timp ce gâfâia de zor. Nu înțelegeam ce era în capul lui când se aproviziona cu bere tocmai din Brașov pentru litoral.

- Aici e mai ieftină!, îmi explică el, scurt și banal.

- Păi tu berile ăstea oricum le bei până la Bușteni, hai cu indulgență, Sinaia!, încercam să îl conving, cu vreun sfert de oră mai devreme, în fața bazarului de chioșcuri ruginite care înconjura, pe atunci, gara din Brașov.

Aprinzându-și o țigară mentolată, tocmai primită de la o fată încadrată de valize, mi-a făcut semn să tac:

- Relaxează-te, du-te la tren, vin și eu imediat cu berea!

Așa că iată-mă acum, pierzând contactul vizual cu Ion, căruia i se împleticeau picioarele alergând, iar balastul plasei pline îl mai și trăgea înapoi din urmărirea trenului. Am mai apucat să îi mai strig o dată de la geamul din care ieșisem cu jumătate de corp:

- Dar lasă naibii, plasa aia!, după care, gara, cu tot cu Ion, a devenit mică, tot mai mică, până a luat forma unui licurici în beznă.

Deodată eram singur spre Costinești, într-un accelerat, asta după ce acceptasem să plec în vacanța de liceu îndoctrinat de reclama pe care mi-o făcuse Ion, într-o pauză de ore:

- Nu fi prost, mergem la Costinești, distracție, plajă, disco, fete, tot tacâmul. Mă ocup eu. Nu fi fraier. Haide!

Am început să îl caut prin tren, poate-poate s-a suit și nu l-am văzut eu, iar acum își trage suflul printr-un vagon. Am cutreierat toate compartimentele, am dat de tineri cu casetofonul dat la maximum, am spus „Pardon!” când am intrat peste doi îndrăgostiți pe jumătate dezbrăcați ce se încinseseră de-a binelea, am zis: „Bună seara!” unei bătrâne care ținea o găină legată de maneta de căldură de sub măsuța de la geam, iar moșul ei dormea sforăind într-un miros de brânză puturoasă, am salutat o familie cu vreo 3 copii, dintre care unul urla cât putea că vrea de pe acum colacul umflat, dar s-a ales doar cu o palmă zdravănă de la taică-su, un mustăcios ce avea deja bermudele pe el, am văzut un compartiment plin de copii ai străzii ce se îndopau cu aurolac, am văzut practic România naivă a anilor '90, înghesuită într-un tren cu vagoane din era glaciară, dar nu era nici urmă de Ion.

Pe atunci telefoanele mobile de abia apăruseră și erau un lux pe care nu și-l permiteau doi puștani de liceu plecați doar cu alocația și cu ditamai entuziasmul după ei.

Chiar când mă împăcasem cu ideea că amicul rămăsese în Brașov, în ultimul compartiment, din ultimul vagon, am observat că ieșea un fum dens, de parcă cineva tocmai încinsese un grătar în tren. M-am apropiat, am simțit mirosul de țigară mentolată și i-am auzit vocea inconfundabilă care explica unei audiențe, formate numai din fete, cum atunci când va avea bani își va cumpăra o mașină cu care va conduce precum Ayrton Senna.

- Fetelor!, care dintre voi nu e dispusă să mă urmeze la Costinești va pierde oportunitatea de a avea un iubit ce va ajunge un magnat celebru!, le explica Ion în timp ce fuma în compartiment împreună cu ele.

- Eu, toți, Mamaia plecăm, tu priceput?! i-a răspuns cu un accent unguresc, una dintre ele.

Așa că am coborât la Mamaia și noi, doar că fetele erau așteptate pe peron de alții. Ne-am pornit în sens invers, cu cozile între picioare.

- Bine ați venit, pe litoral, dragii mei, vă cazez eu. O să fie ca la mama acasă. De la mine, marea se vede din balcon, iar transportul până la pensiune e gratuit!, ne-a spus un bărbat la vreo 150 de kg, cu o pălărie de paie și cu un lanț gros de aur.

Ne-a suit în remorca din spate a unei Dacii papuc, din care am străbătut jumătate din Constanța. Cazarea „ca la mama” era de fapt o cămăruță la mansarda unui garaj. Ne-a cerut buletinele să ne facă formularele de cazare!, formulare pe care nu le-am văzut niciodată și de care am uitat complet, până când, la plecare, ne-a cerut o taxă de stațiune, ca să ne returneze buletinele și să nu luăm cumva bătaie în cartier.

Marea Neagră nu se vedea din balconul inexistent, de fapt se vedea doar după ce mergeam vreo 10 stații de tramvai, și străbăteam pe jos aproximativ, un kilometru-jumătate.

Asta era România văzută pe atunci de niște liceeni plecați, pentru prima dată, într-un concediu solitar fără TripAdvisor sau Booking, era o Românie din care plecai să lucrezi în Europa după ce treceai fie pe șustache cu călăuze granițele și erai dat apoi în urmărire internațională, fie alegeai calea legală și dormeai pe la consulate în cozi uriașe. România era fix acel acel tren, cu tineri naivi, cu familii care încă nu înțelegeau capitalismul, cu aceleași minorități și cu bătrânii care par și azi neschimbați, un tren după care un licean alerga de mama focului, ca mai apoi, peste ani, să vrea să se de-a jos din el, în orice altă țară.

- Eu cu ăștia la conducere vând toată afacerea și mă duc la rude, în State!, mi-a spus Ion, de curând.

Ion nu s-a întors cu mine. A rămas fără niciun ban, în mijlocul valurilor pline de alge, cu cucerirea lui de după-amiază, după ce se certase cu cea de dimineață. Era o Românie pe care părinții liceenilor de azi ar trebui să le-o explice atunci când copiii lor vor ajunge la vârsta majoratului cu drept de vot. Dacă nu își vor exercita acest drept, trenul accelerat se va pierde de tot, în bezna creată de cei care ne conduc azi, după propriile interese.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • GabiC check icon
    Prea frumos scris, prea subtil spus.
    Prea mult imi place!
    • Like 3


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult