„- Mă, prostălăule, de ce nu încui ușa, dacă ți-e a te juca cu fumeia drept când vin copchiii cu steaua?!” Amintiri din copilăria lui tata

Foto: Getty Images

Râd cu lacrimi amintindu-mi ce veselie era în casă la sărbători, la Mălini, când tata ne spunea povești ca acestea. Biata mama țipa:

- Taci, Culiță! Nu spune asemenea prostii copiilor! Nu ai pic de rușine!

Dar noi toți în cor ne rugam:

- Spune, tată! Lasă-l, mamă, să spună!

Să vezi ce perdaf iau eu acum de la mama, dacă află că le-am scris. Parcă o aud că mă compară cu tata și că spune că nu am rușine, că scriu asemenea povești. Dar poate scap. Poate nu îi spune nimeni ce povești de-ale tatei am scris…

Și acum poveștile...

Era tata un copchilaș și voia să poarte la Anul Nou mască de urs. A umblat tot postul Crăciunului să își facă costumul. A găsit piei să-și croiască haina și pantalonii, dar capul ursului nu a reușit să îl încropească. Niște prieteni și tovarăși de grup de mascați i-au spus că știu ei un om ce are un cap de urs tare fain și l-au condus la casa omului, un bordei din prund, de pe malul Suhei. 

- Acolo stă. E cam nătâng. Ia-l cu binișorul ca să ți-l dea. Cred că are cel mai frumos cap de urs din câte s-au văzut la Anul Nou, i-au spus băieții ascunzând sub mustăți zâmbete șirete.

A plecat tata direct la bordeiul omului hotărât să îl convingă să îi dea capul de urs. Prietenii tatei chicoteau în urma lui. Moșneagul la care îl trimisese pe tata era nătâng, arțăgos, bătăuș și purta porecla ... Cap de Urs...

A intrat tata în bordei și a salutat. Moșul mânca la masă dintr-o strachină de lut. Opaițul pâlpâia agățat lângă icoane. Baba moșului punea lemne pe foc. Ea a răspuns la salut; moșul doar a mormăit.

- Ce vrei, băiete? l-a întrebat dur pe tata.

- Bădie, te-aș ruga, dacă poți... Vreau să mă maschez la Anul Nou în urs... Am auzit că ai un cap de urs tare frumos... Te-aș ruga, dacă vrei...

- Ce!? a răcnit moșneagul. Ce vrei?!

Vai de mine că nătâng e moșul, gândi tata și se rugă iar de el.

- Bădie, te rog, dă-mi capul de urs...

Moșneagul a răcnit strașnic, a aruncat spre tata strachina din care mânca și s-a repezit la el, baba a sărit de lângă sobă căci tot fumul nu știu de ce a pufnit în casă chiar atunci, tata s-a repezit la ușă să fugă, căci vedea că ceva a dezlănțuit iadul, dar ușa era blocată. Un prieten de-al lui o ținea bine pe din afară în timp ce alt prieten era pe casă și înfundase hogeagul.

A scăpat tata cumva din casa aceea și fugea mâncând pământul, dar nu cred că a mai umblat vreodată în viața lui după cap de urs pentru Anul Nou...

...

Era tot în perioada de tinerețe a tatei, prin jurul anului 1950. Mergea cu Steaua toate trei zilele Crăciunului. Intrau în fiecare casă ce avea ușa deschisă. Unul din băieți – nu știu care, căci tata nu a precizat povestind niciodată clar cine era, dar e ușor de bănuit urmărind firul poveștii – avea o botă groasă și noduroasă de salcâm cu care se apărau de câinii răi și dezlegați. Au intrat în casa a doi tineri. Ușa era deschisă. Din tindă unul a strigat după regulă:

- Primiți cu Steaua?

Niciun răspuns. Au intrat în casă și au înmărmurit. Nu știau ce să facă: să fugă înapoi sau să anunțe că sunt acolo. Unul a mormăit iar:

- Primiți cu Steaua?

Nu i-a auzit. Bărbatul „se juca cu fumeia în pat” - exact asta e expresia folosită de tata, care avea o delicatețe extraordinară și nu ar fi folosit altă expresie în fața copiilor lui pentru a explica ce făceau cei doi tineri în pat, când s-a dus cu grupul lui de colindători să le cânte un cântec de stea – și erau atât de prinși în activitate încât nu mai auzeau nimic.

Cineva – nu știu cine – i-a ars la fund bărbatului o lovitură cu bota aceea de salcâm noduroasă cu care alungau câinii, apoi au ieșit din casă buluc mâncând pământul, dar din urmă îi ajungeau răcnetele și înjurăturile bărbatului, care s-a încheiat repezit la bricinarii de la izmene, a luat niște terfeloage – acesta era cuvântul tatei pentru papuci răi - în picioare și fugea după ei turbat de furie, dar și băieții fugeau și mai și să scape de prăpăd. Și uite așa au ajuns până în centrul satului cu omul fugind după ei îmbrăcat doar în izmene.

Ca un făcut, nebunul ce fugea în izmene la Crăciun a dat drept peste bunicul, moșul Gavril Ungureanu, care avea casa chiar în centrul satului.

- Îl omor pe dracul acela al tău de Culiță! Lasă că pun eu mâna pe el! Tu-i... așa și pe dincolo...

Și tot înjurând și alezuind i-a povestit moșului toată pățania. Dar moșul Gavril, nici el prea cuminte, i-o trânti:

- Mă, prostălăule, de ce nu încui ușa, dacă ți-e a te juca cu fumeia drept când vin copchiii cu steaua?!

...

Mergea tata cu uratul. La fiecare casă după datină. Câțiva erau cu textul pe care îl rosteau pe rând cu voce de zgâlțâia casa, alții doi cu buhaiul, altul cu harapnicul ce pocnea biciuind cerul și pământul. Nu aveau clopoței cum au copiii acum, ci luau de la părinți tălăngile cele mai bune al căror sunet umplea satul. Câte unul mai prăpădit ce nu putea duce nici buhaiul, nu avea nici voce și nici din harapnic nu putea pocni, iar talanga nu i-o dădea să o ducă ca să nu o piardă, se ținea de grup și rolul lui era să pândească pe geam și să vadă dacă este cineva acasă, ce bucate au pe masă, ce pregătesc pentru urători.

La o casă se desfășura tot ritualul. Cel cu pânditul pe geam își lipea nasul de sticlă, punea mâinile de o parte și alta a feței ca să vadă mai bine și cerceta interiorul casei slab luminat de opaiț. Râdea cu gura până la urechi când privea spre tovarășii de urătură, apoi iar își lipea capul de geam.

Gazda, supărată pe vreunul din urători sau poate vrând să-i alunge, căci nu avea nimic să le dea, de câte ori își lipea năucul acela nasul de geam îi arăta fundul gol.

S-a terminat urătura. Opaițul din casă s-a stins. Nu ieșea nimeni să le dea colaci și vin sau rachiu. Au plecat supărați din curte în vorbele celui ce pândise pe geam:

- Nu înțeleg de ce nu a ieșit nimeni! De câte ori m-am uitat pe geam se uita la mine unul cu fața buhăită și cu nasul mare...

...

Iartă-mă, tată, că am scris și poveștile astea și roagă-te la Dumnezeu pentru mine să scap ieftin cu mama, căci am o presimțire că am s-o încurc mai rău decât o încurcai matale, când ni le povesteai...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp