În urma studiului pe care l-am publicat la UP Generation, potrivit căruia 72% din tinerii din țară își doresc să învețe mai mult decât ce le oferă școala sau facultatea, cu precădere programe educaționale bazate pe exemple practice, exerciții și scenarii reale de viață, au apărut și reacții ale experților în educație, ceea ce mă bucură.
„…Paradoxul rutei tehnice, profesionale, este că e finanțată mult mai puțin decât nevoia: pentru orice înseamnă activitate practică este nevoie de alte investiții și costuri decât învățarea teoretică. Și atunci decidenții preferă o investiție mai mică, care conservă catedrele în forma actuală, fără schimbări în acord cu transformarea generațiilor care au intrat în licee după anul 2000 și, mai ales, după aderarea României la UE. Tinerii români răspund că nu le place la școală, pentru că deseori nici școlii nu pare să îi placă de ei”, a explicat experta în educație Daniela Vișoianu, citată de Adevărul.
„Școala nu-ți cumpără licențe, pentru că nu-și permite. Ca să testezi copilul către ce meserii are el abilități, te costă undeva la 50 euro/copil. Ceea ce nu-și permite o școală. Ar trebui să avem o finanțare specială pentru asta. Este important să-l orientezi, pentru că în funcție de asta își alege ce studiază la liceu. Mulți ajung la liceu și-și dau seama că nu li se potrivește profilul respectiv. Sau chiar la facultate, își dau seama că nu le place și o abandonează, sau o fac pentru că așa trebuie”, spune consilierul școlar Loredana Stroiuleasa, potrivit aceleiași surse.
E perioada înscrierilor pentru licee și universități şi poate e un moment bun de reflectat pentru părinți și tinerii lor.
Oare pentru câți tineri dintre cei care aleg în aceste zile un drum educațional pentru niște ani s-a făcut în școală sau de către părinți o profilare vocațională?
În ce măsură școala sau părinții au oferit tinerilor această posibilitate de a identifica abilitățile și interesele lor și au explorat împreună posibilități care să le asigure tinerilor un parcurs aliniat cu ei?
Încremenirea din „... a ales sistemul, doamna...”
Vreau să las aici experiența avută în urma cu puțin timp în drumurile mele prin universități şi licee. Un moment despre care am amânat îndelung să vorbesc, în speranța că voi mai domoli furia ce m-a încercat şi o să pot să scriu dintr-o perspectivă ceva mai așezată.
A fost surprinzător să constat că mase de tineri sunt atât de triști, atât de nedornici de a vorbi, de a relaționa, de a exprima ce simt în legătură cu preocupările lor, cu interesele lor, cu motivațiile pe care le au. Cu greu am reușit să găsim trei, cinci tineri care să ne vorbească dintr-o sală în care erau peste o sută.
În încercarea de a le spune că n-am venit să le vând nimic și nici sfaturi nu am venit să le dau, ci suntem acolo pentru că ne dorim să înțelegem mai bine ce-i frământă, ce-i preocupă, ce nevoi au din punct de vedere al așteptărilor educaționale şi cum putem găsi o cale să sprijinim trecerea lor spre o altă etapă de viață – aceea de tineri adulți.
După ce am relaxat discuția cu privire la scopul nostru acolo, prima întrebare a fost:
„Cum ați ales să fiți aici? Cum ați ales să urmați acest liceu?”
(era un liceu de profil din care ieșeai cu o meserie)
„Cum ați optat pentru acest domeniu?”
Liniște cu desăvârșire.
Imaginați-vă o sală cu peste o sută de tineri încremeniți, privindu-mă cu ochi mari, neînțelegând de pe ce planetă aterizez…
Am încercat să dau perspective, să conduc discuția:
„Și, totuși,… a fost alegerea voastră, a fost dorința părinților... a fost o întâmplare...?”
Aceeași liniște.
I-am rugat să încercăm să purtăm un dialog....
Le-am povestit apoi despre experiența mea cu liceul pe care l-am urmat, care nu a fost alegerea mea, dar am respectat dorința părinților și cum mult timp am fost supărată pe ai mei pentru impunerea aceea…
Reușind să relaxez discuția, o voce stinsă din sală a unei tinere a răspuns:
„…N-am ales noi…… A ales sistemul, doamna...”
În secunda aceea, am simțit că lucrurile se rostogolesc în mintea mea și furia mă cuprinde.
Am realizat cum un sistem „strâmb” scrie, de ani și ani, parcursuri de viață pentru generații, neținând cont de nimic din ceea ce sunt și ar putea să facă valoros în viața lor.
Văzusem în jurul meu, în ultimii ani, părinți distruși de algoritmii sistemului, profesori și directori de școli care tot îndrumau părinții să pună multe opțiuni, copii triști că părinții nu au înțeles formularele si n-au găsit toate bifele… Am văzut în anii trecuți multe lacrimi de părinți şi copii trântiți de sorți și, totuși, se așezase uitarea asta peste mine.
Cum nu trăisem personal o astfel de experiență, nu se așezase în mine acest neînțeles la modul profund.
Am continuat dialogul cu tinerii, insistând:
„... Și, totuși, sunteți aici de un an, alții de doi, de trei. Simțiți acum, după acești ani, că acest profil este despre voi? Vă place ce studiați? Care sunt materiile preferate?
Liniște… secunde întregi de liniște și de uimire... și aceeași tristețe pe chipul lor.
După toată încremenirea aceasta, încep să văd o mână ridicată, două, apoi cinci, cel mult opt, dintr-o sală întreagă, câteva mâini ridicate care spuneau că le place totuși acel profil, că simt că sunt OK cu ce studiază...
Aceasta este imaginea unor tineri ajunși să fie repartizați de sistem pe niște drumuri care nu-s despre ei.
Ne întrebăm de ce sunt triști, chinuiți și de ce-şi caută bucuria în lumi virtuale.
Pentru că aici nu și-o prea găsesc.
Cum să nu ajungă la vârstă adultă buimaci de atâta neînțeles, cum să știe pe ce drum să pornească, dacă nimeni nu se ocupă de a îndruma parcursul lor.
Statul, dacă își dorește cu adevărat generații care să producă valoare, ar trebui să fie cel dintâi interesat de această îndrumare. În țările civilizate, aceste lucruri se fac în toate școlile, iar copiii primesc un raport detaliat al abilităților pe care le au și recomandări spre ce parcurs educațional și de carieră ar putea să se îndrepte.
În acea întâlnire, nu am reușit să scot foarte mult de la ei, deşi am dialogat cu câțiva, însă venisem pregătită cu un cod QR, ce trimitea către un chestionar cu câteva întrebări, pentru că mi-am zis că poate le va fi mai ușor să ne scrie decât să ne vorbească și așa a fost.
Ne-au spus câte ceva din situațiile cu care se confruntă, ce provocări au, ce le place să facă, ce domenii și-ar dori să studieze, ce îi motivează etc.
Dincolo de inițiativa noastră, am ales să facem un studiu cu o agenție specializată în zona de research și cu multă experiență în studii pentru tineri, dar şi pentru că o știam pe Cori Cimpoca, fondatoarea agenției, preocupată de mulți ani de tineri, ca să ne asigurăm că avem perspectiva clară şi corectă a unor profesioniști.
Las doar top patru provocări majore pe care le-au menționat tinerii în chestionarul nostru:
1. teama de eșec (covârșitor procent)
2. lipsa unei direcții în viață - parcurs profesional
3. lipsa încrederii de sine
4. stresul, anxietatea
Deși sistemul educațional are mare carențe și se adâncește tot mai mult prăpastia dintre nevoile reale și concrete ale tinerilor și cele ale mediului profesional și al întregii societăți în ansamblu, totuși am găsit atât în licee, cât și în universități, profesori care ne-au primit cu căldură și care ne-au rechemat să le vorbim studenților.
Dascăli care și-au dorit ca tinerii să știe că există soluții, profesori universitari care și-au adus tinerii în sălile de curs ca să le vorbim spunându-mi:
„Vreau să veniți la toate grupele mele, studenții mei au nevoie să știe ce faceți. Și eu aveam nevoie de un astfel de program la vârsta lor...”
Avem o speranță că există dascăli cărora le pasă. Dar ce ne facem cu sistemul?
Dincolo de sistem, este responsabilitatea fiecărui părinte să se ocupe de îndrumarea propriului copil, iar azi, în vremurile pe care le trăim, există soluții ca să putem așeza pentru generațiile tinerilor noștri un altfel de drum, o altfel de viață.
Apoi școala ar trebui să facă cu adevărat acele orientări vocaționale sub îndrumarea consilierilor vocaționali (certificați) și să sprijine cu adevărat tinerii, dacă ne dorim o societate cu oameni responsabili și asumați.
Sau nu ne dorim?
Dragi părinți, în zilele acestea în care faceți alegeri pentru copiii voștri, vă rog să aveți grijă la ce drumuri croiți pentru propriii copii.
Mi-aș dori ca în următorii ani când ne întâlnim cu studenții, liceenii și tinerii noștri, să văd chipuri zâmbind, fericiți că sunt pe autostrada sensului lor.
Mi-aș dori ca în următorii ani când tinerii noștri ajung în companii, să fie semeți și încrezători că al lor e viitorul ce li se arată, pentru că împletesc cu măiestrie abilități de viață și competențe profesionale care le construiesc o viață reușită.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.