Foto: cuma hatipoğlu / Panthermedia / Profimedia
Știrea e clară: „Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicaţii electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial inclusiv în timpul activităţilor educaţionale care se desfăşoară în afara unităţilor de învăţământ, cu excepţia utilizării acestora în scop educativ, sau în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ". Sau aproape clară, căci context pentru utilizarea în scop educativ va fi la tot pasul, iar cerere pentru existența unor spații autorizate pentru utilizarea lor - din plin, având în vedere dorința firească a părinților de a putea rămâne în contact cu copiii. Astfel, pentru cineva dinafară, nu va fi limpede: „este interzis sau nu este interzis?".
Este evident că vor fi multe dispute în jurul subiectului și mulți cu paiul lor, probabil îndreptățit, de întreținut focul. Pro sau contra, spre potolirea spiritelor sau punerea la treabă a neocortexului, ar merita să aruncăm o privire pe problema care este sub problemă și care nu vrea în ruptul capului să fie de trei simplă, oricât de sub ochii noștri ar fi și ar țipa-o specialiștii de ani de zile.
De la telefon la creier
Prima oară am auzit-o la John Ratey, profesor asociat pe disciplina psihiatrie la Harvard. Din 2006 până în 2016, intervalul de atenție al creierului a scăzut de la 12 la 8 secunde, fiind specii de pești capabili de 9. În prelegerile sale, profesorul Ratey nu se ferea de trezirea la realitate: toată societatea este un pic „ADHD-izată". Iar expunerea a ceea ce înseamnă la modul concret un creier cu interval de atenție scăzut lăsa loc doar de întrebarea: Ce-i de făcut?
Ulterior această statistică a prins viață și am văzut-o așezată în imagini tot mai des. Evident, pentru cine știe cât de fragedă este mintea copilului, cât de firave sunt funcțiile sale executive în formare, când focusul și concentrarea abia prind a se contura, caricatura cu profesorul care predă exact noțiunea de mai sus aduce dilema: să râzi sau să plângi?
„Ăă, ce-ați spus?"
Cu bolul cu un pește înăuntru profesorul spune către clasă că intervalul de atenție al creierului uman a scăzut la 8 secunde, iar peștii pot sta atenți timp de 9 secunde. Un elev, evident ieșit din intervalul său, pune întrebarea de mai sus: „Ăă..., ce-ați spus?". Astfel, nu este greu de imaginat un profesor foarte bine intenționat, care vrea să transmită cunoașterea sa mai departe, dar care nu mai are suportul necesar de care s-o prindă, iar asta nu că el n-ar fi bun sau copilul capabil și doritor. Ci fiindcă atenția, noul „petrol" al economiei, pentru a cărui extracție din creierul uman se instrumentalizează neuroștiința, devine o marfă foarte rară, care ni se strecoară printre degete.
Nu știu cum va fi cu telefoanele la școală, dar sper să învățăm mai mult despre ele. Smartphone-ul a apărut în iunie 2009 și a însemnat accesul la imersare în lumea virtuală oricând, oricum. Deficitul de atenție s-a accentuat semnificativ, iar creierul reacționează prin renunțarea la traseele neuronale destinate procesării senzoriale sociale, preferând ecranul în locul relației cu o persoană reală. Parcă nu mai avem chef de micile discuții care creează ţesătura socială dintre noi, iar celor mici „oricum nu le place să se joace şi să iasă afară”. Experimentele arată că prezența unui telefon pe masă scade atenția adultului cu 50%. Doar telefonul așezat într-o altă cameră ajută creierul unui adult să se focuseze complet. Pe măsură ce creierul este mai tânăr efectele negative sumar trasate mai sus se accentuează semnificativ. La care se adaugă plăcerea instinctivă pentru abundența de stimuli vizuali și auditivi ai device-ului, care predispun creierul la plictiseală atunci când se trece înapoi la stimularea lineară venită din partea profesorului.
Acestea sunt doar câteva date din marea de informații care există legat de distragerea digitală, dar prea puțin cunoscute. Evident sunt zeci de nuanțe ale discuției, așa cum tind să fie lucrurile în viul vieții. Discuția nu este despre telefon, ci despre atenție, de care suntem răspunzători cu toții. Nu știu dacă nu cumva am scăzut deja sub 8 secunde ca interval mediu de atenţie (unii spun deja că da) și ce înseamnă aceasta pentru un copil, care nu are capacitatea de concentrare a adultului. Dar știu că lucrurile s-au petrecut sub ochii noștri, când am ținut morțiș să aibă telefoanele la ei, oricum, oricând, dar n-am știut că atenția nu vine la fel de ușor înapoi pe cât de repede pleacă.
John Ratey și soluțiile sale pot fi găsite. Veţi afla că are rost datul peste cap la bara din parc și săritul de la o înălțime de cel puțin 50 de centimetri. Căutați, eu trebuie să închei. Mă apropii vertiginos de lungimea aceea a articolului în care creierul începe să se întrebe: „Ăăă, ce-ați spus?"...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.