„Acolo unde se ard cărți, se vor arde și oameni". Ce rost mai au limba și cuvântul scris, atunci când un regim îți anulează libertatea de expresie?

Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Duminică 7 mai, la Teatrul Gorki de la Berlin a avut loc un eveniment deosebit, cu valențe istorice, politice, literare. Titlul a fost sugestiv pentru contextul geopolitic actual - fie că ne-am referi la anumite tendințe din Europa, Rusia ori Turcia: „Dort wo man Bücher verbrennt, verbrennt man auch am Ende Menschen” ("Acolo unde se ard cărți, se vor arde și oameni").

Pe 10 mai se împlinesc 90 de ani de la arderea cărților din Piața Bebel din Berlin: acele scrieri acuzate de a nu avea de caracter german, în principal zămislite de autori evrei - căci așa cum spuneau naziștii, "un evreu care vorbește germană, minte".

Evenimentul organizat de Teatrul Gorki pentru a comemora incipitul represiunii din 1933 a avut ca titlu o frază scrisă în 1823 de Heinrich Heine în opera sa, Almansor, care se referea la o altă tragedie cauzată de represiune: cea trăită de maurii forțați să se convertească la creștinism de către Inchiziția Spaniolă.

Dar același principiu totalitar a fost aplicat și de regimul nazist: orice opinie neconformă cu dictatul Puterii este aspru pedepsită - cu anihilarea imediată.  

Discuțiile de la Teatrul Gorki s-au centrat pe această forță a cuvântului scris ce amenință Puterea statală, îndeosebi în contextul actual, dat fiind că libertatea de expresie nu este încă un "drept natural" în atâtea state moderne.

Au fost citate opere și personalități istorice care au avut de suferit de pe urma regimului nazist: Irmgard Keun, Anna Seghers, Nelly Sachs, Erich Kästner. Chiar "Procesul" lui Kafka este sugestiv pentru ceea ce se întâmplă de ceva vreme în Turcia, Rusia, Belarus.

Dar și personalități ale prezentului au avut un cuvânt de spus: din universul turc post lovitură de stat permisă/înscenată din 2016, Can Dündar și Aslı Erdoğan sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute exemple. Cei doi se află în exil în Germania din 2016, când au fost declarați inamici publici de către Erdoğan.

Can Dündar, fostul redactor-șef al ziarului Cumhuriyet, a publicat fotografiile cu armele trimise în 2014 de către Serviciul Secret Turc MIT milițiilor islamiste din Siria - articolul se numea "İşte Erdoğan'ın yok dediği silahlar" (Uite armele cărora Erdoğan le neagă existența).

Evident, a fost acuzat de înaltă trădare și condamnat, iar statul turc nu a dat nicio altă explicație opiniei publice.

Aslı Erdoğan, publicistă, scriitoare și activistă pentru drepturile kurzilor a fost arestată pentru activitatea ei literară în cadrul ziarului kurd Özgür Gündem, cu care colabora din 2011.

De când se află în exil, Aslı Erdoğan nu mai poate scrie în limba ei maternă, căci simte că aceasta a fost demult sechestrată de către dictatorul de la Ankara.

În Turcia fost arse deja prea multe cărți și prea mulți autori și jurnaliști, puși pe rug: la propriu și la figurat. Iar campania electorală este în plină desfășurare: duminică 14 mai se va decide soarta a 85 de milioane de oameni. Dar și a intelectualilor și magistraților încarcerați de către Tayyip pentru critica pe care au exercitat-o asupra politicilor sale din ultimii ani, în special din epoca inițiată de protestele Gezi (2013), fiind toți acuzați de terorism și/sau colaborare cu PKK sau Fethullah Gülen.

Astfel, existența și candidatura lui Kemal Kılıçdaroğlu, politician kemalist de origine alevită, sunt o premieră și o speranță pentru o țară în regres (din punct de vedere democratic și nu numai) și o liră turcească în cădere liberă.

Dezastrul provocat de cutremurul din 6 februarie a revelat discriminări sistematice (pe motive politice, etnice și religioase), corupție, neglijență crasă.

A fost picătura ce a umplut paharul.

Dezamăgirea și furia s-au făcut simțite și în rândurile diasporei turcești, renumită pentru naționalismul orb și sprijinul necondiționat acordat lui Erdoğan și partidului său, AKP - căci mulți provin exact din zonele sărace ale Turciei, pe care guvernul le-a ignorat cu desăvârșire în februarie…

Cei care dispun de un venit ce îndeplinește criteriile impuse de statul german și-au adus deja rudele aici - în ciuda unor absurde proceduri birocratice, soldate uneori cu triste rezultate.

Germania tocmai a decis să prelungească cu încă 3 luni vizele acordate rudelor membrilor diasporei de origine turcă / kurdă; în timp ce statul turc nici măcar nu s-a asigurat că toate familiile sinistrate au primit cei 500 euro promiși ca ajutor. În momentul de față, peste un milion de persoane din sud-estul Turciei dorm încă în corturi… în așteptarea locuințelor și soluțiilor promise de un stat aflat de 20 de ani în mâinile unui singur partid și ale unui lider ce l-a transformat treptat într-o dictatură.

Ultimii oaspeți ai discuției, Can Dündar și Herta Müller, au vorbit exact despre aceste aspecte: ce rost mai au limba și cuvântul scris atunci când un regim îți anulează libertatea de expresie? Când drepturile și libertățile civile dispar cu desăvârșire?

O distopie trăită de atâția opozanți ai totalitarismului, în trecut și în prezent - atât în România lui Ceaușescu, cât și în Turcia lui Erdoğan sau în Rusia lui Putin.

Romanul Fahrenheit 451 al lui Bradbury a devenit realitate în Turcia și Rusia - metoda și-a găsit echivalentul în spațiul digital și se aplică tuturor utilizatorilor de social media, ce riscă să fie pedepsiți cu ani de închisoare dacă emană vreo critică la adresa guvernului și a liderului suprem.

14 mai va fi ori un început, ori un sfârșit pentru Turcia, ce împlinește pe 29 octombrie 100 de ani ca stat național.

10 mai este și va rămâne un avertisment… în lupta Rațiunii contra Opresiunii.

Cât despre 9 mai… o Zi a Europei și a valorilor europene aflate în contrast cu ceea ce sărbătorește Rusia în acest an, de a sa Zi a Victoriei…

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp