„Am ajuns în camera mea de hotel, am stins lumina și... mi-am făcut un car de nervi...” Despre „micul stres cotidian” și moduri de a-i face față cu succes: reîncadrarea

Foto: Chassenet / BSIP / Profimedia

Acum câteva zile am decis, după o perioadă extrem de aglomerată şi stresantă, că e momentul să-mi iau o vacanţă. Zis şi făcut, dar asta a însemnat şi o zi lungă, care a început cu făcutul bagajelor şi rezolvarea ultimelor treburi curente, şi a continuat cu un drum destul de lung şi obositor. La final, ajunsă în camera de hotel, mi-am zis că o noapte de somn odihnitor va fi cel mai bun lucru pe care îl pot face, pentru a fi a doua zi gata de a mă bucura de tot ceea ce îmi propusesem să fac în această călătorie. Numai bine ce am stins lumina, că de la un club din apropierea hotelului a început să se audă muzică – la un nivel incredibil de ridicat.

Care a fost prima mea reacţie? Una pe care cred că mulţi dintre dvs. ar avea-o, respectiv m-am enervat instantaneu. Si nu puţin, ci cumplit, îmi setasem gândurile pe odihnă şi uite ce mi s-a putut întȃmpla!

Cum o astfel de stare nu avea cum să mă ajute să adorm, după ce am „fiert la rece” cȃteva minute bune, am încercat să privesc altfel lucrurile. Mi-am spus: „eşti în vacanţă, auzi marea prin geam şi adormi pe muzică”. În acel moment m-am liniştit, mi-am lăsat urechile să audă nu zgomotul, ci firul melodic, am realizat că acea muzică auzită prin geamul camerei era una care mie chiar îmi plăcea, mi-am dat seama că de fapt ceea ce aud se numeşte „vacanţă”, şi am adormit practic imediat, iar a doua zi m-am trezit plină de bună dispoziţie.

Mă folosesc de acest exemplu personal pentru a descrie un mod de gestionare mai bună a „micului stres cotidian”, şi anume reîncadrarea.

Reîncadrarea este o tehnică de reorientare a minţii pentru a vedea o situaţie percepută ca neplăcută sau stresantă din toate perspectivele posibile, în vederea alegerii celei care va produce mai puţină tensiune mentală. Este o tehnică extrem de utilă pentru a reduce nivelul de stres curent, stres pe care în destul de mare măsură ni-l producem singuri, văzând dintr-o problemă doar aspectele cele mai neplăcute.

De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă spuneţi: „mi-am făcut un car de nervi pentru că…”, „asta mi-a stricat toată ziua” şi aşa mai departe? Pe de altă parte, dacă priviţi la evenimentele care „v-au umplut de draci” veţi observa că, de obicei, nu e vorba de tragedii majore, ci de evenimente curente şi fără consecinţe practice dramatice: v-aţi găsit locul de parcare ocupat şi a trebuit să mai pierdeţi 10 minute în căutarea altuia, v-a vorbit urât un coleg sau o vânzătoare dintr-un magazin, v-a scăpat din mână un pahar care s-a spart pe pardoseala bucătăriei, v-a întrerupt cineva concentrarea cu o întrebare fără sens, v-a trezit din somn un telefon care nu vă era adresat, au început vecinii să dea găuri în pereţi la ora la care dvs. doreaţi linişte … exemplele pot continua.

Toate aceste mici evenimente neplăcute ar putea trece uşor, cu condiţia ca mintea noastră să nu se lege de ele pentru a-şi construi o stare de spirit neplăcută, care apoi ne va colora următoarele minute, ore sau uneori chiar zile din viaţă în culori sumbre.

Dar chiar are sens să trăim aceste stări de nervi? Situaţiile de mai sus, precum şi multe altele, au în comun două lucruri: în primul rând nu se aflau sub controlul nostru şi în al doilea rând nu au un impact practic major. Cu alte cuvinte nu sunt catastrofe, ci doar mici neplăceri cotidiene: cu condiţia ca mintea noastră să nu le transforme în altceva.

Tocmai pentru că mulţi dintre noi avem o tendinţă de exagerare a impactului emoţional al situaţiilor neplăcute, este utilă tehnica reîncadrării. Metaforic vorbind, reîncadrarea înseamnă a plimba o oglindă mentală în jurul nostru, pentru a putea observa situaţia din toate punctele de vedere, scopul fiind selecţia acelui unghi care aduce cele mai puţine emotii negative.

Poate că a fost o zi lungă la job, peste care s-a adăugat un trafic aglomerat: putem rămâne cu nervii adunaţi în cursul zilei sau ne putem spune „acum am ajuns în sfârşit acasă, pot să mă liniştesc, să mă opresc puţin să ma relaxez, să mă bucur de timpul meu pentru mine”. Poate că ne-am propus să facem un anume lucru şi ceva s-a întămplat şi nu a ieşit, ne putem întreba ce altceva, ce ne doream sau era necesar, putem face în timpul care s-a eliberat. Poate ne-am supărat pentru o ceartă cu cineva: ne putem spune ca a ne certa în minte cu persoana în continuare nu câştigă disputa, doar ne consumă din energia noastră psihică şi că ar fi cazul să ne-o folosim pentru ceva constructiv. Ne-a trezit din somn în weekend gălăgia vecinilor? Da, neplăcut, dar dacă tot nu putem dormi, ce lucru interesant sau folositor am putea face cu timpul ăsta? Că e o cafea băută în balcon, plănuindu-ne ziua, că e o plimbare în parc (dacă tot se pare că nu vor înceta curând cu găuritul pereţilor) sau că putem să vedem un film, dacă tot e petrecere la vecinii de deasupra şi nu putem ignora zgomotul…

Până la urmă reîncadrarea este un mod de flexibilizare a gândirii; de multe ori ne facem unele planuri pe termen scurt care nu pot fi puse în practică din cauza unor factori externi necontrolabili, iar reîncadrarea ne ajută să ne adaptăm situaţiei în mod fluid, fără a mai acumula stări de tensiune internă care apoi cu greu pot fi disipate.

A vedea şi posibilități alternative, sau a vedea lucrurile dincolo de impactul negativ al unor mici evenimente cotidiene aduce cu sine un mare avantaj: nu ne petrecem timpul nostru cu nervi cauzați de acţiunilor altora. De ce am pierde timp preţios, revenind pe ce nu a ieşit cum credeam noi că va ieşi, când există şi alternative? De ce ne-am lăsa să fim supăraţi, înneguraţi, mai mult decât este necesar pentru vreun incident până la urmă trivial?

Atunci când aveţi tendinţa – ca şi mine în exemplul de la începutul acestui articol – să rămâneţi prea mult fixaţi pe „cum ar fi trebuit să fie”, reţineţi utilitatea unei gândiri flexibile, care priveşte la ce poate fi schimbat (în practică sau în modul nostru de a vedea lucrurile) pentru a ne reduce încărcarea emotională şi a ne petrece timpul care ne stă în faţă mai degrabă liniştiţi sau orientati spre a găsi un mod alternativ de a face lucrurile, unul care în final să ne aducă satisfacţii. Pentru că, până la urmă, dacă privim în urmă la zilele în care ne-am făcut o mulţime de nervi, vom vedea că motivele au fost în marea majoritate a cazurilor din cele mărunte, iar a fi reuşit să evităm starea proastă ne-ar fi adus suficiente avantaje încât să merite efortul reîncadrării.

Articol publicat inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp