Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Eh, adică ce e aia terapie, te duci şi vorbeşti aşa cum ai vorbi cu un prieten şi nu-ţi dă niciun sfat”. Psihoterapia: ce se întâmplă în cabinet

terapie - getty

Foto: Getty Images

Continui aici articolul recent referitor la ce şi cum cu psihoterapia, avȃnd în vedere că multe persoane par a avea o serie de idei preconcepute (şi profund greşite) despre acest proces. Dacă în postarea anterioară m-am referit la confidenţialitate, acum aş dori sa mă refer la ceea ce se petrece în cabinet, respectiv la procesul în sine.

Dorinţa mea de a scrie despre asta a apărut odată ce am auzit o replica: „Eh, adică ce e aia terapie, te duci în cabinet şi vorbeşti aşa cum a vorbi cu un prieten, şi nu-ţi dă nici un sfat”.

Pai … dacă vrei un sfat, chiar asta ai avea de făcut. Să vorbeşti cu un prieten care îţi va da o soluţie. Care soluţie va fi dată după priceperea lui, respectiv calea pe care ar alege-o prietenul în cauză fiind în situaţia ta.

Eeei … de aici încep complicațiile. În primul rȃnd prietenul nu e tu. Adică are altă personalitate, altă istorie personală, alte abilităţi şi cunoştinţe şi – mai ales – atunci cȃnd te ascultă pe tine nu trăieşte el însuşi avalanșa emoţiilor (de multe ori negative) care te-au făcut pe tine să apelezi la cineva care să te ajute să rezolvi problema. Aşa că, deşi mai întotdeauna extrem de bine intenţionate, soluțiile prietenilor nu se potrivesc pentru tine. Ba chiar, în anumite cazuri, tocmai pentru ca sunt perfect logice, dar nu iau in considerare coloratura ta emoţională, vor părea atȃt de greu de îndeplinit încȃt tu vei exclama: dar eu nu sunt aşa/nu pot asta”, ceea ce va mai adăuga un presupus defect (lipsă de tărie interioară sau hotărâre) la problema cu care te confrunți. Ba mai mult, unele persoane sunt şi suficient de convinse că ele posedă adevărul absolut, şi se pot şi supăra pe tine dacă nu ai executat ce au propus ele.

Din cauza asta psihoterapeutul nu te va sfătui niciodată cum să îţi rezolvi problema. Va fi alături de tine, te va asculta cu empatie, îţi va pune întrebări care să te ajute să vezi situaţia din mai multe unghiuri, îti va rezuma ceea ce i-ai spus tu pentru a te ajuta să îti clarifici ideile, îti va arăta un mecanism anume pe care l-a observat la tine, dar soluţia la problema ta va veni, după o căutare uneori anevoioasă, de la tine însuți, pentru că doar tu vei putea să conturezi acea cale de urmat care ţi se potriveşte ţie cel mai bine.

Şi da, uneori timp de multe şedinţe, psihoterapeutul nu va spune nimic, doar va asculta. Cred că cel mai faimos exemplu în acest sens este o bine-cunoscută carte scrisă de un client de psihanaliză, în care îşi povesteşte propriul proces, şi în care, in 300 de pagini, terapeutul are trei intervenţii, respective de două ori spune “hmmm” şi o data “ne vedem săptămâna viitpoare”. De fapt e puţin exagerat, pentru că mai are o intervenţie, respectiv o întrebare, scurtă şi aparent neutră, care practic catalizează tot procesul.

Dar da, uneori oamenii au cu adevărat nevoie să vorbească. Să vorbească cu cineva care nu îi judecă şi nu îi etichetează, care are disponibilitatea de a-i asculta cu adevărat (nu doar de a-i auzi) şi care le dă ocazia să spună lucruri uneori nespuse de ani de zile. Odată cu verbalizarea apare şi clarificarea, se limpezesc ideile şi nu de puţine ori se descoperă legături şi fenomene care au existat dintotdeauna dar care au fost atȃt de automatizate încȃt persoana nu le-a conştientizat niciodată.

E drept că nu toţi psihoterapeuţii sunt atȃt de tăcuţi precum cel din exemplul de mai sus; unii sunt mult mai vorbăreți (iar eu personal fac parte dintre aceştia). Dar despre ce vorbeşte terapeutul în cabinet?

O situaţie este aceea cȃnd face educaţie psihologică – descrie mecanismele psihice, cele prin care s-a instalat o trauma, sau un obicei nesănătos, sau uneori descrie un fenomen social, sau poate chiar explică elemente legate de comunicare sau funcţionare organizaţională.

Mai mult, dacă e vorba de părinţi care nu ştiu să se descurce cu proprii copii, terapeuţii le pot explica despre etapele de dezvoltare psihică şi pot să le ofere metode de a proceda cu copiii în fiecare etapă a evoluţiei lor.

De multe ori terapeuţii îţi descriu tehnici şi metode pe care le-ai putea utiliza pentru a realiza schimbarea pe care ţi-o dorești, ba chiar îţi dau uneori şi teme – care au rolul să te ajute să te clarifici cu tine (mai multe despre asta aici). In alte situaţii chiar îţi oferă informaţii de sprijin, pe care poate tu nu te-ai gȃndi că ţi-ar fi utile (o să dau un singur exemplu, al mamelor speriate şi dispuse la orice compromis pentru că soții le-au ameninţat că “le iau copilul”; de multe ori a fost nevoie ca în cadrul terapiei să explic cȃte ceva despre cadrul juridic al divorţului cu copii).

Ce mai face psihoterapeutul? Uneori te ajută să vezi lucrurile mai clar printr-un exemplu, o paralelă, poate o poveste a unei a treia persoane (care poate fi ipotetică sau poate povestea e legată de ceva real). Uneori, pornind de la ce spui tu, terapeutul poate sa îţi arate cum s-ar dezvolta lucrurile, pentru a putea să vezi dacă aceste consecințe sunt cele dorite de tine sau nu: tocmai pentru că te-a ascultat, a identificat mecanismele tale şi le extrapolează la efectele ultime.

Uneori terapeutul poate să îţi dea de făcut un exerciţiu în cabinet: ţi-l explică şi te însoțește. Sau poate să te ducă într-o şedinţă de relaxare, sau spre o stare semi-hipnotică, pentru a mai reduce din cenzura minţii raționale şi a lăsa lucrurile foarte adȃnc îngropate să iasă la iveală.

Dacă priviţi la toate cele de mai sus, nicăieri nu este inclus faptul ca psihoterapeutul ţi-ar da o “rețetă” de aplicat pentru a-ţi rezolva problemele. Psihoterapeutul ştie ca un mod de acţiune care să ţi se potrivească şi pe care să îl aplici poate veni numai din interiorul tău. Poate să îţi arate de ce nu au mers metodele pe care le-ai încerca deja, dar … pȃnă la urmă soluţia tot la tine este.

Pare frustrant; asta pentru că noi toţi suntem obișnuiți cu modelul medical, în care, odată intrat în cabinet, medicul preia controlul, te trimite la analize pe care doar el le înţelege iar tu ieşi înarmat cu o rețetă şi eventual unele restricţii de dietă, iar dacă iei acele pastile cel mai probabil îti va fi mai bine.

Asta funcţionează pentru că partea de corp este mult mai simplă decȃt mintea, dar în psihologie nu prea există relaţii cauză-efect unice. Problema cu care a venit cineva în terapie poate să se fi format în ani, să aibă ramificații de toate tipurile, şi deci nu există acel “algoritm” pe care poate unii şi-l doresc, care să te facă fericit peste noapte. Psihoterapia este o muncă minuțioasă de auto—explorare, de autocunoaștere şi apoi de schimbare în interior. Iar psihoterapeutul este acela care stă cu tine, te însoțește, te sprijină dacă ţi-e greu, te motivează uneori, te impulsionează altă dată, alteori te debalansează pentru a te ajuta să vezi si altceva … dar nu se poate face bine în locul tău. Poate însă să te susţină să te faci tu însuți bine.

Am auzit si oameni care se întreabă de ce unele terapii durează atȃt de mult. Da, de multe ori poate dura luni sau chiar ani. Pare lung în raport cu 10 zile de antibiotic de trei ori pe zi, cum e la medic, dar dacă priviţi la numărul de ani în care s-a format problema, a crescut şi s-a înrădăcinat în psihic, vom descoperi că nici Făt Frumos, care creștea într-un an cât alţii în 7, nu e la fel de eficient ca psihoterapia, care în luni sau ani (dar nu mulţi) rezolvă problematici pe care poate că o persoană aflată la jumătatea vieţii le poartă încă din copilărie.

Şi încă ceva: sunt destule persoane care vin la psihoterapie cu cerinţe de tipul: “cum îl fac pe X … să facă Y?”. Atunci psihoterapeutul va da probabil din umeri, şi mai mult sau mai puţin explicit îti va explica faptul că X nu este clientul lui, ci că tu eşti clientul. Şi că dacă vrei să se întȃmple ceva bun pentru tine, ai de lucrat cu tine însuti şi nicidecum să cauţi un mod, mai mult sau mai puţin miraculos, de a-i face pe cei din jur să se schimbe, doar pentru a te salva pe tine de a-ţi asuma responsabilitatea pentru propria existenţă.

De fapt psihoterapia este în multe cazuri despre asta: despre asumarea responsabilității. Despre a vedea ce te ţine pe loc, a lucra pentru a depăşi obstacolele şi a deveni cea mai bună versiune a ta, folosind propriile resurse şi ținând cont de propria personalitate.

Un exemplu pe care îl folosesc des vine dintr-o povestire pe care am citit-o în copilărie: era vorba despre aventurile baronului Münchhausen (de altfel un mare mincinos). Într-unul dintre episoadele poveştii, baronul alunecă într-o mlaștină şi, pentru a se salva, se apucă singur de păr şi se trage în sus.

Ei bine, dacă la orele de inginerie dau acest exemplu ca pe o imposibilitate fizică, în psihoterapie a te trage singur în sus este singura metodă care funcţionează. Nimeni nu poate creşte pentru tine, sau în locul tău, nimeni altcineva nu poate găsi calea spre vindecarea traumelor, nu îţi poate schimba comportamentul şi nici a-i face pe alţii să facă ceva nu îţi va rezolva blocajele, dacă asta te ţine pe loc. Doar tu. Uneori o poţi face singur. Alteori ai nevoie de un pic de ajutor. Nu e o dovadă de slăbiciune să apelezi la asta; dimpotrivă, este o dovadă de tărie: a recunoaşte că te afli într-un impas, a dori să îl rezolvi şi a căuta sprijin pentru a te clarifica şi mobiliza spre a-ţi schimba viaţa în acele părţi în care tu crezi că sunt de făcut schimbări.

Articol publicat inițial pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult