„Am cunoscut o mare parte din viață violența masculină care mi-a redus la tăcere vocea…” Cum și-a vindecat trauma Holly Ringland cu „Florile pierdute ale lui Alice Hart”

Foto: Holly Ringland

Florile pierdute ale lui Alice Hart scrisă de Holly Ringland a câștigat General Fiction Book of the Year în cadrul Australian Book Industry Awards 2019 și este selectată în TOP 10 pe listele de bestselleruri din Australia în 2018 și din SUA în 2019, aleasă de Women’s National Book Association pe lista de 20 de romane recomandate pentru cluburile de carte din SUA.

Un roman de debut impresionant despre poveștile care ne bântuie și despre cele pe care ni le spunem pentru a supraviețui.

După ce în familia sa are loc o tragedie care lasă urme adânci, Alice Hart, în vârstă de nouă ani, trebuie să părăsească tot ce cunoaște pe malul oceanului și să locuiască împreună cu bunica ei la o îndepărtată și neobișnuită fermă de flori: Thornfield. Traumatizată de ceea ce i s-a întâmplat, Alice se cufundă în muțenie, dar învață un limbaj misterios care îi alină suferința și îi stârnește curiozitatea: limbajul florilor australiene.

Deși este o cititoare împătimită, Alice nu a fost niciodată într-o bibliotecă și e sigură că toate cărțile cresc în grădini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar în ziua în care se aventurează dincolo de lanul de trestie de zahăr care se înalță ca un zid între ea și lume, descoperă un oraș și o bibliotecă, dându-și seama că e posibilă și o altfel de viață. Ar vrea să nu mai asiste la scenele violente de acasă și să uite de frica paralizantă când mânia propriului tată se îndreaptă asupra ei. Nu își imaginează rădăcinile profunde ale acestui sentiment ce o va însoți mulți ani, până în ziua în care va reuși să facă pace cu trecutul. Al său și al unui lung șir de femei abuzate despre care află la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultivă flori australiene.

Holly Ringland

Interesul lui Holly Ringland pentru povești și mai ales pentru cultură i-a fost trezit de la vârsta de nouă ani, când familia ei a făcut o călătorie cu rulota prin numeroase parcuri naturale din America de Nord. După împlinirea vârstei de 20 de ani, a lucrat patru ani într-o comunitate izolată de indigeni din zona deșertului australian, în rezervația Uluru-Kata Tjuta National Park. În 2009 s-a mutat în Anglia, obținând un master în scriere creativă la University of Manchester în 2011. A predat scriere creativă la Lancaster University și pentru femei din închisori.

Am avut șansa să-i iau un interviu lui Holly Ringland pentru care mulțumesc editurii Humanitas.

Holly Ringland, cum s-a născut povestea lui Alice? Care a fost sursa de creație a acestei cărți excepționale?

Nașterea acestui prim roman al meu, a poveștii lui Alice, a venit din traumă. Am cunoscut o mare parte din viață violența masculină care mi-a redus la tăcere vocea, mi-au anihilat curajul și visul de a deveni scriitoare. Am trăit asta din copilărie.

În 2012 am început să studiez scrierea creativă și trauma. Cercetările mele s-au axat pe experiențele traumatice și pe procesul scrierii de ficțiune și, datorită acestui lucru am descoperit conceptul de scriere periculoasă, conceptul lui Tom Spanbauer, care merge pe ideea de a intra într-o zonă dureroasă pe care fiecare dintre noi o are înăuntrul său și de a începe procesul scrierii chiar din acel loc, folosind ficțiunea ca pe o „minciună care spune adevărul”. Astfel am realizat că nu am scris niciodată despre și din durerea mea, ci de pe lângă ea, ocolind-o, evitând-o, nelăsându-mă afectată în vreun fel de ea.

Așa că cercetările mele au devenit, de fapt, chemarea mea la arme, ceea ce a declanșat o serie de întrebări la care trebuia să răspund: ce se va întâmpla cu mine și cu viața mea dacă voi scrie despre lucrul care m-a speriat cel mai mult? Ce fel de poveste s-ar putea crea și ce reacție ar produce ea în inimile oamenilor dacă ar vedea lumina zilei? Ce rol poate avea o traumă în afară de a crea amintirile pe care nu vrei să ți le amintești niciodată? Aceste întrebări au dus la scrierea romanului Florile pierdute ale lui Alice Hart.

Ați ales numele Alice la întâmplare, are vreo legătură cu Alice din tărâmul minunilor?

Numele Alice a fost prima dată inspirat de felul în care mulți australieni se referă la zona Teritoriului de Nord, care înconjoară și include orașul Alice Springs. Oamenii numesc acea zonă a deșertului, Alice. Este aproape de locul în care locuiam în Australia Centrală. Se mai numește și Inima Australiei, loc care m-a inspirat și pe mine. Odată ce am început să scriu, bineînțeles că m-am gândit și la Alice în Țara Minunilor și la încercările prin care ea trece într-o lume ciudată, confuză în care trebuie să-și găsească identitatea și locul, ceea ce a ajutat în mod esențial și sigur în scrierea poveștii lui Alice Hart.

Mă simt atrasă de simboluri și povești din natură și istorie care reflectă în metafore ce înseamnă a fi om, cum ar fi capacitatea omizilor de a se transforma într-un fluturi

Violența domestică, ce dureros subiect, de ce ați ales ca tocmai în jurul ei să dezvoltați povestea?

Nu a fost o chestiune de alegere… Am început să scriu povestea lui Alice și ea a devenit atât de reală pentru mine, încât m-am simțit obligată s-o redau cât de adevărat am putut, ceea ce însemna să mă confrunt cu durerea, asprimea și deteriorarea pe care le aduce violența bărbaților asupra femeilor, descoperind însă în acest fel și cât de puternice și curajoase pot fi acestea. Am vrut să scriu „Alice” trecând prin traumele din copilărie până când devine adult, când se luptă să treacă dincolo de umbra traumei și a violența aruncate asupra vieții ei, pășind în propria sa lumină. Am vrut să-i dau glas. Și făcând acest lucru, scriind povestea lui Alice, și ea mi-a dat propria mea voce.

Cum este violența domestică în Australia?

Este o catastrofă. Statistica spune că, o dată la o săptămână, o femeie este ucisă de un bărbat.

În carte, limbajul florilor este un personaj în sine, o idee minunată și o inspirație. Face parte din tradiția australiană? Există oameni care cunosc acest limbaj?

Aborigenii cunosc limbajul și utilitatea plantelor și florilor în Australia de zeci de mii de ani și acest lucru a ținut cultura cunoscută și vie, de aceea, când a fost relevant în istoria lui Alice, am introdus numele Pitjantjatjara (limbajul aborigenilor din Vestul Australiei- n.m) ale plantelor și de asemenea la ce folosesc ele. În Australia oamenii sunt de asemenea familiarizați și cu înțelesurile pe care europenii le dau florilor cum ar fi trandafirii galbeni pentru prietenie, sau cei roșii pentru iubire. În orice caz, limbajul specific al florilor australiene folosit în cartea mea din Dicționarul Thornfield este doar o creație a imaginației mele.

Cred că bucuria și durerea coexistă în fiecare dintre noi și, atâta vreme cât ne dăm voie să simțim și ne dăruim bucurie, ne putem ridica deasupra experiențelor noastre traumatice

Ce fel de flori vă „spun” ceva, ce fel de flori vă descriu personalitatea?

Îmi place să fiu printre copaci, plante și flori în natură. Îmi aduc confort și calm. A fi în natură este un medicament și îmi amintește că totul este conectat. Dacă ar fi să aleg flori din Dicționarul lui Thornfield, pentru a-mi descrie personalitatea, aș alege, poate, Aleea Desert Peas, care pentru Alice Hart înseamnă să aibă curaj și să-și ia inima în dinți. Curajul este o practică constantă în viața mea.

Cum erau diminețile petrecute în grădina mamei dvs? Câte feluri de flori avea acolo? Ce simțeați,atunci când erați copil legat de acea grădină?

Primii ani din viață mi i-am petrecut deseori jucându-mă în grădina bogată a bunicii mele, am crescut pe lângă casa ei. Tot ceea ce ținea de sentimente era îndreptat către acea zonă verde, iar bunica m-a învățat că, trăind printre forțele lucrătoare ale naturii, poate fi foarte confortabil. Aceste forțe ne amintesc că putem ieși din gândurile noastre și din sufletele noastre. Grădina bunicii era un spațiu vast, cu un mare arbore de mango în centru. Familia noastră s-a adunat în jurul acelui arbore de mango de-a lungul întregii sale istorii. Când ne-am mutat din orașul în care locuia bunica, am urmărit-o pe mama cum cultiva florile luate din nisip, din praf, în grădina ei, oriunde locuia. Am aflat de la ea cât de vindecătoare este relația cu plantele și cu florile. Acum, acasă, în Australia, în grădina mamei mele, diminețile sunt magice cu cântecul păsărilor și lumina soarelui, cu florile perrmanent deschise ale diferitelor plante sălbatice care ne înconjoară.

Mesajul cărții este că noi putem stabili conexiuni emoționale chiar și atunci când viața, din cauza unei traume, de exemplu, ne împiedică să o facem în mod natural. Ce ați adăuga acestor pericole emoționale?

Cred că bucuria și durerea coexistă în fiecare dintre noi și, atâta vreme cât ne dăm voie să simțim și ne dăruim bucurie, ne putem ridica deasupra experiențelor noastre traumatice care ne deconectează de la tot și toate.

Siteul dvs, apariția dvs, imaginea dvs sunt pline de zâmbete și flori. Parcă v-ați ascuns și acoperit cu ele… Aș putea spune că sunteți o persoană foarte colorată. Dar dincolo de toate acestea, mai există și altceva ce vă definește, ceva puternic din punct de vedere emoțional?

Mulțumesc, este foarte frumos ce-mi spuneți… E o întrebare bună și răspunsul este „absolut”! Mereu m-am gândit că fiecare dintre noi are mai multe versiuni. În publicarea și promovarea acestui roman despre florile autohtone australiene, acest aspect al personalității și pasiunii mele a fost foarte important și chiar pus în centrul publicității. În afara acestei viziuni, există nenumărate lucruri care mă vrăjesc și mă încântă cu magia lor. Cum ar fi fluturii. Credeți sau nu, ador fluturii chiar mai mult decât florile sau plantele! Mă simt atrasă de simboluri și povești din natură și istorie care reflectă în metafore ce înseamnă a fi om, cum ar fi capacitatea omizilor de a se transforma într-un fluturi. Cu toții suntem capabili de o mare transformare în viața noastră, dacă putem găsi curajul de a încerca.

Un al doilea titlu este gata să apară și sunt foarte curioasă: va include tot lumea florilor în poveste?

Este minunat că o spuneți, sunt și eu foarte încântată! Acum scriu cel de-al doilea roman al meu și cu siguranță va avea flori în el, pentru că îmi place să explorez povești din natură, din interiorul ei, sau din jurul ei. Dar această poveste intitulată „The Seven Skins of Esther Wilding” este despre femeile care își revendică trupurile, despre bucurie, despre poveste ca act puternic de transformare a vieții noastre.

Foto: Holly Ringland

Citiți mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp