„Am o bluză norocoasă pe care o port la interviu”. Gândirea magică: de la superstiții inofensive la tulburări psihice. Când devine periculoasă pentru sănătatea mentală

foto: Jaap Bleijenberg / Alamy / Profimedia

Cȃnd eram copii ne-au plăcut poveştile, l-am aşteptat pe Moş Crăciun şi poate uneori ne-am temut că sub patul nostru s-ar afla nişte monştri. Odată ce am crescut am înteles că vrăjitoarea cea rea nu există, dar … continuăm să batem în lemn cȃnd se pomeneşte în jurul nostru de vreo catastrofă.

Toate aceste elemente ţin de ceea ce în psihologie se numeşte gȃndire magică. Gȃndirea magică este definită drept credinţa unei persoane că gȃndurile, sentimentele sau ritualurile îndeplinite de aceasta au o influenţă directă asupra lumii obiective, fie intenţionat, fie neintenţionat.

Gȃndirea magică este prezentă la copii, la vȃrste mici, în etapa numită de Jean Piaget stadiul preoperaţional de dezvoltare, în care copilul chiar recreează prin joc lumi imaginare. Atunci copilul poate crede că dacă şi-a dorit foarte mult ca ceva să se întȃmple, asta se va şi întȃmpla, sau chiar că o păţanie nefericită a cuiva se datorează faptului că el a fost supărat pe persoana respectivă.

Odată cu depăşirea vȃrstei de aproximativ 10 ani gȃndirea magică se atenuează mult, dar nu dispare complet. Ca adulţi continuăm să respectăm unele superstiţii; chiar dacă partea cognitivă din noi nu le ia foarte mult în serios, partea emoţională pare să aibă o tresărire cȃnd vine vorba de un potenţial eveniment neplăcut, şi tinde imediat să aplice un ritual de îndepărtare a răului (de exemplu muşcatul limbii sau bătutul în lemn) sau de „chemare” a binelui (cum se întȃmplă atunci cȃnd „ţinem pumnii” cuiva care are de dat un examen).

Uneori un strop de gȃndire magică poate fi benefic: putem crede că există o bluză norocoasă pe care o purtăm la un interviu, sau un pix norocos pentru examene, de exemplu. Credinţa asta ne mai reduce din anxietate şi ne ajută să ne focalizăm pe ce avem de făcut (prestaţia la interviu sau redactarea subiectelor de examen) aşa că lucrurile merg bine, ceea ce parţial întăreşte şi credinţa în „norocul” purtat de obiectul respectiv. Acelaşi lucru se poate spune şi despre unele gesturi („a păşi cu dreptul”, de exemplu).

Pe scurt gȃndirea magică ajunge să joace rolul de reducere a anxietăţii prin practicarea unor „ritualuri” (rostirea unor cuvinte, realizarea unor gesturi, etc). Dacă asta se întȃmplă relativ rar şi noi suntem conştienţi că e vorba doar de o superstiţie, lucrurile se încadrează în normalitate.

Pe de altă parte un exces de gȃndire magică poate muta locul controlului în exterior (mai multe despre acest subiect aici) şi ne poate deplasa de la a depune un efort orientat spre rezolvarea sarcinilor la cheltuirea lui în ritualuri care nu ne conduc spre îndeplinirea obiectivelor (cum ar fi de exemplu ca în loc să învăţăm pentru examen să ne concentrăm pe ideea că examenul se va amȃna sau să mergem să dăm acatiste la biserică). În plus, gȃndirea magică ne poate şi autosabota, dacă o luăm prea tare în serios (de exemplu să ne demobilizeze în a face ceva pentru că … ne-a tăiat calea o pisică neagră).

Uneori această gȃndire magică pare a fi întărită de evenimentele reale (de exemplu că de fiecare dată cȃnd gȃndim ceva rău despre o persoană chiar se va întȃmpla ceva rău, fie nouă – ca pedeapsă – fie persoanei în cauză); asta se întȃmplă pentru că tindem să reţinem coincidenţele şi să uităm toate momentele cȃnd acest lucru nu s-a petrecut.

Toată lumea a auzit de efectul placebo, respectiv de faptul că o persoană în suferinţă poate să se simtă mai bine după ce a înghiţit o „pastilă-minune”, deşi de fapt era vorba doar de o aspirină sau chiar un comprimat care conţinea doar talc, fără nicio substanţă activă. Pe de altă parte şi efectul invers există (se numeşte nocebo) respectiv cineva se poate simţi rău dacă este convins că a consumat mȃncare alterată, deşi nu s-a întȃmplat aşa. Tot bazat pe nocebo poate fi şi faptul că cineva se simte rău pentru că „a fost deocheat(ă)”, în timp ce „dezlegarea de deochi” se bazează pe efectul placebo.

Ce se întȃmplă însă dacă gȃndirea magică începe să aibă o importanţă din ce în ce mai mare în schema de gȃndire a unei persoane?

Aici ajungem la anumite tipuri de afecţiuni psihice.

Prima ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă, caracterizată de gȃnduri invazive negative (obsesii) şi de anxietate majoră, anxietate care pare să poată fi combătută doar de gesturi ritualice repetate (compulsii). Compulsiile pot varia de la gesturi uzuale dar accentuate pȃnă la a deveni patologice (de exemplu spălatul pe mȃini repetat de un număr extrem de mare de ori sau refuzul de a atinge majoritatea obiectelor pentru că „sunt murdare”) pȃnă la ritualuri bizare de combatere a anxietăţii (statul într-un picior şi cu o mȃnă ridicată, recitarea unor fraze tip, cererea către alte persoane de a face anumite gesturi, etc).

Gȃndirea magică are un rol important şi în anxietatea generalizată, în care persoana face confuzia între modul (catastrofic) în care îşi imaginează un eveniment şi ceea ce se întȃmplă în realitate

Un alt caz în care gȃndirea magică devine predominantă este tulburarea de personalitate schizotipală, în care întregul univers mental al persoanei este invadat de gȃndire magică (persoane care cred că există telepatie şi sunt convinse că pot comunica telepatic sau nu se pot apuca de o sarcină atȃta vreme cȃt conjunctura astrologică nu este favorabilă, care cred în vrăjitorie sau în extratereştri, şi aşa mai departe).

În schizofrenie iluziile sunt asociate cu gȃndirea magică şi duc la comportamente anormale, la dezorganizare a gȃndirii şi la acţiuni disfuncţionale bazate pe aceste distorsiuni cognitive.

Ce avem de concluzionat de aici? Mai întȃi este bine să cunoaştem acest fenomen şi să putem identifica momentele cȃnd gȃndim sau acţionăm pe baza lui, astfel încȃt să nu ne lăsăm influenţate deciziile practice de gȃndirea magică. Dacă pur şi simplu facem din cȃnd în cȃnd gesturi ritualice reflexe sau credem că avem un număr norocos, nu e ceva ce ar trebui să ne pună pe gȃnduri, pentru că intră în sfera normalităţii. Pe de altă parte dacă elementele de „magie” ajung cu adevărat să ne influenţeze comportamentul, avem nevoie să stăm să le examinăm obiectiv şi să disputăm aceste credinţe prin examinarea atentă a întregii realităţi obiective, şi nu doar a cazurilor în care ideile magice au fost întărite prin coincidenţă, efect nocebo sau placebo. Iar în cazurile patologice este bine de ştiut că este nevoie de ajutor medical (psihiatric) sau psihoterapeutic pentru a diminua presiunea anxietăţii asociate cu gȃndirea magică şi a înlocui gesturile ritualice cu acţiuni concrete de rezolvare a situaţiilor reale cu care persoana se confruntă.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp