Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Armata e cu noi” era la putere, oamenii ne dădeau portocale... Revoluția, prin ochii unui militar în termen

BR Branzan

Foto: arhiva familiei

Revoluția din 1989 m-a „prins” în armată chiar în ultima lună, după un stagiu militar ce părea că nu se mai sfârșește, de un an și 4 luni. Acesta era termenul de „satisfacere a stagiului militar" când nu reușeai să intri la facultate, iar în cazul „TR-iștilor" (termen redus) era de 9 luni (viitori studenți).

După perioada de 4 luni, de altfel cea mai lungă la arma grăniceri, am fost repartizat la o subunitate (companie)-P.C.T.F. Brăila. Asiguram paza și controlul navelor străine și românești care soseau/plecau în/din curse externe în portul Brăila.

Îmi amintesc câtă dezinformare a existat începând cu 16 decembrie, când a izbucnit revoluția la Timișoara. Și de trecerea structurilor grănicerești de la M.Ap.N la M.I., sub controlul Securității. Apoi, când ne-a adunat comandantul companiei în „club" (sala de pregătire) să vizionăm discursul „conducătorului iubit", mi-am dat seama de fapt că e ceva putred la mijloc. 

Nu aveam acces la informațiile reale, dar acea transmisiune în direct întreruptă mi-a dat de gândit.

În final, când armata a trecut de partea poporului, ni s-a relatat adevărul trunchiat, așa cum era cunoscut atunci. 

Am intrat în măsuri speciale, pază dublată la nave, la subunitate. Ofițerii de armată îi priveau cu suspiciune pe P.C.T.F.-iști. O oarecare râcă între ei exista oricum mereu. 

Ni se furnizau tot felul de „informații". Că există grupări înarmate, securiști, ce intenționează să intre în unitățile militare, să le controleze, să sustragă arme. Că sunt îmbrăcați în haine negre de piele. Eram atenți la gardurile unității, tensionați să nu le escaladeze, speriați chiar. Aveam aprobare să tragem. În definitiv, la 19 ani eram încă niște copii. Nu știam mai nimic despre inamic - cine era, ce intenții avea. Urmăream, dar nu știam pe cine. 

Se trăgea de pe vedetele militare pe Dunăre, vedeam trasoare, era un zgomot infernal. Se trăgea din „Casa albă" (Primăria Brăila). Nu știam în ce direcție, cine era în ținta. O debusolare totală. Un haos. Când eram la scara unei nave turcești, supraveghind-o, asigurând „paza frontierei de stat", am auzit la un radio din apropiere că Ceaușescu fusese prins și dus la o unitate din Târgoviște. Ni se dăduseră obiective, instituții să le păzim și apărăm. 

În noaptea de Anul Nou ('89/'90) am fost planificat la Căpitania Portului Brăila. Mărturisesc că am fost norocos, împreună cu un coleg, ne-am înfruptat din bunătățile aduse de părinți în duminica de dinainte, când li s-a permis să ne viziteze. Îmi amintesc că atunci am văzut primul videoclip la televizor, „Lambada".

După Anul Nou, dezinformările continuau, eram stresați că ni se prelungește stagiul militar, situația în țară fiind încă tulbure. 

Ni se dăduseră misiuni să „executăm" filtre pe străzi, să controlăm autoturismele, circulau informații că au intrat arme în posesia civililor și trebuiau adunate, readuse în unitățile militare. Nu am găsit niciuna, nici eu, nici alții.  În schimb, „Armata e cu noi" era la putere, mulți oameni ne dăruiau ce aveau și ei. Portocale, de-ale gurii, ne bucuram de orice.

Pe 27 ianuarie a venit și ziua „liberării” și am plecat în „civilie" plin de speranță, visând cu ochii deschiși la occident și oportunitățile sale.

După 30 de ani îmi dau seama că multe dintre închipuirile de atunci au rămas la stadiul de vise. Spre dezamăgirea mea și a multora.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Liviu check icon
    Cred ca expresia corecta ar fi trebuit sa fie "Soldatii sunt cu noi" pentru ca structurile armatei cu siguranta nu au fost.
    • Like 1
  • Faza cu „haine negre de piele” cred că a rămas în folclorul urban de la filmele lui Sergiu Nicolaescu încoace; legionarii erau baubau, omul negru, iar legătura e ușor de făcut în mintea publicului.
    • Like 1
  • mike mike check icon
    Macar am visat frumos si am trăit euforia aceea de nedescris, ceva ce altii nu vor putea trai niciodata. Si totusi...Occidentul inca ne așteaptă.
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult