Sari la continut
Republica
Comunicare

„Arta e muncă!” sau protestul scriitorului Robert Șerban împotriva prejudecății că poetul „nu face mare lucru” în societate: într-o zi de weekend, timp de 8 ore, a scris încontinuu poezie pe o bobină de hârtie

Robert Șerban

Robert Șerban, poet

Primul lucru pe care îl fac dimineața e să iau o carte de poezie din bibliotecă și să citesc un poem. E felul meu de a-mi începe ziua cu mintea limpede și antrenată să recunoască frumusețea în lume. De altfel, obiceiul de a citi zilnic este dovedit a reduce stresul, a crește capacitatea intelectuală și a mări gradul de empatie. A citi e printre cele mai sănătoase obiceiuri pe care le putem adopta. Potrivit unui studiu realizat în 2016 de Development Dimensions International, liderii cu empatie sunt cu 40% mai eficienți decât ceilalți. Și unde mai punem că, undeva în spațiu, chiar în acest moment, în torpedoul din mașina Tesla de culoarea cireșelor, lansată în spațiu de compania lui Elon Musk, se găsește un exemplar din cartea lui Asimov, Fundația. Cărțile ne poartă spre stele!

Scriitorul muncește

Circula într-o vreme pe rețelele sociale un banner cu „Arta e muncă“. La început timid, apoi din ce în ce mai mulți scriitori au postat astfel de îndemnuri, dar încercarea de protest sau măcar de o dezbatere publică nu prea a prins la publicul larg.

E ce încearcă să facă și Robert Șerban în Poemul curcubeu – un experiment, volum apărut în 2021, la Editura Casa de Pariuri Literare, în urma unui performance ce a avut loc pe 12 octombrie 2019, la Timișoara.

Ziua nu e aleasă întâmplător: e vorba de o sâmbătă, o zi de weekend, tocmai pentru că „99% dintre scriitorii români scriu când apucă: noaptea, în concedii, la sfârșituri de săptămână, în zilele libere. Toți au servicii care nu prea sunt într-o relație apropiată cu literatura“.

Timp de opt ore într-o zi de weekend, Robert Șerban scrie poezie pe o bobină de hârtie, împrumutată cu generozitate de foștii colegi de la ziarul Renașterea bănățeană.

Robert Șerban (Sursa: Facebook)

Performance-ul lui Robert Șerban e, așadar, „un protest tacit față de modul în care e perceput, deseori, scriitorul român: un personaj care nu face mare lucru“. Poemul scris în culori diferite (de unde și al doilea substantiv din titlu, „curcubeu“) are, astfel, menirea de a se lua la trântă cu prejudecata publicului larg, conform căruia scriitorul ar sta cu gura deschisă către cer și ar primi din când în când Inspirația – așadar, fără efort! Or, prin performance-ul său, Robert Șerban le arată celor care au trecut prin Galeria Meta Spațiu din Timișoara (unde a avut loc performance-ul), dar și cititorilor că „scrisul e muncă“, iar „poezia e efort“.  

Dacă prin performance face un statement puternic: acela, că scriitorul muncește; prin poemul său, Robert Șerban reușește mai mult decât atât, căci miza e, până la urmă, poezia, în acest caz un amplu poem narativ despre adolescența din ultimii ani ai comunismului.

Pornind de la imaginea „întunericului“ care se regăsește, de altfel, și în protest – „(…) scriitorii români scriu când apucă: noaptea“) –, Robert Șerban creează un adevărat bildungspoem despre un tânăr ce-și trăiește adolescența în Severinul anilor 1980.

„eram fericit când se lua lumina

când totul se stingea în jurul meu

nu mai trebuia să-mi fac lecțiile

temele

nu mai aveam grija școlară

a zilei de mâine

și puteam să citesc“

Imaginea „întunericului“ punctează, ca niște linii de forță, diverse momente din viața unui adolescent în România comunistă: frica de examenul de Treaptă cu alternativele, în caz de eșec, de a ajunge fie la un liceu de mâna a doua, fie la coada vacii; micile rebeliuni adolescentine (trasul pe ascuns din țigară) sau îndrăgosteala specifică vârstei. În poem apar figurile de autoritate, tata, bunica, mama – care devin personaje deja bine conturate din câteva versuri. Peste toate planează, ca un corset înfricoșător, istoria mare, care duce la încercări de trecere frauduloasă a Dunării, încheiate de cele mai multe ori prin înec, la sinucideri, sau, în cazurile fericite, la reverii cu ochii deschiși despre o posibilă ucidere a dictatorului Ceaușescu.

„(…)

întunericul stingea ceva în mine

și îmi dădea un fel de curaj

unul mic“

Dar poemul nu se reduce la o radiografie onestă a ultimei decade comuniste, ci este mai ales un minunat poem al Ostalgiei*, unde memoria emulează funcționarea unui proiector menit să scrie în lumină fragmente dintr-o viață care are însemnătate tocmai pentru că aceasta a fost trăită:

„viața era mai lungă pe-atunci

Fiindcă întunericul mișcă fără putere timpul(…)

Tuturor ne ieșeau aburi din gură

Când vorbeau unii cu alții

În lumină aburul ne făcea să zâmbim“

Aducând valențe noi ostalgiei – care, iată, nu mai e doar privirea înduioșată asupra obiectelor, ci și spaimă, dar și încercări de distragere și escapism dintr-o lume înregimentată, volumul Poemul curcubeu – un experiment devine un reper pentru oricine dorește să facă o incursiune în „minunata“ lume nouă a comunismului.

*Ostalgie – termen din limba germană, format prin alăturarea cuvintele „Osten“ (Est) și „nostalgie“ (nostalgie), nostalgia față de obiectele, produsele alimentare și stilul de viață din Germania de Est.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Problema nu e dacă poetul muncește sau nu, ci dacă are nevoie cineva de munca sa. O carte de poezie cumpărată la 10 ani înseamnă moft, nu utilitate. E drept că aici prozatorii stau mai bine.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult