Foto: Getty Images
„Atenție, vin răniții!” Anunțul venea imediat după alarmă și întrerupea, cel mai adesea, momente de umor pe care ți le-ai fi dorit prelungite cât mai mult. Îi urmăream, adolescent fiind, în fiecare seară, pe Hawkeye, Radar, Frank, Margaret “Hot Lips” și ceilalți eroi din MASH 4077.
Da, eroi - chiar așa îi percepeam atunci, pentru că transpunerea într-un serial TV a războiului din Coreea era atât de autentică, încât te translata efectiv în sala de operație din unitatea mobilă care a funcționat ani de zile în contextul războiului.
Se întâmpla undeva după jumătatea anilor ‘90, într-o perioadă în care încă mai aveam în casă bateria de la mașină, cablurile și lămpile auto improvizate drept surse de lumină alternativă în apartament, o reminiscență a anilor ‘80. O amintire din ultimii ani ai comunismului: mai ales iarna, când ziua era scurtă, trebuia să fii realmente deștept, să înveți și să îți faci lecțiile rapid și bine, până nu se termina bateria și intensitatea luminii scădea până acolo încât mai degrabă bănuiai decât aveai certitudinea că în cameră cu tine se mai afla și altcineva.
În anii ‘90, lumina nu se mai întrerupea așa de des, televizorul Diamant (alb-negru, martor al marilor victorii ale Stelei din Cupa Campionilor) fusese înlocuit de un televizor aparent color, rusesc, cu diagonala mare, tot pe lămpi, care cântărea probabil spre 100 de kilograme, dar la care puteam urmări serialul MASH, dar și altele, la primele posturi de televiziune pro-vest apărute în Romania. Unul dintre paradoxurile perioadei de tranziție.
MASH a fost probabil unul din cele 3 lanțuri ale triplu-helixului care avea să mă facă să urmez cariera de medic. Alături de motivația intrinsecă („să fac bine” - da, chiar așa de simplu) și de munca enormă pentru admitere (dar nu mă plâng, v-am spus că eram antrenat să învăț repede, mult și bine), aveam probabil nevoie și de un model (fiind primul din familie care urmează cariera medicală).
Un model exprimat în condiții de criză extremă, războiul, care îi punea sub o presiune de neimaginat pe medici și pe ceilalți și care era în același timp scena unui eroism extrem, a expresiei sublime a umanității, dar și scena căderii inerente în hăurile naturii umane.
Pentru generația mea de medici care nu a avut „un medic în casă”, MASH a fost parte din pregătirea nonformală obligatorie. Nu am avut grile la admitere din MASH, dar a trebuit și trebuie să răspundem, din păcate, acelorași întrebări, și peste multe decenii.
Într-o întălnire recentă, de dragul retoricii, am vorbit despre ultima noapte de pandemie, întâia zi de război. Dar știm că lucrurile nu stau așa, iar războiul din Ucraina se suprapune cu pandemia și o catastrofă o potențează pe cealaltă.
Războiul din Ucraina mută atenția publică dinspre pandemie (chiar, au apărut deja obosiții de război?!), dar virusul nu a dispărut de frica armelor. Dimpotrivă, fenomenul migrației, realitatea epidemiologică pre-război din Ucraina (rata mică a vaccinării) și capacitatea limitată a sistemelor de sănătate publică din statele vecine, inclusiv România, sunt factori de risc majori pentru apariția unor focare epidemice și, potențial, a unui nou val sau a unor noi valuri (dacă războiul va fi de lungă durată).
De 100 de ani, de la pandemia de gripă spaniolă, știm că este o idee complet greșită să suprapunem pandemia și războiul (dar atât putem acum, ca umanitate) - ultimele valuri ale pandemiei din urmă cu un secol au fost cauzate tocmai de deplasarea trupelor de pe front către țările de origine. Un scenariu similar este perfect posibil acum, facilitat și de slăbirea activității de supraveghere a circulației virusului în foarte multe țări din Europa și nu numai, chiar înainte de izbucnirea războiului în Ucraina.
După cum am spus-o și în urmă cu 2 ani, la începutul pandemiei, este important să continuăm să trăim și să lucrăm cât mai aproape de normal și în siguranță, să comunicăm cu empatie și să transmitem încredere, pe lângă informații medicale de calitate, relevante și acționabile pentru cei care ne citesc.
Războiul a modificat deja agenda mainstream media, care alocă (firesc) mai puțin spatiu de emisie pentru tema pandemiei, cel puțin în această etapă. Dar asta nu înseamnă că pandemia a dispărut doar pentru că avem mai puține știri și vorbim mai puțin despre ea. Este datoria mass-media de nișă, precum raportuldegarda.ro, să continue să informeze despre pandemie, persistând în serviciul public de înaltă clasă profesională la care s-a angajat încă de la fondare și pe care l-a demonstrat constant și la superlativ în ambii ani ai pandemiei.
Momentan, anunțul „Atenție, vin răniții” se aude aproape de peste tot și este datoria noastră, așa cum ne-au învățat eroii din MASH 4077, să ne grăbim fiecare la punctul de lucru din care, dând ce este mai bun din noi, personal și profesional, să ne asigurăm că protejăm vieți și că mai dăm astfel o șansă umanității. Care, în aceste zile, ca și în MASH, se află între o dramă umanitară și o comedie neagră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În urmă cu 77 de ani, Petru Groza depunea jurământul în calitate de șef al Guvernului, în faţa Regelui Mihai. Era confirmarea faptului că bolșevicii, dirijați din umbră de Moscova, au câștigat deja puterea în România încă regală. E începutul sfârșitului. Este consecința practică a partajului de la Yalta care-i lasă tânărului monarh doar un rol decorativ, deși încă are pe aproape cel mai înalt ordin rusesc, „Pobeda" (Victorie, în traducere), dar și încurajarea tacită a părții occidentale din Comisia Aliată de Control.
Despre Groza, fiu de preot ortodox, moșierul, capitalistul, burghezul ”roșu”, idiotul util al Moscovei, ar fi multe de spus. A fost, conform contemporanilor săi, de o fenolie dezgustătoare. Și-a păstrat până la capăt, aidoma lui Mihail Sadoveanu, obiceiurile burgeze, conace, ibovnice, amantalâcuri vânătorești.
A fost un idiot util care a uzitat la maximum de farmecul său grobian. N-a ezitat să fie chiar cabotin în preajma celor mari, așa cum și mărturisește:
”M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele şi i-am spus: În sfârşit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braţ, m-a ridicat, m-a îmbrăţişat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu şi pe urmă l-am câştigat. Eram un teatralist fără pereche”.
Gesturi de împăcitoirism față de diavolul roșu făcuseră și alții. Gheorghe Tătărăscu era chiar convins că prin noua sa grupare pe care o desprinsese din PNL avea să rămână la putere până va trece urgia, dar a murit în pușcărie. La fel, cinicul, versatilul Constantin Argetoianu a făcut greșeala capitală să se întoarcă din Occident în speranța că va putea fi util noilor stăpâni, dar a sfârșit în celula nr 12 de la Sighet.
Groza este însă la zenit. Mai mult, va fi unul dintre actorii principali ai actului care avea să ducă la abdicarea regelui Mihai I. El este cel care, cu un tupeu nemăsurat, cu Gheorghiu Dej în dreapta, avea să năvălească în locuința monarhului, și, în calitate de premier, să-i ceară să plece: „a sosit momentul unui divorț amiabil între țară și monarhie”, i-a zis el rânjind onctuos. La fel de teatralist ca și în fața lui Stalin, dar de data asta disprețuitor, sigur de spatele pe care i-l asigurau soldații din Divizia ”Tudor Vladimirescu” care înlocuiseră garda regală, s-a dat în spectacol și le-a arătat regelui și mamei sale revolverul ascuns sub haină ”să nu pățească la fel ca Antonescu”.
A murit de cancer și a fost găzduit în hemiciclul din actualul parc Carol I, de pe Dealul Filaretului, în spațiul care avea să primească, în primă fază, spre nemurire bolșevică, și trupurile obosite de luptă revoluționară ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej și Constantin Parhon. Ca o ironie a sorții pe care cu siguranță ”burghezul roșu” nu a mai putut-o gusta, rotunda care îi adăpostea pe semizeii comuniști fusese ridicată după planurile arhitecților burjui, mai exact după proiectul profesorului Alexandru Tzigara-Samurcaș, cel care a proiectat și clădirea pentru Muzeul Țăranului Român, inițiativă supervizată chiar de mareșalul Ion Antonescu!
Celebrul Păstorel i-a dedicat mai multe epigrame. Una dintre ele face referire la numirea unui țăran semianalfabet, Zăroni, în guvernul de ”largă concentrare națională” pe care l-a girat după model stanilist: ”nu contează cine votează, contează cine numără voturile”.
Caligula imperator
A făcut din cal senator!
Domnul Groza, mai sinistru,
A făcut din bou - ministru!
Nu putem preciza dacă Groza chiar a făcut parte din regnul bovinelor, dar cu siguranță putem spune, la 138 de ani de la nașterea sa, că a fost un sinistru. Să-i fie țărîna după cum și-o merită! Asta pentru a invalida pentru cei din regnul ”nomina odiosa” zicala că ar trebui, musai, să fim la rândul nostru poltroni cu istoria și să conchidem ”despre morți numai de bine”.
Nu e cazul.