„Aveam 37 de ani și nu mi se părea un capăt de lume. Când mi s-a spus că s-ar putea să fie greu să rămân însărcinată, mi-am dat seama că vreau”. O poveste despre mai multe răsărituri și o viață în trei

Nu toate femeile visează de când sunt mici să devină mame. Ceea ce nu înseamnă că nu își doresc un copil sau că nu s-au gândit la asta. Dar aleg pur și simplu să amâne momentul. Pentru că vor să se mai bucure de libertate, de predictibilitatea unei zile sau de călătorii. Sau pentru că nu au găsit partenerul potrivit ori, dacă l-au găsit, vor să-și petreacă cât mai mult timp împreună înainte ca viața să li se schimbe complet. Pentru că văd în jurul lor femei care devin mame tot mai târziu sau pur și simplu pentru că nu se simt pregătite. Și cred că timpul mai are răbdare. Până într-o zi, când corpul dă semne că ar vrea să le contrazică și perspectiva se schimbă.

În primăvara anului trecut, Ina se afla la Oslo împreună cu soțului ei, care îi dăruise de Crăciun bilete la spectacolul lui Taylor Tomlinson, comedianta ei preferată de stand-up. La întoarcere, planuia o călătorie surpriză pentru el cu Bernina Express, unul dintre cele mai spectaculoase trenuri turistice din lume, care traversează Aplii din Italia până în Elveția. Nu aveau în plan să facă un copil, deși discutaseră despre asta. Curând însă dorința de a avea unul avea să intre în prim-plan.

„Acum un an pe vremea asta mă bucuram de libertate, iar pentru mine asta a fost foarte important tot timpul. Libertatea de a decide eu cum îmi organizez ziua chiar dacă asta înseamna bani mai puțini. Am renunțat la confortul unui salariu mare pentru venituri imprevizibile în schimbul libertății și liniștii mele. (...) Eram focusată pe ale mele. Pe scris, pe alte mici proiecte creative pe care le am. (...)

Inițial am amânat să am un copil pentru că nu găsisem partenerul potrivit, iar apoi, după ce l-am găsit, voiam să ne mai bucurăm de viață, să mai călătorim, să mai avem experiențe. Doar că am făcut acest test AMH (test pentru evaluarea rezervei ovariene - n.r.) și ideea că s-ar putea să fie greu să rămân însărcinată, că s-ar putea să nu meargă așa repede, a devenit reală și am zis că e timpul. Dar nu eram pregătită să am un copil și nu știu câtă lume e pregătită să aibă unul. Mi se părea că trebuie să mai treacă ceva timp, să mai capăt niște experiență, să simt poate că e momentul. (...) Dacă rezultatele erau ok, aș mai fi așteptat. Aveam 37 de ani și vedeam că femeile din jurul meu au început să aibă copii mai târziu. Nu mi se părea că 37, 38 sau 39 de ani ar fi un capăt de lume”, spune Ina.

„Când mi s-a spus că s-ar putea să fie greu, mi-am dat seama că vreau”

Atunci când te confrunți cu o decizie dificilă, există o tehnică psihologică prin care îți poți clarifica dorințele reale. Iei o monedă și atribui cele două opțiuni celor două fețe, iar apoi arunci moneda. În timpul scurt în care se rotește în aer, se pare că știi deja ce vrei pentru că ajungi să speri să cadă pe o anumită față. Astfel, nu rezultatul este relevant, cât reacția din timpul procesului, care se pare că te ajută să devii conștient de ceea ce îți dorești. Testul AMH a fost pentru Ina un astfel de exercițiu.

„Prima reacție a fost să plâng. Nu știu dacă am stat să gândesc. Nici nu am conceput că s-ar putea să fie dificil pentru că nu am avut niciodată probleme. Am plâns, mi-am sunat prietenele. Și ele, și soțul meu m-au încurajat să merg la medic. La trei zile după eram deja la ginecolog, care m-a liniștit cumva și m-a încurajat. Dar în ziua aceea m-am gândit cât de greu trebuie să le fie femeilor care au probleme cu fertilitatea, dacă eu într-o zi eram atât de descurajată, deși nu aveam nicio confirmare. (...)

Medicul mi-a zis să încercăm pe cale naturală 2-3 luni și apoi discutăm opțiunile. Nu am stat să mă gândesc prea mult, dar dacă nu ieșea, sunt convinsă că aș fi mers și pe varianta de FIV. Acesta a fost flip coin-ul meu, pentru că în momentul în care mi s-a spus s-ar putea să fie greu, mi-am dat seama că vreau. Aș fi mers până la capăt pentru că mi se aprinsese deja beculețul”, spune Ina, care a rămas însărcinată chiar în acea lună. 

Câteva săptămâni mai târziu însă, pe drumul către părinții ei care urmau să primească vestea, Ina și soțul ei au fost implicați într-un accident de mașină.

Vâj-vâj-vâj-vâj-vâj… ”Ce se aude?”

Ina s-a gândit să le dea vestea părinților săi prin intermediul cadoului pe care îl pregătise pentru tatăl său: un arbore genealogic unde apărea și poza de la ecograf. Deși scrie scenarii, probabil că nu și-ar fi imaginat niciodată felul în care i-a anunțat că vor fi bunici. „Nu pot să iau pastile de durere pentru că sunt însărcinată! Sau cel puțin așa spera. La spitalul la care a ajuns nu exista ecograf. Simțea că este ceva neînregulă. Greața care o urmărise în toate acele săptămâni dispăruse. În lipsa unui consult de specialitate, nu avea nicio certitudine. A fost noaptea în care a stat de vorbă cu Dumnezeu și cu ființa care spera să fie încă în pântecul ei. Era. A doua zi, la ecograf, i-a auzit pentru prima oară bătăile inimii.

A depășit momentul critic, dar au urmat clipe și zile grele. „Trauma de pe urma accidentului, combinată, probabil, cu furtuna de hormoni, mi-a declanșat o depresie perinatală. Știu că toată lumea vorbește despre depresia postpartum, de după naștere. Și sunt convinsă că e un lucru absolut oribil. Dar și să fii însărcinată și să suferi de depresie e a special kind of hell”, mărturisește Ina pe blogul său.

„Dacă nu te numeri printre femeile extraordinar de norocoase, care au o sarcină fără probleme, care navighează perioada pe zen, Pilates și Lamaze, te ajută ai un mic sistem de suport, pe lângă soț sau partener. Eu le-am avut prietenele mele. Emoțional și psihic dacă nu le-aș fi avut pe ele, experiența ar fi fost cu totul diferită. M-au susținut, m-au încurajat, m-am întrebat, m-au verificat. Ceea ce fac și acum”, spune Ina, care mărturisește că perioada în care a fost însărcinată nu i s-a părut tocmai ‘cea mai satisfăcătoare experiență’ de care se poate bucura o femeie.  

Mai multe răsărituri și o viață în trei

Ina a devenit mamă în aprilie anul acesta, la aproximativ un an de când se întorcea de la Oslo și începea să plănuiască următoarea experiență. Și nu avea în plan să facă un copil. Obișnuia să se trezească pe la 8-9 și-și petrecea primele ore ale dimineții scriind în jurnal, savurându-și cafeaua. Nu a reușit să-și păstreze obiceiul și nici măcar să termine textul în care vrea să împărtășească experiența nașterii. A văzut însă mai multe răsărituri. Și întrezărește o nouă viață, în trei.

„Știu că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, nimic nu va mai fi la fel. Nu cred în expresia ‘get back in shape’. Și nu e vorba de kilograme. Creierul tău a fost reconfigurat total, relația cu omul pe care îl iubești s-a schimbat. Eu m-am îndrăgostit și mai mult de soțul meu deși îl iubeam deja de la lună și-napoi. Relația cu mama ta se schimbă pentru că o vezi acum în altă lumină. Cred că voi ajunge să am o viață din nou, pentru că acum sunt pernă, restaurant, stație de entertainment, dar va fi o viață nouă, complet diferită, în care îl vom integra. Cred că e un înainte și un după foarte clare. Nu te mai întorci la cine erai, la cum erai”, spune Ina.

Prima ieșire a celor trei a fost la cafeneaua preferată. Acolo s-au oprit și înainte de a ajunge la maternitate pentru că Ina și-a dorit să simtă, chiar dacă pentru ultima oară, ce înseamnă să deții controlul.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp