Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Cel mai puternic moment” al interviului The Economist, cu președintele Ucrainei: Când l-am întrebat despre Vladimir Putin, el a răspuns că aruncă soldații ruși ca pe niște bușteni într-un cuptor de tren

Zelenski - The Economist

Foto: captura BBC/The Economist

Zanny Minton Beddoes, redactorul-șef al publicației The Economist, a mers pe 25 martie la Kiev pentru a-l intervieva pe președintele Volodimir Zelenski.

Ea a vorbit la BBC Radio despre cum a ajuns la Zelenski și despre „cel mai puternic moment” al interviului cu președintele Ucrainei, răspunsul acestuia la o întrebare despre Putin.

Drumul de la hotelul unde era cazată în Kiev și până la „fortăreața” unde se află președintele Zelenski nu a fost unul simplu, de la 10 minute, cât ar fi durat în mod normal, prelungindu-se la aproape o oră, fiind nevoie să treacă de mai multe filtre, obstacole antitanc și bărbați înarmați. După ce au trecut de poartă mare de metal, au fost întâmpinați de cineva care le-a spus: „Bine ați venit în fortăreața noastră!”

Odată intrați, au coborât, au trecut prin coridoare strâmte. Jurnaliștii au lăsat afară nu numai dispozitivele electronice, ci și stilourile și orice ar fi putut divulga locația exactă.

Camera unde au fost primiți de președintele ucrainean este cea folosită de Zelenski în toate intervențiile sale video - cum a fost cea din Parlamentul European sau când vorbește oamenilor de peste tot din lume. 

Președintele Zelenski i s-a părut „incredibil de relaxat, extraordinar de relaxat, autentic”. 

„Am petrecut mai bine de o oră. El vorbește foarte bine limba engleză. Am avut o conversație despre limba în care să aibă loc interviul. Mi-a vorbit mult în engleză, a răspuns la întrebări în rusă, dar a simțit că e important să răspundă în engleză sau în ucraineană. A fost un interviu într-un melanj de limbi”, a relatat redactorul-șef al publicației The Economist.

„Am vorbit despre cum va arăta victoria ucrainenilor, am vorbit despre ce are nevoie Ucraina din partea partenerilor din Occident. Pentru mine, cel mai puternic moment al interviului a fost atunci când l-am întrebat despre Vladimir Putin. El a răspuns că Putin aruncă soldații ruși ca pe niște bușteni în cuptorul unui tren. El nu putea crede că cineva poate fi atât de inuman”, a mai spus Zanny Minton Beddoes.

În interviul pentru The Economist, președintele Ucrainei a declarat că „partenerii noștri occidentali nu au pus în aplicare sancțiuni pentru a deconecta Rusia de la sistemul SWIFT, pentru a impune un embargo asupra exporturilor de petrol și gaze rusești”, adăugând că „toate aceste sancțiuni sunt incomplete”. „Acum auzim că decizia depinde de faptul dacă Rusia lansează un atac chimic asupra noastră. Aceasta nu este o abordare corectă. Noi nu suntem cobai”, a spus Zelenski.

Președintele Ucrainei crede în victoria în fața invaziei Rusiei. „Este imposibil să crezi în altceva. Vom învinge cu siguranță, pentru că aceasta este casa noastră, pe pământul nostru, independența noastră. Este doar o chestiune de timp”, a spus Zelenski în interviul acordat publicației The Economist .

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon gradinita in sudul Norvegiei

Locuiesc în sudul Norvegiei de trei ani. În acești trei ani eu și soția mea i-am făcut adaptarea celui mic la trei grădinițe diferite. În acest articol voi scrie despre aceste experiențe. sursa foto: Bogdan Dumitrescu

Citește mai mult