„Celui ce are i se va da și-i va prisosi; iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua”. Pilda talanților și selecția nemiloasă a inteligenței artificiale

foto: Profimedia

Matei 25:29 spune: „Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi; iar, de la cel ce nu are, și ce are i se va lua.” O lege veche, enunțată cu simplitate, dar care răsună cu o forță stranie în epoca noastră.

Pilda talanților nu este doar o lecție despre merit și răsplată, ci și un memento al unei selecții implacabile: cine își valorifică darurile prosperă, cine le irosește dispare.

Ironia face ca această lege să fie mai relevantă ca oricând în era inteligenței artificiale. „Talantul” din pildă a dat naștere cuvântului „talent”, iar astăzi, mai mult ca oricând, talentul este moneda supremă. Dacă, în trecut, tehnologia creștea productivitatea celor care munceau cu brațele, acum amplifică doar puterea celor care gândesc. Inteligența artificială (IA) nu este o forță de egalizare, ci un catalizator al diferențelor. Iar aceste diferențe se adâncesc rapid, conturând o nouă ierarhie a valorii. Într-o lume în care munca repetitivă devine inutilă, ce mai rămâne? Doar capacitatea de a crea, de a inova, de a vedea dincolo de algoritm. 

Cei care au – inteligență, creativitate, adaptabilitate – primesc acum și mai mult. Un scriitor iscusit generează idei cu o viteză amețitoare, un inginer vizionar testează soluții în timp record, un lider capabil ia decizii mai bine informate ca niciodată. Inteligența artificială nu îi înlocuiește pe acești oameni, ci îi propulsează și mai sus, le oferă instrumente celor care știu deja să le folosească, dând naștere unui efect de pârghie exponențială. Cu uneltele potrivite, un individ poate realiza azi ceea ce ieri necesita o echipă întreagă. Astfel, distanța dintre „cei care au” și „cei care nu au” se lărgește într-un ritm fără precedent.

Dar, pentru cei care nu au, pierderea este dublă. Dispar nu doar joburile de rutină, ci și falsa promisiune a stabilității. Meseriile bine definite devin volatile, iar carierele lineare se destramă.

Ceea ce părea un teren solid se transformă într-un tărâm lichid, unde doar cei capabili să se adapteze rămân la suprafață. Și aici apare paradoxul: în timp ce IA pare să aducă o abundență de oportunități, pentru mulți, aceasta înseamnă doar un vid existențial. Dacă valoarea ta profesională s-a bazat pe respectarea unor proceduri fixe, ce faci când acele proceduri sunt automatizate? Unde te duci când algoritmii fac deja ceea ce făceai tu, dar mai rapid și mai ieftin?

În trecut, societatea a creat mecanisme care să amortizeze astfel de tranziții. Revoluția industrială nu i-a aruncat pe muncitori în hău, ci le-a oferit alternative. Dar acum tranziția este prea rapidă, iar protecția socială nu ține pasul. Ne aflăm în fața unei selecții nemiloase, în care numai cei dispuși să învețe și să se reinventeze continuu au o șansă reală. IA nu iartă. Nu netezește diferențele, nu compensează lipsurile, ci amplifică polarizarea. Cel care are va primi și mai mult; cel ce nu are va pierde și ce credea că deține.

În fața acestei realități, singura strategie viabilă este adaptarea: învățare continuă, rafinarea talentelor, renunțarea la iluzii. Să ne debarasăm de ideea că viitorul ne va oferi siguranță doar pentru că așa a fost până acum. În fond, pilda talanților nu vorbește despre un destin fatalist, ci despre responsabilitatea fiecăruia de a-și transforma darurile în valoare reală. Lumea nu mai oferă răgaz celor care așteaptă. Așadar, întrebarea esențială nu este dacă IA va lua locul omului, ci dacă omul este dispus să-și ia locul în această nouă lume.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp