Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

„Competiția este total interzisă, pentru că nu aduce nicio valoare adăugată copiilor”. Cum sunt motivați să învețe elevii de la Școala Româno-Britanică. Dăm credit educației

Scoala Britanica

Pentru a crește dragostea de învățătură prin crearea stării de bine a elevilor și prin cultivarea unor principii care să-i ajute să devină adulții de mâine, e necesar, printre altele, ca ideea de competiție să aștepte până la gimnaziu. Aceasta este viziunea Cristinei Catană-Bucă, președinta Asociației Române a Tinerilor cu Inițiativă (ARTI), care în 2016 a lansat, în Craiova, Școala Româno-Britanică. Conceptul școlii are la bază curriculum-ul național regândit transdisciplinar și reinterpretat în cheia acelor principii de bună practică din sisteme educaționale din întreaga lume, care se pliază pe nevoile copiilor din România.

Este un concept la care s-a lucrat 5 ani înainte de a fi implementat pentru că obiectivul era obținerea unui model replicabil care să aducă schimbare în cât mai multe comunități locale. Astfel, Școala Româno-Britanică se dezvoltă în prezent în sistem de franciză socială, prin deschiderea altor unități în alte județe, care au obligația contractuală ca, după 3 ani de funcționare, „să adopte” școli din mediul rural cărora să le asigure tot sprijinul necesar pentru implementarea aceluiași concept. 

„Asociația funcționează de aproape 20 de ani, timp în care am derulat peste 300 de programe în vederea îmbunătățirii calității educației în școli. Dar pentru că nu am reușit, am luat decizia să facem o școală, iar în 2017 am început programul „Școli asociate SRB” în mediul rural. Astfel, ducem toate conținuturile educaționale și tot ceea ce am dezvoltat în cadrul școlii, către învățătorii din mediul rural, le oferim traininguri și mentorat, iar elevii au la dispoziție aceleași materiale, astfel încât să poată învăța exact cum învață și copiii din școlile noastre”, spune Cristina.

În 2022, platforma Republica vă invită să cunoașteți poveștile antreprenorilor români care au avut curajul să investească în educație. Vom intra în lumea celor care au deschis grădinițe, școli, instituții private de învățământ și care au făcut din actul de învățare- indiferent de forma pe care o îmbracă sau de vârsta celor cărora se adresează- o afacere profitabilă, cu șanse de a se dezvolta în viitor. Dăm credit educației este un proiect editorial care este realizat în parteneriat cu Banca Transilvania, pe parcursul întregului an 2022.

„Nu competiția îi va face pe oameni să lucreze în echipă”

Școala nu formează niște copii, ci pe adulții de mâine. Iar asta înseamnă că școala trebuie să formeze abilități. Or stimularea competiției la vârste mici nu se justifică pentru că nu servește acestui scop. Mai mult, afectează automotivarea și responsabilizarea atât de necesare în procesul de educație, în viziunea Cristinei și a echipei alături de care lucrează.

„În cadrul școlii noastre, competiția este total interzisă pentru că nu aduce nicio valoare adăugată copiilor. Practic, în loc să stimulăm partea de automotivare, de responsabilizare, ajungem să-i încurajăm pe copii să se raporteze la altcineva. Atunci când va lua o notă puțin mai mare decât altul, va fi mulțumit chiar dacă nu e nota maximă. Raportarea la celălalt ne sabotează teribil. Copilul este descurajat să-și urmărească propriul potențial din cauză că urmărește potențialul altora. Se uită la ce sunt buni ceilalți, nu la propria persoană. (...) Pe lângă faptul că te plafonează și stimulează comparațiile, competiția te face dependent de recompense. Practic, tu aștepți tot timpul să primești ceva, iar atunci când nu vei mai primi, nu vei mai fi motivat să faci. Această cauzalitate condiționează un întreg proces, iar condiționarea nu-ți oferă nicio abilitate.

Nu competiția îi va face pe oameni să lucreze în echipă, ceea ce este o componentă esențială pentru acest secol. Competiția îi va face să fie în permanență nesiguri, precupați ca nu cumva alții să termine înaintea lor. Vor purta anxietatea și nesiguranța la pachet. Vor comunica prost, pentru că se vor duce către pasiv și vor brava, sau spre agresiv ca să atace pentru a nu fi atacați. Competiția te ajută în momentul în care copiii sunt pregătiți emoțional, undeva în jurul vârstei de 11-13 ani, și înțeleg că aceasta este o modalitate prin care împreună pot căpăta experiențe valoroase. (...) Copilului care intră la pregătitoare trebuie să-i dezvolți, în fiecare an, noi abilități. Adaptarea la spațiul școlar, la normele școlare, adaptarea la grup, modul de raportare la grupul din care face parte și la profesor. Adică tu ai alte obiective în care această competiție vine să strice ceea ce tu ai putea să construiești”, explică Cristina.    

La Școala Româno-Britanică, valorizarea copiilor nu se face în baza unei ierarhizări, ci a progresului înregistrat de fiecare dintre ei, pe parcursul unui an școlar. Astfel, la ceremonia de final de an, toți copiii din ciclul primar primesc o coroniță și o diplomă, și sunt felicitați pentru efortul depus. Pentru ciclul gimnazial “premierea” s-a făcut pe grupe de performanță pentru toate disciplinele, de la matematică și științe până la muzică și arte.

„La ceremonia de final de an, tu apreciezi progresul pentru că fiecare a avut progres în ritmul lui. Dacă noi nu încurajăm copilul să obțină cel mai bun rezultat al lui și doar îl raportăm la ceilalți, nu facem decât să mai formăm încă o generație care să se uite la capra vecinului. Copilul va tânji să facă lucruri care poate îi depășesc potențialul, nu va putea, și atunci o să o lase baltă și va crede despre el că e prost, că nu e în stare. Și poate că nu era bun în zona aceea, dar putea într-o alta, poate era foarte bun în zona tehnologică, de exemplu. Sau poate nu putea încă. Avem copii care cresc în doi ani, alți într-unul singur la nivelul așteptat”, spune Cristina.

„Valorizarea este cea mai frumoasă modalitate prin care copilul își umple rezervorul pentru ca săptămâna viitoare să facă mai mult”

Pentru ca un copil să muncească și să devină conștient de efort și de progres, este nevoie însă de feedback constant și evaluare continuă, aspecte care îl ajută să se dezvolte, dar și să se pregătească pentru examenele de mai târziu. Copiii de la Școala Româno-Britanică sunt evaluați săptămânal, în scris, la română și la matematică, în fiecare zi de vineri, încă de la clasa pregătitoare. Evaluările cuprind itemii parcuși în săptămâna respectivă și sunt urmate de discuții unu la unu cu învățătorul.

„Întotdeauna se corectează cu verde și copilul este felicitat pentru ceea ce a făcut bine. Acolo unde a greșit se pune un semn de întrebare, iar copilul este încurajat să explice ce s-a întâmplat. Își poate da seama, de exemplu, că a pus plus în loc de minus, și astfel își corectează singur greșeală, iar data viitoare va știi procesul. E nevoie de această relaționare de unu la unu cu învățătorul pentru că astfel copilul se simte valorizat. Pentru că valorizarea este cea mai frumoasă modalitate prin care copilul își umple rezervorul pentru ca săptămâna viitoare să poată face mai mult”, spune Cristina.

Pentru copiii de gimnaziu, pentru care există un sistem bazat pe note, evaluarea se face în baza unui punctaj de la 1 la 100 pe care elevii îl obțin în fiecare săptămână. 

„Dacă un copil a obținut 75 de puncte, profesorul îl acompaniază să își stabilească un obiectiv pentru săptămâna viitoare, de exemplu, 80 de puncte. Dacă îl depășește, își stabilește un nou obiectiv și tot așa. Progresul îl face pentru că este susținut săptămână de săptămână să-și stabilească un nou obiectiv. După trei evaluări, copilului i se face o medie și i se pune o notă. Nu există punct din oficiu decât la teză. Este punctul pe care profesorul îl are la dispoziție atunci când oferă feedback și vede că o eroare nu e cauzată de neștiință, ci poate de emoții. De exemplu, dacă un copil obține 94 de puncte, profesorul decide dacă rontunjește la 10 sau rămâne la 9 în funcție de sursa greșelii. Astfel, profesorul corectează aspecte pe care emoțiile și toate celelalte variabile le pot aduce în procesul de evaluare a copilului”, spune Cristina.

Iar evaluarea merge mai departe și este înregistrată în rapoarte de progres semestriale care vizează și componenta academică, dar și pe cea socială, relațională, fizică sau psihologică, și care sunt discutate cu părinții.

„Degeaba vrei cogniție dacă emoțional copilului e praf. Dezvoltarea stă în echilibru, pe care îl urmărim fizic, emoțional, cognitiv, relațional pentru că asta înseamnă să te construiești ca om. Un om echilibrat este un om care pe termen mediu și lung va putea să facă orice pentru că nu știm ce va fi peste 20-30 de ani. În prezent, sistemul nostru educațional se bazează pe cine poate. Cine poate să se adapteze, face, cine nu sau cine are alt ritm, n-are nicio șansă. Practic, asta te duce cu gândul la junglă, nu la educație. Iar educația nu este pentru cine poate, educația este pentru toată lumea, pentru că fiecare poate în ritmul lui”, spune Cristina.

Curriculum transdisciplinar dublat prin limba engleză

Copiii de la Școala Româno-Britanică învață după programa românească, dar conținuturile sunt subscrise un teme mai ample, câte una pentru fiecare dintre cele 36 de săptămâni de școală, care urmăresc un obiectiv transversal ce duce de la o disciplină la alta.

Fiecare zi începe cu o sesiune de dezvoltare personală, în care copiii își împărtășesc diverse lucruri și anticipează cum va arăta ziua respectivă, și se termină cu o sesiune de feedback. Cele două momente fixe au rolul de a dezvolta gândirea proiectivă și pe cea de tip reflexiv. În partea a doua a zilei, conținuturile sunt repetate și fixate cu ajutorul limbii engleze. Într-o școală dintr-o comunitate de romi adoptată de SBR, copiii învață în a doua parte a zilei în limba lor maternă, pentru că nu e importantă neapărat limba, cât faptul că elevii au la îndemână încă un instrument pentru a-și forma abilități.

„În Săptămâna Carierei, de exemplu, aveam de predat circuitul apei în natură. Am început la Dezvoltare personală discuția despre vreme, despre meseria de a fi prezentator, copiii și-au decupat tot felul de simboluri meteo și au prezentat vremea intrând în pielea unui prezentator. Asta i-a ajutat să se gândească și la ce meserie și-ar dori să aibă. La comunicarea în limba română, au realizat o cărticică, copiii de la pregătitoare au desenat, au decupat, și au înțeles care sunt etapele circuitului apei în natură. La matematică, am discutat despre hidrolog și măsurătorile pe care acesta le face. În felul acesta creăm învățare experiențială prin care copilul reușește să-și fixeze noțiunile. Practic, în loc de o oră, aloci trei pentru un subiect care e poate mai greu de înțeles.

În partea a doua a zilei, copiii învață trei discipline - Maths, Phonics și Literacy – prin care își fixează ce au învățat în prima parte a zilei. Pentru că aceleași competențe sunt urmărite și în limba română și în limba engleză, receptarea de sunete, asocierea sunet-literă, iar matematica e un limbaj universal. (...) Nu am luat modelul britanic, ne-am dorit doar valoare adăugată astfel încât fixarea să nu fie percepută ca un efort de a face teme, și astfel am zis să utilizăm o limbă străină (...) Partea de Literacy înseamnă efectiv literatură. Citesc o carte întreagă timp de o lună și pe baza ei au diverse activități. Când ai, de exemplu, Goldielocks, în a doua, în a treia oră alocată faci și terciul de ovăz pe care l-a mâncat cu ursuleții. Și explicăm pașii în engleză și astfel copii reușesc să înțeleagă chiar fără să știe cuvintele, pentru că o fac contextual, și ușor-ușor încep să învețe și cuvintele, iar când vorbesc să nu-și mai traducă din română”, explică Cristina.

Ce poți face pentru copilul tău indiferent că învață la stat sau la privat

Sistemul public de învățământ din România este încă departe de tentativa și efortul programatic de a integra și adapta modele educaționale de succes, dar în procesul formării adultului de mâine, un rol foarte important îl joacă și familia, indiferent că un copil învață la stat sau la privat. Tocmai de aceea, și părinții trebuie să-și înțeleagă rolul și să încerce să se comporte în consecință.

„Ce putem face noi ca părinți este să nu ne comparăm copilul cu alții, iar când el vine să se compare cu alții, să dăm la o parte reperul și să vorbim despre experiența lui, despre ce are el de făcut. Atunci când este încurajat să participe la competiții, să avem o discuție relevantă cu el și să-i spunem că poate alege să nu participe pentru că nu are nimic de demonstrat nimănui. Apoi, să nu încurajăm competiția - cine ajunge primul, cine mănâncă primul – așa cum facem în fiecare zi pentru că asta produce rezultate imediate. Asta face și sistemul de stat care nu e interesat de proces, ci de rezultat. Același lucru îl face și părintele. Nu ne intereseză procesul, nu ne interesează peste ce cadavre trece. Noi asta creștem? Asta ne dorim sau vrem un copil independent care să se poată adapta indiferent de problema pe care o va avea, care să vină și să ne ceară ajutorul când este cazul? (...)Un alt lucru esențial pe care îl poate face părintele este să renunțe la critică și să încurajezeze comportamentele pozitive pe care le-a observat, să creeze copilului încredere că va putea obține un rezultat mai bun. Școala este un mecanism, un instrument, părintele este cheia. (...) Noi, părinții, trebuie să ajungem să fim cele mai importante persoane din viața lor, dar numai noi să știm acest lucru. Noi trebuie să le dăm aripi”, crede Cristina.   

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • viața este o competiție, vrem nu vrem. Hai să creștem copii în absența oricărei competiții astfel încât să nu știe/înțeleagă câte parale fac și la ce trebuie să insiste. Și apoi o să le arate viața care le este nivelul. Și o să doară, n-o să înțeleagă ce li se întâmplă.
    Câtă diferență față de mentalitatea din Extremul Orient unde competiția draconică de la cele mai mici vârste selectează excelența. Și apoi ne mirăm cum, în competiția vieții, respectivii șterg efectiv pe jos cu copii noștri crescuți astfel încât să nu poată gestiona emoțional eșecul.
    • Like 1
    • @ Adrian Ionascu
      Autorul zice clar, dacă nu citim în diagonală articolul:

      "Practic, în loc să stimulăm partea de automotivare, de responsabilizare, ajungem să-i încurajăm pe copii să se raporteze la altcineva. Atunci când va lua o notă puțin mai mare decât altul, va fi mulțumit chiar dacă nu e nota maximă. Raportarea la celălalt ne sabotează teribil. Copilul este descurajat să-și urmărească propriul potențial din cauză că urmărește potențialul altora. Se uită la ce sunt buni ceilalți, nu la propria persoană. (...)
      Competiția te ajută în momentul în care copiii sunt pregătiți emoțional, undeva în jurul vârstei de 11-13 ani, și înțeleg că aceasta este o modalitate prin care împreună pot căpăta experiențe valoroase. (...)

      Sunt foarte de acord cu asta.
      • Like 0
  • Dan check icon
    Cati copii absolventii acestei scoli , vor ramane sa lucreze in Romania ??
    • Like 0


Îți recomandăm

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult