„Cred că Bucureștiul are nevoie de o nouă imagine și de o campanie de comunicare strategică”. Interviu cu diplomatul britanic Tanya Collingridge, după 5 ani în postul de șef-adjunct de misiune la Ambasada Marii Britanii la București și 9 ani de România

În actul IV din Hamlet, Ofelia îi spune tiranului Claudius: „Știm ce suntem, dar nu știm ce am putea fi.“ A fost replica cu care am pornit la drum spre Ambasada britanică pentru a descoperi o perspectivă diferită și obiectivă asupra ceea ce suntem și ce am putea deveni, într-un dialog la final de mandat cu diplomatul britanic Tanya Collingridge, adjunctul șefului misiunii Marii Britanii la București. Pe Tanya am cunoscut-o în timpul Brexitului, când am decis să mă alătur echipei ambasadei în calitate de ofițer senior de presă. La acea vreme, consideram Brexitul cel mai complex brief de comunicare, o provocare profesională prea interesantă pentru a fi ignorată. Sunt onorată că, în ultima ei săptămână de muncă în România, Tanya a fost de acord să facem un „interviu de exit” sincer și tăios pe alocuri, presărat cu umor și înțelepciune britanică, împărtășind amintiri profesionale și personale și, cel mai important, oferindu-ne o privire cuprinzătoare asupra evoluției noastre din ultimele două decenii.

La nivel mondial, ne confruntăm cu ascensiunea dreptei politice și a populismului, cu tendințele sale îngrijorătoare: rasismul și exacerbarea naționalismului. În România, suntem vulnerabili la retorica populistă manipulativă din cauza dualității noastre contradictorii: un sentiment scăzut al stimei de sine combinat cu un nivel ridicat de mândrie națională. Prin urmare, o perspectivă informată și obiectivă asupra evoluției noastre democratice poate deveni un exercițiu vital al dedublării, îmbunătățindu-ne capacitatea de a ne identifica punctele forte și vulnerabilitățile, de a conștientiza mai ferm care este rolul nostru în regiune și de a dezvolta abordarea noastră strategică pe termen lung.

Tanya, ai trăit nouă ani în România postrevoluționară, de-a lungul a două mandate la Ambasada britanică de la București. Ai cunoscut perioade diferite ale României și ai trăit etape diferite ale carierei tale diplomatice, pe care le evoci într-un mix de obiectivitate și nostalgie. Hai să pornim strategic: de ce ți-ai dorit să vii în România ca diplomat britanic?

Tanya Collingridge: Am venit prima dată ca diplomat britanic la București la începutul anului 1998, când tocmai aflasem că sunt însărcinată cu prima mea fiică. Rolul meu era de coordonator al programului de dezvoltare în România, Fondul Know How. Acest fond era programul bilateral de asistență tehnică al Marii Britanii în Europa Centrală și de Est, din perioada postcomunistă. Mi-am dorit neapărat să vin în România pentru că erau vremuri foarte interesante. Am ales acest post, nu a fost doar o întâmplare. Anterior, fusesem la Varșovia sub comunism și m-am întors în jurul anului 1991, când lucrurile au început să se schimbe. Și întrucât România era atunci la nouă ani de la Revoluție, m-am gândit că va fi un loc interesant pentru munca de dezvoltare și de gestionare a programelor diferite pe care Marea Britanie le implementa aici. Și am avut dreptate.

Care era scopul acestui job de dezvoltare?

În mod ironic, scopul programului era să pregătim România pentru aderarea la UE, făcând lobby pentru aderare. După un timp, guvernul nostru s-a schimbat și am trecut mai mult la activități de responsabilizare socială: ne-am axat mult pe copii, pe teme de incluziune socială, dar și pe ferme piscicole, de exemplu, făcându-le mai viabile comercial. Am înființat, și încă mai există, CDM - Centrul de Dezvoltare Managerială. Am fost la Cluj la aniversarea de 25 de ani și a fost o bucurie să descopăr cum a crescut de la un an la altul. Cred că Centrul a fost puțin înaintea timpului său, oferind training de management la mijlocul anilor ’90. Acum însă, programele lor de dezvoltarea managerială au ajuns peste tot și este bine că o poveste din primii mei ani în România continuă cu succes și astăzi.

Am rămas la București până în 2001, perioadă în care s-au născut cele două fete ale mele. Fiica mea cea mare a avut două bone românce fantastice, țin încă legătura cu ambele. Prima ei limbă a fost româna și a ales să o studieze și la universitate, deși tot ce își mai amintea era „mulțumesc” și „pisică”. Avea trei ani când am plecat, iar sora ei era doar un bebeluș.

Cum ai descrie România anilor 1998?

Interesantă. Cred că atunci când pleci ca diplomat într-o misiune este întotdeauna bine să mergi într-un loc interesant din punct de vedere politic. Eu am prins vremea câinilor vagabonzi din București, care în timp au devenit o problemă politică fierbinte. Îmi plac câinii, dar să nu fie, totuși, la nivelul feței bebelușului meu din cărucior când mergem la plimbare. În ceea ce privește politica, corupția era atunci o mare problemă. Făceam mult lobby pentru statul de drept și anticorupție. Când m-am întors aici în 2018, corupția a fost unul dintre primele lucruri despre care am auzit și mi-am spus: „Ce ați făcut în ultimii 15 ani?“ Cred că România merge acum în direcția potrivită, a depășit un prag, se simte mai prosperă. Este o țară care începe, în sfârșit, să aibă o direcție. A devenit mai încrezătoare, mai conștientă de rolul ei și de poziția sa în organizațiile internaționale, nu se teme să-și apere drepturile și locul său în dinamica internațională. În plus, România are niște diplomați foarte capabili. Interesant este că majoritatea diplomaților cu care am interacționat la Ministerul Afacerilor Externe au fost femei, deci am lucrat alături de un grup fantastic. Cred că România stă mai bine la capitolul femei în diplomație decât Marea Britanie.

Cum a fost întoarcerea la București în calitate de șef-adjunct al misiunii Marii Britanii la București? Ți-ai dorit în mod special să te întorci și să lucrezi din nou în România?

Am vrut neapărat să revin în România. Aplicasem pentru postul de adjunct al șefului misiunii cu câțiva ani în urmă și nu l-am obținut. Am fost destul de supărată și mâhnită la acea vreme, dar n-am renunțat pentru că mi-am dorit să revin, să văd cum a progresat România, să reiau vechile conexiuni și prietenii. Cred că România este în continuare o țară cu două jumătăți: în Transilvania și Banat totul pare prosper, curat, ordonat; Bucureștiul, care ar trebui sa fie cartea de vizită a României, îți dă senzația de oraș părăginit, sunt gropi în trotuar, graffiti peste tot. Mi-am rupt glezna din cauza unei găuri în trotuar. Cred că Bucureștiul are nevoie de o imagine nouă și de o campanie strategică de comunicare: „mândri de București”. Reparați și spălați trotuarele, curățați graffiti-ul, arată trist și ponosit! Și nu mă refer la clădiri, știu că există o problemă cu proprietatea și renovarea lor. Dar sunt lucruri simple care se pot face pentru ca oamenii să fie mai mândri de orașul și de locul în care trăiesc, cum ar fi curățenia. Cred că Sectorul Unu, unde am locuit, pare destul de trist în comparație cu unele dintre celelalte sectoare. Am fost la o înmormântare în cimitirul evreiesc și am văzut clădiri și blocuri gri renovate, care arătau foarte bine. Totul pare mai curat și mai ordonat în alte părți ale orașului. Din punctul meu de vedere, Piața Romană ar trebui să arate impecabil pentru că este un nod de transport, este unul dintre locurile de referință ale Bucureștiului. Și oamenii trebuie să fie mândri de oraș și de locul în care trăiesc.

În timpul celor două mandate diferite la București, responsabilitățile tale s-au axat pe domenii diferite. În ultimii 5 ani, ai făcut echipă cu ambasadorul britanic Andrew Noble. Cum a fost trecerea la acest nou nivel?

Ca adjunct al șefului misiunii, conduci ambasada împreună cu ambasadorul. Deci, te ocupi de finanțe, de HR, asigurându-te că totul funcționează bine și armonios. În timpul mandatului nostru, ambasada britanică a trecut printr-o mare renovare, un proces dificil pentru că s-a desfășurat în timpul pandemiei. Dincolo de latura administrativă, m-am dedicat echipei politice deoarece o mare parte din experiența mea este în domeniul politicilor militare. Relațiile cu Rusia, cu Ucraina, securitatea cibernetică au devenit domeniile mele prioritare. Marea Britanie colaborează foarte bine cu România în ceea ce privește securitatea cibernetică și amenințările asimetrice, vă considerăm un aliat apropiat.

Brexit, pandemia, invazia Ucrainei – ați prins un mandat cu multe provocări în România.

Au venit unele după altele, în lanț. Oamenii se întreabă mereu dacă Brexitul ne-a modificat relația cu România. Nu cred că a făcut-o. Relația noastră a devenit tot mai puternică în ultimii ani. Ambasada aproape că și-a dublat dimensiunea în timpul mandatului nostru: corpul diplomatic era format din 14 persoane, acum cred că sunt 25 sau 26 și nu din cauza Brexitului, ci datorită relației noastre puternice. Avem la București diplomați din diferite departamente guvernamentale, avem cooperare polițienească și juridică cu autoritățile române. Relațiile noastre bilaterale sunt în creștere și demonstrează amploarea legăturii noastre cu România, în special în domeniile cele mai importante: apărarea și securitatea. Aceste domenii au fost întotdeauna priorități, dar evenimentele recente au consolidat și mai puternic relațiile. Suntem pe aceeași lungime de undă și cooperăm foarte mult în strategiile de apărare și securitate. România este un mare aliat în NATO.

De ce ai vrut să devii diplomat?

Oh, asta este o întrebare bună! Am vrut să devin diplomat de la 13 ani, o vârstă fragedă. Am avut discuții la școală despre carieră cu specialiști și consilieri din domeniu; trebuia să completăm un formular, care a fost introdus într-o mașină. La mine, fiind interesată de limbi străine, au ieșit două opțiuni: diplomat și ofițer de imigrări. Și profesoara mea mi-a spus: „Ei bine, uită de cariera în diplomație pentru că acolo iau numai persoane cu studii la școli private, care merg la Oxford sau Cambridge, și tu nu vei reuși să intri la aceste universități. În plus, ești cea mai lipsită de tact persoană pe care am cunoscut-o, așa că uită de asta!“ Această reacție mi-a întărit ambiția și iată-mă, diplomat de carieră. Dacă la 13 ani îți spune cineva că nu vei reuși niciodată să faci un lucru, devii și mai hotărât. Și pe măsură ce au înaintat anii de școală, mi-am spus că asta vreau să fac. Nimeni din familia mea nu fusese diplomat, nimeni nu știa nimic despre asta.

Ți-a adus multe satisfacții cariera de diplomat?

Da. Diplomația este ca toate locurile de muncă, are momentele sale bune și rele. Primii mei ani în Ministerul Afacerilor Externe la Londra au fost extrem de plictisitori, nu am de ce să mă ascund. Eram în departamentul de tehnologie informațională, care pe atunci era la început. Mai târziu, am fost mutată la finanțe. Ambele joburi au fost plictisitoare, dar știam că după doi ani voi putea pleca într-o misiune diplomatică și, în plus, aveam niște colegi grozavi. Colegii buni compensează un job plictisitor. La câteva săptămâni după ce am împlinit 22 de ani, am plecat la Varșovia. Acum, mi se pare că eram foarte tânără. După Varșovia, am plecat pentru un an la OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), la Viena. Apoi am venit la București, după care am lucrat patru ani la NATO și apoi m-am întors la Londra. Apoi Paris și înapoi la Londra. Și din nou România.

Ai călătorit între Vestul și Estul Europei, asistând la schimbări politice și sociale extraordinare de-a lungul carierei tale.

Este adevărat și recunosc că aștept să mă întorc la Londra, deși mi-am prelungit mandatul de la București cu un an. Am fost trimiși aici pentru patru ani, dar avem opțiunea unui al cincilea an, de care am profitat pentru că simțeam că pandemia m-a împiedicat să fac multe lucruri pe care mi le-am dorit. Unul dintre principalele motive pentru care am revenit aici a fost să călătoresc în jurul României, ca să o cunosc mai bine. Și, totuși, plec fără să fi fost vreodată la Oradea. Dar am călătorit cât am putut, în perioada ambelor mandate.

Ai un loc preferat în România?

Da, Brașovul. Primele mele cursuri de limba română le-am făcut cu o profesoară la Brașov, un loc pe care l-am considerat întotdeauna uimitor. Are o atmosferă cu totul specială și a devenit foarte prosper de-a lungul anilor. Când am urmat cursurile de limbă la Brașov, în 1998, eram însărcinată în cinci luni. Îmi amintesc momentul în care trenul a tras în gară: după Gara de Nord din București, totul părea îngrijit și ordonat - numele BRAȘOV era „scris“ din plante, un lucru surprinzător pentru mine. Părea pur și simplu foarte diferit de București. Și cred că în continuare este foarte diferit.

Străinii obișnuiau să ne considere ospitalieri și prietenoși, când vizitau România. Crezi că ne mai definesc aceste trăsături?

Da, absolut! Cred că e dificil să-ți dai seama de acest lucru lângă compatrioții tăi, dar românii sunt oameni prietenoși, primitori, amabili și săritori. Dacă ai probleme undeva, cineva va veni să te ajute. Oamenii sunt prietenoși și deschiși. Toți prietenii noștri care au venit în România au fost absolut încântați de țara voastră. Poate nu atât de tare în București, dar cu siguranță în Transilvania, unde au fost cuceriți de peisajul rural și de frumusețea țării, de traseele de drumeții, de oamenii prietenoși. Cred că România este una dintre cele mai frumoase țări pe care le-am vizitat. Este nealterată și uluitoare.

Din păcate, avem tendința de a fi foarte conectați la politică și ne proiectăm nemulțumirea față de politicieni asupra României în ansamblu, trecând cu vederea frumusețea locurilor și a oamenilor onești care duc țara mai departe.

Probabil peste tot este la fel. Dar oamenii sunt mai puțin pasionați de politică în Marea Britanie. Cred că și Bucureștiul are multe de oferit, are o arhitectură fascinantă. Am însoțit niște prieteni în plimbările arhitecturale ale lui Valentin Mandache și am admirat stilurile diferite ale clădirilor - frumusețea unora dintre ele este uimitoare. Există oaze de splendoare în București. Amestecul eclectic este fascinant: trebuie doar să părăsești drumurile bătătorite și să explorezi străzile laterale, unde vei găsi locuri cu adevărat frumoase.

Ai un loc preferat în București?

Îmi place zona armenească, care are un aer special și o mulțime de restaurante și cafenele interesante. Cred că va fi următorul loc la modă.

Dincolo de munca ta directă cu femeile diplomat de la Ministerul Afacerilor Externe, cum au fost întâlnirile cu politicienii români?

Am fost întotdeauna tratată cu prietenie, respect și curtoazie. Nu am fost niciodată desconsiderată pentru că sunt femeie. Am întâlnit femei de vârf în domeniul bancar, precum și femei excelente în politică. Nu cred că România este o țară sexistă. Evident că vor exista întotdeauna excepții, dar nu m-am simțit niciodată dată la o parte, așa cum s-a întâmplat uneori în Marea Britanie, când lucram pe partea de securitate. Era o lume dominată de bărbați și uneori eram singura femeie din cameră; și mă chinuiam să-mi fac vocea auzită. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în România. Oamenii mi-au oferit întotdeauna ocazii să vorbesc, nu m-au considerat niciodată un obiect de decor în colțul încăperii.

Ce sfaturi ai pentru femeile tinere care doresc să joace un rol pe scena politică din România?

Fiți voi înșivă! Apărați-vă teritoriul! Nu renunţați! Fiți puțin mai îndrăznețe, mai hotărâte și veți culege roadele!

Ai avut multe ocazii să-ți exersezi cunoștințele de limba română?

Da, dar le-am folosit mai mult în afara Bucureștiului. Am învățat limba română de două ori, pentru cele două mandate diferite. Cred că dacă înveți o limbă mai târziu în viață, aceasta ți se întipărește mai greu în minte. Dar vorbesc, citesc și înțeleg bine limba română. Cea mai amuzantă întâmplare legată de vorbitul meu în lima română datează din vremea primului meu mandat. În acele vremuri, vorbeam foarte mult în română pentru că puțină lume știa bine engleză. Într-o zi, ne-am dus cu ambasadorul la Târgu-Jiu, unde făceam o mulțime de proiecte cu Banca Mondială după închiderea minelor. Și în timp ce vorbeam de vreo cinci minute cu o femeie în limba română, am observat că începe să devină cam agitată. Am întrebat: „Este ceva în neregulă?” Și ea mi-a spus: „Nu am înțeles un cuvânt din ce ați spus până acum pentru că eu nu vorbesc engleza”. Cred că nu auzise niciodată un străin vorbind românește, așa că a fost o situație amuzantă pentru toată lumea.

Vorbeam cu un taximetrist acum câteva săptămâni în București, mi-a spus: „Vorbiți foarte frumos românește, cea mai frumoasă limbă română pe care am auzit-o vreodată de la un străin“. L-am întrebat: „Ați auzit mulți străini vorbind românește?” Mi-a răspuns: „Nu, dvs. sunteți prima.“

Cu atât de mulți români în Marea Britanie, poate că vei avea multe oportunități de a-ți exersa în continuare limba română la Londra. Ce îți va lipsi cel mai mult după plecarea din România?

România a reprezentat o mare parte din viața mea; mi-am petrecut nouă ani din viață în România. Îmi va lipsi mâncarea, mai ales vara, când piețele sunt pline de cele mai bune legume. Îmi place să gătesc, așa că nu am nicio tragere de inimă să mă întorc la roșiile englezești. Îmi vor lipsi mâncarea, oamenii, colegii din ambasadă, serviciul. Munca în România a fost uimitoare, mi-a plăcut foarte mult datorită varietății. Nicio zi nu a fost la fel cu cealaltă.

Ambasada Marii Britanii este foarte activă în România. De la relațiile diplomatice, militare și culturale, la ONG-urile britanice care activează în România, suntem foarte conectați în mai multe domenii de activitate.

Relații diplomatice am avut și pe vremea comuniștilor, dar este interesant cum au crescut după Revoluție și cum au explodat în ultima perioadă, odată cu noile generații de români care vor să facă parte din NATO, să aibă un impact la nivel internațional, să reprezinte o forță a binelui și a schimbării. Suntem pe aceeași lungime de undă în multe domenii. Și e foarte ușor să lucrezi cu românii.

Cum ai simțit impactul Brexitului în România?

Românii au regretat Brexitul. Acesta a fost primul lucru pe care mi l-a spus toată lumea. Oamenii sunt însă pragmatici și au înțeles că putem construi relații bilateral, în NATO sau în alte organizații internaționale. Există o mulțime de alte lucruri pe care le putem face împreună, dincolo de UE.

Tinerii români aleg în continuare să studieze în Marea Britanie, iar pe unii dintre ei i-ai cunoscut direct, în ipostaza de stagiari sau angajați ai ambasadei.

Cred că este grozav când oameni care au studiat sau au lucrat în Marea Britanie se întorc în România și vor să lucreze pentru ambasadă deoarece înțeleg cum funcționează Regatul Unit, înțeleg perspectiva noastră asupra lucrurilor, dar și micile noastre particularități și ciudățenii. Angajații noștri locali de la ambasadă sunt fantastici.

Ce crezi că ar trebui să îmbunătățim în România? Ai menționat mai devreme leit-motivul corupției...

Cred că situația se îmbunătățește, cred că ați trecut un prag important în privința corupției. Am văzut destul de multe progrese în ultimii cinci ani, trebuie doar să nu vă întoarceți din drum. Din perspectiva unui outsider, nu a unui român cinic, lucrurile merg acum în direcția corectă.

Împărtășim același sentiment, dar mie mi se spune mereu că sunt prea optimistă.

A fost o vreme când România făcea lucruri excelente în domeniul anticorupției, apoi totul a început să meargă din nou prost. Acum cred că sunteți pe un drum ascendent și simt că lucrurile vor continua în direcția bună.

Dincolo de corupție, revin la problema mea legată de capitală: Bucureștiul are multe de oferit. Este un loc vibrant și foarte animat, dar nu le oferă cea mai bună impresie vizitatorilor. Aveți muzee excelentă de artă, mici și mari, de clasă mondială, dar de multe ori turiștii zboară la București doar pentru a-și continua drumul spre Transilvania. Ar trebui să fie încurajați să petreacă timp și în București, să descopere stilurile arhitecturale, parcurile minunate, latura culturală, concertele și festivalurile. Desigur, condusul este groaznic în București. Dar când faci o plimbare pe Calea Victoriei în weekend, vezi cu totul alt oraș. E nevoie de mult mai multă curățenie, a străzilor și a clădirilor, de repararea trotuarelor, dar și de o schimbare a modului în care oamenii se raportează la capitala lor. În afara Bucureștiului, se conduce bine, dar trebuie să te oprești oprești mereu pentru a admira peisajul, pentru a captura momentele de Instagram.

Iată un concept bun pentru comunicarea brandului de țară: România, țara momentelor Insta, cu bune și cu rele. Cum ai găsit România când ai revenit în cel de-al doilea mandat la București?

Am revenit în 2018 și oamenii îmi spuneau că tot ce vor este ca România să fie privită ca o țară europeană normală. Cred că România este cu siguranță o țară în plină dezvoltare, pe o traiectorie pozitivă.

Am fost vara aceasta la Varșovia și m-am întâlnit cu profesorul meu de poloneză de la 22 de ani, cu care țin încă legătura. Varșovia s-a schimbat foarte repede și a pierdut unele dintre particularitățile care îi dădeau identitate. Cred că mă așteptam ca și Bucureștiul să fie la fel, prin urmare, când am revenit în România, am fost dezamăgită că nu a făcut mai multe progrese. Sper că lucrurile se vor îmbunătăți repede. Uite, am fost înainte de pandemie la Focșani, un orășel destul de rural, și după primele clipe în oraș mi-am dat seama că este foarte curat și ordonat. La întâlnirea de atunci cu primarul și cu prefectul, mi-au spus că misiunea lor era să curețe orașul și să facă din el un loc în care oamenii își doresc să trăiască. Dacă oamenii locuiesc într-un loc care arată frumos, vor fi mai mândri de el. Și cred că au avut dreptate. Focșaniul arăta ca un oraș iubit. Oamenii sunt cei care fac lucrurile să se întâmple, atunci când vor și au o strategie în acest sens.

Tanya, mulțumesc pentru deschidere, sinceritate și prietenia din ultimii ani! Hai să încheiem discuția cu o întrebare-fulger: români versus britanici, prin ce suntem diferiți?

Voi aveți niște expresii colorate și creative, pe care le folosiți fără zgârcenie. Am avut un profesor de limba română care mi-a spus că este important să înțeleg înjurăturile din română, ca să nu fiu luată prin surprindere. Un sfat înțelept.

Într-o cheie mai serioasă, cred că românii sunt mult mai calzi decât britanicii. Noi suntem considerați politicoși, dar cred că suntem, de fapt, mai reci. Nu cred că diferențele culturale dintre țările noastre sunt atât de mari. Iar în aspectele cu adevărat importante, suntem pe aceeași lungime de undă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp